ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2023

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în interpretarea indicată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că, dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 instituie obligația instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate în fața sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, subiectul sesizării sau temeiul constituțional al acesteia. Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analiza pertinenței excepției, în sensul constatării unei legături cu soluționarea cauzei, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, excepția a fost ridicată în fața instanței judecătorești, la cererea uneia dintre părți, iar textele legale asupra cărora s-a formulat excepția de neconstituționalitate sunt în vigoare și nu au fost constatate ca fiind neconstituționale.

În ceea ce privește condiția de admisibilitate privind faptul că dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Întrucât excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune prejudicială, un incident apărut în cursul judecății, invocarea excepției de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul excepției, iar stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și efectul pe care decizia Curții Constituționale l-ar putea produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Altfel spus, cerința relevanței reprezintă expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, iar irelevanța reprezintă situația în care excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată. Noțiunea de relevanță este subsumată ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate, iar un element în aprecierea relevanței îl reprezintă caracterul material sau procesual al normei contestate.

Plecând de la aceste premise, Curtea a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în interpretarea indicată de contestatorul A., este inadmisibilă.

Astfel, Curtea a constatat că, în opinia sa, contestatorul critică aceste dispoziții în interpretarea ce poată fi dată de instanță.

Or, pentru a fi admisibilă sesizarea este necesar să fie criticat un text legal în vigoare, eventual în interpretarea dată printr-o decizie în recurs în interesul legii sau printr-o hotărâre prealabilă, iar nu o interpretare probabilă dată de instanțele judecătorești unui text legal.

Drept urmare, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale în sensul solicitat.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului, a susținut că dispozițiile legale criticate ca neconstituționale, respectiv art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., contravin art. 21 alin. (3) și art. 147 alin. (4) din Constituția României, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul contestației în anulare hotărârile penale pronunțate în cauzele soluționate definitiv în perioada 26.06.2018-30.05.2022, perioadă cuprinsă între debutul efectelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României și cele ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Se observă, așadar, că instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analizând condițiile enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de către o parte din proces, respectiv contestatorul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, în cursul examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată împotriva hotărârii definitive prin care s-a soluționat, pe fond, cauza penală în care contestatorul a avut calitatea de inculpat.

Totodată, se constată că excepția invocată vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Din perspectiva considerentelor expuse, Înalta Curte constată că, în speță, doar aparent sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată în faza examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare (îndreptată împotriva hotărârii definitive de condamnare a inculpatului A.) având doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, în concret, aceasta vizând o eventuală interpretare a legii într-un sens anume, în condițiile în care recurentul critică interpretarea dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în sensul că nu pot face obiectul contestației în anulare hotărârile penale pronunțate în cauzele soluționate definitiv în perioada 26.06.2018-30.05.2022, susținând că o atare interpretare este neconstituțională.

Prin urmare, având în vedere că, în realitate, se critică o interpretare pe care instanța ar putea să o dea dispozițiilor menționate, reținând și că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut inclusiv prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, Înalta Curte apreciază că lipsește legătura efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2023.

GGC - MM