ÎCCJ, Decizia nr. 390/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) și art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, formulată de apelantul intimat inculpat A. în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul intimat inculpat A. întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii excepției cu soluționarea cauzei.

Completul de 5 judecători din cadru Înaltei Curți a notat că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Or, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată, a apreciat prima instanță întrucât dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 nu au legătură cu soluționarea căii de atac a apelului de Completul de 5 judecători, în condițiile în care acestea vizează înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și completele de judecată din cadrul secției penale a instanței supreme.

Or, excepția de neconstituționalitate este o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă (potrivit Deciziei nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în M. Of. nr. 525/2.08.2007).

Astfel, în condițiile în care prevederile considerate neconforme cu legea fundamentală nu sunt apte să influențeze o eventuală soluție ce ar putea fi dată în speță, s-a reținut că ele nu întrunesc cerința legăturii cu cauza, astfel cum este reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, prima instanță a constatat că nici acestea nu au legătură cu cauza care presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători a constatat că nu este îndeplinită legătura între dispozițiile invocate și modul în care acestea s-ar reflecta în soluția ce ar putea fi dată în cauză, în raport de actualul stadiu procesual.

Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2020, recurentul apelant inculpat A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2020/a2.1, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 06 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorului din oficiu al recurentului, precum și cele ale recurentului însuși fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele scrise depuse la dosar, recurentul a arătat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 are legătură cu cauza întrucât este vorba de fundamentul legal în baza căruia a fost emis Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți, care prevede modul de compunere a completurilor din cadrul secției penale a acesteia, inclusiv completurile de 3 judecători care judecă în primă instanță cauzele date în competența instanței supreme. Acesta critică faptul că organizarea și funcționarea administrativă a instanței supreme este delegată Colegiului de conducere al acesteia, care, printr-un act inferior legii, aprobă regulamentul de organizare și funcționare, ceea ce contravine art. 126 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică.

Cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, recurentul consideră că și aceasta are legătură cu soluționarea cauzei deoarece aceste prevederi fac trimitere la constituirea completurilor de 3 judecători care judecă în materie penală cauzele date în primă instanță în competența Înaltei Curți, fără a preciza care este procedura și modalitatea de constituire a lor. Recurentul apreciază că neclaritatea textului de lege are drept consecință ca în cadrul instanței supreme compunerea completurilor de judecată de 3 judecători să fie făcută la nivel infralegal, prin regulament, în mod unilateral și arbitrar de președinții de secții și de Colegiul de conducere. În opinia sa, deși legiuitorul a dorit să stabilească modalitatea de compunere a completurilor de 3 judecători, prin art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 nu a făcut altceva decât să legifereze situațiile în care judecă completurile de 3 judecători, rămânând neclar cum urmează a fi ele compuse și procedura de urmat. Or, reglementarea într-o manieră clară și precisă, se arată de către recurent, are o importanță de rang constituțional și vizează un drept fundamental, acela de a fi judecat de o instanță stabilită prin lege, care să fie imparțială.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe între norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) și art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară invocată de recurentul A. sub aspectul legăturii cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că această cerință presupune existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, Înalta Curte, constată, în acord cu prima instanță, că recurentul A., deși a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate menționată mai sus, dispozițiile legale criticate nu au legătură cu situația juridică a recurentului și nu pot fi supuse controlului de constituționalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situației sale juridice, având în vedere că textele legale a căror neconstituționalitate o invocă recurentul se referă la completurile de judecată din cadrul secției penale a Înaltei Curți și la atribuțiile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

Mai mult, instanța supremă notează că prin Decizia nr. 71 din data de 09 februarie 2021 Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) și art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 și a statuat în paragraful 27 "Cu privire la competența Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât și modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în M. Of. nr. 166/28.02.2020, a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege [paragraful 48]. Faptul că Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condițiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorității legii cu eventuala consecință a creării unei paradigme juridice neconstituționale."

Completul de 5 judecători al Înaltei Curți observă că prin aceeași decizie Curtea Constituțională a reținut și că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 142]. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat.

Mai mult, instanța de contencios constituțional a stabilit că dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă într-un anumit fel, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, o anumită modalitate, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Prin urmare, a considerat că soluția aleasă prin actul administrativ normativ cu privire la desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a acestora.

În concluzie, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că în speță nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de către recurentul A., respectiv cea a legăturii cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul apelant A. împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2021.

GGC - NN