ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
06.12.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 06 decembrie 2023

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 24.02.2023, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2022, s-au dispus, printre altele, următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza disp. art. 67 alin. (2) C. pen., i-au fost interzice inculpatului A., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă a cărei executare va începe conform art. 68 C. pen.

În baza disp. art. 65 alin. (1) C. pen., i-au fost interzice inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza disp. art. 399 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestului preventiv dispusă față de inculpatul A. prin încheierea penală nr. 194/JDL/29.07.2021 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2021.

În baza disp. art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. și art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive în prezenta cauză penală de la data de 29.07.2021 la zi.

În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza disp. art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76 din 2008 (actualizată) privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a fost informat inculpatul A. că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.

În baza disp. art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanța procurorului din data de 03.08.2021 din dosarul de urmărire penală nr. 31D/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași asupra sumelor de 5400 RON și 50 euro, ridicate de la inculpatul A., pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare în cuantum de 11.000 RON.

Împotriva sentinței penale nr. 72 din 24.02.2023, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2022, au formulat apel Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Serviciul Teritorial Iași, inculpații B., A., C., D. și E..

Prin decizia penală nr. 685 din data de 04 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelul Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Serviciul Teritorial Iași precum și apelurile inculpaților E., C., D., B. împotriva sentinței penale nr. 72/24.02.2023 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr. x/2022.

În baza disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Ministerului Public au rămas în sarcina statului.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 72/24.02.2023 pronunțată de Tribunalul Iași in dosarul nr. x/2022, care a fost desființată parțial:

Rejudecând în limitele desființării:

A reținut în beneficiul inculpatului disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

A fost redus cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului A., fără antecedente penale, în prezent arestat în Penitenciarul Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 5 C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la 5 (cinci) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

S-a dedus în continuare din durata pedepsei aplicate aplicate, printer altele și inculpatului A., durata arestării preventive a acestora, de la 24.02.2023 la zi (04.07.2023).

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat F. cu împuternicire avocațială aflată la dosar, la data de 12.07.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, inculpatul a arătat, în esență, că hotărârea recurată este nelegală, întrucât pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în regim de detenție, nu a fost corect stabilită, solicitând, admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, de la 3 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

De altfel, a arătat că raportând această pedeapsă la limitele de pedeapsă reduse în urma aplicării cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 19 din Legea nr. 682/2002- respectiv de la 1 an și 8 luni la 4 ani închisoare, cu pedeapsa medie de 2 ani și 10 luni închisoare, se poate constata că pedeapsa aplicată de instanța de apel este una peste medie, spre maximul prevăzut de lege.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public.

După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casație, la data de 31.07.2023, dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2022, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 11 octombrie 2023, dată până la care, de asemenea, s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Prin încheierea din 11 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 685 din data de 04 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 6 decembrie 2023, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a susținut, în esență, că pedeapsa aplicată de curtea de apel este nelegală, fiind stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege, întrucât a beneficiat de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 se impunea reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc de la 5 ani închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație declarat de inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", respectiv în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se, printre altele, criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel." (decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Astfel, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator.

Criticile formulate de inculpatul A. vizează nelegalitatea pedepsei principale stabilite în sarcina sa, de instanța de apel, ca urmare a faptului că, instanța de apel a respins apelul exercitat de Ministerul Public și a admis apelul inculpatului, aplicând acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare, păstrând evaluarea și orientarea primei instanțe dar raportându-se la noile limite de pedeapsă, a redus cuantumul pedepsei aplicate de către prima instanță de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare cu reținerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Prin sentința penală nr. 72 din 24.02.2023, pronunțată în dosar nr. x/2022 de Tribunalul Iași, inculpatul A. a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare.

Ulterior, prin decizia penală nr. 685 din data de 04 iulie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-Serviciul Teritorial Iași și a fost admis apelul formulat de inculpatul A. s-au reținut în beneficiul inculpatului disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 și a fost redusă pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., art. 35 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002 de la 5 (cinci) ani închisoare la 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenție, menținând pedepsele complementare și accesorii dispuse.

Astfel, se reține că în cauză instanțele au stabilit cu titlu definitiv săvârșirea faptei imputate inculpatului, stabilind pe baza situației de fapt care nu mai poate fi contestată în actuala procedură, că inculpatul A., împreună cu ceilalți coinculpații din cauză în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada februarie 2021 - 28.07.2021, au desfășurat o amplă activitate de trafic de droguri de mare risc - heroină, droguri de mare risc pe care le-au procurat din municipiul București, le-au transportat în municipiul Iași și le-au deținut în vederea comercializării și a consumului personal.

Evaluarea legalității acestei pedepse presupune verificarea aplicării principiului instituit prin art. 418 alin. (1) din C. proc. pen.. În contextul prezentat, Înalta Curte constată că și evaluarea legalității pedepsei rezultante aplicate recurentului în apel este condiționată de verificarea prealabilă a aplicării în cauză a principiului non reformatio in peius.

Constituind un principiu legal care guvernează tratamentul sancționator, principiul non reformatio in peius permite verificarea aplicării lui prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., însă numai în măsura în care a influențat asupra pedepsei concret aplicate.

Principiul non reformatio in peius, reglementat prin dispozițiile art. 418 alin. (1) din C. proc. pen., instituie dreptul părții de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional, fără a i se crea o situație mai grea în propria cale de atac.

În cauză, a formulat apel nu doar inculpatul A., ci și parchetul, în defavoarea recurentului inculpat.

Or, cum calea de atac a apelului promovat de procuror a fost în defavoarea recurentului inculpat A. sub aspectul tratamentului sancționator, instanța de apel nu îi putea agrava inculpatului situația în propria cale de atac. Procedând astfel, instanța de apel ar fi încălcat principiul non reformatio in peius când părții i se creează o situație nefavorabilă în propria cale de atac, aspect ce contravine dispozițiilor art. 418 din C. proc. pen.

Or, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (2) C. proc. pen.., numai în apelul declarat de procuror în favoarea unei părți, instanța de apel nu poate agrava situația acesteia.

Prin urmare, evaluarea modalității de stabilire a cuantumului pedepsei în interiorul intervalului determinat de reținerea cauzei legale de reducere a pedepsei, dar prin raportare la noile limite de pedeapsă, instanța de apel a redus cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare, cu reținerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Așadar, pedeapsa aplicată inculpatului A., în cuantum de 3 ani închisoare este o pedeapsă legală, ce se circumscrie limitelor legale, în condițiile în care s-a făcut aplicabilitatea prevederilor art. 359 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002, ceea ce conduce Înalta Curte la concluzia că nu este incident cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Pentru considerentele prezentate, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casație nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, în realitatea inculpatul solicitând o reindividualizare a pedepsei, astfel că aceste critic nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., iar pedeapsa principală rezultantă aplicată inculpatului este în limite legale, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 685 din data de 04 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 680 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 685 din data de 04 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă