ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 604/2023

Ședința publică din data de 26 septembrie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023), printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate de petentul revizuient A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată de revizuient nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată pentru a se dispune sesizarea Curții Constituționale, textele de lege considerate neconstituționale neavând legătură directă cu soluționarea cauzei, prin excepția invocată dorindu-se practic o modificare legislativă a dispozițiilor art. 453 și art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 4 și 5 din C. pen.

Astfel, a concluzionat că, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, se dorește o completare a dispozițiilor normative menționate într-un sens urmărit de petent, în condițiile în care modificarea sau completarea legii este de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, rolul acesteia fiind acela de garant al supremației Constituției României.

Având în vedere cele arătate, a constatat că cererea formulată este inadmisibilă.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023) a declarat recurs revizuentul A., fără a indica motivele exercitării căii de atac.

Examinând recursul formulat de revizuentul A., prin raportare la criticile invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă [alin. (1) și (2)]; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare [alin. (1)]; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale [alin. (3)] și să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia [alin. (1)].

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În acest sens, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reținut că "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți".

În virtutea acestui rol, instanța de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața Curții de Apel București de către revizuentul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deși excepția de neconstituționalitate a fost invocată de o parte din dosar, în fața unei instanțe de judecată și se referă la prevederi [art. 453 și art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 4 și 5 din C. pen..] aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale, textele de lege criticate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, așadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel București îl reprezintă apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 141 din 22.03.2023, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea sa privind revizuirea sentinței penale nr. 35 din data de 06.02.2017 a Judecătoriei Cornetu, pronunțată în dosarul nr. x/2014, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 941/A/22.06.2018 a Curții de Apel București, secția I Penală. Prin cererea de revizuire, printre altele, acesta invocă cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate), arătând că decizia a cărei revizuire se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională, în considerarea deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, cu precizarea că a invocat la termenul de judecată din apel din data de 14.05.2018 excepția de neconstituționalitate a art. 155 din C. pen., iar ulterior, limitându-se la a menționa că prin notele scrise depuse între data dezbaterilor și data pronunțării deciziei a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018.

Prin urmare, aspectele pe care le poate analiza instanța de apel sunt cele privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, prin raportare la condițiile de promovare a acestei căi extraordinare de atac din perspectiva cazului de revizuire indicat de apelantul revizuient, reglementate de dispozițiile art. 459 alin. (3) și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În speță, apelantul revizuent A. a invocat neconstituționalitatea art. 453 și art. 595 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 4 și 5 din C. pen., susținând că textul de lege nu respectă principiile constituționale privind claritatea și previzibilitatea legii, în ceea ce privește posibilitatea de a solicita revizuirea pe motiv de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 595 din C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 201/2023, în sensul că instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen. numai dacă, în cazul admiterii unei excepții de neconstituționalitate, o faptă determinată nu mai întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni sau forma de vinovăție cerută de lege pentru existența infracțiunii ori dacă respectiva decizie determină reducerea limitei maxime a pedepsei sau a măsurii prevăzute de lege. Totodată, a precizat că, pentru claritatea art. 453 din C. proc. pen., trebuie folosită sintagma "micșorarea limitei maxime a pedepsei și dezincriminarea faptei", care se deduce din art. 595 din C. proc. pen., dar nu este clară și predictibilă în art. 453 din C. proc. pen.

Or, având în vedere considerațiile anterioare, Înalta Curte constată, pe de o parte, în acord cu instanța de apel, că prin cererea de sesizare a Curții Constituționale nu se urmărește constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 4 și art. 5 din C. pen. ori a art. 453 și art. 595 din C. proc. pen., ci completarea acestora în sensul urmărit de recurentul revizuient.

Pe de altă parte, o eventuală declarare a neconstituționalității textului de lege care reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și atribuirea de către Curtea Constituțională, pe calea interpretării normei, a semnificației indicate de petent, respectiv adăugarea sintagmei "micșorarea limitei maxime a pedepsei și dezincriminarea faptei", nu este aptă să influențeze soluția ce s-ar putea pronunța în apel, având în vedere că nu modifică condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate din cuprinsul deciziei penale nr. 1481/A din 07 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2022 (nr. 1385/2023).

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul revizuent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2023.