ÎCCJ, Decizia nr. 44/2022

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 15 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021 au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. formulate de petenții A. și B. prin mandatar A..

Deliberând asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. și a dispozițiilor art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen., instanța de fond a reținut că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în vigoare, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României (în acest sens, și Decizia nr. 3991/9 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Înalta Curte, secția penală, a reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze formal, căci verificarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale de către judecătorul în fața căruia este ridicată are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este s-a apreciat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces.

Cu referire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei de față, dat fiind că obiectul acesteia, în sine, îl constituie plângerea formulată de petenți împotriva soluției dispuse prin ordonanța din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției în Dosarul nr. x/2020, normele legale aplicabile cauzei de față fiind cele prevăzute de art. 340 C. proc. pen. și nicidecum cele criticate de petenți.

Înalta Curte, secția penală a reținut că nemulțumirea petenților cu privire la dispozițiile legale care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal (cu referire la soluționarea unor cauze în cameră de consiliu și nu în ședință publică) nu pot fi supuse controlului de constituționalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a acestora.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a apreciat că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza.

Având în vedere dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. formulată de petenții A. și B. prin mandatar A..

Analizând în continuare cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. formulată de petenți, Înalta Curte a reținut că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petenți nu îndeplinește una dintre condițiile de admisibilitate și anume cea prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, ceea ce atrage respingerea acesteia ca inadmisibilă.

Astfel, se s-a constatat că, prin Decizia nr. 625/2016 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 07.02.2017, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din C. proc. pen., care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională.

"Curtea a arătat că recuzarea procurorului în faza judecății constituie un incident procedural invocat de părțile și subiecții procesuali principali ce suspectează procurorul de parțialitate, incident a cărei soluționare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului.

Totodată, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, procedura de soluționare a cererilor de recuzare face parte integrantă din procedura de judecată. Astfel, având în vedere că recuzarea procurorului în faza judecății este un incident procedural, componentă a procedurii de judecată, a cărui rezolvare este de natură să aducă modificări cu privire la cadrul litigiului, soluționarea acestuia nu poate intra, nicidecum, în competența procurorului ierarhic superior, ci doar în competența judecătorului".

Prin urmare s-a reținut că prevederile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de către petenți au făcut anterior obiectul controlului de constituționalitate finalizat printr-o soluție de admitere, aspect care determină neîndeplinirea în cauză a condiției negative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În consecință, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. formulată de petenții A. și B. prin mandatar A.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. din cuprinsul încheierii din 15 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, în termen procedural au formulat recurs petenții A. și B. prin mandatar A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, penal 2-2022 sub nr. x/2022, fiind stabilit termen în mod aleatoriu la data de 18 aprilie 2022, dată la care au avut loc dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția, această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerințe cumulative:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În cauză, se constată că, dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate, sunt îndeplinite parțial, respectiv excepția a fost invocată de petenții A. și B. prin mandatar A., într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - nr. 500/1/2021 (având ca obiect plângerea formulată de petenții A. și B. prin mandatar A. împotriva soluției dispuse prin ordonanța din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției în Dosarul nr. x/2020), are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 345 alin. (1) și art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen., iar dispozițiile art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, instanța de control judiciar reține că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.

În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Curtea Constituțională în jurisprudența sa a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 600/12.08.2014).

Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., petenții au apreciat că dispozițiile invocate sunt neconstituționale întrucât prin judecarea cauzei în camera de consiliu, se ocultează actele și faptele celor certați cu legea, aceștia fiind protejați de procedura judecării în camera de consiliu.

În aceste coordonate de principiu, ținând seama de particularitățile cauzei, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect că, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocarea textelor de lege pretins neconstituționale nu impune sesizarea instanței de contencios constituțional.

Astfel, cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen. are ca obiect plângerea formulată în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen., de petenții A. și B. prin mandatar A. împotriva soluției dispuse prin ordonanța din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției în Dosarul nr. x/2020.

În cauza dedusă judecății, petenții A. și B. au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 345 alin. (1) din C. proc. pen., care fac referire la soluționarea, în cameră de consiliu, a cererilor și excepțiilor în etapa procedurii de cameră preliminară. Prin urmare, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei în care excepția a fost invocată, dat fiind că obiectul acesteia este plângerea formulată în procedura prevăzută de art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanței de clasare.

Criticile formulate de recurenți cu privire la dispozițiile legale care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, nu pot fi supuse controlului de constituționalitate, câtă vreme aceste chestiuni nu sunt de natură să producă un efect concret în soluționarea plângerii formulată împotriva soluției dispuse prin ordonanța din data de 27 mai 2020, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției în Dosarul nr. x/2020.

În consecință, având în vedere că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu se impune sesizarea instanței de control constituțional.

Totodată, cu referire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen., instanța de control judiciar constată, în acord cu cele reținute de instanța de fond, că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Această prevedere legală este o expresie a caracterului erga omnes al deciziilor de constatare a neconstituționalității ce previne, totodată, posibilitatea ca instanța constituțională să fie sesizată în mod repetitiv cu aceeași excepție de neconstituționalitate și eventual să o și admită. Astfel, efectele unei decizii prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituția României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial și au putere numai pentru viitor.

În plus, forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 3/15.01.2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).

Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 70 din C. proc. pen., prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016 (publicată în M. Of. nr. 107/7.02.2017), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 70 din C. proc. pen., care stabilește că asupra cererii de recuzare a procurorului formulată în faza de judecată, în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți se pronunță procurorul ierarhic superior este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 625 din 26 octombrie 2016 Curtea Constituțională constatând neconstituționalitatea art. 70 din C. proc. pen. a reținut că procurorul ierarhic superior nu poate, fără a încălca dispozițiile constituționale, să soluționeze nici cererea de recuzare a procurorului formulată în faza camerei preliminare sau în fața judecătorului de drepturi și libertăți, această atribuție revenindu-i judecătorului.

Așadar, se constată că prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă de către petenți au făcut anterior obiectul controlului de constituționalitate finalizat printr-o soluție de admitere, aspect care determină neîndeplinirea în cauză a condiției negative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, care impune ca excepția să aibă ca obiect prevederi care nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care va respinge ca nefondat, recursul formulat de petenții A. și B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurenții petenți A. și B. vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenții A. și B. prin mandatar A. împotriva încheierii din 15 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții petenți A. și B. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2022.

GGC - NN