ÎCCJ, Decizia nr. 30/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulate de apelantul revizuent A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a reținut că, prin cererea scrisă depusă în dosarul nr. x/2021, apelantul revizuent A., prin apărător ales, a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., întrucât acestea nu conțin și nu fac referire inclusiv la deciziile Curții Constituționale privitoare la conflictele juridice de natură constituțională, prin care s-a statuat că au fost încălcate dispoziții legale imperative, apreciind că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a arătat că, din perspectiva dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această cerere îndeplinește cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, aflarea în vigoare a dispozițiilor legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior aceste texte de lege prin prisma criticilor expuse.

Cu toate acestea, instanța a remarcat faptul că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, s-a reținut că apelantul revizuent a invocat faptul că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin aceea că exclud deciziile pronunțate de Curtea Constituțională prin care sunt soluționate conflictele juridice de natură constituțională, ca temei pentru exercitarea căii de atac extraordinare a revizuirii, contravin principiului legalității, restrâng liberul acces la justiție și sunt de natură a afecta dreptul la un proces echitabil.

În argumentarea excepției s-a arătat, în esență, că prevederea condiției ca neconstituționalitatea să fi fost constatată exclusiv ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, împiedică exercitarea revizuirii în ipoteza unei decizii de admitere a instanței de contencios constituțional având altă natură, precizând că, în concret, pronunțarea Deciziei nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curții Constituționale nu poate produce efecte în cauza a cărei revizuire se cere, ceea ce, în opinia revizuentului, echivalează cu o discriminare în raport de persoanele aflate în curs de judecată la data publicării.

În analizarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut, în primul rând, că demersul revizuentului urmărește modificarea și/sau completarea C. proc. pen. prin înlăturarea condiției legale privind obiectul deciziei instanței de contencios constituțional ce poate fundamenta o cerere de revizuire sau includerea deciziilor având ca obiect conflictele juridice de natură constituțională în premisa cazului de revizuire, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

S-a reținut că, pe calea excepției de neconstituționalitate, revizuentul tinde la extinderea efectelor deciziei amintite la o situație pe care însăși Curtea Constituțională o exclude, în sensul că nu este afectată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost soluționate definitiv cauzele care intră sub incidența Legii nr. 78/2000, până la data publicării respectivei decizii.

Prin urmare, scopul urmărit de revizuent prin invocarea excepției de neconstituționalitate excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise, având în vedere că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, în majoritate, a apreciat că prin excepția invocată, apelantul revizuent A. nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, dorește modificarea și completarea normelor de procedură penală.

În opinia separată, s-a apreciat că, prin examinarea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite cerințele legale pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul revizuent A.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a constatat că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să poată produce un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză și implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Legătura dintre norma ce face obiectul excepției și soluționarea cauzei, ca și condiție de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, presupune ca norma invocată să orienteze soluția ce se va pronunța în cauză, cerință apreciată că fiind realizată în speța de față.

Împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs, în termen legal, apelantul revizuent A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2021/a1.1. Primul termen a fost fixat, în mod aleatoriu, la data de 21 februarie 2022, termen la care Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți a admis cererea de amânare formulată apărătorul ales al recurentului A. și a stabilit un nou termen, la data de 21 martie 2022.

La termenul din data de 21 martie 2022 au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

În motivarea recursului formulat de recurentul A., prin apărător ales, s-a susținut că, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitoare la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., instanța de fond adăugat o nouă condiție de admisibilitate neprevăzută de lege - respectiv scopul avut în vedere de autorul excepției la momentul formulării cererii, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii atacate. S-a arătat că, din analizarea celor patru condiții expres prevăzute de lege, sunt îndeplinite cumulativ toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la primele trei condiții, s-a reținut că acestea sunt îndeplinite, astfel cum s-a constatat și prin încheierea din data de 18 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători.

Însă, contrar dispozițiilor legale stabilite prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de fond a analizat încă o condiție, respectiv scopul pentru care a fost legiferat mijlocul procedural al sesizării Curții Constituționale, raportându-se în realitate la scopul avut în vedere de către autorul excepției. Înalta Curte a considerat că se urmărește modificarea textului legal prin excepția de neconstituționalitate invocată, însă recurentul a avut în vedere interpretarea textului și nu modificarea acestuia.

S-a susținut că o interpretare restrictivă a art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. conduce la o aplicare discriminatorie în ceea ce privește persoana care a semnalat aceasta nelegalitate, prin excepția nulității absolute a sentinței fondului invocată în cauza în care a fost judecată și condamnată, excepție recalificată ca motiv de apel. Ulterior, prin soluționarea conflictului juridic de natură constituțională, prin Decizia nr. 417/2019 a Curții Constituționale, acest aspect al nelegalității aplicării unui text de lege imperativ, a fost constatat și aplicat, dând posibilitatea multor justițiabili să se prevaleze de îndreptarea unei erori judiciare, prin promovarea căilor extraordinare de atac, cu excepția celui care a semnalat nelegalitatea și a sesizat Curtea Constituțională a României.

În concluzie, s-a susținut că, prin interpretarea restrictivă a art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., prin referire exclusiv la natura deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale, fără a fi avute în vedere și efectele produse de această decizie, se ajunge la vătămarea dreptului de a promova calea de atac extraordinară a revizuirii și implicit restricționarea accesului la justiție, precum și vătămarea dreptului la un proces echitabil.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători reține că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, revine Curții Constituționale.

Conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În consecință, excepția de neconstituționalitate este un mecanism creat cu scopul de a garanta supremația Constituției în cadrul procedurilor judiciare, prin intermediul ei exercitându-se controlul de constituționalitate a posteriori și asigurându-se accesul părților la jurisdicția constituțională.

În mod evident, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate, nu realizează un control al constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar apreciază asupra condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că această analiză presupune, în concret, verificarea unor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune în mod formal, controlului instanței de contencios constituțional o dispoziție legală, ci de a înlătura pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că instanța judecătorească sau de arbitraj comercial în fața cărora sunt invocate excepțiile constituie un prim filtru legal în cadrul controlului de constituționalitate, deoarece sesizarea Curții Constituționale se realizează doar în situația în care excepția de neconstituționalitate îndeplinește cerințele referitoare la admisibilitatea sa.

Cauzele de inadmisibilitate reprezintă motive legale ce împiedică declanșarea procedurii de control al constituționalității legii și care determină limitele legale ale controlului pe cale de excepție, realizat de Curtea Constituțională conform competenței sale, în temeiul art. 146 lit. d) din Constituție.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 în prezenta cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că excepția a fost invocată de către apelantul revizuent A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători (dosarul nr. x/2021 având ca obiect apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 3 din data de 12 ianuarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 377 din data de 21 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016) și vizează dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.. De asemenea, se constată că textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real asupra cursului procesului penal și asupra situației juridice a părții din proces, aspect reținut de altfel și în încheierea atacată.

Examenul legăturii cu cauza se realizează prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în cauză.

Legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest sens, prin decizia nr. 591 din data de 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 916 din 16 decembrie 2014, Curtea Constituțională a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

În cauză, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., recurentul A. a arătat că dispoziția criticată este în contradicție cu dispozițiile constituționale, întrucât, în modul în care este redactată, oferă posibilitatea instanțelor de judecată să respingă ca inadmisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. chiar în situația în care există o decizie a Curții Constituționale prin care sunt soluționate conflictele juridice de natură constituțională, cu efecte directe în ceea ce privește elementele de nelegalitate ce au stat la baza soluționării cauzei penale, ceea ce determină o aplicabilitate discriminatorie a textului de lege criticat.

S-a susținut că prevederea condiției ca neconstituționalitatea să fi fost constatată exclusiv ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, împiedică exercitarea revizuirii în ipoteza unei decizii de admitere a instanței de contencios constituțional având altă natură, astfel încât pronunțarea Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curții Constituționale nu poate produce efecte în cauza a cărei revizuire se cere.

În opinia recurentului, Decizia nr. 417/2019 pronunțată de Curtea Constituțională, din punct de vedere al efectelor, este asimilată unei decizii de neconstituționalitate a unui text de lege întrucât, în realitate, aceasta a fost aplicată în nenumărate cauze penale, conducând la rejudecarea cauzelor în fond, datorită neaplicării unei norme legale de către instanță, având o conotație absolut similară cu aceea a aplicabilității efectelor constatării neconstituționalității unei dispoziții legale.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că susținerile recurentului referitoare la interpretarea textului de lege vizat, nu constituie critici reale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

Se reține astfel, în acord cu prima instanță, că prin demersul inițiat, se tinde la modificarea și/sau completarea dispoziției legale pretins neconstituționale, prin înlăturarea condiției legale privind obiectul deciziei instanței de contencios constituțional ce poate fundamenta o cerere de revizuire sau includerea deciziilor având ca obiect conflictele juridice de natură constituțională, în premisa cazului de revizuire.

Însă, o asemenea situație ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Totodată, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți constată că, în mod corect, instanța a reținut că, pe calea excepției de neconstituționalitate, revizuentul tinde la extinderea efectelor deciziei nr. 417/2019 a Curții Constituționale, la o situație pe care însăși Curtea Constituțională o exclude prin considerentele acestei decizii, în sensul că "... autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătorești pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care au fost soluționate definitiv cauzele care intră sub incidența Legii nr. 78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă".

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază ca nefondate criticile recurentului A., acestea nefiind veritabile critici de neconstituționalitate și constată că sesizarea instanței de contencios constituțional în scopul modificării unei dispoziții legale, ar ignora limitele competenței Curții Constituționale.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 18 octombrie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 martie 2022.

Procesat de GGC - LM