ÎCCJ, Decizia nr. 373/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și a reprezentantului Ministerului Public.

De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul petent a fost obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a constatat că la termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparțialitate, de independență, de integralitate, lipsă de conștiință, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență, apreciind că prin respingerea cererii formulate de desemnare a unui apărător din oficiu au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 și Legii nr. 307, art. 99 parag. 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicată cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și a reprezentantului Ministerului Public

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători examinând cererea de recuzare formulată a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege și nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Totodată, instanța supremă a constatat că prezenta cerere nu întrunește nici condițiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înțelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. invocată de petentul A. Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, s-a reținut că prin cererea formulată în ședință publică la data de 19 aprilie 2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., text de lege în temeiul cărora reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Verificând solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de petentul A., Înalta Curte - Completul de 5 judecători a reținut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că excepția trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că cererea de sesizare întrunește doar două din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată (Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, învestită cu soluționarea contestației formulate de recurentul A. împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speță, calitatea de contestator (A.).

Înalta Curte - Completul de 5 judecători, a reținut că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, a reținut că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest context s-a reținut că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a constatat că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulțumirea contestatorului generată de concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de respingere a contestației formulate ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 pe rolul Completului de 5 judecători.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a subliniat că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă s-a constatat că nu este realizată în speță întrucât autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, dorește modificarea și completarea dispozițiilor pretins neconstituționale ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curții Constituționale că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția nevizând aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A.

Examinând contestația formulată de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Totodată, conform dispozițiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la alin. (1) al aceluiași articol, sentința prin care se soluționează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

În speță, s-a reținut că petentul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva hotărârii prin care a fost soluționat, în mod definitiv, conflictul de drept dedus judecății în care contestatorul avea un interes legitim, hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea altor căi de atac, în condiții nereglementate de legea procesual penală.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulat de petentul A. împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

II. Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2021, contestatorul A. a exercitat calea de atac prezentă, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind stabilit în mod aleatoriu la data de 8 noiembrie 2021, termen la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în majoritate, constată că este nefondat.

Procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că prioritar examinării în concret a condițiilor de admisibilitate, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct de către subiecții acțiunii penale.

Astfel, prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziții legale nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau o completare a actului normativ.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Cu referire la condiția de admisibilitate ce vizează legătura cu soluționarea cauzei, aceasta are în vedere incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Astfel, instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. a fost invocată de contestatorul A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători având ca obiect contestația formulată împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

Prin cererea formulată în ședință publică la data de 19 aprilie 2021, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., text de lege în temeiul cărora reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației formulate împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020

Autorul excepției a precizat, oral, în ședința din data de 19 aprilie 2021 că invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la Constituția României și la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. În susținerea excepției de neconstituționalitate contestatorul a arătat că aceste dispoziții creează discriminare flagrantă clară privind drepturile procesuale și procedurale ale justițiabilului.

Din analiza aspectelor teoretice anterior menționate, Înalta Curte apreciază că pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional.

Similar celor reținute de instanța care a respins cerere de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte - Completul de 5 judecători reține că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului constituțional, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, recurentul contestator a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 74 alin. (6) din C. proc. pen. fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre acestea și legea fundamentală.

Or, neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, iar, în cauză, o asemenea contradicție nu a fost invocată.

Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 judecători apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest context în examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale.

Astfel, se constată că, în fapt, recurentul petentul urmărește o intervenție de natură legislativă asupra textului supus analizei, care, în forma actuală, îi limitează accesul la calea de atac a contestației formulate împotriva sentinței prin care a fost soluționată cererea de strămutare, hotărâre care la acest moment este definitivă.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, din care se reține Decizia nr. 229 din 21 aprilie 2005, publicată în M. Of. nr. 485 din 8 iunie 2005, prin care Curtea a statuat că "nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" și nici "nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică." În caz contrar, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".

"Circumscrisă rolului său de «cvasi legiuitor negativ», Curtea Constituțională nu poate emite noi norme juridice, fie ele și numai cu rol complinitor, și nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ;" (a se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 110 din 5 martie 2013, publicată în M. Of. nr. 341 din 11 iunie 2013).

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, întrucât nu a fost indicat textul din Constituție cu care ar veni în contradicție dispozițiile art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., și pe de altă parte, se urmărește o reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în majoritate, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat și prima instanță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, cu majoritate, va respinge ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 noiembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ

Cu opinie separată, în sensul admiterii recursului formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 și sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Contrar opiniei majoritare, apreciem că în prezenta cauză cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Astfel, în reglementarea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, în conținutul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sunt prevăzute cerințele ce trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Raportat la stadiul procesual în care este invocată neconstituționalitatea acestor dispoziții legale Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în opinie minoritară, apreciază că exigența vizând "legătura" normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză este îndeplinită, atât în planul aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, examenul realizându-se în mod concret, în funcție de interesul efectiv al celui ce invocă excepția și de înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță.

Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (în acest sens fiind Decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

Analizând punctual cerințele impuse de textul enunțat, în opinie minoritară, se constată că excepția a fost ridicată de contestatorul A. în calea de atac a contestației formulate împotriva Sentinței penale nr. 359 din data de 30 septembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de petentul A. de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov, secția penală, și vizează dispoziții legale în vigoare, respectiv, art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., care prevăd că sentința prin care se soluționează cererea de strămutare nu este supusă niciunei căi de atac.

În opinie minoritară, Înalta Curte apreciază că dispozițiile legale criticate în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate (art. 74 alin. (6) din C. proc. pen.) au, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei și, implicit, asupra situației juridice a părților din proces.

Astfel, excepția de neconstituționalitate vizează însăși dispoziția care prevede caracterul definitiv al hotărârii atacate de contestator și din care decurge inadmisibilitatea acesteia, or, de principiu, ridicarea unei excepții de neconstituționalitate într-o cale de atac inadmisibilă este la rândul său inadmisibilă, cu excepția situației în care se critică dispoziția legală ce atrage chiar inadmisibilitatea căii de atac.

Sub acest aspect, se reține că, atât în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012 și Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în M. Of. nr. 242 din 7 aprilie 2011), cât și în doctrină, s-a reținut că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă, este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția.

Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză.

Prin urmare, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află cauza, declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., poate produce efecte asupra situației juridice a contestatorului A.

În concluzie, în opinie minoritară se constată că, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., motiv pentru care se impunea admiterea recursului formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției cuprinse în Decizia penală nr. 107 din 19 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2021 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

GGC - ED