ÎCCJ, Decizia nr. 11/2023

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI PENAL 1 - 2022

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1 a fost respinsă, ca inadmisibilă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 C. proc. pen., art. 281 C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) C. proc. pen. formulată de inculpații A. și B.

Pentru a dispune astfel, Completul de 2 Judecători de cameră preliminară al Înaltei Curți a reținut că, în speță, sesizarea instanței de contencios constituțional este solicitată numai în ipoteza în care instanța urmează a interpreta, în cadrul soluționării contestației declarate de inculpați, textele de lege într-un anumit mod, respectiv, în măsura în care s-ar aprecia că judecătorul de cameră preliminară este împiedicat să analizeze încălcarea dreptului la apărare al suspecților sau inculpaților, în cursul urmăririi penale, pe motiv că o astfel de încălcare nu se sancționează cu nulitatea absolută sau nu face obiectul camerei preliminare.

Astfel, prima instanță a constatat că argumentele invocate de autorii excepției nu privesc vicii de neconstituționalitate ale textelor de lege criticate, ci, au în vedere, de fapt, modalitatea de interpretare și aplicare a acestora în speța dedusă judecății.

Or, atât interpretarea conținutului normelor juridice, ca fază indispensabilă procesului de aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, cât și aprecierea legalității activității desfășurate de către organele de urmărire penală sunt, în speță, de competența Înaltei Curți - Completul de 2 judecători de cameră preliminară, care, tocmai în baza textelor de lege invocate ca fiind neconstituționale, va analiza contestația formulată de inculpații A. și B. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, în procedura reglementată de dispozițiile art. 342 - 346 C. proc. pen.

Împotriva încheierii încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1, în termen legal, recurenții A. și B. au formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, sub nr. x/2022, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 13 februarie 2023, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, cele ale apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurenții A. și B., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat și va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de recurenții A. și B. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală (Dosarul nr. x/2022), are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare (art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) din C. proc. pen.), iar textele de lege criticate nu a fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, cu referire la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se reține că prin Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, (parag. 18) s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului.

În examinarea îndeplinirii legăturii normei legale ce face obiectul excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recurenții A. și B. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. în calea de atac a contestației formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Galați (încheierea din 12.09.2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022) prin care au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile invocate de inculpații A. și B., s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, în Dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și s-a dispus începerea judecății privind pe inculpații A. și B., trimiși în judecată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, în acord cu instanța fondului, reține că respectivele critici formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) din C. proc. pen., nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate a textelor de lege și prin invocarea excepției nu se tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României.

Astfel, prin susținerile recurenților, este vizat modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor a căror neconstituționalitate se invocă, însă acestea revin competenței instanței de judecată, conform art. 126 alin. (1) din Constituție potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.

Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți reține că instanțele judecătorești interpretează legea, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii, fiind necesară în vederea clarificării înțelesului dispozițiilor legale, precum și a domeniului de aplicare a acestora.

Astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în orice sistem juridic, oricât de clar ar fi formulată o dispoziție legislativă, inclusiv o dispoziție de drept penal, în mod inevitabil, există un element de interpretare judiciară.

Dat fiind caracterul general al legilor, textul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Multe dintre acestea, din cauza necesității de a evita o rigiditate excesivă și de a se adapta la schimbările de situație, folosesc, în mod inevitabil, formule mai mult sau mai puțin imprecise, a căror interpretare și aplicare depind de practică (cauza Cantoni împotriva Franței, pct. 31).

Subliniind rolul ce revine instanței de judecată în procesul de interpretare și aplicare a legii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibilă (a se vedea S.W. împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 22 noiembrie 1995, pct. 36)" (cauza Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, Hotărârea din 24 august 2007, pct. 37).

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, pentru lămurirea înțelesului dispoziției legale și dezlegarea contradicțiilor jurisprudențiale, există alte soluții consacrate de legiuitor, respectiv instituția recursului în interesul legii sau sesizarea instanței supreme în vederea dezlegării unei chestiuni de drept.

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că, în cauză, criticile formulate de recurenți cu privire la dispozițiile art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. a căror constituționalitate se contestă prin excepția invocată, vizează aspecte de interpretare și aplicare a legii, care intră în competența de soluționare a instanței judecătorești.

De altfel, chiar recurenții invocă neconstituționalitate textelor de lege criticate în interpretarea pe care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Galați a efectuat-o în procedura camerei preliminare.

Curtea Constituțională a arătat, în numeroase cauze, cu privire la aspectele de interpretare și aplicare a legii, că aceasta "nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar." (Decizia nr. 170 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 705 din 6 august 2020, parag. 21)

Prin urmare, a sesiza instanța constituțională în scopul interpretării și aplicării textului legal, ar însemna a face abstracție de limitele competențelor instanței de contencios constituțional, în jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale fiind consacrată soluția în sensul respingerii ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate cu o astfel de finalitate, cu motivarea că, prin criticile formulate, sunt invocate probleme de interpretare și aplicare a legii, iar nu de constituționalitate.

În consecință, se apreciază că scopul urmărit de recurenții A. și B., prin invocarea excepției de neconstituționalitate, excedează unor critici de constituționalitate propriu-zise și, în raport de competența Curții Constituționale, se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din C. proc. pen., art. 281 din C. proc. pen. și art. 92 alin. (2) din C. proc. pen. este inadmisibilă.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 340 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenții A. și B. împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2022.1.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenți, în cuantum de câte 340 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2023.

GGC - ED