ÎCCJ, Decizia nr. 113/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 09 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 și art. 8 din C. proc. pen., art. 3, art. 2, art. 6, art. 8, art. 13, art. 90 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425, art. 351 din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor legale privind modul de comunicare a citațiilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 25, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) alin. (2), art. (1) alin. (1), alin. (5), art. 4 alin. (1), alin. (2), art. 11 alin. (1), alin. (2), art. 20 alin. (1), alin. (2), art. 21 alin. (1), alin. (2), alin. (3), art. 22, alin. (1), alin. (2), art. 23, art. 24 alin. (1), alin. (2), art. 42 alin. (1), art. 40, art. 44 alin. (2), art. 58, art. 52 alin. (1), alin. (2), alin. (3) art. 59 alin. (1), art. 124 alin. (1), alin. (2), art. 131 din Constituția României, art. 2, art. 7, art. 8, art. 10 privind prevederile convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 13, art. 14, art. 17 și altele în completare, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425 și art. 351 din Legea nr. 135/2010, formulate de petentul A..

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză, Înalta Curte a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Excepțiile au fost ridicate de către una dintre părțile din proces (recurentul A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea recursului formulat de A. împotriva Deciziei nr. 9/R din data de 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Referitor la condiția ca textele de lege criticate să nu fi fost anterior declarate neconstituționale, s-a constatat neîndoielnic îndeplinită această exigență.

Ca atare, Înalta Curte a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către recurentul A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior aceste texte de lege.

Cu toate acestea, Înalta Curte a constatat că nu este însă îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte a notat că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu fondul cauzei întrucât dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate nu pot produce un efect real, concret, asupra cursului procesului penal în care au fost invocate și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces întrucât cauza în care au fost invocate cererile de neconstituționalitate are ca obiect un recurs împotriva unei hotărâri definitive.

Față de criticile formulate instanța a constatat că autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, urmărește modificarea și completarea conținutului articolelor din Codul de procedură, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Așadar, Înalta Curte a constatat că argumentele invocate de A. în cadrul excepțiilor de neconstituționalitate nu au legătură cu soluționarea cauzei ce are ca obiect un recurs, întrucât chiar dacă instanța de contencios constituțional s-ar pronunța asupra criticilor de neconstituționalitate aduse dispozițiilor din C. proc. pen. și din Constituția României, decizia Curții Constituționale nu ar fi de natură să producă efecte directe asupra hotărârii pronunțate de Înalta Curte asupra recursului în cauza pendinte.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A..

I. La termenul din data de 19 aprilie 2021 petentul A. a formulat cerere de recuzare a întregului complet de judecată pentru lipsă de imparțialitate, de independență, de integralitate, lipsă de conștiință, lipsa unui proces echitabil, abuz de drept, exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență, apreciind că prin respingerea cererilor de desemnare a unui apărător din oficiu și de constatare a lipsei de procedură au fost încălcate prevederile Legii nr. 303 și Legii nr. 307, art. 99 paragraful 1, respectiv O.G. nr. 137/2000, republicată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători examinând cererea formulată constată că cererea de recuzare nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia nefiind indicate cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege și nici temeiurile de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Totodată, instanța supremă constată că cererea nu întrunește nici condițiile prevăzute de art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind indicate persoanele împotriva cărora înțelege să formuleze cerere de recuzare, aceasta fiind făcută generic.

Or, potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (5) teza I din C. proc. pen. "nerespectarea condițiilor prevăzute la alin. (2) - (4) (…) atrage inadmisibilitatea cererii de recuzare".

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată de contestator.

II. Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate formulată de petentul A. Înalta Curte, Completul de 5 judecători la termenul din data de 19 aprilie 2021 constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că cererea de sesizare întrunește doar două din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei căi de atac (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, învestită cu soluționarea recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020), de către o persoană care are, în speță, calitatea de recurent (A.).

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată, totodată, că autorul nu a indicat dispozițiile pretins neconstituționale, limitându-se a preciza, în mod generic, că excepția de neconstituționalitate vizează textele de lege în baza cărora instanța a respins cererile recurentului, de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv de citare și comunicare a actelor de procedură Ministerului Public (care, în opinia recurentului are calitatea de pârât în cauza de față) astfel încât nu se poate determina în mod rezonabil norma legală vizată, iar instanța nu se poate substitui părții în invocarea dispozițiilor legale pretins a fi contrare legii fundamentale.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, reține că partea care invocă o excepție de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Prin urmare, simpla invocare a neconstituționalității unor dispoziții din C. proc. pen. nu este adecvată atâta timp cât recurentul nu a argumentat în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale. Or, neindicarea textului pretins neconstituțional sau a principiului constituțional încălcat constituie motiv de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare, nefiind invocată, în realitate o veritabilă excepție de neconstituționalitate.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest context se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale (paragraful 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în raport cu criticile dezvoltate oral de recurent, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că formularea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu a fost determinată, în fapt, de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile legii fundamentale ci, de nemulțumirea recurentului față de soluția dispusă de instanță, de respingerea cererilor prealabile formulate de recurent în dosarul ce face obiectul cauzei de față.

În speță, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri cu privire la constituționalitatea dispozițiilor ce vizează condițiile de desemnare a unui apărător din oficiu, respectiv, modul de citare a părților și soluționarea cauzei ce are ca obiect examinarea recursului formulat împotriva unei dispoziții de respingere a sesizării Curții Constituționale cu alte excepții de neconstituționalitate.

În lumina argumentelor anterior expuse, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocată de recurent, aceasta nefiind utilă și pertinentă pentru soluționarea recursului formulat, fiind, așadar, irelevantă în soluționarea cauzei.

Prin urmare, constatând că cererea de sesizare a Curții Constituționale că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nefiind indicate textele a căror neconstituționalitate se invocă, excepția nevizând aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României și neavând, în mod vădit, legătură cu soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A.

III. Examinând recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume: să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care acesta participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în acord cu instanța de fond, constată că acestea sunt îndeplinite.

Astfel, excepțiile au fost invocate de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva Deciziei nr. 9/R din 28 septembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, vizează neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, a cărei îndeplinire a fost susținută de recurent în calea de atac, se impun a fi prezentate anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de recurentul A., ce privesc dispozițiile art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 și art. 8 din C. proc. pen., art. 3, art. 2, art. 6, art. 8, art. 13, art. 90 din C. proc. pen., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, art. 341, art. 347, art. 400, art. 425, art. 351 din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor legale privind modul de comunicare a citațiilor, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 367 alin. (9) C. proc. pen., art. 21, art. 22 din Legea nr. 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor, au fost ridicate în calea de atac a recursului declarat împotriva Deciziei penale nr. 9/R din data de 28 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, prin care a fost admisă calea de atac promovată de A., cauza fiind trimisă la judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov, pentru a pronunța o soluție asupra excepției de neconstituționalitate pusă în discuția părților la data de 14 iulie 2020.

Or, așa cum a apreciat și instanța de fond, se constată că aspectele invocate de recurent în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale fac referire la neconstituționalitatea unor dispoziții din legi speciale (Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea informării, sprijinirii și protecției victimelor infracțiunii) și instituții reglementate de C. proc. pen. și C. proc. civ. care nu au aplicabilitate și nici relevanță în ce privește soluția ce poate fi pronunțată în calea de atac a recursului, exercitat împotriva încheierii penale anterior menționate.

Așadar, având în vedere că dispozițiile legale pretins neconstituționale nu prezintă relevanță în soluționarea respectivei căi de atac, nefiind de natură a produce un efect concret în judecarea recursului formulat, lipsind astfel legătura cu cauza, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 367 alin. (9) din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, apreciază că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, se observă că, în concret, criticile formulate de recurentul A. cu privire la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 tind la modificarea acestora, în sensul ca termenul de 48 de ore în care se poate exercita calea ordinară de atac a recursului să înceapă să curgă din momentul comunicării încheierii, ci nu din momentul pronunțării, așa cum prevede forma actuală a textului de lege.

Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, neputând modifica sau completa textele legale supuse controlului.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Ca atare, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepțiile invocate nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, apreciază că un asemenea demers este inadmisibil, astfel cum, în mod corect, a constatat și prima instanță.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă cererea de recuzare a membrilor completului de judecată și a reprezentantului Ministerului Public.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

III. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 09 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2021.

GGC - NN