ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 179 pronunțată la data de 01 august 2022 de Tribunalul Cluj în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) C. pen., printre altele a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării dreptului de a comunica direct sau indirect, pe vreo cale, cu inculpatele B. și C., respectiv martorii D. și E. ori de a se apropia de aceștia la o distanță mai mică de 100 metri, ca și pedeapsă complementară.

În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis același drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 213 alin. (1) și (3) cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 41 C. pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism la pedeapsa de 3 ani și 5 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării dreptului de a comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, cu inculpata B. și persoana vătămată F. ori de a se apropia de acestea la o distanță mai mică de 100 metri.

În temeiul art. 65 C. pen. s-a interzis același drept cu titlu de pedeapsă accesorie.

II. Prin decizia penală nr. 1281/A/2023 din data de 21 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj și de către inculpata B., împotriva sentinței penale nr. 179 pronunțată la data de 01 august 2022 de Tribunalul Cluj, care a fost desființată în parte, în latura penală, în ceea ce privește soluția de înlăturare din conținutul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată imputată inculpatului A. a actului material în legătură cu martorul D., a duratei pedepsei principale aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și în ceea de privește soluția de încetare a procesului penal față de inculpata B. pentru infracțiunea de favorizarea făptuitorului, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite,

A constatat vinovăția inculpatului A., pentru actul material în legătură cu martorul D. din conținutul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. (2) alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) C. pen. la 3 ani și 7 luni închisoare.

A menținut pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

A menținut pedeapsa principală și pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

A fost menținută dispoziția de anulare a liberării condiționate dispusă prin sentința penală nr. 934 din 14.06.2018 a Judecătoriei Bistrița. A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare în pedepsele componente de: 1 an închisoare aplicată prin sentința penală 87/13.02.2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1184/R/23.09.2013 a Curții de Apel Cluj; 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 882/12.07.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.07.2013;2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 51/29.01.2014 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.02.2014 și 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 224/RC/13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A constatat că infracțiunile de trafic de droguri și de proxenetism de mai sus au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de infracțiunile de furt calificat pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 882/12.07.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 24.07.2013, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, termen de încercare 4 ani, respectiv prin sentința penală nr. 51/29.01.2014 a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 11.02.2014, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termen de încercare 4 ani.

A constatat că infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și de proxenetism au fost comise în stare de pluralitate intermediară față de condamnarea la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, termen de încercare 3 ani, aplicată prin sentința penală nr. 87 din 13.02.2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1184/R din 23.09.2013 a Curții de Apel Cluj.

A constatat că pentru pedepsele de 1 an închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare mai sus arătate s-a revocat suspendarea condiționată/suspendarea sub supraveghere prin sentința penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. a constatat existența concursului de infracțiuni și în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani închisoare, a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost spoită cu 8 luni, rezultând pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, care reprezintă primul termen al recidivei.

A constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentință sunt concurente între ele, precum și cu infracțiunea de tentativă la omor pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară prin sentința penală nr. 276/03.09.2015 a Tribunalului Cluj.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 44 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele de 3 ani și 7 luni închisoare, 3 ani și 5 luni închisoare, 1 an închisoare și 4 ani și 6 luni închisoare, prin aplicarea pedpesei celei mai grele de 4 ani și 6 luni închisoare care a fost sporită cu 2 ani și 8 luni, rezultând pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare, ce reprezintă al doilea termen al recidivei.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în regim de detenție pedeapsa de 9 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată perioada executată de la 22.08.2012 la 31.10.2012 și de la 03.06.2014 la 20.06.2018.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. i-au fost interzice inculpatului A. cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și n) C. pen.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Au fost menținute celelate dispoziții ale sentinței penale apelate.

III. Împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2016, inculpatul A. a declarat recurs în casație.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 2.10.2023, când s-a stabilit termen la data de 25.10.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În cuprinsul raportului întocmit, în cauză, s-a menționat că inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În cadrul motivelor de recurs în casație s-a arătat că, în mod nelegal, recurentul a fost trimis în judecată pentru comiterea printre altele, a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.. Împotriva soluției de înlăturare a acestui act material din structura infracțiunii continuate a declarat apel Ministerul Public, care a solicitat condamnarea inculpatului și pentru comiterea acestui act material, deoarece realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000, dar nu a solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului. De altfel, a arătat că, coroborând teoria dreptului cu descrierea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, s-a arătat că atâta timp cât inculpatul nu a îndeplinit nici un act de executare prin intermediul căreia să fi pus la dispoziția martorului un drog, faptul că martorul a fost întrebat dacă nu cunoaște persoane interesate să cumpere pastile ecstasy, nu poate fi considerată ca realizând elementele de tipicitate ale oferirii, fapt consumat sancționat de prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a susținut că referitor la art. 438 pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în contextul cazului referitor la nelegalitatea pedepsei, când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege sau care rezultă din principiile de drept aplicabile. În contextul în care denunțurile formulate de către inculpat au fost valorificate, atât cele formulate cu identitate reală, cât și cele în cazul cărora a avut calitatea de martor cu identitate protejată, valorificare care a avut loc urmare a datelor furnizate de inculpat, se impune admiterea recursului în casație și reducerea pedepsei stabilite inculpatului, prin aplicarea cauzei de reducerea pedepsei reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2000.

Prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și s-a acordat termen pentru data de 6 decembrie 2023.

IV. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casație declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare.

Instanța de casație nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În concordanță cu aceste dispoziții, acest caz de casare nu poate fi invocat, însă, pentru a obține o reevaluare a materialului probator sau pentru stabilirea unei alte situații de fapt.

Prin urmare, instanța de casație analizează doar dacă situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, corespunde infracțiunii pentru care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut sub aspectul situație de fapt, că la datele de 03.03.2014 și 06.03.2014, inculpatul A. a oferit și vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod "G.", prin intermediul colaboratorului autorizat cu nume de cod "H.", 4 comprimate ecstasy care conțin ca și substanță activă - 3,4 methylenedioxymetamfetamine (MDMA), substanță care face parte din Tabelul Anexă nr. 1 la Legea nr. 143/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. și ped. art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Recurentul inculpat A. a susținut în apărarea sa că, nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, iar prin discuțiile avute cu martorul D. să caute persoane interesate de cumpărarea de comprimate ecstasy, lucru cu care acesta nu a fost de acord nu reprezintă o faptă prevăzută de legea penală. Deopotrivă, a precizat că a dovedit faptul că, în intervalul orar din data de 05.08.2018 indicat în rechizitoriu, nu se afla la garajul auto.

Înalta Curte constată că recurentul, prin aspectele prezentate, indică o stare de fapt diferită de cea stabilită prin decizia recurată, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare pe motiv că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală. Săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc de către inculpat a fost dovedită și de împrejurarea că, după ce martorul denunțător și colobaratorul autorizat au fost deconspirați, a încercat cu orice preț influențarea acestora în sensul declarării că au înscenat cele două tranzacții având ca obiect comprimate cu MDMA.

Prin apărările formulate, recurentul A. solicită Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel, chestiune care nu echivalează cu a supune unei noi judecăți legalitatea hotărârii prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. Așa cum s-a arătat anterior, instanța de recurs în casație exercită un control asupra hotărârii atacate, constatările sale întemeindu-se pe situația de fapt reținută de instanța de apel, care este consecința directă a administrării nemijlocite a probelor și, în consecință, situația de fapt reținută în apel nu poate fi schimbată prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul A. nu se raportează la baza factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, motiv pentru care, nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., iar solicitarea privind pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., este neîntemeiată.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că altă critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casație vizează faptul că instanța de apel nu a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși existau la dosar toate dovezile în acest sens.

Înalta Curte apreciază că această critică nu aduce în discuție veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reține că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 și care a comis o infracțiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit astfel de infracțiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de recurs în casație legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularitățile faptice reținute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuși conținutului acestor particularități și a interpretării date lor, în scopul recunoașterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancționator.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, motivul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată recurentului inculpat A., de 3 ani și 7 luni închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41, art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 76 alin. (1) C. pen. se situează în limitele legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1281/A din data de 21 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2023.