ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2023

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, pornind de la motivele concrete invocate de parte. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

În plus, este necesar ca autorul excepției să arate atât dispozițiile legale considerate neconstituționale și prevederile constituționale încălcate, cât și motivele pe care se întemeiază contrarietatea dintre cele două, fără cunoașterea acestora neputându-se efectua controlul de constituționalitate.

Art. 426 lit. b) din C. proc. pen., conform căruia:

"împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal."

În fine, a apreciat că excepția invocată îndeplinește și condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, deși textul invocat a făcut anterior obiectul controlului de constituționalitate (cu titlu de exemplu, Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în M. Of. nr. 1190 din 07 decembrie 2020), Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederii legale criticate.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea recurentului contestator A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestită cu soluționarea unei căi extraordinare de atac (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de contestator în speță și vizează prevederi aflate în vigoare (art. 426 C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate neconstituționale în raport cu criticile formulate.

În ceea ce privește cerința reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, a constatat că aceasta nu este îndeplinită având în vedere că contestatorul nu a evidențiat legătura excepției cu soluționarea cauzei.

În plus, a observat că ceea ce a criticat, în concret, contestatorul A. este modul de interpretare a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. de către instanțele judecătorești, respectiv dacă se poate uza de această cale extraordinară de atac în situația particulară în care deciziile Curții Constituționale se pronunță după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, decizii care ar conduce la adoptarea unei alte soluții privind legea penală mai favorabilă din perspectiva prescripției răspunderii penale, iar nu neconformitatea textului menționat cu legea fundamentală.

În acest sens, a reținut că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanței de contencios constituțional antamează chestiuni expuse și în motivarea Deciziei nr. 82/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, unde "Curtea a reținut, totodată, că dispozițiile art. 426 lit. b) și ale art. 431 din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează contestația în anulare are competența, în etapa admisibilității în principiu, să reanalizeze care dintre legile penale care s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză. În aplicarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 10/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a analizat incidența acestei cauze de încetare în raport cu împlinirea termenului de prescripție specială, însă a omis să aibă în vedere natura simplă/extremă a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv inexistența unei cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale în perioada 26 iunie 2018-30 mai 2022."

În concluzie, în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în termen legal recurentul contestator a formulat recurs.

În esență, a solicitat admiterea recursului formulat și pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., apreciind că sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute imperativ de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

A precizat că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești, respectiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, excepția privește neconstituționalitatea unei legi, respectiv a dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen. și excepția are o legătură intrinsecă cu soluționarea contestației în anulare, întrucât contrar celor reținute în Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr358/2022, Înalta Curte are o interpretare jurisprudențială generalizată conform căreia nu este posibilă analizarea unei cauze de încetare a procesului penal decât în limitele penale stabilite de instanța de fond în aplicarea art. 5 C. pen.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul contestator, în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Pe baza acestor considerații teoretice, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul contestator nu îndeplinește condițiile cerute cumulativ de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

În acest context, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurentul contestator nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

În concret, recurentul contestator a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., în interpretarea jurisprudențială dată de Înalta Curte, interpretare potrivit căreia instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, nu poate analiza o cauză de încetare a procesului penal decât în limitele penale stabilite de instanța de fond în aplicarea art. 5 C. pen.

Înalta Curte reține că aspectele invocate în susținerea excepției vizează în realitate o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, recurentul contestator exprimându-și nemulțumirea față de împrejurarea că în contextul factual al cauzei nu poate beneficia de cauza de încetare a procesului penal, prescripția răspunderii penale, având în vedere că soluția de condamnare a recurentului a fost pronunțată prin raportare la dispozițiile C. pen. din 1969, apreciat ca lege penală mai favorabilă.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată, similar instanței de fond că niciuna dintre cele două decizii invocate în sprijinul cererii de sesizare a Curții Constituționale nu-și găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză, recurentul contestator fiind condamnat în baza C. pen. anterior în baza dispozițiile legale referitoare la prescripția răspunderii penale reglementate art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior.

Mai mult, se constată că prin decizia penală nr. 29/A din 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte în cauză, s-a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., prin care a solicitat încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în contextul Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, iar dispoziția de respingere a contestației s-a întemeiat pe împrejurarea că soluția de condamnare a fost pronunțată prin raportare la dispozițiile C. pen. din 1969, care a fost apreciat ca legea penală mai favorabilă.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 43 din 29 mai 2023, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aspectele invocate de recurentul contestator în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale au fost lămurite, în sensul că "dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se interpretează în sensul că instanța care soluționează pe fond contestația în anulare nu poate să reanalizeze care dintre legile penale ce s-au succedat în timp este mai favorabilă în cazul în care se invocă incidența unei cauze de încetare a procesului penal în raport cu o lege succesivă care nu a fost reținută ca fiind mai favorabilă în cauză."

Prin urmare, criticile aduse de recurentul contestator dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

În raport cu aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În acest context, Înalta Curte notează că, în cauză, recurentul contestator nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din data de 25 ianuarie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2023.

GGC - MM