ÎCCJ, Decizia nr. 68/2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 19 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 și 436 alin. (1) din C. proc. pen., formulată de recurentul A.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, prin cererea transmisă în data de 7 aprilie 2022, prin e-mail, și susținută la termenul de judecată din data de 19 aprilie 2022, recurentul A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 și 436 alin. (1) din C. proc. pen., apreciind că sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată în fața unei instanțe judecătorești, privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, recurentul A. a arătat că art. 435 și 436 alin. (1) din C. proc. pen., care prevăd, în esență, că doar procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs în casație, nu respectă cerințele constituționale referitoare la calitatea, previzibilitatea și claritatea legii, fiind contrare dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 21 din Constituție.

În esență, în opinia apărării, normele procedurale criticate sunt neconstituționale, întrucât nu reglementează posibilitatea unei persoane ale cărei drepturi și interese legitime sunt lezate printr-o decizie a instanței de apel să formuleze cerere de recurs în casație dacă nu a fost parte în procesul penal în care a fost pronunțată hotărârea respectivă.

Astfel, în concret, apărarea a susținut că, deși recurentului i s-a încălcat prezumția de nevinovăție prin Decizia nr. 137/A din data de 5 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, acesta nu dispune de niciun remediu efectiv, deoarece nu a fost parte în procesul penal în care a fost pronunțată hotărârea pentru a promova calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Deliberând asupra admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru enunțate anterior implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamând o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Instanța a considerat că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, întrucât, chiar dacă instanța de contencios constituțional ar admite excepția de neconstituționalitate și ar conferi calitatea de titular al cererii de recurs în casație, deși acesta nu a fost parte în procesul penal, cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în contextul în care motivele expuse nu sunt circumscrise niciunui caz de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de lege. În concret, recurentul A. a arătat că prin modalitatea de descriere a situației de fapt în cuprinsul deciziei atacate a fost încălcată prezumția de nevinovăție de care beneficiază.

Or, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 10 mai 2022, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 26 septembrie 2022.

La aceeași dată au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (Dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare [dispozițiilor art. 435 și art. 436 din C. proc. pen..], iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În acest context, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că aceasta nu este îndeplinită, deoarece recurentul A. nu a folosit demersul în scopul și finalitatea prevăzute de lege.

Astfel, din examinarea criticilor de neconstituționalitate, instanța supremă constată că autorul excepției a adus în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textul legal criticat, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispoziției legale ce formează obiectul excepției, astfel încât calitatea de titular al cererii de recurs în casație să aparțină și persoanelor ale căror drepturi și interese legitime au fost lezate printr-o decizie a instanței de apel.

Or, sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că susținerile recurentului referitoare la textul de lege vizat, nu constituie critici reale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 435 și art. 436 din C. proc. pen., iar prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

Se reține astfel, în acord cu prima instanță, că prin demersul inițiat, se tinde la modificarea și completarea dispoziției legale pretins neconstituționale, prin completarea art. 435 și art. 436 din C. proc. pen., în sensul ca persoanele ale căror drepturi și interese legitime au fost lezate printr-o decizie a instanței de apel să dobândească calitatea de titulari ai cererii de recurs în casație.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022, iar în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va oblig recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2022.

GGC - ED