ÎCCJ, Decizia nr. 34/2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 6 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., formulată de apelantul inculpat A..

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate de apelantul inculpat A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că aceasta nu îndeplinește, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, Înalta Curte a constatat că excepția a fost invocată de o parte din proces, respectiv de apelantul inculpat A., în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, s-a reținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În speță, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, din examinarea argumentelor invocate de autorul excepției în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, a constatat că, deși acestea sunt de natură a contura existența unei legături cu soluția ce ar putea fi pronunțată în calea de atac a apelului, obiecțiunile în legătură cu dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Or, după cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Cum modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a constatat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de apelantul inculpat în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. este inadmisibilă.

Prin urmare, s-a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de apelantul inculpat A. și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din data de 6 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022, în termen procedural a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 27 martie 2023 sub nr. x/2022/a3.1, fiind stabilit prim termen la data de 24 aprilie 2023, dată la care au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale apărătorului ales al recurentului inculpat fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând actele dosarului și hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, constată că instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat în mod corect atunci când, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, printr-o încheiere motivată, a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, reținând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute textul de lege.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte-Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către una dintre părțile din proces (inculpatul A.), în fața unei instanțe de judecată învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului formulat împotriva Sentinței penale nr. 127 din data de 24 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019.

Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții din C. proc. pen. în vigoare, respectiv art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. vizând aprecierea probelor, potrivit căruia "hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați."

Pe fondul excepției, s-a arătat, în esență, că forma actuală a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. este neconstituțională, aceasta aflându-se în coliziune cu exigențele impuse de Constituția României, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta drepturilor fundamentale, dat fiind că nu asigură protecție împotriva arbitrariului și, în consecință încalcă principiul legalității și dreptul la un proces echitabil al persoanei acuzate.

Astfel, lipsa enumerării denunțătorului, care are un interes în cauză, în cuprinsul art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., printre persoanele pe ale căror declarații nu se pot întemeia în mod determinant hotărârile de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, încalcă principiul legalității, fiind în prezența unei omisiuni legislative cu relevanță constituțională.

Prin urmare, a susținut inculpatul, această reglementare este de natură a conduce la vătămarea dreptului la un proces echitabil. Dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu satisfac exigența protecției împotriva arbitrariului, lipsa mențiunii privind denunțătorul care urmărește un scop în cauză fiind de natură a permite organelor judiciare să își întemeieze acuzația și, respectiv, condamnarea, pe declarații afectate de o doză puternică de subiectivism, constând în dorința denunțătorului de a beneficia de reducerea sau înlăturarea propriei pedepse.

Pe de altă parte, s-a susținut că, în cazul investigatorilor, al colaboratorilor și al martorilor protejați, există o suspiciune rezonabilă cu privire la calitatea declarațiilor, restrângerea valorii probante a acestora având la bază temerea că aceștia sunt supuși unui control de autoritate al statului, fiind pasibili de a fi influențați. Astfel, calitatea de agenți executivi ai statului, existența unor interese (fie ele pecuniare sau judiciare - reducerea propriei pedepse, încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, etc.) sau îndatorirea morală rezultată din efortul depus de organele judiciare în vederea protecției lor, au aptitudinea de a afecta calitatea mărturiilor, motiv pentru care acestea din urmă trebuie apreciate cu anumite rezerve.

Referitor la condiția ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită această exigență.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că prezenta cerere de sesizare a Curții Constituționale formulată îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

Referitor la condiția privind legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 judecători reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei (a se vedea Decizia nr. 688 din 12 iunie 2008 a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. nr. 566/28 iulie 2008 potrivit căreia instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii).

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., se remarcă faptul că deși s-ar putea contura existența unei legături cu cauza dedusă judecății aflată în calea de atac a apelului, criticile de neconstituționalitate formulate vizează chestiuni care țin de credibilitatea și de valoarea probantă a declarațiilor date de martorul denunțător, aspecte pe care instanța de judecată le apreciază în contextul probatoriu și nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

În realitate, demersul inculpatului urmărește modificarea și/sau completarea dispozițiilor art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., criticile formulate vizând omisiunea inserării, în cuprinsul textului de lege indicat, alături de investigator, colaborator și, respectiv, martorul protejat, și a martorului denunțător, persoană care are un interes în cauză, declarațiile acestuia neputând fundamenta, în mod determinant, hotărârile de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei.

Înalta Curte- Completul de 5 Judecători observă că dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză și prin raportare la critici identice, excepția de neconstituționalitate fiind respinsă, ca inadmisibilă.

Astfel, prin Decizia nr. 500/2021 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 103 alin. (3) și ale art. 126 alin. (5) și (6) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1197 din 17 decembrie 2021 s-a reținut: În ceea ce privește forța probantă a declarației de martor date de denunțător, Curtea Constituțională a observat că, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege și sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Curtea a reținut că legiuitorul, prin prevederile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., a instituit unele limitări ale principiului liberei aprecieri a probelor, reglementând în acest sens că hotărârea de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia în măsură determinantă pe declarațiile investigatorului, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați. Luând în considerare și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 februarie 2006, pronunțată în Cauza Krasniki împotriva Republicii Cehe, paragrafele 76-79, și Hotărârea din 14 februarie 2002, pronunțată în Cauza Visser împotriva Olandei, paragrafele 43-46), Curtea Constituțională a apreciat că, prin dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., legiuitorul a avut în vedere echitatea procesului penal în contextul existenței unor situații în care persoanele anterior menționate nu sunt prezente pentru a fi audiate într-un proces public și contradictoriu, astfel că persoana acuzată nu beneficiază de toate garanțiile procedurale, iar nu atât faptul că aceste persoane au anumite interese cu privire la o ipotetică tragere la răspundere penală a propriei persoane. Or, din perspectiva denunțătorului, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și acesta dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. sunt pe deplin aplicabile. În cazul în care denunțătorul nu dobândește calitatea de martor protejat (în sens larg), prevederile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen. nu sunt aplicabile, denunțătorul putând fi audiat în calitate de martor, într-o procedură publică și contradictorie, cu respectarea dispozițiilor referitoare la audierea martorilor.

Cu privire la acest din urmă caz, Curtea a distins două situații, în funcție de interesul denunțătorului în obținerea unui beneficiu din perspectiva existenței riscului tragerii sale la răspundere penală. Astfel, în cazul în care denunțătorul nu are niciun beneficiu sub aspectul evitării tragerii la răspundere penală, declarația sa dată în calitate de martor este comparabilă, din perspectivă procesuală, cu declarația oricărui alt martor, beneficiind de același tratament. În cazul în care denunțătorul are însă un beneficiu referitor la evitarea tragerii sale la răspundere penală, poziția acestuia se aseamănă într-o oarecare măsură cu cea a persoanei vătămate, a părții civile și a părții responsabile civilmente, care sunt interesate în proces, astfel că acționează pentru apărarea intereselor lor legitime și, ca urmare, declarațiile lor în legătură cu cauza în care au calitate procesuală principală sunt, de principiu, concentrate pe susținerea poziției proprii, ceea ce le poate determina să facă și declarații necorespunzătoare adevărului. (...) Astfel, cu excepția declarațiilor prevăzute de dispozițiile art. 103 alin. (3) din C. proc. pen., celelalte declarații au o valoare probatorie necondiționată, fiind supuse numai principiului liberei aprecieri a probelor. Sub acest aspect, Curtea a mai reținut că, dincolo de criteriile obiective care pot fi folosite pentru a discerne valoarea probatorie a declarației martorilor, rămân de actualitate considerentele reliefate de literatura de specialitate clasică, potrivit cărora numai adânca și serioasa pricepere a judecătorilor poate fi chezășie pentru o evaluare mai aproape de adevăr a declarațiilor făcute de martori."

În același sens sunt și Decizia nr. 59 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 1 august 2019, Decizia nr. 63 din 22 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 6 august 2019, Decizia nr. 727 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 9 martie 2020, Decizia nr. 162 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 5 august 2020, Decizia nr. 165 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2020, și Decizia nr. 118 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 24 mai 2021.

Ca atare, se constată că scopul urmărit de inculpat prin invocarea excepției de neconstituționalitate excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise.

În concluzie, văzând că, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, context în care folosirea mijlocului procedural oferit de art. 29 din Legea 47/1992 excedează scopului pentru care acesta a fost legiferat.

Astfel fiind, în raport cu considerentele expuse, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 6 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 6 martie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1-2022 în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2023.

GGC - ED