ÎCCJ, Decizia nr. 52/2022

Ședința publică din data de 06 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 14 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021 a fost admisă, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen.

Totodată, au fost respinse celelalte cereri de sesizare a Curții Constituționale formulate de inculpații A., B., C. și D..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

I.1. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. invocată de inculpatul A..

Sub aspectul admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen., instanța, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepția a fost invocată în fața instanței de apel, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, a admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție a opinat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) din C. proc. pen. este neîntemeiată, apreciind că dispoziția legală criticată reprezintă opțiunea legiuitorului și a fost adoptată conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală cu respectarea principiul separației și echilibrului puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituția României, principiul necesității, proporționalității, aplicării nediscriminatorii și conservării substanței dreptului în restrângerea exercițiului unor drepturi, prevăzut de art. 53 alin. (2) din Constituție și principiul înfăptuirii justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, prevăzut de art. 126 alin. (1) din Constituția României.

I.2. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

6

alin. (2) din vechiul C. proc. pen. (C. proc. pen. 1968) invocată de inculpatul A..

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte a reținut că una dintre cerințele imperative stabilite de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pe care obiectul excepției de neconstituționalitate trebuie să-l îndeplinească este ca dispoziția criticată să fie în vigoare.

Prin urmare, constatând că dispozițiile art. 91

6

alin. (2) din vechiul C. proc. pen. nu mai sunt în vigoare și nici nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită una dintre cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, respectiv ca dispoziția criticată să fie în vigoare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

6

alin. (2) din vechiul C. proc. pen.

I.3. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. invocată de inculpații A., B., C. și D..

Prin cererea formulată inculpații au susținut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. potrivit cărora "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", încalcă dispozițiile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituție cu privire la calitatea legii, respectiv claritate, precizie si previzibilitate, precum si dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 23 alin. (12), art. 20 si art. 53 din Constituție si art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte a reținut că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

În acest context, Înalta Curte a apreciat că nu este îndeplinită una dintre cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv ca excepția de neconstituționalitate să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, prin decizia menționată, instanța de control constituțional s-a pronunțat asupra lipsei de conformitate dintre dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. și dispozițiile constituționale relative la îndeplinirea condiției de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituție), reținând în considerente (paragrafele 30 și 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșiți, fiind lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițând acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.

Totodată, prin considerentele aceleași decizii (paragraful 34), Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat că structura actuală a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. are un înțeles contrar Constituției, acesta nemaiputând fi aplicat în această formă, dar în același timp a indicat, în considerentele deciziei, și care este înțelesul constituțional al normei, impunând ca numai acest înțeles să poată fi avut în vedere de instanțele de judecată.

Din cuprinsul deciziei nr. 297/2018 rezultă că instanța constituțională s-a pronunțat și asupra constituționalității prevederilor art. 155 alin. (1) din C. pen., de care nu poate fi disociată sintagma "oricărui act de procedură în cauză".

Prin urmare, întrucât Decizia nr. 297/2018 este o decizie de admitere și de constatare a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. ca fiind neconstituțional într-o anumită interpretare, având în vedere și faptul că una dintre condițiile prevăzute de lege pentru ca cererea de sesizare a Curții Constituționale să fie admisibilă este ca excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, Înalta Curte a reținut că o nouă sesizare a instanței de contencios constituțional, cu o nouă excepție de neconstituționalitate, vizând același text de lege sau părți din același text de lege, având aceeași finalitate, ar fi de natură a încălca prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

I.4. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 invocată de inculpații B., C. și D..

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte a constatat că, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Înalta Curte a reținut că, prin excepția invocată se critică, în esență, reglementarea în actele normative în vigoare a condițiilor de numire a procurorilor în cadrul D.N.A.

Or, verificarea condițiilor de numire a procurorilor, care funcționează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție (care exercită atribuțiile conform competenței stabilite prin lege acestei structuri de parchet), nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Dintr-o altă perspectivă, instanța a reținut că nerespectarea/încălcarea condițiilor de numire a unui procuror, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție ar pune în discuție o eventuală sancțiune a nulității relative a actelor și măsurilor luate de procuror care, însă, nu ar fi putut fi verificată decât în faza camerei preliminare în raport cu obiectul acesteia reglementat de art. 342 din C. proc. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

II. Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 din C. pen. cuprinsă în încheierea din data de 14 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021, au formulat recurs, inculpații C., B., D. și A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, fiind fixat termen, în mod aleatoriu, la data de 6 iunie 2022, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

II.1. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recursul formulat de inculpații C., B. și D. este tardiv, pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Aceleași dispoziții legale anterior menționate reglementează posibilitatea exercitării căii de atac împotriva unei astfel de încheieri, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

În prezenta cauză, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 martie 2022.

Cum nu a fost indicată ora pronunțării dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, rezultă că termenul de 48 de ore, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, a început să curgă la sfârșitul zilei de 14 martie 2022, la orele 24:00 și se împlinea la data de 17 martie 2022 (ora 02:00).

Cu toate acestea, se constată că exercitarea căii de atac a recursului pentru inculpații C., B. și D. s-a realizat abia la data de 17 martie 2022, ora 12:58, prin fax, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 48 de ore prevăzut de dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Se reține în acest sens că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu.

Dispozițiile art. 268 alin. (1) din C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul procesual, sancțiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte-Completul de 5 judecători va respinge, ca tardiv formulate, recursurile declarate de recurenții inculpați C., B. și D. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

II. 2. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că recursul declarat de contestatorul A. este nefondat pentru următoarele considerente:

În motivarea excepției de neconstituționalitate, inculpatul A. arată că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Autorul excepției susține că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate, fiind contrare principiului legalității incriminării, întrucât în forma rămasă în vigoare după publicarea deciziei de admitere a Curții Constituționale și prin nepunerea dispozițiilor în acord cu Legea fundamentală în termenul constituțional, acestea nu permit persoanei acuzate de săvârșirea unei fapte penale să cunoască în ce condiții se întrerupe cursul prescripției. În ceea ce privește legătura cu cauza au apreciat că normele invocate ca fiind neconstituționale produc încă efecte juridice și au legătură cu soluționarea prezentului litigiu, față de momentul săvârșirii presupuselor fapte imputate inculpatului. În măsura în care textul ar fi declarat în integralitate neconstituțional, neexistând vreo cauză de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale, ar fi împlinit termenul general de prescripție.

Examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate";

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost invocată în cadrul judecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, de apelantele Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Bacău și de inculpații E., C., F., B., G., H., A., D., I. și J. împotriva sentinței penale nr. 132/F din data de 22 iulie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția Penală.

Din examinarea cerinței care presupune o condiționare negativă, respectiv ca textul de lege care se solicită a fi supus spre examinarea instanței de contencios constituțional să nu mai fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanța de contencios constituțional a verificat conformitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. cu prevederile constituționale prin decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), statuând că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Prin considerentele deciziei (paragraful 34), Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Astfel, Curtea Constituțională a arătat că structura actuală a textului art. 155 alin. (1) din C. pen. are un înțeles contrar Constituției, acesta nemaiputând fi aplicat în această formă, dar în același timp a indicat, în considerentele deciziei, și care este înțelesul constituțional al normei, impunând ca numai acest înțeles să poată fi avut în vedere de instanțele de judecată.

Totodată, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale.

În contextul analizei admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul de 5 Judecători reține, totodată, că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, astfel că invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect asupra conținutului hotărârii din procesul principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Așadar, condiția ca prevederile legale să aibă legătură cu cauza trebuie interpretată nu doar formal, întrucât toate dispozițiile care privesc desfășurarea procesului penal și cele de drept material au legătură cu cauza, ci în sensul teleologic, al finalității ce se urmărește, al pertinenței acesteia, fiind necesar ca, în cazul constatării neconstituționalității dispozițiilor legale alegate, soluția în cauză ar fi diferită decât cea care ar putea fi dată cu aplicarea dispozițiilor respective.

Ca urmare, evaluând relevanța cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., dispoziții cu privire la care instanța de contencios constituțional a constatat prin deciziile sus-amintite că sunt neconstituționale și dând condiției privind legătura cu cauza semnificația cuvenită, a aptitudinii de a influența soluționarea cauzei, Înalta Curte constată ca admiterea unei noi cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitatea a acelorași dispoziții legale din perspectiva acelorași critici de neconstituționalitate nu ar putea avea aptitudinea de a produce un efect util, diferit de cel rezultat urmare a deciziilor sus menționate și, apreciază că este temeinică soluția dispusă de instanță, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Prin urmare, față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C., B. și D., în cuantum de câte 313 RON, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulate, recursurile declarate de recurenții inculpați C., B. și D. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 14 martie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați C., B. și D., în cuantum de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A. în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 iunie 2022.