ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 653 din data de 25.04.2024, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României și la Decizia nr. 67/25.10.2022 a ICCJ, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (2) și (4) din C. pen. rap. la art. 208 alin. (2) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin. (1) și (4) din C. pen. rap. la art. 206 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanță mai mică de 50 metri pentru o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanță mai mică de 50 metri.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen. a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosarul x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curții de Apel Cluj.

În baza art. 40 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 38 alin. (1), raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință (9 luni închisoare) cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curții de Apel Cluj și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă aplicată), în final pedeapsa de executat fiind de 1 an și 3 luni închisoare.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 97 alin. (2) din C. pen. a stabilit ca termenul de supraveghere de 4 ani să se calculeze de la data de 02.06.2022, dată la care sentința penală nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosarul x/2020 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curții de Apel Cluj.

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. h) și n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanță mai mică de 50 metri pentru o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., raportat la art. 66 alin. (1), lit. h) și n) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, a dreptul de a comunica și de a se apropia de persoana vătămată B. la o distanță mai mică de 50 metri

În baza art. 45 alin. (4) din C. pen. a dedus din pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1), lit. h) a interzicerii dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme pentru o perioadă de 2 ani, perioada executată din data de 02.06.2022 la zi.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul A., ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Cluj, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului următoarea obligație: să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Cluj sau în colaborare cu instituții din comunitate (nu se va ține cont de obligația eventual executată în baza sentinței nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curții de Apel Cluj).

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Cluj- Napoca sau al Asociației "O masă caldă" (din care se deduce munca eventual prestată în baza sentinței penale nr. 276/02.03.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca pronunțată în dosar x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 772/02.06.2022 a Curții de a Apel Cluj).

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 183/A din 06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 653/2024, pronunțate la data de 25.04.2024 de Judecătoria Cluj-Napoca.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat apelantul- inculpat la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel în favoarea statului.

Împotriva deciziei penale nr. 183/A din 06.02.2025, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2020.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că inculpatul A. a formulat recurs în casație la data de la data de 10 martie 2025, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate din 18 februarie 2025, conform art. 435 din C. proc. pen.

Se constată că decizia penală nr. 183/A din 06.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel, ca instanță de apel.

Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen. sunt menționate: numele și prenumele recurentului, hotărârea care se atacă și semnătura apărătorului recurentului, care a atașat împuternicirea avocațială la dosar.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., s-a arătat că două hotărâri judecătorești rămase definitive nu se pot concilia, acestea se află în contradicție și generează o situație juridică nelegală care impune casarea hotărârii atacate.

În concret, a arătat recurentul inculpat că în cadrul dosarului x/2020, hotărârea rămasă definitivă s-a bazat pe declarația martorei C., audiată de instanța de judecată în sistem de videoconferință. Pe de altă parte, în dosarul nr. x/2020, a mai arătat că hotărârea definitivă s-a bazat exclusiv pe declarația dată de această martoră în faza de urmărire penală, deși inculpatul a contestat această declarație și a solicitat reaudierea martorei în fața instanței. Cu toate acestea, instanța a respins solicitarea motivând că audierea prin videoconferință nu este prevăzută de normele legale și este ilegală. Așadar, s-a considerat că există două hotărâri definitive contradictorii: într-un dosar, audierea prin videoconferință este considerată legală și admisibilă, iar în celălalt dosar, această metodă este considerată ilegală, refuzându-se audierea martorei. A considerat recurentul că această contradicție creează o situație de incertitudine juridică și afectează legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat, prin apărător, a invocat eroarea judiciară, în sensul că hotărârea atacată s-a bazat pe o eroare gravă care a influențat în mod esențial soluția pronunțată în cauză. Această eroare a condus la o condamnare nelegală, contrară probatoriului administrat.

De asemenea, tot în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., s-a mai invocat:

- încălcarea dreptului la apărare prin schimbarea încadrării juridice fără informare, încălcarea art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., omisiune care a afectat legalitatea hotărârii;

- nerespectarea principiului contradictorialității, contrar art. 374 alin. (5) din C. proc. pen., în sensul că nu i s-a oferit posibilitatea reală de a combate probele acuzării, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a principiului echității procesuale și poate constitui o eroare de drept;

- încălcarea repetată a dreptului la apărare garantat de art. 10 și art. 88 din C. proc. pen. prin lipsa posibilității efective de a formula apărări pe tot parcursul procesului.

În concluzie, s-a considerat că s-a încălcat dreptul la apărare și principiul nemijlocirii administrării probelor, aspect ce constituie motiv de recurs în casație, conform art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și în temeiul art. 440-441 din C. proc. pen., suspendarea executării pedepsei și pe fond, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., rejudecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr. x/2020, la instanța de fond.

Se observă ca legea stabilește expres hotărârile ce pot fi atacate pe calea recursului în casație, precum și cele care nu sunt supuse acestei căi extraordinare de atac și impune condiții stricte cu privire la termenul de declarare, la cuprinsul cererii, la titularii căii de atac, precum și cu privire la procedura de admisibilitate în principiu a căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a unor recursuri care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce are ca scop verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive. Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, este analizată conformitatea cu regulile de drept a hotărârilor definitive atacate, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Se impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Se constată că motivele de recurs în casație formulate de recurentul inculpat în sensul că două hotărâri judecătorești rămase definitive nu se pot concilia, întrucât într-un dosar, audierea prin videoconferință este considerată legală și admisibilă, iar în alt dosar, această metodă este considerată ilegală, refuzându-se audierea martorei, nu pot fi circumscrise cazului de casare invocat și nici nu pot fi analizate în cadrul vreunui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest context, se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță.

Din perspectiva cazului de casare invocat în susținerea cererii de recurs în casație, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii, făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea de fapt reținută de instanța de apel (Decizia Î.C.C.J. nr. 220/RC/2019).

De asemenea, raportând argumentele recurentului inculpat încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., se constată că motivele arătate prin care se critică încadrarea juridică, probatoriul administrat, lipsa posibilității efective de a formula apărări pe tot parcursul procesului și de a combate probele acuzării, nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, astfel cum se impune în situația exercitării acestei căi extraordinare de atac, ci privesc aspecte de temeinicie a hotărârii, fără a se contura critici privind încălcarea legii de către instanța de apel care a dispus condamnarea inculpatului.

Așadar, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac nu vor fi avute în vedere aspecte referitoare la încadrarea juridică, reevaluarea materialului probator ori reaprecierea asupra situației de fapt stabilită în mod definitiv de instanța de apel, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

Prin urmare, la nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Astfel, dacă cererea nu respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., astfel cum prevede art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

În ceea ce privește solicitarea de suspendare a deciziei atacate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 441 din C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație să suspende executarea hotărârii. Față de soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de recurs în casație, solicitarea de suspendare a executării hotărârii a rămas fără obiect și mai poate fi examinată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) și art. 438 din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 183/A/2025 din data de 06 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2025.