ÎCCJ, Decizia nr. 82/2022

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 7 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (2) din Cod penalul și a dispozițiilor art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în cadrul dosarului nr. x/2019, având ca obiect recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 13 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală în dosarul nr. x/2019, la data de 6 septembrie 2022 recurentul, prin apărător ales, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (2) din C. pen., în forma aplicabilă ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 51/2021.

Cu privire la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare, recurentul a arătat că, excepția de neconstituționalitate s-a invocat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în cursul soluționării dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul acestei instanțe, ce are ca obiect recursul în casație. A mai susținut că, excepția vizează o dispoziție legală care este vigoare, respectiv dispozițiile art. 226 alin. (2) din C. pen. în forma aplicabilă ca urmare a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 51/2021.

Privitor la cerința ca excepția să vizeze o lege sau o dispoziție dintr-o lege care are legătură cu soluționarea cauzei, recurentul a susținut că și aceasta este îndeplinită, având în vedere calitatea sa în prezenta cauză, precum și soluția de condamnare în temeiul dispoziției legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate invocate.

Deopotrivă, recurentul a menționat că dispozițiile art. 226 alin. (2) din C. pen. nu au fost declarate neconstituțional de către Curtea Constituțională a României.

În cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale recurentul a realizat o prezentare a situației de fapt și a arătat care sunt criticile referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 226 alin. (2) din C. pen.

Astfel, recurentul a considerat, sub un prim aspect, că norma indicată este contrară dispozițiilor constituționale întrucât încalcă cerințele de claritate, precizie și previzibilitate, ce rezultă din principiul statului de drept, impuse de prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), dar și principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este reglementat la art. 23 alin. (12) din Constituție și la art. 7 din Convenție.

Sub un al doilea aspect, recurentul a susținut că legea, în forma actuală, încalcă libertatea de exprimare protejată constituțional prin intermediul art. 30, distrugând echilibrul ce trebuie menținut între dreptul la viață privată și libertatea de exprimare, ambele valori fundamentale cu valențe constituționale.

În al treilea rând, a menționat că, interpretarea normei de drept dată prin intermediul Deciziei nr. 51/2021 încalcă dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție și ale art. 6 din Convenție, exclusiv în raport cu posibilitatea lărgirii sferei de incidență a unui text de drept material pe cale pretoriană, prin intermediul unei soluții procesual penale (decizie ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală).

Astfel, a susținut că norma de incriminare în forma stabilită prin interpretarea dată de Înalta Curte și aplicată în concret în cauza ce-l vizează este lipsită de previzibilitate, având în vedere că, persoana căreia i se adresează norma de incriminare trebuie să poată ști, pornind de la formularea dispoziției relevante și, după caz, cu ajutorul interpretării ei de către instanțe sau beneficiind de asistență judiciară, ce fapte și omisiuni angajează răspunderea sa penală și ce pedeapsă riscă pentru acestea (Cantoni împotriva Franței, pct. 29; Kafkaris împotriva Ciprului (MC), pct. 140; Del Rio Prada împotriva Spaniei (MC), pct. 79).

Suplimentar, autorul excepției a arătat că norma de incriminare a fost, în concret, extinsă iar nu doar interpretată prin raportare la sfera sa de aplicabilitate prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 51 din 24.06.2021, publicată în Monitorul Oficial din 03.11.2021, fapt ce contravine, de asemenea, dispozițiilor constituționale amintite. Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a eliminat o condiție de tipicitate ce restrângea sfera de aplicare a normei de incriminare la imagini și sunete obținute fără drept, extinzând sfera normei de incriminare într-un mod imprevizibil la toate categoriile de imagini, în ciuda faptului că textul legal la care se făcea trimitere era unul lămuritor. A apreciat, astfel, că interpretarea dată de Înalta Curte constituie un reviriment imprevizibil.

În contextul celor expuse cu privire la efectele Deciziei nr. 51/2021 pronunțate de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, recurentul, prin apărător ales, a înțeles să supună controlului pe calea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de recurs în casație și dispozițiile art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen., solicitând sesizarea Curții Constituționale.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele argumente:

Astfel, a reținut că, pentru a fi admisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condițiile enumerate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că excepția a fost invocată de recurentul inculpat A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, respectiv prevederile art. 226 alin. (2) din C. pen., art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

A solicitat, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, verificarea concordanței dispozițiilor menționate din C. pen. și C. proc. pen., cu principiile și drepturile fundamentale cuprinse în art. 1 alin. (5) (supremația Constituției și respectarea obligatorie a legilor), art. 21 alin. (3) (dreptul la un proces echitabil), art. 23 alin. (12) (principiul legalității incriminării și a pedepsei), art. 30 (libertatea de exprimare) din Constituția României și prevederile art. 7 din CEDO.

Referitor la condiția legăturii dintre excepția invocată cu soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că aceasta nu este îndeplinită în speță. Examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, dispozițiile procesual penale din cuprinsul art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen. disciplinează materia unificării jurisprudenței prin hotărâri prealabile date în dezlegarea unor chestiuni de drept, și, în mod evident, nu au legătură cu soluționarea cauzei în care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale, ce se află în cursul judecății recursului în casație, având ca obiect exclusiv verificarea legalității deciziei penale nr. 5/A din 13 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de violare a vieții private prev. de art. 226 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

Deopotrivă, s-a apreciat că excedează obiectului excepției de neconstituționalitate, modul în care instanța de judecată aplică efectele hotărârii pronunțate de completul competent învestit cu dezlegarea unei chestiuni de drept, Legea nr. 47/1992, prin art. 29 alin. (1), reglementând explicit că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie legile, ordonanțele ori dispozițiile dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, inclusiv cele ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

În ceea ce privește prevederile art. 226 alin. (2) din C. pen., a căror neconstituționalitate este criticată de recurent, s-a constatat că, în realitate, prin cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional se urmărește un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate întrucât nu s-a formulat o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci recurentul tinde la completarea și modificarea dispozițiilor ce reglementează conținutul constitutiv al infracțiunii de violare a vieții private, iar o astfel de atribuție nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În consecință, s-a apreciat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată a fost determinată de încercarea de a transfera, în mod artificial, competența exclusivă a Parlamentului, unica autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României, în sarcina instanței de contencios constituțional.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul inculpat A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători la data de 20 septembrie 2022, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 noiembrie 2022.

La aceeași dată au avut loc și dezbaterile, susținerile apărătorului ales al recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a cerințelor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

De asemenea, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în acord cu instanța care a soluționat cererea în primă instanță, constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea nr. 47/1992.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține că, recurentul inculpat A., prin criticile formulate, urmărește modificarea și completarea dispozițiilor ce reglementează conținutul constitutiv al infracțiunii de violare a vieții private, în sensul ca art. 226 alin. (2) din C. pen. să fie completat de Curtea Constituționale printr-o mențiune din care să rezulte că pentru a fi în prezența acestei infracțiunii trebuie întrunite condițiile prevăzute de art. 226 alin. (1) din C. pen., prin raportare și la Decizia nr. 51/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Or, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului."

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Cum modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (2) din C. pen. este inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea nr. 47/1992, lipsind legătura normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză.

Astfel, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a reținut că "se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor . . . . . . . . . .Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă".

De asemenea, prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, instanța de contencios constituțional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Sintetizând, jurisprudența instanței de contencios constituțional relevantă atestă că realizarea cerinței stabilite de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispozițiile de lege criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să vizeze incidența în cauză a acestor dispoziții de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepția de neconstituționalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.

Constatarea îndeplinirii acestor criterii revine instanțelor de judecată care, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, paragraful 27 și 28, "au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate...excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât, atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă, în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat...".

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

Condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatarea a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Or, dispozițiile procesual penale din cuprinsul art. 475, art. 476 și art. 477 din C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a fost invocată, reglementează procedura privind dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală care, în mod evident, nu au legătură cu soluționarea cauzei în raport cu obiectul acesteia, respectiv recursul în casație promovat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 5/A din 13 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz de casație în cadrul căruia poate fi verificată exclusiv legalitatea hotărârii din perspectiva întrunirii elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii, în cazul de față a infracțiunii de violare a vieții private prevăzute de art. 226 alin. (1) și alin. (2) din C. pen.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 7 septembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2022.