ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 951/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 951/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 septembrie 2021, a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 29 alin. (5) rap. la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-a constatat inadmisibilitatea excepției invocate de inculpatul A., având ca obiect neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen. și a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acestei excepții.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a reținut următoarele:
Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei și apoi oral, la termenul de judecată din data de 21 septembrie 2021, inculpatul, prin apărător ales, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen.
În susținerea acestei excepții s-a arătat, în esență, că, în faza de urmărire penală, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra unui teren ce aparține părții responsabile civilmente. Inculpatul a solicitat executarea acestei măsuri în sensul realizării creanței statului, prin vânzarea terenului, considerând că în această situație există o acoperire a prejudiciului intervenită până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești în primă instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, inculpatul urmând a beneficia de această cauză de nepedepsire.
Or, art. 2521 C. proc. pen. prevede posibilitatea valorificării doar a bunurilor mobile sechestrate, ceea ce, în opinia inculpatului, reprezintă o discriminare între persoanele ale căror bunuri imobile sunt sechestrate și care sunt excluse de la această posibilitate a vânzării lor și persoanele în privința cărora măsura asigurătorie s-a instituit asupra unor bunuri mobile.
În raport de acestea, s-a susținut că textul legal încalcă dispozițiile art. 15 alin. (1), (16) alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Constituție.
Analizând admisibilitatea sesizării, Curtea a reținut că aceasta se analizează prin prisma condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, din cuprinsul acestora reieșind că este necesar ca:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
- să fie invocată de o parte, de procuror sau de instanță din oficiu
- să nu se fi constatat anterior neconstituționalitatea prevederilor care fac obiectul excepției
În speță, Curtea a considerat că nu este îndeplinită condiția legăturii dintre prevederile legale a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că s-a invocat faptul că, prin modalitatea (neconstituțională) în care este formulat art. 2521 C. proc. pen., inculpatul, persoană care deține un bun imobil asupra căruia a fost instituită măsura asigurătorie, este lipsit de posibilitatea de a obține vânzarea acestuia în cursul procesului și, deci, de a beneficia de aplicarea art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005.
Conform acestui text de lege, în cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, pentru aplicarea acestei cauze de nepedepsire, este necesar ca prejudiciul să fie acoperit, în opinia Curții fiind vorba de o acoperire realizată în mod voluntar, prin plată sau în altă formă, de către inculpat (sau unul dintre inculpați, în situația în care este vorba de mai multe persoane care au această calitate, astfel cum reiese din dispozițiile art. 10 alin. (1)2 din Legea nr. 241/2005).
Însă, situația reglementată de art. 2501 C. proc. pen., respectiv obținerea unor sume de bani prin vânzarea bunurilor suspuse sechestrului (bunuri mobile, astfel cum prevede legea, sau chiar bunuri imobile, astfel cum tinde inculpatul să obțină în urma sesizării Curții Constituționale), nu reprezintă o acoperire a prejudiciului, în realitate fiind vorba de o modificare a obiectului sechestrului, prin înlocuirea bunurilor mobile (în situații deosebite, prevăzute de lege, în care valoarea acestora se diminuează prin trecerea timpului, este vorba de bunuri perisabile etc., astfel cum rezultă din dispozițiile alin. (2) ale art. 2501 C. proc. pen., sau în orice alte situații, în care există interes - justificat, în mod evident, prin același risc al degradării/distrugerii bunurilor sau scăderii valorii acestora -cu acordul proprietarului, conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen.), cu valoarea acestora.
Banii obținuți în această formă sunt, în conformitate cu prevederile art. 2521 alin. (4) C. proc. pen., depuși într-un cont constituit potrivit legii speciale, măsura asigurătorie existentă inițial asupra bunurilor vândute funcționând asupra valorii acestora. Ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dispozițiile cu caracter civil, precum și cele vizând cheltuielile judiciare urmează să fie puse în executare, recuperarea sumelor stabilite de instanță urmând a se realiza și prin folosirea acestor valori sechestrate.
Prin urmare, în raport de natura acestei valorificări a bunurilor, Curtea a apreciat că nu se poate reține că este vorba de o acoperire a prejudiciului ci, astfel cum s-a arătat mai sus, de o modificare a obiectului sechestrului, prin înlocuirea unui bun cu valoarea acestuia, în bani.
Interpretarea propusă de inculpat ar însemna că, ori de câte ori se instituie măsuri asigurătorii asupra unor bunuri mobile sau imobile sau chiar asupra unor sume de bani, prin poprire, iar valoarea acestora este echivalentul prejudiciului stabilit de organele judiciare, există o acoperire a prejudiciului, iar inculpatul trebuie să beneficieze de cauza de nepedepsire, interpretare care nu poate fi permisă.
Pe de altă parte, Curtea a considerat că acoperirea prejudiciului la care legea face referire vizează o acțiune voluntară, extrinsecă organelor judiciare, provenită de la inculpat.
Or, în cazul acestei proceduri de valorificare a bunurilor, suspectul/inculpatul nu acționează el însuși pentru procurarea sumelor de bani. Cu excepția cererii formulate sau a acordului dat de inculpat, prevăzute de art. 2521 alin. (1) C. proc. pen., acesta are o conduită pasivă, organele statului fiind cele care iau măsurile necesare, organizează și desfășoară procedura efectivă a vânzării bunurilor.
În raport de argumentele expuse, Curtea a considerat că aplicarea dispozițiile art. 2521 C. proc. pen. în cursul procesului penal, prin valorificarea bunurilor sechestrate (indiferente că sunt mobile sau imobile), nu reprezintă o acoperire a prejudiciului, în sensul art. 10 din Legea nr. 241/2005, astfel că, indiferent de soluția pe care Curtea Constituțională ar pronunța-o cu privire la excepția invocată, aceasta nu ar avea vreo influență în soluționarea cauzei, vânzarea terenului inculpatului asupra căruia s-a instituit măsura neoferindu-i acestuia dreptul de a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de lege. Pe cale de consecință, Curtea a apreciat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 vizând legătura dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă cu obiectul cauzei, astfel că a constatat inadmisibilitatea cererii formulate de inculpat privind sesizarea Curții Constituționale.
Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, a formulat recurs, în termen legal, inculpatul A.
Inculpatul A. nu a motivat recursul, însă, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul din oficiu al acestuia a criticat hotărârea recurată prin prisma faptului că, în opinia sa, prevederile art. 2521 C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât instituie un tratament juridic discriminator al inculpatului în privința căruia s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ce nu pot fi valorificate anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești în primă instanță, față de inculpatul vizat de un sechestru asupra unor bunuri mobile, ce pot fi valorificate anterior pronunțării unei hotărâri judecătorești în primă instanță, consecința fiind aceea a înlăturării celui dintâi de la aplicarea normei mai favorabile, cuprinse în art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Totodată a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:
Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;
c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:
Excepția a fost ridicată de către o parte din proces (inculpatul A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea apelului declarat în cauză de către același inculpat împotriva Sentinței penale cu nr. 143/S din data de 2 august 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal cu nr. x/2020
Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile art. 2521 C. proc. pen. sunt în vigoare, textul criticat nefiind declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.
Se remarcă faptul că, prin demersul efectuat, autorul excepției nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate.
Practic, inculpatul A. urmărește, în mod esențial, ca în urma unei eventuale pronunțări de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției astfel invocate, Parlamentul să modifice și să completeze art. 2521 din C. proc. pen. în vigoare, care reglementează cazurile în care se poate valorificare bunurile mobile sechestrate.
Așadar, Înalta Curte apreciază că, introducerea unui nou caz privind valorificarea bunurilor mobile sechestrate, prin includerea și a celor imobile, în sensul dorit de către recurent, ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
Scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.
Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.
În concluzie, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2521 C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 21 septembrie 2021, a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2021.