ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 998/2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 998/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1121/A din 9 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 (1487/202), în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) împotriva Sentinței penale nr. 228/F/12.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată, și rejudecând în fond, printre altele, referitor la contestatoarea A. s-a decis:

În conformitate cu disp. art. 5 C. pen. s-a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatei A. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. s-a condamnat inculpata A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 C. pen. 1969 raportat la art. 65 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 861 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei A., iar în baza art. 862 alin. (1) C. pen. 1969 a stabilit un termen de încercare de 8 ani.

De asemenea în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s- a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) și în consecință:

S-au obligat inculpații B., A., C., D. și E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON reprezentând daune materiale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. fiecare dintre inculpații B., A., C., D. și E. au fost obligați la plata a câte 5.000 RON cheltuieli judiciare avansate de stat la instanța de fond și în timpul urmăririi penale.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanțele din data de 16.07.2015 și din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile și instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului B., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanțelor .

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanței .

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanței .

În baza art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 s-a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile, aparținând inculpaților A. și D., până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea faptei precum și a executării cheltuielilor judiciare.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în ceea ce o privește pe contestatoarea A., a reținut următoarele:

Începând cu 01.01.2008 aceasta a ocupat funcția de director economic la D.R.D.P. Craiova și a semnat contractul nr. x/05.09.2008 în calitate de reprezentant al autorității contractante, D.R.D.P. Craiova.

Potrivit fișei postului, inculpata avea ca sarcini de serviciu întocmirea actelor justificative cu respectarea dispozițiilor legale, luarea măsurilor necesare în vederea prevenirii fraudelor, întrebuințării ilegale a mijloacelor bănești, etc, iar printre condițiile esențiale specifice postului sunt enumerate aceea de a fi întotdeauna o sursă de informații și de a se preocupa permanent pentru cunoașterea legislației în vigoare.

Inculpata a invocat în apărare faptul că nu a făcut parte din comisia de licitație și astfel nu a cunoscut prevederile contractului cadru din documentația de atribuire și că nu a semnat nici proiectul de contract în care la art. 18.1 (2) se prevedea emiterea.

Contrar celor susținute de inculpată, Curtea a apreciat că aceasta cunoștea indicatorii tehnico-economici ai proiectului Modernizare DN 67C așa cum a reieșit din adresa nr. x/20.03.2008 a Direcției Financiare a D.R.D.P. Craiova și din care s-a constatat că valoarea estimată a investiției era identică celei rambursate, lucru care se putea realiza doar dacă moneda de plată era leul.

În același sens, s-a notat și declarația martorului F., director în cadrul Direcției financiare a C.N.A.D.N.R., care a arătat că reprezentanții D.R.D.P. Craiova aveau intenția să semneze contractul în RON, intenție care i-a fost adusă la cunoștință de inculpații A. și B., dar și de cei reprezentanții SC G. SRL.

Inculpata a susținut în apărare și faptul că a semnat contractul cu plata în euro raportat la oferta financiară a SC G. SRL în care banca acorda societății împrumutul în moneda euro precum și adresa C.N.A.D.N.R. prin care se recomanda analizarea posibilității emiterii biletelor la ordin în euro înregistrată la D.R.D.P. Craiova în data de 04.09.2008. Or, așa cum s-a arătat anterior, adresa CNADNR cuprindea doar o recomandare iar oferta financiară nu putea conduce la modificarea monedei în care trebuia încheiat contractul raportat la documentația de atribuire.

În acest context, Curtea a mai apreciat că, chiar și în situația în care inculpata ar fi făcut o analiză a avantajelor și dezavantajelor plății cu bilete la ordin conform recomandării primite de la CNADNR, aceasta avea obligația de respecta legislația în vigoare și sarcinile sale conform fișa postului, cu atât mai mult cu cât aceasta cunoștea (având în vedere că le-a semnat pe ambele) faptul că adresa nr. x/19.08.2008 și nota de fundamentare cu același număr au fost întocmite în două variante diferite, una prin care se solicita aprobarea C.A. și AGA pentru emiterea biletelor la ordin în euro și plata în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plății și alta în care solicitarea nu se mai regăsea (conform declarațiilor inculpatei C., aceasta a introdus personal, la indicațiile inculpatei A., solicitarea adresată către CA și AGA ale CNADNR de aprobare a emiterii biletelor la ordin în euro în prima variantă a notei de fundamentare nr. x/19.08.2008).

Cu privire la apărările formulate de inculpați se impune a fi reținut și faptul că deși aceștia au susținut obligativitatea încheierii contractului în conformitate cu oferta financiară depusă la dosar, sens în care în contractul nr. x/05.09.2008 la art. 18.1 alin. (5) s-a prevăzut că "executantul are dreptul de a forfeta aceste BO și/sau de a cesiona drepturile de creanță aferente acestor BO în favoarea Băncii Finanțatoare, potrivit Condițiilor de Finanțare", toate cele 48 de biletele la ordin care au fost emise în baza contractului au fost forfetate/cedate către mai multe instituții bancare și financiare și nu doar în favoarea H. SA cu care SC G. SRL pretindea că ar avea o înțelegere pentru finanțarea lucrării, cesionări care au fost aprobate de CNADNR.

Cu referire la urmarea imediată, se reține că inculpații au invocat în apărare faptul că din această perspectivă a tipicității obiective, raportat la prejudiciu, nu se poate reține existența unei pagube sau încălcarea unui interes legitim al companiei, doar din faptul implicit al comparației între sumele care au fost plătite în modalitatea aleasă, în care s-a și executat contractul, și cele care ar fi fost plătite dacă s-ar fi încheiat contractul în RON, întrucât nu s-a identificat ce sumă s-ar fi plătit în RON.

Prin urmare, s-a apreciat că având în vedere că prejudiciul are un caracter eventual și, nefiind vorba doar despre latura civilă a cauzei și nepunându-se problema estimării lui, mai mare sau mai mic, fiind o trăsătură esențială din conținutul constitutiv al infracțiunii, nu sunt îndeplinite toate cerințele pe care le impune legea pentru tragerea la răspundere penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Curtea apreciază că aceste apărări sunt, de asemenea, nefondate.

Astfel, se reține că, într-adevăr, infracțiunea de abuz în serviciu este o infracțiune de rezultat, urmarea imediată a săvârșirii acestei fapte fiind cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Curtea reține că în doctrină, s-a arătat că prin expresia "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice" se înțelege lezarea sau prejudicierea morală, fizică sau materială, adusă intereselor legale ale unor asemenea persoane. Vătămarea drepturilor ori a intereselor legale ale unei persoane presupune știrbirea efectivă a drepturilor și intereselor legitime, în orice fel: neacordarea acestora, împiedicarea valorificării lor etc., de către funcționarul care are atribuții de serviciu în ceea ce privește realizarea drepturilor și intereselor respective. Totodată, Curtea reține că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, "interes" reprezintă acțiunea pentru satisfacerea anumitor nevoi, acțiunea de a acoperi unele trebuințe, folos, profit. Interesul este legal dacă acesta este ocrotit sau garantat printr-o dispoziție normativă. De asemenea, paguba cauzată persoanei fizice sau juridice trebuie să fie certă, efectivă, bine determinată, întrucât și în raport cu acest criteriu se apreciază dacă fapta prezintă, sau nu, un anumit grad de pericol social.

Astfel, Curtea apreciază că "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime" presupune afectarea, lezarea unei persoane fizice sau juridice în dorința/preocuparea acesteia de a-și satisface un drept/interes ocrotit de lege. S-a reținut că vătămarea intereselor legale ale unei persoane presupune orice încălcare, orice atingere, fie ea fizică, morală sau materială, adusă intereselor protejate de Constituție și de legile în vigoare, potrivit Declarației Universale a Drepturilor Omului. Așadar, gama intereselor (dorința de a satisface anumite nevoi, de preocuparea de a obține un avantaj etc.) la care face referire textul legal este foarte largă, ea incluzând toate posibilitățile de manifestare ale persoanei potrivit cu interesele generale ale societății pe care legea i le recunoaște și garantează.

În cauză, această vătămare a intereselor legitime ale părții civile s-a produs prin transferarea riscului valutar a finanțatorului din sarcina SC G. SRL în sarcina DRDP Craiova, risc care s-a concretizat în producerea unui prejudiciu în cuantum de 45.798.769,92 RON, reprezentând diferența de curs valutar între data emiterii biletelor la ordin și data plății lor, compania plătind suma de 1.409.852.495,28 RON pentru facturi emise de SC G. SRL în valoare de 1.364.053.725,36 RON, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei coroborate cu concluziile raportului de constatare efectuat la data de 10.09.2014.

În situația în care biletele la ordin ar fi fost emise în RON, diferența de curs valutar ar fi fost recuperată de bănci de la SC G. SRL, așa cum rezultă din prevederile contractelor de cesiune încheiate de SC G. SRL conform cărora diferența de curs valutar va fi suportată de către vânzătorul biletului la ordin (contract cu H. SA, contract cu I., contract cu J. SA, Norme H. SA,). De altfel, și în "oferta indicativă" a H. la capitolul "alte condiții" se menționează că având în vedere că scontarea BO se realizează în euro iar încasarea contravalorii BO se face în RON, eventuala pierdere reprezentată de diferența de curs valutar dintre cursul BNR/euro/RON din ziua plății BO de către Emitent și cursul de cumpărare euro/RON al băncii va fi suportată de către vânzător.

Mai mult decât atât, executantul era acoperit de riscul devalorizării monedei naționale prin art. 19 din contractul nr. x/05.09.2008 care prevedea că prețul poate fi ajustat după o formulă care făcea referire inclusiv la indicele prețurilor de consum, factor economic ce influențează cursul valutar.

Așa cum s-a precizat anterior, conform situațiilor de lucrări întocmite de SC G. SRL și acceptate de CNADNR SA aflate la dosar, prețul lucrărilor efectuate a fost actualizat, valoarea totală a acestor actualizări fiind de 26.790.184,48 RON.

Contractul nr. x/05.09.2008 era un contract de execuție și proiectare prin sistemul credit - furnizor, definit ca fiind creditul prin care executantul realizează lucrările ce fac obiectul prezentului contract cu plata amânată (pe credit) pe baza împrumutului în bani pe care îl primește de la o bancă, pe o perioadă determinată sau a disponibilităților de care dispune. La art. 10.1 - (2) s-a prevăzut că creditul furnizor se asigură de către executant și constă în susținerea financiară de către acesta a execuției lucrărilor:

- fie printr-un contract de împrumut încheiat cu o bancă finanțatoare, caz în care respectivul contract de împrumut se anexează în copie la prezentul,

- fie prin alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow-ul de execuție a lucrării pentru întreaga durată de execuție contractată, caz în care se atașează la prezentul contract dovada existenței acestor mijloace financiare", iar la art. 10.1. alin. (3) s-a stipulat că executantul are obligația de a prezenta achizitorului înainte de începerea execuției lucrării, spre aprobare, graficul de plăți.

Or, la contractul de lucrări nr. x/05.09.2008 nu a fost anexat niciun contract de împrumut încheiat de SC G. SRL cu o bancă finanțatoare sau alte documente din care să rezulte existența mijloacelor financiare necesare pentru finanțarea lucrărilor.

Acest contract a fost modificat, în perioada 2009 - 2012, prin 5 acte adiționale, după cum urmează:

1) actul adițional nr. x/03.12.2009 prin care au fost modificate prevederile art. 7. 2 și art. 10 alin. (2) din Contract în sensul că "Executarea contractului se realizează prin finanțarea lucrărilor pe baza creditului furnizor asigurat de executant și, în completare, pe baza finanțării lucrărilor prin transferuri de la bugetul de stat din Programul de investiții aferent anului 2010 al CNADNR SA". Prin plata integrală de la bugetul de stat a contravalorii lucrărilor rămase de executat la data de 03.12.2009, CNADNR SA urma să nu mai achite alte costuri de finanțare în afara celor aferente valorii lucrărilor executate până la data de 03.12.2009, care a fost în cuantum de 230.198.245,21 RON (reprezentând 54.667.689, 34 euro).

2) prin încheierea actelor adiționale nr. x/2010 și nr. y/2010 a fost modificată durata de execuție a lucrărilor

3) în urma încheierii actului adițional nr. x/16.09.2011 care a avut ca obiect modificarea valorii totale a contractului, ca urmare a reviziei finale a contractului,

4) prin actul adițional nr. x/24.04.2012, achizitorul CNADNR SA - DRDP Craiova a fost înlocuit cu CNADNR SA ca urmare a Deciziei nr. 160/09.02.2012 emisă de directorul general al Companiei în care s-a menționat faptul că a fost constatată derularea într-un "mod defectuos" a contractului de către DRDP Craiova. Totodată, a avut ca obiect și executarea unor lucrări suplimentare în valoare de 110.254.629,40 RON fără TVA, termenul de finalizare a lucrărilor a fost prelungit până la data de 31.10.2012, stabilindu-se totodată o perioadă de 6 ani pentru rambursarea creditului, începând cu anul 2011.

În baza acestui contract, SC G. SRL a emis facturi în valoare totală de 1.414.048.261,60 RON, inclusiv TVA, din care au fost achitate din bugetul de stat, prin transferuri primite de la Ministerul Transporturilor, facturi în valoare de 49.994.542,18 RON.

Pentru partea de contract finanțată prin credit furnizor, respectiv pentru plata contravalorii facturilor în cuantum de 1.364.053.725,42 RON, inclusiv TVA, emise de SC G. SRL și confirmate de beneficiar, CNADNR SA a emis un număr de 48 de bilete la ordin, în valoarea totală de 320.367.329, 99 euro, echivalența ron/euro fiind realizată la cursul de schimb valutar din data emiterii biletelor la ordin, data scadentă fiind cuprinsă în perioada 31.03.2011 - 31.12.2015, toate biletele la ordin fiind vândute către instituții de credit, cesionarea acestora făcându-se cu acceptul CNADNR SA - DRDP Craiova, conform situației anexate de administratorul judiciar a SC G. SRL la fila x dup. respectiv conform adresei x din data de 07.07.2016 și anexele acesteia.

Până la data de 04.01.2016, CNADNR a achitat toate biletele la ordin, în valoare totală de 320.367.329, 99 euro, suma totală plătită fiind de 1.409.852.495,28 RON, conform situației comunicate de CNADNR la data 07.07.2016, însă valoarea facturilor achitată a fost de 1.364.053.725,36 RON.

Prin urmare, se constată o diferență achitată în mod nelegal de 45.798.769,92 RON.

Contrar apărărilor formulate de inculpați Curtea reține că, costurile de finanțare au fost incluse de către SC G. SRL în valoarea facturilor emise și pentru care DRDP Craiova a emis bilete la ordin în euro plătibile în RON.

Susținerile acestora în sensul necesității de a fi avute în vedere cheltuielile de finanțare care ar fi fost necesare în situația în care biletele la ordin ar fi fost emise în RON nu pot fi reținute de Curte întrucât inculpații nu pot invoca în apărare propria culpă, respectiv încheierea contractului cu nerespectarea contractului cadru și a documentației de atribuire cu prevederea plății prin bilete la ordin emise în euro și fără ca acestuia să îi fie atașat un contract de împrumut încheiat cu o bancă finanțatoare sau dovada existenței mijloacelor financiare necesare în patrimoniul societății contractante.

Mai mult decât atât, SC G. SRL a facturat către CNADNR SA suma de 91.050.170, 45 euro reprezentând costuri de finanțare incluse în facturile emise în baza contractului nr. x/05.09.2008. Or, din relațiile transmise de administratorul judiciar al SC G. SRL rezultă că societatea a suportat costuri de finanțare directe în valoare de doar 77.955.661, 16 euro pentru asigurarea sumelor necesare finanțării lucrărilor, această sumă reprezentând costurile directe suportate de SC G. SRL ca urmare a vânzării, înainte de data scadență a biletelor la ordin, a creanțelor avute față de CNADNR SA, generate de executarea contractului de lucrări menționat.

De asemenea, se constată că prin actele adiționale încheiate ulterior a fost ajustat prețul lucrărilor rămase de executat și astfel a fost acoperită și influența variației cursului valutar, ajustare suportată tot de partea civilă.

În același sens, se reține că pentru a putea executa lucrarea, SC G. SRL trebuia să obțină lichidități de la societăți bancare sau alte instituții financiare prin scontarea biletelor la ordin emise de către C.N.A.D.N.R. - DRDP Craiova.

Biletele la ordin, sunt titluri de credit negociabile care, după ce au fost emise pe piața primară, au o existență de sine stătătoare și se tranzacționează ca orice marfă, pe piața o secundară. Titlurile sunt emise având înscrisă o valoare nominală, dar pe piața secundară ele pot fi negociate, adică pot fi vândute și cumpărate înainte de scadență, cu o altă valoare decât cea nominală, înscrisă pe document, și anume o valoare de piață rezultată în urma negocierii.

În aceste condiții, nu poate fi stabilită cu certitudine care ar fi fost valoarea de piață a biletelor la ordin cesionate de SC G. SRL în cazul în care acestea ar fi fost emise în RON.

Prețul titlului de credit pe piața secundară era stabilit, în urma negocierii taxei de scont care se aplica la valoarea nominală înscrisă pe titlu.

Prețul scontului este negociabil și variază atât de la o instituție financiar-bancară la alta, dar și în cadrul aceleiași bănci și se raportează la: evoluția pieței și valuta tranzacției, riscul emitentului biletului la ordin/debitorului cedat, scadența finală.

În concluzie, folosul obținut de SC G. SRL și urmărit a constat atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât și în obținerea unui preț mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obținut dacă ar fi fost emise în RON, fiind astfel cauzat companiei naționale un prejudiciu în cuantum 45.798.769,92 RON.

În acest context, Curtea a constatat că deși inculpații - reprezentanți ai D.R.D.P. Craiova nu au urmărit cauzarea unui prejudiciu în patrimoniul părții civile aceștia au acceptarea obținerea unui folos de către SC G. SRL, prin introducerea în contractul pentru modernizarea DN 67 C Bengești - Sebeș, după finalizarea procedurii de atribuire, a clauzei că plata se va efectua prin bilete la ordin emise în euro, fiind evidentă tendința constantă de devalorizare a leului în raport de euro.

Prin urmare, Curtea a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele pentru care inculpații, printre care și A., au fost trimiși în judecată există, constituie infracțiune și au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege, și astfel va dispune condamnarea acestora, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. privitoare la aplicarea legii mai favorabile întrucât de la săvârșirea infracțiunilor de către inculpați și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, respectiv la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Noul C. pen. conform Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Așadar referitor la inculpata A. s-a reținut că aceasta este de profesiune economist, are vârsta de 59 de ani și nu este cunoscută cu antecedente penale. De asemenea, aceasta a ocupat funcția de director economic în cadrul DRDP Craiova, a colaborat cu organele de urmărire penală și s-a prezentat în fața instanței la fiecare termen de judecată, aspecte care au justificat în opinia Curții, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) C. pen. 1969 și aplicarea unei pedepse stabilite sub minimul special prevăzut de lege, chiar dacă inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptelor, motiv pentru care s-a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cuantumul acesteia fiind apreciat ca fiind necesar și suficient pentru atingerea scopurilor pedepsei.

Pe latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că prin adresa nr. x/31.07.2015 C.N.A.D.N.R. a comunicat că se constituie parte civilă în cauză împotriva SC G. SRL, a reprezentanților acesteia precum și a oricăror alte persoane care se fac vinovate de producerea prejudiciului cu o sumă pe care o vor preciza ulterior, după efectuarea unui audit intern.

În acest sens s-a reținut că prin adresa nr. x din data de 04.11.2016 partea civilă a comunicat că CNAIR și-a schimbat denumirea conform O.U.G. nr. 55/14.09.2016 și că în temeiul art. 19 și 20 din C. proc. pen. se constituie parte civilă în cauză împotriva tuturor inculpaților din dosar în situația în care vor fi găsiți vinovați pe latura penală, cu suma de 45.798.769,92 RON.

Conform art. 1357 alin. (1) și (2) din C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Având în vedere situația de fapt reținută anterior, Curtea a constatat că în cauză sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, aspecte descrise pe larg în cuprinsul prezentei decizii.

În aceste condiții, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, Curtea, i-a obligat în solidar pe inculpații B., A., C., D. și E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON, reprezentând daune materiale.

Referitor la răspunderea solidară a inculpaților, Curtea a constatat că principiul solidarității se întinde pe latură civilă asupra tuturor inculpaților, printre care și inculpata A., care au făcut parte dintr-un grup infracțional unic în raport de întregul prejudiciu cauzat, întrucât aceștia au acționat cu o voință unitară motiv pentru care, din punct de vedere al laturii civile răspund evident, în același mod.

Împotriva dispoziției din Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a decis, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile, aparținând, printre alții, și inculpatei A., până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea faptei precum și a executării cheltuielilor judiciare a formulat contestație A.

În susținerea contestației, inculpata A., în esență, a arătat că măsura asiguratorie privind pe ceilalți inculpați din Dosarul nr. x/2016, respectiv B., C. și E., a vizat instituirea unui sechestru asupra unui singur bun imobil, respectiv a unui apartament și nu o măsură asiguratorie pe toate bunurile mobile sau imobile apărând astfel o diferență de tratament juridic aplicată acesteia în raport cu ceilalți inculpați.

Raportat la acest aspect, motivele contestației vizează în mod concret măsura de instituire a sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile aparținând acesteia, în condițiile în care pentru ceilalți inculpați instituirea sechestrului a vizat un singur bun imobil astfel încât a solicitat ca instituirea sechestrului să vizeze, fie bunurile mobile, fie bunurile imobile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 august 2021, sub nr. x/2016, având termen de judecată fixat la data de 08 decembrie 2021.

Examinând contestația formulată de inculpata A., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Preliminar analizării motivelor de contestație formulate în cauză, instanța apreciază ca se impune a fi făcute scurte considerațiuni ce derivă din instituirea măsurii asigurătorii dispuse în cauză, astfel încât:

Potrivit art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., "În cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) - (3) se aplică în mod corespunzător".

Conform art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., "Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanța de judecată sau de instanța de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare".

De asemenea, potrivit art. 4251 alin. (2) C. proc. pen., "Pot face contestație procurorul și subiecții procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum și persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru celelalte persoane, dispozițiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător".

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

În contextul dispozițiilor legale precizate, Înalta Curte reține că obiectul cauzei pendinte îl constituie contestația formulată de inculpata A., în temeiul art. 2501 alin. (4) C. proc. pen., împotriva dispoziției din Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a decis, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000 instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile sau imobile inculpatei A., până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea faptei precum și a executării cheltuielilor judiciare.

Astfel, în ceea ce privește aspectele de netemeinicie invocate, Înalta Curte reține că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Potrivit art. 249 din C. proc. pen.: "(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecății, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanță sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracțiune.

(2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.

(3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.

(4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.

(41) În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

(5) Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente, până la concurența valorii probabile a acestora.

(6) Măsurile asigurătorii prevăzute la alin. (5) se pot lua, în cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară și al judecății, și la cererea părții civile. Măsurile asigurătorii luate din oficiu de către organele judiciare prevăzute la alin. (1) pot folosi și părții civile".

În acest context, se constată că prin Decizia penală nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a reținut că inculpata A. în calitate de director economic în cadrul D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice (dispoziții preluate în Legea 98/2016) și art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengești - Sebeș, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plății", clauză diferită de prevederile documentației de atribuire, faptă care a cauzat C.N.A.D.N.R. un prejudiciu în sumă de 45.798.769,92 RON, reprezentând echivalentul diferenței de curs valutar dintre momentul emiterii celor 48 de bilete la ordin în euro și momentul plății lor în RON și a procurat totodată SC G. SRL un folos patrimonial constând atât în transferul riscului valutar din sarcina sa, în sarcina C.N.A.D.N.R., cât și în obținerea unui preț mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obținut dacă ar fi fost emise în RON, astfel încât a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Raportat la modalitatea de soluționarea a acțiunii penale de către instanța de control judiciar, în ceea ce privește latura civilă s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 1357 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpaților, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, astfel încât inculpata A. împreună cu ceilalți inculpați din dosarul anterior menționat, au fost obligați la plata în solidar, către partea civilă (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere-fost CNADNR) a sumei de 45.798.769,92 RON, reprezentând daune materiale.

Astfel, în contextul factual al cauzei, respectiv faptul că acțiunea civilă formulată în cauză a fost admisă integral, Înalta Curte apreciază că în mod just Curtea de Apel București a admis cererea părții civile, de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatei A., măsura fiind necesară pentru a garanta recuperarea prejudiciului și a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea cauzei,

Din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. În plus, dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și, în mod particular, cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

Deși, în principiu, dispunerea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organelor judiciare, există situații în care legiuitorul a instituit, cu titlu de excepție, caracterul obligatoriu al acestor măsuri, având în vedere fie natura și gravitatea faptelor comise, fie consecințele acestora asupra unor categorii vulnerabile de subiecți pasivi.

O astfel de excepție este reglementată prin art. 20 din Legea nr. 78/2000, potrivit căruia "în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."

Aceasta înseamnă că, în cazul infracțiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000, necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii nu este supusă aprecierii organelor judiciare, ci decurge direct din lege, fiind justificată de chiar natura acestor infracțiuni. În acest caz particular, organele judiciare rămân ținute să evalueze, însă, în continuare, celelalte cerințe normative obligatorii pentru dispunerea măsurii asigurătorii, referitoare la categoria de bunuri supuse indisponibilizării, valoarea probabilă a sumelor până la concurența cărora se instituie măsura și finalitatea acesteia, astfel cum rezultă din enumerarea alternativă prevăzută de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, inculpata A. a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit prev. de art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. astfel încât această infracțiune intră sub incidența dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, care, așa cum s-a arătat anterior, instituie obligativitatea luării măsurilor asigurătorii în cazul infracțiunilor prevăzute de legea specială.

Măsurile asigurătorii dispuse în cauză sunt proporționale și necesare în raport cu valoarea mare a prejudiciu cauzat, respectiv suma de 45.798.769,92 RON, și de scopul urmărit - respectiv garantarea reparării pagubei produse prin săvârșirea infracțiunii precum și a executării cheltuielilor judiciare.

Prin Decizia nr. 19/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii, instanța supremă a reținut că:

"instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporționalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă ca modalitate de asigurare a interesului general, și protecția dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporționalitatea trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiția rezultă atât din art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană cât și din art. 53 alin. (2) din Constituția României, republicată (măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății)".

În raport de considerentele expuse raportat la valoarea prejudiciului reținut în solidar față de toți inculpații, constituie elemente în raport de care Înalta Curte apreciază justețea și proporționalitatea dispunerii măsurii asiguratorii față de inculpata A. astfel cum a statuat Curtea de Apel București.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și faptul că, potrivit Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 953 din 4 decembrie 2017, atunci când se instituie măsuri asigurătorii în procesul penal nu este necesar să se indice sau să se dovedească ori să se individualizeze bunurile asupra cărora se înființează măsura asigurătorie, astfel că și din această perspectivă măsura a fost dispusă în mod corect de către Curtea de Apel București.

Reținând acest aspect, se constată faptul că susținerile contestatoarei cu privire la o eventuală diferență de tratament juridic aplicat acesteia în raport cu ceilalți inculpați din prisma faptului că nu au fost individualizate sau indicate bunurile ce fac obiectul sechestrului nu sunt întemeiate, neexistând un text de lege care să prevadă o atare condiție suplimentară în sarcina instanței de apel, care să susțină necesitatea realizării de verificări prealabile la momentul instituirii măsurii asigurătorii, în scopul determinării identificării bunurilor din patrimoniul persoanei vizate de măsura respectivă, deoarece s-ar adăuga în mod nepermis la lege, aspect ce contravine principiului legalității procesului penal.

Așadar în lipsa oricăror prevederi contrare, aceste aspecte sunt valabile atât în situația în care aplicarea măsurilor este facultativă, legea lăsând instituirea lor la aprecierea organului competent, cât și în situația ce face obiectul prezentei cauze, ce are în vedere ipoteza în care legea impune luarea măsurilor asigurătorii, astfel încât motivele de critică mai sus menționate nu impietează asupra legalității măsurii asiguratorii dispuse.

Reținând dispozițiile legale evocate și analizând legalitatea și temeinicia măsurii asigurătorii dispuse, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite exigențele legale pentru luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatei A.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.

GGC - ED