ÎCCJ, Decizia nr. 31/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 04 decembrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2019 5.1 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în motivarea excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că articolul vizat prevede că, în procedura de cameră preliminară, pentru cauzele judecate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, doar unul dintre cei trei judecători care formează completul de judecată intră în componența instanței de cameră preliminară și se pronunță, inter alia, asupra legalității rechizitoriului astfel încât ceilalți doi judecători, deși compun instanța de judecată, nu au niciun rol în procesul decizional din cadrul procedurii de cameră preliminară.

Examinând actele dosarului, instanța a reținut că, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a exigențelor de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.

Înalta Curte a arătat că, în cauză, excepția de neconstituționalitate invocată vizează textul art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia:

"Procedura de judecată în cameră preliminară se desfășoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)", iar cea din urmă menționată prevedere arată că, în cauzele penale date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, "completul de judecată este format din 3 judecători".

În continuare, s-a arătat că textul criticat pentru neconstituționalitate stabilește faptul că, în etapa procesuală a camerei preliminare, în situația particulară a cauzelor penale în primă instanță, date, prin lege, în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară este unul dintre cei trei judecători prevăzuți de art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Cu alte cuvinte, în cauzele menționate, judecata fondului se realizează, nu de către un complet format dintr-un singur judecător, cum este cazul dosarelor de competența instanțelor obișnuite, ci de către un complet colegial, format din trei judecători, în condițiile în care doar unul dintre aceștia a îndeplinit rolul de judecător de cameră preliminară, soluționând etapa procesuală a camerei preliminare.

În acest context, s-a arătat că, prin raportare la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a identificat două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014).

Instanța a mai arătat că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate să poată fi valorificat în cauza penală cu efect concret asupra situației petentului.

În acest sens, Înalta Curte, analizând sesizarea, a constatat că excepția a fost invocată în faza de cameră preliminară, însă nu în fața judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei în fond, ci în fața completului de doi judecători de cameră preliminară, în procedura contestației privind cererile și excepțiile invocate în faza camerei preliminare, iar articolul a cărui neconstituționalitate este invocată privește, așa cum s-a arătat mai sus, judecarea fazei de cameră preliminară de către un singur judecător de cameră preliminară.

Astfel, Înalta Curte a arătat că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte existența unei legături directe între norma contestată și soluția ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curții Constituționale în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conținutului hotărârii judecătorului.

În consecință, având în vedere și faptul că deciziile Curții Constituționale au efect doar pentru viitor, Înalta Curte, Completul de 2 Judecători de cameră preliminară a apreciat că o eventuală decizie a Curții Constituționale, prin care s-ar stabili neconstituționalitatea art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu ar putea produce niciun efect asupra parcursului prezentei cauze, atât sub aspectul soluționării etapei procedurii camerei preliminare, cât și în privința modului de rezolvare a fondului cauzei.

În aceste condiții, Înalta Curte, constatând că în prezenta speță nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1 a formulat, în termen procedural, recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15 decembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit termen la data de 25 ianuarie 2021.

În argumentarea căii de atac formulate, recurentul a susținut, în scris, faptul că excepția de neconstituționalitate invocată privește o dispoziție legală aflată în vigoare, ce nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizia anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește legătura excepției cu soluționarea cauzei, a arătat că aceasta vizează compunerea completului de judecată în primă instanță în procedura de cameră preliminară, în speță, că doar un judecător (din cei trei care compun completul de judecată) desfășoară faza de cameră preliminară și că a fost invocată în cadrul acestei proceduri, fiind astfel îndeplinită și cea de a treia condiție prevăzută de art. 29 alin. (alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Petentul a susținut că în cauză au fost valorificate prevederile legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, acestea producându-și efectele juridice.

Argumentele invocate în scris au fost susținute de apărătorul contestatorului la termenul din 25 ianuarie 2021, acestea împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii, motiv pentru care nu vor fi reluate.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către contestatorul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

În ceea ce privește admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța, în virtutea atributului de verificare a condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, mai înainte de trimiterea spre judecare la Curtea Constituțională a excepției, trebuie să examineze pertinența acesteia. Analiza pertinenței excepției nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

Totodată, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în rezolvarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci impune o analiză riguroasă.

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre prevederea legală a cărei neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal.

Totodată, examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei. Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul unei legături cu soluționarea cauzei și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Completul de 5 Judecători constată că recurentul contestator a criticat dispozițiile art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "procedura de judecată în cameră preliminară se desfășoară de un judecător din completul prevăzut la art. 31 alin. (1) lit. a)", ce vizează compunerea în fond, în procedura de cameră preliminară. Ca urmare, nemulțumirea petentului vizează modalitatea de constituire a completului care verifică, potrivit art. 342 și urm. din C. proc. pen., competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, însă a omis să evoce acest aspect în față instanței de fond și a completului față de care critica acea compunere numerică.

Totodată, instanța supremă constată că excepția a fost invocată în etapa procesuală subsecventă, în faza contestației, în fața completului de doi judecători de cameră preliminară.

Raportându-se la cele anterior expuse, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că textul prevăzut la art. 311 din Legea nr. 304/2004 nu are, în mod real, legătură cu soluționarea contestației formulate în temeiul dispozițiilor art. 347 din C. proc. pen., deoarece criticile aduse dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, nu privesc procedura ori compunerea completului în faza procesuală a contestației.

Completul de 5 Judecători arată că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

Dispozițiile art. 347 alin. (4) din C. proc. pen., prevăd expres că obiectul contestației este constituit, cel mult, din suma problematicii dezbătute contradictoriu în fața completului de fond. Ca o condiție de admisibilitate, nu pot fi invocate sau ridicate cereri sau excepții noi, altele decât cele invocate sau ridicate și dezbătute în fața judecătorului de cameră preliminară, în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu.

Ca urmare, având în vedere și faptul că deciziile Curții Constituționale au efect doar pentru viitor, dar și condiția de admisibilitate deslușită anterior, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție apreciază că, și în ipoteza în care sesizarea ar fi admisă de către Curtea Constituțională a României, aceasta, de plano nu ar putea produce efecte asupra soluționării cauzei, opunându-se un fine de neprimire ce nu cade în cenzura instanței de contencios constituțional.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestatorul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, cu aplicabilitate directă asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în cauză, instanța supremă apreciază că, în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că dispoziția legală considerată neconstituțională a mai fost supusă controlului de constituționalitate în fața instanței de contencios constituțional, iar petentul nu a evocat argumente eficiente modificării jurisprudenței anterioare a instanței de control judiciar, aspect ce susține, încă o dată, caracterul formal al cererii sale în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 718 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 5/05.01.2021, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 din Legea nr. 304/2004.

În considerentele deciziei anterior menționate, instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, următoarele:

"Deși este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei - pentru asigurarea unui regim procedural unitar cât privește camera preliminară în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului, curții de apel, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție - legiuitorul a reglementat ca procedura de judecată în cameră preliminară să se desfășoare de un judecător din complet, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), fiecare dintre cei trei judecători ai completului, competent să judece cauzele penale în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind compatibil să exercite funcția de judecător de cameră preliminară, în aceste cauze." (parag. 82)

"În vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a continuității completului de judecată este necesar însă ca hotărârea judecătorească, actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părți, să fie rezultatul activității de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în fața căruia a avut loc dezbaterea. Cu alte cuvinte, aprecierea preliminară a cauzei, în speță, verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară poate fi efectuată de un membru al completului de trei judecători - competent a soluționa cauzele penale în primă instanță la Înalta Curte de Casație și Justiție - determinant fiind însă ca aprecierea finală în cauză să se facă în urma deliberării membrilor completului care au participat la dezbateri, în condițiile art. 393 din C. proc. pen., și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată la care judecătorii completului au luat parte." (parag. 83)

Pentru argumentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 04 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 5.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.

GGC - GV