ÎCCJ, Decizia nr. 62/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A., de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a și art. 425 alin. (3) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, cu titlu prealabil, că dispozițiile alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Totodată, dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

În continuare, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul inculpat A. cu excepția de neconstituționalitate a art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a și art. 425 alin. (3) C. proc. pen., întrunește doar trei din cele patru condiții prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia - respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unui text de lege aflat în vigoare, care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - nefiind îndeplinită condiția referitoare la existența legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

În acest sens, s-a reținut că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 498/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016), "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului de lege criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi îndeplinite exigențele impuse de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției în desfășurarea procesului.

S-a apreciat că decizia Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției invocată de apelantul inculpat A. nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii pronunțată în cauză, având în vedere că, prin excepția formulată se critică neconstituționalitatea unor dispoziții legale în baza cărora instanța de apel, în ciclul procesual anterior - prin decizia penală nr. 32A din 07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2008 - a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cu privire la o faptă reținută în sarcina acestuia.

Totodată, s-a constatat că, în susținerea excepției se invocă formal neconstituționalitatea dispozițiilor legale menționate, prin argumentele prezentate nefiind formulate veritabile critici de neconstituționalitate, solicitându-se, în esență, modificarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituționale.

În acest context, se reține că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, întrucât acest aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, se apreciază că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, s-a apreciat că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008 a formulat recurs inculpatul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 29.01.2021 sub nr. x/2021, fiind stabilit termen la data de 22 februarie 2021.

La termenul din 15 februarie 2021, prin poștă, recurentul inculpat A. a depus un înscris prin care aceasta declară că retrage recursul formulat.

La termenul din data de 22 februarie 2021 instanța supremă a pus în discuție cererea de retragere a căii de atac, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind expuse detaliat în preambulul prezentelor considerente.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor procesual penale, în virtutea principiului disponibilității, o persoană poate uza de dreptul de a sesiza instanța, iar dacă a uzat de acest drept nicio dispoziție legală nu o poate împiedica să-și retragă cererea.

Dispozițiile art. 415 alin. (1) din C. proc. pen. statuează că până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.

Prevederile art. 415 din C. proc. pen. reprezintă reglementarea generală, în procedura penală, în ceea ce privește retragerea unei căi de atac sau a unei cereri, dacă nu există o altă dispoziție specială, fiind aplicabile și în prezenta cauză.

Prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere declarația expresă a recurentului inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va lua act de retragerea recursului formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 12 noiembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2008.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2021.