ÎCCJ, Decizia nr. 97/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 11 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "Înaltei Curți de Casație și Justiție" din cuprinsul art. 433 și art. 438 din C. proc. pen. în integralitate formulate de inculpații A. și B..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, din analiza coroborată a textelor de lege criticate și a motivelor invocate de către recurenți în cererea de sesizare a Curții Constituționale, aceasta nu îndeplinește una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv condiția referitoare la existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului .

În acest context, Înalta Curte a constatat că, instanța de contencios constitutional este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

De asemenea, că încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională, iar în întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte a constatat că susținerile recurenților autori ai excepției nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei întrucât criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită privesc modalitatea de redactare a acestuia, această prerogativă nerevenind instanței de control constituțional.

În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a identificat două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În ceea ce privește cererea privind excepția de neconstituționalitate a sintagmei "Înaltei Curți de Casație și Justiție" din cuprinsul art. 433 și art. 438 din C. proc. pen. în integralitate, sintagmă care în opinia inculpaților încalcă normele constituționale, s-a apreciat că excepția vizează adăugarea la lege, însăși autoarea excepției arătând că pentru similitudine de rațiune, a invocat deciziile CCR nr. 369/2017 și nr. 454/2018, decizii prin care s-a soluționat în mod identic problema recursului civil reglementat de C. proc. civ.

Înalta Curte a constatat că textele criticate sunt clare și precise și nu reprezintă o problemă de neconstituționalitate, astfel că nu intră în sfera de atribuții a Curții Constituționale adăugarea la textul de lege, cum în realitate se solicită,

De asemenea, că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.

Or, în cauză, excepția invocată tinde la modificarea sau completarea normei, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014, în termen procedural au formulat recurs recurenții B. și A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22 februarie 2021 sub nr. x/2021, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 05 aprilie 2021.

În cererea de recurs, recurenții, în esență, au criticat faptul că recursul în casație este limitat la cele cinci cazuri prevăzute de dispozițiile art. 438 din C. proc. pen.

La termenul din data de 5 aprilie 2021 instanța a acordat cuvântul asupra cererii de recurs formulate, concluziile apărătorului ales al recurenților, ale reprezentantului Minsiterului Public, precum și ultimul cuvânt al recurenților fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Așadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din perspectivă teoretică, referitor la condiția privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepțiilor de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți reține că, pentru a fi admisibilă și a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

În cauză, în acord cu prima instanță, se constată că recurenții B. și A. au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 433 și art. 438 din C. proc. pen., într-o cauză având ca obiect cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B..

Examinând în aceste coordonate excepția invocată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că aceasta nu îndeplinește condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pg. 105 " - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește următoarele texte din C. proc. pen.:

Art. 433-Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Art. 438-(1) hotărârile sunt supuse ca sării în următoarele cazuri:

1.în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente;

2.-6 abrogate

9-10. abrogate;

13-14. abrogate

(2) Cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, am fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

(3) În cazul în care cererea de recurs în Casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declara recursul în Casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri indiferent de motivul invocat.

În susținerea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată făcând trimitere la textele de lege afectate de dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate, precum și la normele constituționale și cele din izvoarele internaționale care, în opinia apărării, intră în conflict cu aceste dispoziții, recurenții au susținut că prin limitarea cazurilor de recurs în casație se ajunge la o discriminare între justițiabilii din procesele civile și cei din procesele penal, cei din urmă fiind lipsiți de al treilea grad de jurisdicție.

În examinarea interesului cererii, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reține, în acord cu instanța care a analizat cererea pe fond, că, în speță, se tinde însă la modificarea textului de lege criticat, în sensul de a se reglementa, în materia căii extraordinare de atac a recursului în casație posibilitatea exercitării acesteia împotriva tuturor hotărârilor pronunțate în căi de atac ordinare.

În acest context, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți subliniază că o excepție de neconstituționalitate trebuie să tindă la excluderea unei norme/text de lege din fondul legislativ activ, din dreptul pozitiv, iar nu la completarea/modificarea unor dispoziții legale, cu consecința reconfigurării căii extraordinare de atac a recursului în casație, aspect ce este de competența exclusivă a Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, instanța de control judiciar, în deplin acord cu judecătorii fondului, apreciază că aspectele invocate de autori nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurenți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, se constată că, în mod corect, secția penală a instanței supreme a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții B. și A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenții vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții B. și A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurenții B. și A. împotriva încheierii din data de 11 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții B. și A., până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2021.