ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 47/2022

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 37 alin. (1) și ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. formulată de inculpații A. și B.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Cluj a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 19.01.2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea la data de 09.06.2013 a unei tentative la infracțiunea de omor și a două infracțiuni de vătămare corporală.

Prin Sentința penală nr. 50/F/2021, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunile menționate, dispunând în final executarea unei pedepse rezultante de 3 ani și 4 luni închisoare.

Împotriva sentinței, în termenul prevăzut de lege, a declarat apel inculpatul.

Inculpatul a invocat în apelul declarat necompetența organului de urmărire penală, cu motivarea că prevederile art. 37 alin. (1) și ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen., coroborate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, trebuie aplicate și în raport cu cadrele militare aflate în rezervă, așa cum este situația inculpatului A.

A mai arătat că excepția a fost formulată în cursul urmăririi penale, în fața judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Bistrița-Năsăud (Încheierea nr. 40/CP din 26.04.2017 și în contestație la Curtea de Apel Cluj (Încheierea nr. 105 din 23.06.2017, fiind respinsă cu motivarea că termenul militari implică, în acest context, doar pe cei aflați în activitate, deci militari activi, nu și pe cei care au fost trecuți în rezervă sau în retragere".

Conform art. 37 alin. (1) C. proc. pen. "Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe".

Conform art. 56 alin. (4) C. proc. pen. "Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militari.

S-a susținut că prevederile art. 37 alin. (1) și ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. contravin prevederilor constituționale - mai exact, dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție (prin permiterea asumării unor competențe legislative de către puterea judecătorească), respectiv art. 1 alin. (5) din Constituție, art. 23 alin. (12) și art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului în componenta referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii.

De asemenea, Curtea a precizat că, condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate sunt reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În cauza de față, curtea a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei legături între excepția invocată și cauza pendinte.

În esență, a reținut că autorul excepției nu vizează aplicarea unui text de lege, a cărui neconformitate cu Constituția este invocată, ci urmărește interpretarea acestuia și aplicarea legii, atribut ce cade în sarcina instanțelor judecătorești. Argumentele pe care se întemeiază această excepție nu fac referire la aspecte intrinseci de neconstituționalitate ale textului legal atacat, iar soluția de declarare a neconstituționalității ce se urmărește, nu ar avea relevanță în soluționarea apelului.

Într-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională a statuat că nu este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele ce țin de aplicarea legii, aceste aspecte intrând în competența instanței judecătorești învestite cu soluționarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege(ex. Decizia nr. 371 din 28 mai 2019).

Curtea a constatat că excepția invocată ar tinde și spre modificarea sau completarea normei, atribuție care nu este conferită Curții Constituționale, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cu care "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că sunt inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate prin care se solicită modificarea sau completarea prevederilor supuse controlului de constituționalitate.

Prin Decizia nr. 427/2019, Curtea a constatat că "autorii excepției aduc în discuție o pretinsă soluție legislativă care nu a fost cuprinsă în textele legale criticate, solicitând, de fapt, modificarea și completarea dispozițiilor legale ce formează obiectul excepției, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în M. Of. nr. 807/3.12.2010, potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații B. și A., solicitând admiterea recursului, desființarea încheierii penale atacate și pe cale de consecință admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

În esență, au susținut că prevederile art. 37 alin. (1) și ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (4), (5), art. 23 alin. (12) din Constituție și art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în componenta referitoare la previzibilitatea și accesibilitatea legii.

În opinia recurenților inculpați, prevederile legale nu respectă principiul previzibilității normei juridice, întrucât utilizarea sintagmei "militari" este lipsită de claritate, nefiind explicit reglementate categoriile de persoane care atrag competența personală automată și obligatorie a parchetului militar, respectiv a instanțelor militare.

De asemenea, în ceea ce privește îndeplinirea condiției privind legătura între excepția invocată și fondul cauzei deduse judecății, au arătat că textele legale criticate vizează normele procesuale ce reglementează competența personală a parchetului, norme a căror încălcare atrage, ulterior Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, sancțiunea nulității absolute cu toate efectele și consecințele specifice.

Examinând recursul formulat de inculpații B. și A., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen., trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de recurenții inculpați B. și A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen. și textele criticate nu au fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpații invocă în apelul declarat necompetența organului de urmărire penală, cu motivarea că prevederile art. 37 alin. (1) și ale art. 56 alin. (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, trebuie aplicate și în raport cu cadrele militare aflate în rezervă, așa cum este situația inculpatului A.. Așadar, textele legale criticate vizează normele procesuale ce reglementează competența personală a parchetului, norme a căror încălcare atrage, în temeiul Deciziei nr. 302/2017 a Curții Constituționale, sancțiunea nulității absolute cu toate efectele și consecințele specifice.

Opinia instanței cu privire la neconstituționalitatea art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen.:

Texte legale incidente:

Articolul 37 alin. (1) C. proc. pen.

"Tribunalul militar judecă în primă instanță toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe."

Articolul 56 alin. (4) C. proc. pen.

"Urmărirea penală în cazul infracțiunilor săvârșite de militari se efectuează, în mod obligatoriu, de procurorul militar."

Articolul 1 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

"Prin cadre militare, în sensul prezentei legi, se înțelege cetățenii români cărora li s-a acordat grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, în raport cu pregătirea lor militară și de specialitate, în condițiile prevăzute de lege."

Articolul 4 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare

"Cadrele militare se pot afla în una dintre următoarele situații:

a) în activitate, când ocupă o funcție militară. Calitatea de cadru militar în activitate se menține și pe timpul cât acestea sunt eliberate din funcții pentru a urma diferite forme de pregătire în interesul serviciului, sunt suspendate din funcții, precum și atunci când sunt puse la dispoziție: în vederea încadrării sau trecerii în rezervă ori în retragere; pentru cazurile de boală stabilite prin hotărâre a Guvernului; pe timpul cât sunt în captivitate.

b) în rezervă, când nu ocupă o funcție militară, dar întrunesc condițiile prevăzute de lege pentru a fi chemate să îndeplinească serviciul militar ca rezerviști concentrați sau mobilizați, iar la nevoie, în calitate de cadre militare în activitate;

c) în retragere, când, potrivit legii, nu mai pot fi chemate pentru îndeplinirea serviciului militar."

Articolul 1 alin. (5) din Constituția României

"În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Articolul 21 din Constituția României - Accesul liber la justiție

1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că jurisprudența recentă a Curții Constituționale este constantă în demarcarea clară a exigenței de claritate și previzibilitate pe care trebuie să o îndeplinească orice act normativ, exigență care a fost cristalizată în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. În acest sens, a statuat că, de principiu, "orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii." (Decizia Curții Constituționale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în M. Of. nr. 584/17.08.2010, și Decizia Curții Constituționale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 579/16.08.2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Cantoni împotriva Franței, parag. 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, parag. 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în cauza Rotaru împotriva României parag. 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, parag. 59).

Astfel, nu numai că formularea unui act normativ trebuie să permită persoanei interesate să prevadă în mod rezonabil conduita pe care trebuie să o adopte, dar claritatea și previzibilitatea sunt condiții esențiale ale calității și constituționalității normei juridice.

Aplicând aceste considerații teoretice în concret cauzei de față, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen. se prezintă la acest moment într-o manieră total imprevizibilă, împrejurarea că legea procesual penală folosește termenul de "militar" fără a face distincție între militarii activi sau în rezervă în condițiile în care competența instanțelor militare este atrasă tocmai de această calitate este de natură să confere normei de drept penal, astfel cum este aceasta reglementată în prezent, un caracter neconstituțional.

Așadar, competența de judecată aparține instanțelor militare ori de câte ori o persoană aparținând categoriei "cadrelor militare" a efectuat acțiuni sau inacțiuni ce sunt incriminate de legea penală, iar dispozițiile legale în materie nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise pentru stabilirea corectă a organului judiciar competent în soluționarea unor astfel de cauze.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prevederile art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen. nu sunt suficient de clar și explicit stabilite la nivel legislativ, prin utilizarea generică a termenului de "militar", fără a face deosebire între un militar aflat în activitate, în rezervă sau în retragere, cu consecințe directe atât asupra persoanei care se află în ipoteza normei, cât și pentru instanța chemată să aprecieze cu privire la temeinicia și legalitatea solicitărilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru examinarea posibilei neconstituționalități a textelor de lege invocate prin cererea formulată - art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen., aspect în raport de care va admite recursul formulat de inculpații B. și A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Va desființa, în totalitate, încheierea recurată, și rejudecând:

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpații B. și A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de inculpații B. și A. împotriva încheierii din data de 17 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2017.

Desființează, în totalitate, încheierea recurată, și rejudecând:

În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpații B. și A., cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) C. proc. pen. și art. 56 alin. (4) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze, rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 313 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2022.

GGC - ED