ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 11 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de recurentul A., reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 39/F din data de 13.07.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bistrița Năsăud, printre altele, în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale - procurare și alte operațiuni privind circulația drogurilor) și a art. 77 lit. a) din C. pen. și reținerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc în forma participației improprii, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 48 din C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen., a art. 77 lit. a) din C. pen. și reținerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și a art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 2 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.).

În baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale) și reținerea aplicării art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 15 din Legea nr. 143/2000, la pedeapsa principală de 8 luni închisoare

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunile deduse judecății în prezenta cauză au fost săvârșite în concurs real, motiv pentru care, în baza art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (1) din C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus, respectiv 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. pe o durată de 4 ani, 2 ani și 3 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. pe o durată de 4 ani și 8 luni închisoare, în pedeapsa principală cea mai grea de 2 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 8 luni și 20 zile închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, rezultând pedeapsa principală finală de 2 ani, 11 luni și 20 zile închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.) pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) și art. 65 din C. pen. s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații B. și C.).

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen., art. 399 alin. (9) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată cu titlu de măsură preventivă privativă de libertate, constând în reținerea din data de 26 martie 2021 ora 06:15 până la data de 27 martie 2021, ora 05:00.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani și 9 luni, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Sibiu la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligația de a frecventa două din programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze un număr de 120 zile de muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Protopopiatului Sibiu ori a Complexului Național Muzeal Astra.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) și (4) din C. pen. s-a pus în vedere inculpatului care sunt consecințele nerespectării măsurilor și a obligațiilor prevăzute la art. 93 din C. pen. sau a săvârșirii de noi infracțiuni, respectiv revocarea suspendării sub supraveghere și executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A..

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantității de 1084,6 grame de canabis - ridicată de organele de poliție cu ocazia efectuării livrării supravegheate.

Împotriva acestei decizii penale au formulat apel au declarat apel DIICOT- ST Bistrița-Năsăud și inculpații C., A., B..

Prin decizia penală nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 39/F/13.07.2022 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud ce a fost desființată în parte, în latură penală, cu privire la greșita reținere în favoarea inculpatului A. a cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la greșita reținere în sarcina inculpatului A. a actului material de procurare din conținutul infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la individualizarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului A. și a pedepselor rezultante, precum și a modalității de executare a pedepselor, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

S-a înlăturat beneficiul cauzei speciale de reducere a pedepselor acordat inculpatului A., precum și actul material al procurării din conținutul infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și procedând la reindividualizarea pedepselor:

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. și reținerea incidenței art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, menținând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații C. și B.) pe o perioadă de 4 ani, precum și pe cea accesorie având același conținut.

S-a majorat pedeapsa aplicată aceluiași inculpat A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în forma participației improprii la introducerea în țară de droguri de risc prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 48 din C. pen., cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen., cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 și art. 77 lit. a) din C. pen. de la 2 ani și 3 luni închisoare la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, menținând pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații C. și B.) pe o perioadă de 4 ani, precum și pe cea accesorie având același conținut.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 15 din Legea nr. 143/2000 de la 8 luni închisoare la 3 (trei) luni închisoare.

Procedând la refacerea operațiunilor de contopire specifice concursului de infracțiuni potrivit dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., art. 45 alin. (1), alin. (3) lit. a), alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 11 luni (1/3 din restul pedepselor de 2 ani și 6 luni, respectiv 3 luni închisoare), în final acesta urmând să execute 4 (patru) ani și 5 (cinci) luni închisoare, în regim de detenție, pedeapsa complementară rezultantă a a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) din C. pen. (interzicerea dreptului de a comunica cu inculpații C. și B.) pe o perioadă de 4 ani, precum și pe cea accesorie având același conținut.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul inculpatului A. împotriva încheierilor de ședință din datele de 26.01.2022 și 29.03.2022.

Împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs în casație inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. prin apărător ales a solicitat să se constate incidența cazurilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în vederea admiterii în principiu a recursului în casație, să se dispună suspendarea executării deciziei penale atacate, să se admită recursul în casație, să se caseze hotărârea atacată și, pe cale de consecință, să fie achitat recurentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, întrucât fapta pentru care s-a dispus condamnarea acestuia nu este prevăzută de legea penală, respectiv să se constate că s-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Recurentul a menționat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a recursului în casație, iar în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a menționat că în situația particulară a recurentului acesta a fost condamnat definitiv pentru fapta de trafic de droguri de risc în formă continuată (2 acte materiale - procurare și alte operațiuni privind circulația drogurilor), însă fapta săvârșită în concret nu se circumscrie dispozițiilor legale prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A precizat că elementul material al infracțiunii descrise de art. 2 din Legea nr. 143/2000 constă în efectuarea, fără drept, a cel puțin uneia din activitățile enumerate de textul de incriminare și anume: cultivarea, producerea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea și orice alte operațiuni privind circulația drogurilor. A arătat recurentul că procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilitățile proprii sau relațiile pe care le are în lumea traficanților, găsește și furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri, iar în cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obține avantaje pecuniare. Prin expresia alte operațiuni privind circulația drogurilor, recurentul a arătat că legiuitorul a înțeles să includă orice alte activități având ca obiect droguri, prin care se pune în pericol sănătatea publică sau a consumatorului, altele decât cele anume prevăzute la alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 143/2000.

În legătură cu toate aceste modalități alternative ale elementului material, recurentul a precizat că, dacă sunt efectuate de aceeași persoană, cu aceeași ocazie sau prilej, ori la intervale de timp diferite, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, subiectul pasiv principal fiind același, în sarcina persoanei în cauză va fi reținută comiterea unei singure infracțiuni.

În evaluarea lipsei de tipicitate a faptei, recurentul a menționat că prezintă relevanță scopul pentru care inculpatul a procurat respectiva cantitate de cannabis din Spania, împreună cu inculpatul B., prin intermediul inculpatului C., care a fost expediată în România, prin intermediul unei societăți de transport internațional din Bistrița.

În opinia recurentului infracțiunea de trafic de droguri de risc și infracțiunea de procurare (cumpărare) de droguri în vederea consumului propriu se diferențiază prin existența unui element de deosebire constând în scopul urmărit de făptuitor, iar evaluarea acestui scop se realizează prin coroborarea elementelor de tip obiectiv care pot contura date sau indicii a existenței așa numitului animus traficandi.

Contrar celor reținute, recurentul a susținut că din starea de fapt și din probele administrate în cauză rezultă că respectiva cantitate de cannabis procurată (ce face obiectul infracțiunii de trafic de droguri) nu a ajuns "în piață", nefiind, de altfel, destinată acestui scop și sub acest aspect valoarea socială protejată de normele penale nu a suferit, în concret, atingeri. A mai arătat că nu a deținut nicio clipă drogurile ce fac obiectul infracțiunilor prevăzute de art. 2 și 3 din Legea nr. 143/2000, nu a intrat în posesia lor.

Cu toate că în sarcina sa au fost reținute un număr de trei infracțiuni, în realitate a menționat că acuzația se poate rezuma doar la procurarea unei cantități de cannabis pentru consum propriu și având în vedere starea de fapt nu se poate susține că este un "traficant de droguri" în sensul uzual/propriu al acestui termen.

Recurentul a arătat încă din cursul declarației date în faza de urmărire penală din data de 20.04.2021 că este consumator obișnuit de droguri de risc, respectiv cannabis, a formulat în cursul urmării penale și un denunț față de numitul C. prin care a arătat că a achiziționat (împreună cu numitul B.) de la această persoană, de mai multe ori cannabis pentru consumul propriu, încă de la începutul anului 2020, la un interval de 1-2 luni de zile. A apreciat că afirmația coinculpatului C. din declarația dată în cursul urmăririi penale, în sensul că inculpatul A. i-a dat asigurări că îi va reveni și lui o sumă de bani din cea obținută din vânzarea drogurilor, nu se coroborează cu celelalte probe.

A mai susținut recurentul că potrivit literaturii de specialitate la care se raportează medicul legist din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca, fereastra de detecție în cazul consumului ocazional de THC variază între 2-7 zile în cazul mostrelor de sânge, iar în cazul probelor de urină, fereastra de detecție raportată este de 5-14 zile (pentru consum ocazional) și că dacă se iau în considerare aceste aspecte, se observă că recoltarea de probe biologice de sânge și urină pentru stabilirea aspectului dacă inculpatul este consumator al drogului de risc cannabis a avut loc la data de 07.04.2021, respectiv la aproape 2 săptămâni (13-14 zile) de la momentul dispunerii măsurii preventive a reținerii inculpatului și, ulterior, a luării măsurii preventive a controlului judiciar față de acesta (26.03.2021).

Astfel, având în vedere fereastra de detecție raportată în literatura de specialitate, recurentul a precizat că analiza calitativă efectuată nu permite stabilirea exactă a momentului sau perioadei în care inculpatul A. și-a administrat substanțele psihoactive, respectiv THC, eventual putându-se presupune, pe baza ferestrelor de detecție raportate în literatură, că inculpatul nu a consumat în urmă cu cel mult 7-14 zile cannabis.

Drept urmare, în opinia recurentului, pentru ca o infracțiune de trafic de droguri să fie tipică, este necesar ca modalitățile alternative de săvârșire ale acesteia să fie efectuate de inculpat în scopul interpunerii sale în circulația drogurilor de risc prin punerea lor la dispoziția unui consumator final, cu consecința producerii unui beneficiu material propriu, or, în prezenta cauză, din probele dosarului, nu este dovedit că drogurile introduse în țară ar fi fost destinate consumului de către alte persoane decât inculpații.

În consecință, în lipsa oricărei dovezi a săvârșirii de către inculpat a unor operațiuni privitoare la circulația drogurilor spre consumatori finali, recurentul a apreciat că acest element de tipicitate al infracțiunii nu este întrunit în cauză și se impune achitarea sa, deoarece susținerea instanței că prin cumpărarea împreună fiecare inculpat devine traficant cu privire la ceilalți inculpați nu poate fi acceptată întrucât trebuie avut în vedere scopul pentru care această cantitate de droguri a fost procurată.

Astfel, a considerat că actul material de procurare a cantității de cannabis din Spania de către inculpatul C., care a fost expediată prin intermediul societății de transport internațional D. nu poate fi reținut ca element material atât pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, cât și pentru infracțiunea de introducerea în țară de droguri de risc.

În prezenta cauză, a arătat recurentul că în mod greșit s-a reținut ca fiind aplicabile dispozițiile prevăzute de Decizia nr. 15/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât elementul material reținut în sarcina inculpatului nu se referă la o acțiune de transport continuă pe teritoriul altui stat și ulterior, pe teritoriul României pentru a fi sub incidența Deciziei nr. 15/2017, ci acțiunea reținută ca element material atât a infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1), cât și art. 2 alin. (1), ambele din Legea nr. 143/2000 se referă la procurarea unei cantități de droguri din Spania și expedierea în România de către o altă persoană, prin intermediul unei firme de transport internațional.

Drept urmare, recurentul a apreciat că prin raportare la starea de fapt, ar fi vorba de o unitate a elementului material de procurare reținut în cadrul celor două infracțiuni (verbum regens) și căreia îi corespunde, în plan juridic, o unitate naturală de infracțiune, cu atât mai mult cu cât există și unitate de rezoluție infracțională, dar și unitate de rezultat socialmente periculos. A arătat că în situația concursului ideal de infracțiuni, acțiunea ce constituie elementul material trebuie să conducă la o pluralitate materială și juridică de rezultat ceea ce în prezenta situație nu se realizează.

Un argument suplimentar în acest sens, în opinia recurentului îl reprezintă și faptul că prin decizia penală atacată s-a reținut același element material al laturii obiective al infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, dar cu toate acestea nu s-au reținut prevederile art. 38 alin. (2) din C. pen., respectiv cele referitoare la concursul ideal de infracțiuni.

Recurentul a susținut că acțiunea de procurare a drogurilor, ca act material reținut de instanță, reprezintă element constitutiv al infracțiunii de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc și nu poate fi reținut și ca element de tipicitate al infracțiunii de trafic de droguri de risc, având în vedere împrejurările în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs sau le-ar fi putut produce, astfel că cele două infracțiuni nu pot fi reținute în concurs ideal.

Actul material de "alte operațiuni privind circulația drogurilor" reținute în sarcina sa și pentru care s-a dispus condamnarea pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, în opinia recurentului reprezintă infracțiunea unică de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

A precizat că acțiunile distincte reținute în sarcina inculpatului de procurare și de încercare de intrare în posesia cantității totale de 1084,6 grame cannabis din Spania au fost efectuate de aceleași persoane, chiar dacă la intervale de timp diferite, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, subiectul pasiv principal fiind același, fiind incident un singur act material al infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv de procurare a respectivei cantități de droguri dintr-un alt stat și introducerea acesteia pe teritoriul României, fără drept, prin intermediul societății de transport internațional D.. Astfel, a considerat că în sarcina sa trebuia reținută comiterea unei infracțiuni unice de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc, motiv pentru care se impune achitarea sa și sub aspectul reținerii actului material distinct de alte operațiuni privind circulația drogurilor.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul a arătat că decizia penala nr. 1427/A/2022 este nelegală și netemeinică, întrucât instanța de control judiciar a aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege pentru infracțiunile de introducere în țară de droguri de risc în forma participației improprii, faptă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 48 din C. pen. cu aplicarea art. 52 alin. (3) din C. pen. și art. 77 lit. a) din C. pen. și trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și a art. 77 lit. a) din C. pen.

În stabilirea limitelor în care poate fi aplicată o pedeapsă s-a arătat că trebuie să fie avute în vedere toate cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei, însă, în prezenta cauză, în aplicarea pedepsei nu au fost avute în vedere toate aceste circumstanțe și nici limitele în care instanța de control judiciar putea proceda la judecarea cauzei.

Raportat la modul în care s-a desfășurat judecata în fața instanței de fond, respectiv având în vedere declarația dată de către inculpatul A., starea de fapt prezentată de către instanță și infracțiunile sub aspectul cărora a fost condamnat, recurentul a considerat că este imposibil de înțeles care este poziția inculpatului în raport de acuzația adusă și care este starea de fapt reținută de către instanță. Recurentul a arătat că, deși prin sentința pronunțată de către prima instanță se reține aceeași stare de fapt pe care inculpatul a recunoscut-o, anumite aspecte din cuprinsul acestei sentințe sunt contradictorii și nu corespund stării de fapt recunoscute de către inculpat.

Având în vedere modul de derulare a procedurii judiciare în fața instanței de fond și actele existente la dosarul cauzei, recurentul a apreciat că nu se poate stabili cu certitudine care este poziția sa în raport de acuzația adusă și care este starea de fapt reținută de către instanță, considerând că s-au încălcat normele de procedură și de drept substanțial în raport de urmarea procedurii de drept comun și reținerea beneficiului recunoașterii învinuirii. Astfel, în opinia sa era necesar ca prima instanță să depună diligențele necesare încât să fie lămurită starea de fapt, să se stabilească cu certitudine care este procedura care va fi urmată și care este starea de fapt care este reținută de către instanță.

Întrucât există o incertitudine care planează asupra stării de fapt și procedura urmată de prima instanță, recurentul a apreciat că singura opțiune pe care o avea instanța de control judiciar era trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea lămuririi tuturor acestor aspecte. În opinia sa, a considerat că i s-a adus o gravă atingere dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil al inculpatului, garantat de art. 6 CEDO, iar încălcarea acestor drepturi nu putea fi înlăturată decât prin desființarea sentinței pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a criticat faptul că prima instanță nu a procedat la o audiere corespunzătoare prin care să îi adreseze toate întrebările necesare în vederea clarificării stării de fapt, astfel încât să se poată admisibilitatea/inadmisibilitatea cererii de judecare în procedura simplificată, nu a respectat toate principiile care guvernează judecata, iar aceste neregularități nu puteau fi îndreptate în apel. A menționat că situația este cu atât mai gravă din moment ce deși, ulterior, se reține în favoarea inculpatului beneficiul procedurii simplificate, instanța totuși reține în sarcina acestuia și o infracțiune cu privire la care acesta nu a dat o declarație lămuritoare. Or, în opinia sa, parcurgerea cercetării judecătorești trebuie realizată în funcție de poziția procesuală a inculpatului. A considerat că aceste aspecte nu pot fi remediate în apel, întrucât o astfel de măsură este de natură a priva inculpatul de un grad de jurisdicție, fapt care aduce atingere în mod grav dreptului la apărare în contextul în care nu mai are la dispoziție calea de atac a apelului.

Recurentul a precizat că infracțiunea de introducere în țară de droguri de risc, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este sancționată cu pedeapsa de la 3 la 10 ani închisoare; în urma reținerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limita inferioară de pedeapsă este de 2 ani, în timp ce limita superioară este de 6 ani și 8 luni. Aplicând și a doua cauză specială de reducere a limitelor pedepselor, respectiv denunțul, a menționat că se obține o limită inferioară de 1 an și o limită superioară de 3 ani și 4 luni. Cu toate acestea, a arătat că prin decizia penală nr. 1427/A din data de 21.11.2022, Curtea de Apel Cluj i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea acestei infracțiuni. Astfel, a considerat că pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate în forma participației improprii la introducerea în țară de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este în afara limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune.

A mai arătat că infracțiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, este sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între 2 și 7 ani de închisoare, iar ca urmare a reținerii beneficiului cauzei speciale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. limita inferioară a pedepsei este de 1 an și 4 luni, iar limita superioară este de 4 ani și 8 luni și după reținerea celei de-a doua cauze speciale de reducere a pedepsei, respectiv denunțul, se obține o limită inferioară de pedeapsă de 8 luni și o limită superioară de 2 ani și 4 luni. Cu toate acestea, a menționat că instanța de apel i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, apreciind ca și în cazul acestei infracțiuni s-a aplicat o pedeapsă în afara limitelor prevăzute de lege.

Prin încheierea din 28 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1427/A din data de 21 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2021, a trimis cauza la Completul 5 în vederea soluționării și a acordat termen la data de 11.04.2023, reținând că aspectele invocate în cererea de recurs în casație pot fi valorificate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de recurentul A. în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu - zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Așadar, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

1) În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menționat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei.

Dispozițiile menționate exclud din sfera de analiză a instanței de recurs situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Deopotrivă, prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și, pe această cale, stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

În raport de considerațiile teoretice expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că starea de fapt reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, în ceea ce-l privește pe recurentul A., constă în aceea că anterior datei de 23.03.2021, cel mai probabil în perioada februarie - martie 2021, împreună cu inculpatul B. (cu care a contribuit la suma necesară cumpărării drogurilor), prin intermediul inculpatului C. (care a solicitat unei persoane rezidentă în Spania să îi trimită o cantitate de drog de risc cannabis), și-a procurat din Spania cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, care i-a fost expediată prin intermediul societății de transport internațional D. din Bistrița, după ce suma de bani a fost predată inculpatului C. care a transmis-o expeditorului drogurilor din Spania; în vederea expedierii drogurilor, inculpatul a pus la dispoziție numele inculpatului B. pentru a fi menționat ca destinatar al coletului cu droguri și a promis că acesta se va prezenta pentru a ridica drogurile după ce vor ajunge la destinație; în data de 23.03.2021 s-a deplasat împreună cu inculpatul B. în municipiul Bistrița, cu autoturismul proprietatea mamei sale, unde inculpatul B. s-a prezentat la sediul acestei societăți cu intenția de a ridica coletul cu droguri, însă nu l-a ridicat, părăsind în grabă sediul societății; ulterior, în perioada 23-25.03.2021, împreună cu inculpații B. și C. au pus la cale o modalitate de a intra în posesia coletului cu droguri, fără a fi depistați, discutând inclusiv de posibilitatea să se prezinte o altă persoană decât cea trecută ca și destinatar pe colet care să precizeze că destinatarul nu s-a putut prezenta din motive obiective (accident), de posibilitatea oferirii de bani reprezentantului firmei de transport pentru a preda coletul și a nu anunța autoritățile - în situația în care acesta (reprezentantul firmei de transport) și-ar fi dat seama că acel colet conține droguri. Anterior datei de 23.03.2021 și la această dată, împreună cu inculpații B. și C., a ajutat o persoană suspectată a fi numitul E. să trimită din Spania în România cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, prin aceea că a pus la dispoziția destinatarului numele inculpatului B. pentru ca acea cantitate de droguri să poată fi expediată din Spania în România, prin societatea de transport internațional D. din Bistrița pentru destinatarul "B. x", promițând că drogurile vor fi preluate în siguranță la sosirea în România; ca urmare, la data de 23.03.2021 cantitatea de 1084,6 grame de cannabis a ajuns în Bistrița de unde urma să fie ridicată de inculpatul B.. De asemenea, anterior datei de 25.03.2021 a achiziționat în vederea consumului propriu o cantitate din drogul de risc cannabis pe care apoi a deținut-o până la această dată.

În cauză, Înalta Curte reține că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, astfel cum este incriminată de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000; de complicitate în forma participației improprii la introducerea în țară de droguri de risc, astfel cum este prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 48 din C. pen.. de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, astfel cum este incriminată de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

a) Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 traficul de droguri de risc constă în "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept".

Așadar, elementul material al infracțiunii de trafic de droguri de risc constă în săvârșirea fără drept a uneia dintre următoarele activități: cultivare, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea, ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc. În toate aceste modalități este necesar ca traficul intern de droguri să se realizeze fără drept.

În legătură cu toate aceste modalități alternative ale elementului material, se observă că, în speță, cu titlu definitiv, a fost reținută în sarcina recurentului acțiunea de procurare de droguri și alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc.

Procurarea de droguri este activitatea persoanei care, prin posibilitățile proprii sau relațiile pe care le are în lumea traficanților, găsește și furnizează droguri pentru consumatori sau dealeri. În cele mai multe cazuri, persoana care procură droguri obține avantaje pecuniare.

Suprapunând aceste elemente peste starea de fapt reținută de către instanța de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de droguri de risc corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracțiunii de trafic de droguri de risc pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de acțiunea de a procura droguri din Spania pe numele prietenului său, prin intermediul relației avute cu inculpatul C., persoană indicată în mod constant ca și traficant și nu consumator, droguri cu privire la care cunoștea că cel puțin parțial urmau să ajungă la alte persoane, respectiv la inculpații B. și C., ultimul catalogat traficant din perspectiva inculpatului A., așadar cannabisul urma a fi comercializat mai departe de aici înspre consumatorul final.

De asemenea, în cazul recurentului este confirmată de actele dosarului nu doar acțiunea de procurare, ci și alte operațiuni privind circulația drogurilor, prin aceea că inculpatul a pus la dispoziție numele inculpatului B. pentru a fi menționat ca destinatar al coletului cu droguri, a promis că acesta se va prezenta pentru a ridica drogurile după ce vor ajunge la destinație; în data de 23.03.2021 s-a deplasat împreună cu inculpatul B. în municipiul Bistrița, cu autoturismul proprietatea mamei inculpatului A., unde inculpatul B. s-a prezentat la sediul acestei societăți cu intenția de a ridica coletul cu droguri, însă nu l-a ridicat, părăsind în grabă sediul societății; ulterior, în perioada 23-25.03.2021, împreună cu inculpații B. și C. au pus la cale o modalitate de a intra în posesia coletului cu droguri, fără a fi depistați.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică și a consumatorilor, generată de săvârșirea activităților incriminate. Cu privire la acest element al laturii obiective, nu trebuie să omită specificul acestor fapte, care au fost incriminate în considerarea naturii și periculozității lor de substanțe stupefiante, și nu în considerarea cantității deținute.

Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă ex re, starea de pericol fiind generată implicit.

b) Din dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 se reține că infracțiunea de introducerea în țară de droguri de risc constă în "introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept".

Elementul material al acestei infracțiuni se realizează prin acțiunea de a introduce sau de a scoate din țără, de a importa sau exporta droguri de risc.

Prin import se înțelege totalitatea operațiunilor cu caracter comercial prin care se introduc în țară mărfuri, în cazul de față, droguri, cumpărate din alte țări fiind vorba deci de o faptă comisivă de rezultat.

Prin export se înțelege acțiunea de a vinde în afara țării droguri care au fost produse, preparate sau fabricate în alte țară, fiind vorba tot de o faptă comisivă de rezultat.

Urmarea sau rezultatul socialmente periculos constă în schimbarea unei anumite situații, de la o stare de liniște preexistentă introducerii drogurilor în țară la o stare conflictuală odată cu pătrunderea lor datorită pericolului pe care acestea îl prezintă pentru populație.

Între acțiunea întreprinsă și urmarea imediată trebuie să existe un raport de cauzalitate directă, în sensul că aceasta din urmă să fie consecința acțiunii săvârșite de făptuitor.

Din suprapunerea acestor elemente peste starea de fapt reținută de către instanța de apel prin decizia recurată, Înalta Curte constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc corespund faptelor reținute în concret în sarcina inculpatului. Astfel, verbum regens al infracțiunii de complicitate la introducerea în țară de droguri de risc pentru care recurentul a fost condamnat este reprezentat de ajutorul dat numitului E. să trimită din Spania în România cantitatea de 1084,6 grame de cannabis, prin aceea că a pus la dispoziția destinatarului numele inculpatului B. pentru ca acea cantitate de droguri să poată fi expediată din Spania în România, prin societatea de transport internațional D. din Bistrița pentru destinatarul "B. x", promițând că drogurile vor fi preluate în siguranță la sosirea în România.

c) În art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este incriminată infracțiunea de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu, care constă în "cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept".

Din reglementarea legală rezultă că elementul material constă în săvârșirea uneia din următoarele activități: cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc. Conținutul constitutiv al infracțiunii se realizează dacă și numai dacă infractorul săvârșește faptele pentru consumul propriu. În toate aceste modalități este necesar ca deținerea și cumpărarea de droguri de risc în vederea consumului propriu să se realizeze fără drept.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru sănătatea publică, iar legătura de cauzalitate între fapta săvârșită și urmarea imediată rezultă ex re.

Înalta Curte constată că aceste elemente se suprapun peste starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel și realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu. Astfel, verbum regens al infracțiunii de cumpărare și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu pentru care recurentul a fost condamnat constă în aceea că anterior datei de 25.03.2021 a achiziționat în vederea consumului propriu o cantitate din drogul de risc cannabis pe care apoi a deținut-o până la această dată.

Prin urmare, Înalta Curte analizează incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent exclusiv în limitele lipsei prevederii în legea penală a faptelor pentru care a fost condamnat recurentul, precum și tipicitatea obiectivă a acestora, reamintind că statuarea asupra chestiunilor care implică reevaluarea materialului probator nu poate face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

Prin raportare la aceste exigențe legale, Înalta Curte reține că recurentul, prin criticile vizând neîntrunirea elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat tinde la reinterpretarea probelor și la stabilirea unei situații de fapt diferită de cea care a fost valorificată cu titlu definitiv de către instanța de apel, aspect nepermis dată fiind natura juridică a recursului în casație de cale extraordinară de atac exclusiv de drept. Astfel, prin motivele de recurs în casație se fac referiri la modul de interpretare de către instanțe a declarațiilor date de recurent în cursul urmăririi penale, a celor date de coinculpatul C. care nu s-ar corobora cu restul probatoriului, a modului de interpretare a probelor biologice de sânge și urină pentru stabilirea aspectului dacă inculpatul este consumator al drogului de risc cannabis.

Un alt argument al recurentului, cum că nu este dovedit că drogurile introduse în țară ar fi fost destinate consumului de către alte persoane decât inculpații, nu poate susține concluzia că nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prin prisma faptului că inculpatul nu și-a cumpărat pentru consum propriu o anumită cantitate direct de la vânzător contra unei sume, ci acesta a colaborat cu ceilalți doi coinculpați în vederea procurării unei cantități mai mari de cannabis care urma a fi împărțită și astfel transferată mai departe înspre consumatori finali, unul dintre coinculpați fiind indicat ca și traficant și nu susține la niciun moment obținerea întregii cantități de cannabis în vederea consumului propriu.

Critica privind dubla sancționare a actului material de procurare a cantității de cannabis din Spania de către inculpatul C., care a fost expediată prin intermediul societatății de transport internațional D., reținut ca element material atât pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc, cât și pentru infracțiunea de introducerea în țară de droguri de risc, nu poate fi validată, aceasta fiind contrară statuărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în considerentele Deciziei nr. 15/2017 referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 2 și art. 3 din Legea nr. 143/2000. Prin această decizie s-a stabilit că "acțiunea unică continuă de transport al drogurilor pe teritoriul unui stat străin și pe teritoriul României, fără drept, întrunește atât elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 2 din Legea nr. 143/2000, cât și elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 3 din același act normativ, în concurs formal (ideal)." În interpretarea dată prin această decizie, în concret, în speță, activitățile de punere la dispoziție a numelui destinatarului, a datelor de contact și promisiunea că drogurile vor fi preluate în siguranță la sosirea în România constituie acte execuționale care fac parte din actul infracțional unic de procurare specific art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin care s-a facilitat totodată introducerea în țară de droguri de risc de către expeditorul coletului speficific art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În concluzie, criticile recurentului nu pot fi primite de instanță, fiindcă în realitate aceste critici urmăresc stabilirea unei alte situații de fapt, prin reinterpretarea probelor administrate în cauză, ceea ce este contrar scopului prevăzut de lege pentru recursul în casație, acela de a verifica legalitatea unei hotărâri definitive. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

2) În cauză, de asemenea, s-a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de legea penală", relativ la cauzele de reducere a pedepsei, respectiv prevăzută de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și cea prevăzută de 15 din Legea nr. 143/2000.

Acest caz de recurs în casație este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispozițiile privind concursul de infracțiuni, recidivă, circumstanțe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudența referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

În ceea ce privește critica recurentului A. care a susținut că i-au fost aplicate pedepse în afara limitelor prev