ÎCCJ, Decizia nr. 83/2022

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de27 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (2) teza finală din C. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în cadrul dosarului nr. x/2021, având ca obiect recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 160/A din data de 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 2 septembrie 2022, recurentul inculpat A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (2) teza finală din C. pen., apreciind că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești, de către o parte din proces, obiectul excepției îl reprezintă norme cuprinse în legi aflate în vigoare, Curtea Constituțională nu le-a constatat ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară, iar între textul în discuție și modul de soluționare a cauzei există legătură.

În susținerea excepției invocate, apărarea a arătat, în esență, că prin încheierea de admitere în principiu din 28 iunie 2022 pronunțată în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., numai sub aspectul criticilor vizând neincriminarea, ca infracțiune, a faptei concrete pentru care a fost condamnat, respectiv neîntrunirea de către aceasta a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen.

A mai arătat că, în speță, inculpatul A. a fost condamnat definitiv, în temeiul art. 335 alin. (2) din C. pen., pentru fapta constând în aceea că, la data de 12.07.2020, în jurul orei 09:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din orașul Sântana, județul Arad, iar la controlul efectuat de polițiști a prezentat permisul de conducere PROVISIONAL DRIVING LICENCE, seria x, emis de autoritățile din Marea Britanie, instanțele stabilind că permisul de conducere anterior menționat nu este valabil în România, întrucât valabilitatea sa este limitată la teritoriul Marii Britanii, unde poate fi folosit doar în anumite condiții.

Altfel spus, ambele instanțe au stabilit nevalabilitatea permisului de conducere deținut de către inculpat în ziua constatării faptei, reținând în acest sens că permisul de tip provizoriu pe care acesta îl avea asupra sa nu este valabil în România sau nu este valabil în afara teritoriului Marii Britanii.

În acest fel, raportându-se la dispozițiilor art. 335 alin. (2) din C. pen., instanțele au pus semnul egalității între fapta concret reținută în sarcina inculpatului, care a constat în conducerea pe drumurile publice cu un permis care nu este valabil în România și acțiunea incriminată de textul sus-menționat, care constă în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, creând astfel lege, ceea ce contravine principiului legalității consacrat prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) (nimeni nu este mai presus de lege) și art. 23 alin. (2) (principiul legalității în materie penala; nullum crimen sine lege) din Constituția României, precum și dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Ceea ce pedepsește legiuitorul prin art. 335 alin. (2) din C. pen. ca fiind infracțiune este conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România. Or, deținerea unui permis de conducere, chiar provizoriu, dovedește dreptul inculpatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, drept acordat de către autoritățile din Marea Britanie pentru că acesta a dovedit deprinderi în conducerea unui autoturism și faptul că nu prezintă pericol pe drumurile publice. Permisul de conducere de tip proviziu este un permis de conducere, astfel că ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemos.

Ca urmare, neincluzând în conținutul art. 335 alin. (2) din C. pen. acțiunea de a conduce pe drumurile publice cu permis de conducere care nu este valabil în România, legiuitorul nu a înțeles să sancționeze această faptă. În situația în care s-ar interpreta legea în sensul că norma de incriminare ar viza fapta inculpatului de a fi deținut un permis de conducere care nu este valabil pe teritoriul României, instanța ar adăuga la lege, atribut care, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României, revine Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, cu consecința încălcării principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituția României.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele argumente:

O cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În egală măsură, dat fiind efectul general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilității sesizărilor, instanța de judecată trebuie să ia în considerare și hotărârile Curții înseși, atunci când ele sunt expresia unei jurisprudențe constante și îndelungate a instanței constituționale în materia analizată.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate a posteriori poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, cu titlu exemplificativ, tinde la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând, cu titlu de exemplu, în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis deciziile nr. 284/24.01.2011, nr. 176/06.03.2012, nr. 187/06.03.2012, nr. 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale).

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că excepția de neconstituționalitate evaluată a fost ridicată de o parte din proces (recurentul inculpat A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea recursului în casație formulat de acesta împotriva deciziei nr. 160/A din data de 24 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, în data de 12.07.2020, în jurul orei 09:20, a condus autoturismul marca B., cu numărul de înmatriculare x, pe strada x din oraș Sântana, județ Arad, iar la controlul efectuat de polițiști a prezentat permisul de conducere PROVISIONAL DRIVING LICENCE, seria x, emis de autoritățile din Marea Britanie pe numele său, document care nu-i conferă dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, iar textul de lege a cărui neconstituționalitate este invocată (art. 335 alin. (2) din C. pen.), nu a fost anterior declarat neconstituțional.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior textul de lege criticat.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că nu este, însă, îndeplinită în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin demersul său, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate, ci tinde la interpretarea normei de incriminare criticate în contextul factual propriu speței, susținând că numai interpretat în modalitatea evidențiată în recurs în casație, textul de lege respectă exigențele principiului legalității consacrat prin art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (2) și art. 23 alin. (2) din Constituția României, precum și ale dispozițiilor art. 7 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, se constată că recurentul inculpat A. nu aduce în discuție veritabile elemente de constituționalitate a normei invocate, derivate din modalitatea de redactare a acesteia, ci chestiuni de interpretare și aplicare a acesteia în speță.

Prin acest demers judiciar, recurentul inculpat urmărește o interpretare diferită dată normei de incriminare și, prin aceasta, în mod implicit, însăși cenzurarea concluziilor instanțelor de fond și de apel cu privire la întrunirea, în speță, a elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Recurentul inculpat tinde, prin urmare, nu la cenzurarea unor elemente de neconstituționalitate, ci la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a normei de incriminare în baza căreia a fost condamnat definitiv, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Or, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica o judecată întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea inter alia că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale. O atare premisă nu este realizată atunci când se constată că autorul excepției tinde, în mod esențial, la eludarea prerogativelor exclusive ale organelor abilitate de a interpreta și aplica o normă legală, prin declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a modului în care au fost concret interpretate în speță prevederile art. 335 alin. (2) din C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a mai constatat că modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 335 alin. (2) din C. pen., din perspectiva incriminării sau nu a situației în care conducătorul auto deține exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie, și anume Provisional Driving License, urmează a face obiectul unei dezlegări obligatorii a instanței supreme într-un mecanism de unificare a practicii judiciare, respectiv în dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, chestiune avută în vedere de instanța învestită în recurs în casație.

Constatând că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul inculpat A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normei criticate cu legea fundamentală, ci, exclusiv, în vederea tranșării unei probleme de interpretare și aplicare a acesteia într-o manieră favorabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a apreciat cererea de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul inculpat A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 6 octombrie 2022, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 noiembrie 2022.

La aceeași dată au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că, excepția de neconstituționalitate, ca orice mijloc procedural, nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea inter alia că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

Însă, în cauză, nu este realizată o atare premisă, întrucât autorul excepției tinde, în mod esențial, la eludarea prerogativelor exclusive ale organelor abilitate de a interpreta și aplica o normă legală, prin declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a modului în care au fost concret interpretate în speță prevederile art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 335 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că prin excepția invocată se urmărește interpretarea diferită a dispozițiilor legale și, prin aceasta, în mod implicit, însăși cenzurarea concluziilor instanțelor de fond și de apel cu privire la întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute textul incriminator.

Așadar, recurentul inculpat, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale nu vizează cenzurarea unor elemente de neconstituționalitate, ci tinde la obținerea unei interpretări legale, cu valoare obligatorie, a normei de incriminare în baza căreia a fost condamnat definitiv, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

De asemenea, prin practica constantă, Curtea Constituțională a statuat că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate interpreta norma legală, întrucât și-ar depăși atribuțiile stabilite prin lege în competența sa.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", astfel încât aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale sunt atribuții aflate strict în competența instanțelor judecătorești.

Cum interpretarea și aplicarea legii reprezină atributul exclusiv al instanțelor judecătorești, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

De altfel, modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 335 alin. (2) C. pen., din perspectiva incriminării sau nu a situației în care conducătorul auto deține exclusiv un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie, și anume Provisional Driving License, a fost tranșată prin Decizia nr. 78 din 28 noiembrie 2022, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și s-a stabilit că "Potrivit legislației române, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care deține un permis de conducere provizoriu valabil, eliberat de autoritatea competentă din Marea Britanie ("Provisional Driving Licence"), constituie infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., în situația în care persoana nu are dreptul de a conduce autovehicule în România."

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 27 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2022.