ÎCCJ, Decizia nr. 71/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (2) și art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., formulată de petenții A. și B.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea de recurs în casație transmisă în data de 30 mai 2022, prin e-mail și susținută la termenul de judecată din data de 16 iunie 2022, petenții A. și B. au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) și art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ. arătând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În motivarea cererii, petenții au arătat că le-a fost încălcat dreptul la egalitate în fața legii - art. 16, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil - art. 21. alin. (1) și alin. (3), precum și dreptului la apărare - art. 24, dreptul de proprietate privată - art. 44 și dreptul la un recurs efectiv - art. 124 alin. (1) și art. 129. din Constituția României.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, prima instanță a reținut că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte, secția penală a constatat că excepția a fost ridicată de către părțile din proces (recurentele părți civile A. și B.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 197/2022 din data de 23 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.".

Totodată, s-a constatat ca fiind îndeplinită și condiția ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional.

Cu toate acestea, s-a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, astfel încât decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

S-a reținut că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanței de contencios constituțional antamează chestiuni expuse și în motivarea cererii introductive și au făcut obiectul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de părțile civile A. și B., iar în legătură cu acestea s-a statuat, prin încheierea nr. 302/RC în mod definitiv, în data de 16 iunie 2022, că excedează cazului de casare invocat.

Nu în ultimul rând, prima instanță a apreciat că pronunțarea unei decizii de către Curtea Constituțională, chiar în sensul dorit de părțile civile nu ar influența modul de soluționare a cauzei, în condițiile în care, în cuprinsul motivelor de recurs în casație nu au fost invocate aspecte de nelegalitate a hotărârii recurate, ci se critică modul în care a fost soluționată cauza de către instanța de fond și cea de apel.

Împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, în termen legal, recurenții A. și B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022.

Primul termen a fost fixat în mod aleatoriu, la data de 10 octombrie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al recurenților A. și B. și ale apărătorului ales al numitului C., fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin motivele recursului, a fost criticată încheierea din data de 16 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, susținându-se că, în mod greșit, instanța a avut în vedere doar prevederile art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., deși recurenții au făcut referire la o coroborare a dispozițiilor din lege, respectiv art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. raportat la art. 448. alin. (2) și art. 420. alin. (10) din C. proc. pen. și în considerarea dispozițiilor art. 25. alin. (1), art. 26. și art. 27 din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488. alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

S-a susținut că, în mod greșit, a fost soluționată cauza pendinte prin raportare la încheierea nr. 302/RC din data de 16.06.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins, în procedura de filtru, recursul formulat de recurenți, cu succinta motivare că acesta nu a fost motivat în drept, deși, în realitate, a fost invocat și motivul de casare din cuprinsul art. 438. alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., articolul în raport de care a fost și invocată excepția de neconstituționalitate.

Totodată, recurenții au arătat că le-a fost încălcat dreptul la egalitate în fața legii - art. 16, accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil - art. 21. alin. (1) și alin. (3), precum și dreptului la apărare - art. 24, dreptul de proprietate privată - art. 44 și dreptul la un recurs efectiv - art. 124 alin. (1) și art. 129 din Constituția României.

S-a arătat că, prin raportare la art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., în cauză nu au fost cercetate toate motivele de apel formulate, iar legea de drept material conform art. 25 din C. proc. pen. nu a fost interpretată în raport de probele administrate cu privire la damnum emergens și lucrum cessans și daunele morale, având în vedere suferințele și prejudiciul produs.

Recurenții A. și B. au susținut că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ar trebui sa fie constituționale, doar în măsura în care conferă părților civile, dreptul ca într-o cauză disjunsă din dosarul penal, acestea să uziteze de calea de atac a recursului în casație pentru a aduce în atenția instanței superioare nelegalitatea deciziei instanței de apel care a interpretat greșit dispozițiile de drept material și procesual și mijloacele de probă administrate în cauză, prejudiciind părțile civile, printr-o soluție contrară normelor legale.

S-a arătat că în situația în care recurenții ar fi formulat o acțiune civilă pe cale separată, în detrimentul exercitării uneia în cadrul procesului penal, ar fi avut acces la trei grade de 3 grade de jurisdicție, având în vedere dispozițiile art. 483 din C. proc. civ. și care conferă posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor ce au obiecte evaluabile în bani.

Astfel, recurenții au dorit să sublinieze că există un vid legislativ, o interpretare mult prea strictă a dispozițiilor reclamate și care nu trebuie să aducă atingere drepturilor justițiabililor ca urmare a faptului că au posibilitatea de a opta între a se adresa instanței civile sau instanței penale.

Contrar celor reținute prin încheierea atacată, recurenții au susținut că, în realitate, prin recursul formulat au contestat nelegalitatea hotărârii recurate, arătând pe larg modul greșit de aplicare a normelor de drept material și care nu au fost interpretate în raport de probele administrate cu privire la damnum emergens și lucrum cessans și daunele morale solicitate.

Recurenții au precizat că o decizie a Curții Constituționale în sensul arătat de recurenți ar fi influențat modul de soluționare a recursului, în primul rând pentru că acesta nu ar fi fost respins ca inadmisibil și, în consecință, s-ar fi ajuns la soluționarea cauzei, prin verificarea legalității hotărârii recurate.

Examinând recursurile declarate de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate, astfel cum este reglementată în cuprinsul dispozițiilor anterior menționate, este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei, exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

Prin urmare, instanța nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că analiza admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale presupune verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

De asemenea, instanțele judecătorești au apreciat, în mod constant, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că excepția a fost invocată de către părțile din proces (recurentele părți civile A. și B.), în fața instanței judecătorești învestite cu soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 23 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) și art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. Totodată, se constată că textul de lege criticat nu a fost anterior declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, instanța apreciază că acesta trebuie realizat în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, prin Decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că, prin criticile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (2) și art. 420 alin. (10) din C. proc. pen., prin raportare la art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., nu se urmărește declanșarea unui mecanism de verificare a concordanței dintre o normă legală și dispozițiile constituționale, ci, în realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea și completarea dispozițiilor pretins neconstituționale.

Conform dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., "(1) Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (...) 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

Recurenții au susținut că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ar fi constituționale doar în măsura în care conferă părților civile, dreptul ca într-o cauză disjunsă din dosarul penal, acestea să uziteze de calea de atac a recursului în casație pentru a aduce în atenția instanței superioare nelegalitatea deciziei instanței de apel, invocând existența unui vid legislativ.

Prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a invocat lipsa celui de al treilea grad de jurisdicție, în procesul penal, cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, grad de care ar fi beneficiat în condițiile în care ar fi promovat acțiune civilă pe cale separată, în detrimentul exercitării uneia în cadrul procesului penal și astfel, ar fi avut acces la trei grade de 3 grade de jurisdicție, prin raportare la dispozițiile art. 483 din C. proc. civ.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că susținerile recurenților A. și B. ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Prin urmare, a sesiza instanța constituțională în scopul modificării sau completării textului legal, înseamnă a face abstracție de limitele competențelor instanței de contencios constituțional, relevate în jurisprudența obligatorie a Curții, prin respingerea ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate cu o atare finalitate.

În privința căilor de atac, legiuitorul reglementează categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele și forma de declarare a acestora, instanța la care se depun, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".

În virtutea competențelor conferite, legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale puse la dispoziția părților, poate stabili reguli speciale de procedură, inclusiv modalități de exercitare a drepturilor procesuale, astfel cum este și situația reglementării cazurilor în care poate fi promovată calea extraordinară de atac a recursului în casație, reglementare realizată prin dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul legii fundamentale.

În ceea ce privește motivele de recurs în casație, prevăzute la art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., s-a urmărit a fi reținute doar acelea care vizează îndreptarea erorilor de drept, fiind eliminate motivele care vizau aspecte procedurale și care au fost transformate în motive ale contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac.

Din perspectiva noului C. proc. pen., se consacră revenirea la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, constând în fond și apel, astfel că în recurs nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci este vizată exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt.

Deși recurenții au susținut că au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în cadrul unui tot unitar al unor dispoziții legale, inclusiv prin raportare la dispozițiile art. 483 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că această susținere nu reprezintă un argument pentru relevarea legăturii normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză.

Astfel, se reține că deși, atât recursul în casație (în materie penală), cât și recursul (în materie civilă) constituie căi extraordinare de atac prin care se verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, există diferențe de reglementare care sunt determinate de caracteristicile fiecărei proceduri judiciare în parte și care nu justifică sesizarea instanței de contencios constituțional.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a recurenților A. și B.

Se constată că părțile civile au formulat recurs în casație împotriva Deciziei nr. 197 din data de 23 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în Dosarul nr. x/2020 prin care au fost soluționate apelurile declarate de părțile civile B. și A., precum și de partea responsabilă civilmente SC D. SA, împotriva Sentinței penale nr. 774/2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Aiud.

Prin Sentința penală nr. 774/2021 pronunțată de Judecătoria Aiud a fost soluționată latura civilă disjunsă prin încheierea de amânare a pronunțării din data de 28.10.2020, din Dosarul nr. x/2020 al aceleiași instanțe, în care a fost soluționată latura penală a cauzei, prin Sentința penală nr. 947/2020 definitivă prin Decizia penală nr. 47/2021 a Curții de Apel Alba Iulia, în care inculpatul C. a fost condamnat la pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) și 4 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., respectiv 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., rezultând pedeapsa finală de 1 an și 5 luni închisoare, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, potrivit art. 91 și urm. C. pen.

Prin urmare, se reține că pronunțarea unei decizii către Curtea Constituțională, cu privire la dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, nu ar influența modul de soluționare a cauzei și nu ar produce nici un efect asupra situației juridice a recurenților.

Referitor la solicitarea numitului C., prin apărător ales, privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanța urmează să respingă această cerere, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2006 pentru examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007, s-a statuat că, în cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, se atribuie instanței imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale o competență specială, limitată exclusiv la examinarea legalității și temeiniciei încheierii pronunțate conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 reprezintă un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală, având natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile.

Din această perspectivă, se constată că obiectul recursului este acela al verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, cadrul procesual determinat de caracterul special al acestui recurs, presupune că sfera subiectivă a procesului, în această cale de atac, este limitată la autorul excepției de neconstituționalitate invocată în fața instanței ierarhic inferioare.

În aceste condiții, faptul că părțile civile A. și B. au exercitat calea extraordinară de atac a recursului în casație împotriva Deciziei penale nr. 197 din data de 23 martie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și în procedura admisibilității în principiu, au formulat cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate, nu afectează drepturile sau interese părților din cauza ce a făcut obiectul Dosarului nr. x/2020 soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În consecință, demersul inculpatului C., în sensul angajării unui apărător ales în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, nu a fost impus sau determinat de exercitarea de către recurenții A. și B., a recursului formulat împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul asociat nr. x/2020

Dispozițiile legale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată se aplică în raport de culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, impunându-se și cerința ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părții care a achitat cheltuielile de judecată, precum și faptul că acestea constituie cheltuieli necesare.

Or, față de cadrul procesual al cauzei, recurenții A. și B. nu pot fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către numitul C., în condițiile în care nu poate fi reținută o culpă procesuală cu privire la aceste cheltuieli.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Va respinge cererea formulată de numitul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 80 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 16 iunie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Respinge cererea formulată de numitul C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 80 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 octombrie 2022.

GGC - ED