ÎCCJ, Decizia nr. 69/2021

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea condamnată A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din C. proc. pen.

De asemenea, prin aceeași încheiere, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea condamnată B., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Pentru a dispune astfel, secția penală a instanței supreme a reținut că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost înregistrată, sub nr. x/2019, cauza având ca contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați C., D., E., F., A., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., B., S. și T. împotriva deciziei penale nr. 32/A din data de 7 februarie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2008.

În cadrul dosarului anterior menționat, contestatoarea condamnată A. a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., iar contestatoarea condamnată B. a depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel că s-a procedat la formarea dosarului asociat nr. x/2019

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 354 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., contestatoarea condamnată A. a susținut, în esență, că excepția invocată este admisibilă, întrucât întrunește toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepției, a susținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 126 din Constituția României, în măsura în care nu obligă la compunerea completului de judecată de la instanța de apel din judecători specializați în infracțiuni de corupție.

Totodată, s-a reținut că, în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, contestatoarea condamnată B. a susținut, în esență, că excepția invocată este admisibilă, întrucât întrunește toate condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepției, a susținut că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este criticată contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de contestatoarele condamnate A. și B. întrunesc doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acestora, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului.

În atare condiții, instanța supremă a constatat că prin excepțiile formulate de contestatoarele condamnate A. și B. se invocă în esență neconstituționalitatea unor dispoziții legale referitoare la compunerea completelor de judecată, în materie penală, din cadrul instanței supreme, care nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecății, ce se examinează prin prisma dispozițiilor art. 426-432 din C. proc. pen.

Totodată, secția penală a Înaltei Curți a apreciat că, deși în motivarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale se face referire la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3), art. 126 alin. (1) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, nu se formulează critici propriu-zise de neconstituționalitate ale textelor de lege, ci se tinde la modificarea acestor prevederi, solicitându-se, în esență, o reformare legislativă în sensul reglementării exprese a unor criterii concrete de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători.

În acest context, s-a reținut că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, întrucât acest aspect este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât excepțiile invocate nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

II. Împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, contestatoarea A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 martie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public precum și cele ale apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatoarea A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepția a fost invocată de recurenta contestatoare A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (dosarul nr. x/2019), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurenta contestatoare A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ale art. 354 alin. (1), precum și cele ale art. 420 alin. (1) din C. proc. pen., nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textelor de lege, în sensul de a se reglementa în mod expres criterii concrete de stabilire a compunerii completurilor de 3 judecători, precum și obligativitatea înființării de completuri de judecată specializate pentru judecarea în apel a infracțiunilor de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000.

În acest context, se reține că potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului, modificarea sau completarea legii fiind atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurenta contestatoare în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători apreciază că un asemenea demers este inadmisibil.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta contestatoare A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2021.