ÎCCJ, Decizia nr. 27/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 15 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulată de apărătorul ales al contestatorului A..

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulată de apărătorul ales al contestatorului A..

Totodată, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulată de apărătorul ales al contestatorului A. și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, formulată de apărătorul ales al contestatorului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

La data de 11 octombrie 2020, apărătorul ales al contestatorului condamnat A. a depus în cadrul dosarului nr. x/2020, având ca obiect contestația în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, o cerere prin care s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată; ale dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată; ale dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ale dispozițiilor art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

În acest sens, a arătat că sunt încălcate prevederile art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4), art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituția României, republicată și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a reținut că excepțiile de neconstituționalitate au fost invocate în cauza ce a avut ca obiect contestația în anulare declarată de contestatorul condamnat A. împotriva Deciziei nr. 239/A din data de 11 iulie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestație întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., argumentând faptul că a fost judecat în apel de un complet de judecată care nu a fost compus potrivit legii, respectiv a fost constituit în temeiul juridic al Hotărârii nr. 24 din 9 decembrie 2015 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte a constatat că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă, să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În continuare, s-a reținut că, în aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care, excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, deoarece instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, s-a apreciat că aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că excepțiile de neconstituționalitate invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află cauza, decizia Curții Constituționale asupra excepțiilor invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față, respectiv asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a contestației în anulare.

II. Împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020 a formulat, în termen procedural, recurs A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, la data de 3 noiembrie 2020 sub nr. x/2020, în cauză fiind stabilit prim termen la data de 14 decembrie 2020.

La termenul din data de 14 decembrie 2020, față de imposibilitatea de prezentare din motive medicale a apărătorului ales al recurentului, cauza fiind amânată pentru termenul din data de 25 ianuarie 2021, când, instanța a acordat cuvântul în dezbateri. Concluziile apărătorului ales al recurentului și cele ale reprezentantului Ministerului Public, precum și ultimul cuvânt al recurentului A. al au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 (modificată și republicată), Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia;

- să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992, iar Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei întrucât criticile aduse privesc modul de interpretare a dispozițiilor legale a căror constituționalitate a fost criticată, fapt ce revine prin excelență instanței învestite cu soluționarea cauzei.

În fața Înaltei Curți petentul A. a invocat, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), art. 31 alin. (1) lit. c), art. 52 alin. (1) și art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.

Art. 29 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele atribuții:

a) aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, precum și statele de funcții și de personal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție;

f) exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează:

c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători.

Art. 52 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

(1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

În concret, autorul excepției susține că modul de constituire a completurilor de 3 judecători care au soluționat calea de atac a apelului promovată, dar și cel care avea de soluționat, în faza admisibilității în principiu a contestației în anulare formulate de petent, cauză în care a fost formulată și cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate antemenționate, este nelegal.

Deși, prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, se constată că sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale cu excepția invocată, respectiv aceasta a fost ridicată de contestatorul A. în fața instanței sesizate cu soluționarea contestației în anulare formulate de acesta și privește neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege în vigoare care nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, consideră că nu este îndeplinită cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie făcută în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes procesual actual de către autorul cererii, iar stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

În acord cu instanța de fond, Completul de 5 judecători din cadrul instanței supreme constată că, raportat la etapa procesuală în care au fost invocate (etapa analizării întrunirii condițiilor de exercitare a căii extraordinare de atac a contestației în anulare), o posibilă soluție a instanței de contencios constituțional cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor invocate nu poate avea vreo înrâurire efectivă asupra soluției ce s-ar putea pronunța în calea de atac exercitată de petent.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că, în speța de față, nu este îndeplinită cerința potrivit cu care dispozițiile legale a căror constituționalitate se contestă să aibă legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care se va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2021.

GGC - GV