ÎCCJ, Decizia nr. 2/2021

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 septembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de contestatoarea condamnată A..

Pentru a dispune astfel, instanța supremă a reținut că, prin raportare la condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a instanței de control constituțional prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces (contestatoarea condamnată A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare declarate de aceasta împotriva deciziei penale nr. 102/A din data de 27 martie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016.

De asemenea, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în vigoare, dispoziții care reglementează, în esență, modalitatea de constituire a completelor de judecată.

Referitor la condiția ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat îndeplinită această exigență.

Ca atare, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către contestatoarea condamnată A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi constatat, anterior, neconstituționalitatea aceste textor de lege.

Cu toate acestea, instanța supremă a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, s-a subliniat faptul că, prin cererea introductivă, contestatoarea condamnată A. a arătat că își întemeiază calea de atac a contestației în anulare pe cazul prevăzut de art. 426 lit. e), coroborat cu art. 426 lit. d) din C. proc. pen., motivat în fapt prin aceea că, în apel, la termenul de judecată din data de 14 martie 2019, nu a participat procurorul competent, în opinia sa, un procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, conform art. 5 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, ceea ce echivalează cu neparticiparea procurorului, dar afectează și compunerea completului, cauză ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 7 iunie 2019, sub nr. x/2019, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare la data de 11 octombrie 2019.

Totodată, s-a reținut faptul că în cauză au fost acordate succesiv mai multe termene de judecată, iar la termenul din data de 29 mai 2020, contestatoarea a depus la dosarul cauzei un document denumit "Precizări" prin care a completat temeiurile de fapt pe care își întemeiază contestația în anulare.

În aceste condiții, instanța supremă a reținut în considerentele hotărârii recurate faptul că art. 427 alin. (2) din C. proc. pen. prevede expressis verbis următoarele: "În cererea de contestație în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestație pe care le invocă, precum și motivele aduse în sprijinul acestora.".

De asemenea, s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. conform cărora contestația în anulare pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. a) și c) - h) din C. proc. pen. poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

În cauză, condamnatei A. i-a fost comunicată decizia instanței de apel nr. 102/A din data de 27 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2016 la data de 7 mai 2019 la Penitenciarul de femei Tîrgșor, locul de deținere al acesteia.

Față de împrejurarea că temeiurile faptice vizând compunerea completului de judecată în apel au fost cunoscute de contestatoare încă de la momentul formulării cererii, iar completarea a fost realizată cu depășirea termenului de decădere de 30 de zile de la comunicarea deciziei, în raport cu limitele sesizării, secția penală a instanței supreme a apreciat că examenul de admisibilitate se va raporta exclusiv la motivele expuse în cererea introductivă de contestatoarea însăși, completarea ulterioară, cu alte motive de fapt, care în opinia acesteia se încadrează într-unul din cazurile invocate, fiind tardivă.

Pe cale de consecință, s-a opinat că evaluarea îndeplinirii condiției de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocate din perspectiva "legăturii" cu soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, se va raporta în mod necesar și exclusiv la temeiurile de fapt și de drept din cererea introductivă.

Așadar, criticile expuse de contestatoare în termenul legal vizează exclusiv participarea procurorului la ședința de judecată din apel din data de 14 martie 2019, iar în raport cu aceasta, instanța supremă a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.

Or, pentru a proceda la sesizarea Curții Constituționale, trebuie să existe o legătură între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, excepția trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și asupra situației contestatoarei, deoarece ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, la data de 21 septembrie 2020, contestatoarea A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 7 decembrie 2021, termen la care s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 11 ianuarie 2021 în vederea emiterii unei adrese către Direcția Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se comunica și atașa la dosar înscrisul care atestă ora la care a fost postată pe site-ul Înaltei Curții soluția pronunțată la data de 18 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2019.

La termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2021 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorului ales al recurentei contestatoare fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Totodată, la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2021, apărătorul ales al recurentei contestatoare a formulat o cerere de repunere în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac a recursului formulată de apărătorul ales al recurentei contestatoare, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că aceasta a fost formulată oral în ședința de judecată, fără a se invoca și dovedi o cauză temeinică de împiedicare de a formula recurs în termenul de 48 de ore prevăzut de lege, motiv pentru ca o va respinge.

Examinând recursul declarat de contestatoarea A., prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, constată că acesta a fost tardiv formulat, din următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale, iar încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Aceleași dispoziții legale anterior menționate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În prezenta cauză, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de contestatoarea condamnată A., a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală la data de 18 septembrie 2020.

Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al activității judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

De asemenea, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 269 alin. (2) din C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socotește ora la care începe să curgă termenul, nici ora la care acesta se împlinește.

În acest context, se reține că termenul pe ore va începe să curgă la cel din urmă moment la care putea să fie considerat că persoana în favoarea căruia este instituit termenul a luat cunoștință de pronunțarea soluției dispuse în respectiva cauză.

Deși, potrivit răspunsului din data de 16 decembrie 2020, emis de Direcția Legislație, Studii, Documentare și Informatică Juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția pronunțată în dosarul nr. x/2019 a fost vizibilă pe site-ul instanței supreme în data de 18 septembrie 2020, la ora 18:00, față de împrejurarea că în cuprinsul hotărârii recurate nu a fost indicată ora pronunțării, se consideră că soluția a fost pronunțată la ultima oră de la sfârșitul zilei de 18 septembrie 2020, respectiv la ora 24:00.

În aceste condiții, termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la data de 19 septembrie 2020, la ora 01:00 AM și s-a împlinit la data de 21 septembrie 2020, la ora 02:00 AM.

Verificând respectarea termenului de declarare a recursului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat, prin e-mail, la data de 21 septembrie 2020, orele 10:31 AM. Cum termenul de declarare a căii de atac s-a împlinit la data de 21 septembrie 2020, orele 2:00 AM, se constată că exercitarea căii de atac a recursului s-a realizat cu depășirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Față de considerentele expuse anterior, constatând ca recursul a fost formulat cu depășirea termenului prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta contestatoare va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de contestatoarea A..

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva încheierii din data de 18 septembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. a) și f), art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4) - (7) și art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.