ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 22 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-au respins, ca inadmisibile, cererile formulate de inculpații A., B., C. și D. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Pentru a dispune în acest sens, Înalta Curte a reținut următoarele:
Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta a fost invocată în fața instanței judecătorești investită cu soluționarea cererilor de recurs în casație formulate de autorii excepției, textul de lege criticat fiind în vigoare la data solicitării.
Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.
Din această perspectivă, a constatat că inculpații A., B., C. și D. au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. în măsura în care textul de lege nu prevede ca și caz de recurs în casație omisiunea instanței de a se pronunța asupra incidenței unei cauze de încetare a procesului penal.
Or, în speță, Înalta Curte a apreciat că, în realitate, recurenții - inculpați urmăresc modificarea textului criticat în sensul dorit, prin completarea lui cu prevederi noi (aplicarea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și ipotezei în care, în mod greșit, nu s-a dispus încetarea procesului penal), ceea ce ar echivala, însă, cu o încălcare a separației puterilor în stat, întrucât instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit de Constituție și de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, recurenții C., A. și B. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Sub un prim aspect, au apreciat că instanța de fond și-a depășit atribuțiile conferite de lege puterii judecătorești, prin realizarea unei veritabile examinări a fondului excepției, atribut ce revine exclusiv instanței de contencios constituțional.
Sub un al doilea aspect, în opinia recurenților, în mod greșit instanța de fond a extins conținutul noțiunii de "pertinență" definit în cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca fiind o "legătură cu soluționarea cauzei" și a apreciat că nu ar fi îndeplinită această cerință de admisibilitate, criticile de neconstituționalitate nu sunt veritabile critici și vizează omisiuni legislative, urmărind modificarea legii.
Analizând recursurile formulate de recurenții C., A. și B. împotriva încheierii din data de 22 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Din economia dispozițiilor art. 2, art. 29 și art. 31 din Legea nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului a posteriori implică examinarea prealabilă a patru cerințe de admisibilitate, expres prevăzute de lege. Această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor condiții cumulative:
- calitatea de parte în proces a autorului excepției;
- individualizarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;
- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea dispoziției legale criticate, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei contestate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare și care nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014).
În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte constată îndeplinirea cumulativă a tuturor cerințelor de admisibilitate evocate.
Astfel, excepția a fost ridicată de recurenții C., A. și B., în fața instanței judecătorești învestite cu examinarea, conform procedurii prevăzute de art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a admisibilității în principiu a recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 607 din data de 28 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Excepția de neconstituționalitate vizează dispoziții legale în vigoare, respectiv:
Art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., conform căruia:
Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:
în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;
Așa cum rezultă din conținutul normei citate, dispoziția criticată sub aspectul neconstituționalității vizează unul dintre cazurile în care se poate face recurs în casație, respectiv greșita apreciere asupra unei cauze de încetare a procesului penal.
Excepția neconstituționalității acestei dispoziții legale a fost ridicată în faza procesuală a verificării admisibilității în principiu a căii de atac extraordinare a recursului în casație declarat de autorii excepției și întemeiat formal pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Înalta Curte observă că excepția are legătură cu soluționarea admisibilității cererii de recurs în casație, fiindcă în această fază se verifică, formal, potrivit art. 440 alin. (2) raportat la art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. tocmai indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora, astfel încât în lipsa prevederii întocmai în norma legală a cazului de casare, recursul în casație nu ajunge în faza următoare a judecării căii de atac.
În consecință, forma în care este reglementat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. pe care recurentul l-a invocat are înrâurire directă asupra soluției ce se pronunță asupra admisibilității recursului în casație.
Așadar, excepția privind neconstituționalitatea formei de legiferare a cazului de casare invocat în speță are legătură cu soluționarea cauzei cu care este învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume cu soluționarea recursului în casație, vizând tocmai temeiul său de drept.
Pe de altă parte, și raportat la obiectul criticilor formulate în prezenta cale extraordinară de atac, Înalta Curte apreciază că exigența vizând legătura normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză este îndeplinită nu doar în planul aplicabilității textelor criticate în cauza dedusă judecății, ci și în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, având în vedere interesul procesual al recurenților.
De asemenea, excepția invocată îndeplinește și condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 întrucât, până la data pronunțării prezentei încheieri, Curtea Constituțională nu a statuat asupra neconstituționalității prevederii legale criticate.
Pentru aceste considerente, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte va admite recursul formulat de recurenții C., A. și B. împotriva încheierii din data de 22 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la excepția de neconstituționalitatea a dispoziției art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este în sensul că aceasta este întemeiată.
Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. reglementează cazul de casare ce constă, în esență, în greșita apreciere de către instanța de judecată asupra unei cauze de încetare a procesului penal. Viciul de neconstituționalitate este atras de forma de legiferare a temeiului căii de atac, legiuitorul prevăzând că doar aprecierea eronată în sensul afirmării existenței cauzei de încetare poate declanșa calea de atac, nu și aprecierea eronată în sensul negării existenței cauzei de încetare.
Exclusiv din cauza formei de legiferare a cazului de casare, numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a încetat procesul penal pot fi atacate pentru acest motiv, nu și celelalte hotărâri în care totuși persistă aceeași judecată eronată, asupra aceleiași chestiuni.
Ca atare, forma de legiferare a cazului de casare de la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. implică limitarea arbitrară a dreptului de a exercita recursul în casație împotriva tuturor hotărârilor judecătorești în care eroare de judecată poartă asupra aceleiași chestiuni.
Or, în această materie, jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României a fost în sensul de a asigura exercitarea deplină a dreptului de a exercita calea de atac, fără vreo limitare atrasă de tipul hotărârii ce se atacă.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 540/2016, publicată în M.Of. nr. 841/24.10.2016, s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative cuprinse în dispozițiile art. 434 alin. (1) teza întâi din C. proc. pen., ce excludeau atacarea cu recurs în casație a deciziilor pronunțate în apel de către Înalta Curte de casație și Justiție.
Prin Decizia nr. 651/2017, publicată în M.Of. nr. 1000/18.12.2017, Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. f) din C. proc. pen., ce excludeau atacarea cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 573/2018, publicată în M. Of. nr. 959/13.11.2019, s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. g) din C. proc. pen., ce excludeau exercitarea recursului în casație împotriva soluțiilor pronunțate ca urmare a admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției.
Prin Decizia nr. 208/2022, publicată în M. Of. 510/24.05.2022 Curtea Constituțională a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din C. proc. pen., ce excludeau exercitarea recursului în casație împotriva soluțiilor pronunțate cu privire la infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În această Decizie, la punctul 32, instanța de contencios constituțional a reținut că din moment ce legiuitorul a reglementat calea de atac a recursului în casație, acesta trebuie să asigure egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea acestei căi de atac, chiar dacă este una extraordinară (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, parag. 28, și Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, parag. 33, decizii citate anterior). Legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea recursului în casație, reglementând anumite situații în care nu se poate formula această cale de atac, însă tratamentul diferențiat nu poate fi expresia unei aprecieri exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rezonabil, în respectul principiului egalității în drepturi.
Ca atare, permiterea de către legiuitor a atacării cu recurs în casație doar a unei categorii de hotărâri definitive, respectiv numai a celor de încetare a procesului penal, nu și a celor de condamnare este nejustificată obiectiv, pentru că ambele categorii de hotărâri definitive pot fi pronunțate ca urmare a unei erori de judecată ce poartă asupra cauzei de încetare a procesului penal și ambele categorii au ca urmare înfrângerea principiului legalității, în aceeași măsură.
Prin urmare, textul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este susceptibil să încalce prevederile constituționale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 sub aspectul accesului liber la justiție și al dreptului la un proces echitabil, dar și ale art. 23 alin. (12) din Constituția României, referitor la legalitatea aplicării pedepsei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursurile formulate de recurenții C., A. și B. împotriva încheierii din data de 22 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
Va desființa încheierea recurată și în consecință:
Va admite cererea recurenților și va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile formulate de recurenții C., A. și B. împotriva încheierii din data de 22 iunie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.
Desființează încheierea recurată și în consecință:
Admite cererea recurenților și dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 octombrie 2023.