ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2023
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A., constată următoarele:
Prin încheierea din data de 28 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. (8) din C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat A. și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată către stat.
Pentru a dispune astfel, făcând trimitere la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța supremă a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată nu are vreun efect asupra soluționării cererii de recurs în casație în care a fost invocată.
Astfel, a reținut că, în cauză, prin Decizia penală nr. 135 din data de 28 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, cu argumentarea, în esență, că termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de apel, în care se putea formula recurs în casație, a fost depășit. S-a mai reținut că, anterior, recurentul inculpat a uzat de calea extraordinară de atac a recursului în casație, iar prin Decizia penală nr. 458/RC din 27.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 02.03.2023, sub nr. x/2023/a1.1.
În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., susținând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, ea privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În ceea ce privește legătura dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei, recurentul a susținut, în esență, că o eventuală soluție de admitere a sesizării poate produce în mod real și concret un efect asupra cursului procesului penal și implicit asupra situației sale juridice, cu argumentarea că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., ar avea la dispoziție posibilitatea formulării unei acțiuni în revizuire în temeiul art. 452 și art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. împotriva deciziei de respingere a cererii de recurs în casație.
Pe fondul excepției de neconstituționalitate, inculpatul A. a arătat că art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în lipsa reglementării și a situației în care "în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal", încalcă dispozițiile prevăzute de art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a celor prevăzute de art. 16 și art. 21 din Constituția României.
În concret, apreciind că cererea de recurs în casație nu a fost analizată în mod efectiv sub aspectul condițiilor de admisibilitate a căii de atac promovate, recurentul a susținut că a invocat art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., întrucât prin prisma interpretării și considerentelor Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în M. Of. Partea I nr. 1141 din 28.11.2022), prin raportare la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 453/2020, se configurează, în cuprinsul dispoziției legale menționate, un nou motiv de recurs în casație, care reflectă soluția diametral opusă a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în sensul formulării căii de atac a recursului în casație împotriva hotărârilor în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal.
Astfel, în opinia recurentului, prin pronunțarea acestor decizii s-a prefigurat interpretarea in extenso a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel încât s-ar fi impus admiterea în principiu a recursului în casație pentru motivul că instanța de apel, în mod eronat și deficitar, nu a constatat în mod corect incidența prescripției răspunderii penale pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat, prin raportare la Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește termenul legal în care cererea de recurs în casație ar fi trebuit depusă, recurentul a apreciat că acesta a fost respectat, cu argumentarea că, în opinia sa, se calculează prin raportare la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv de la data de 28.11.2022, nicidecum de la momentul comunicării deciziei instanței de apel, având în vedere motivele concrete invocate în cererea introductivă.
A mai susținut recurentul că și în eventualitatea în care instanța de control judiciar învestită cu soluționarea prezentei cauze ar considera că recursul în casație ar fi inadmisibil pentru aceleași motive reținute în încheierea nr. 135/RC din data de 28 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, sesizarea cu neconstituționalitatea art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. atrage ope legis și neconstituționalitatea art. 435 din același cod, precum și a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., cu argumentarea că există o legătură indisolubilă între prevederile anterior menționate, de natură să atragă neconstituționalitatea în scară a celor trei dispoziții legale.
Astfel, a apreciat că, în ipoteza în care norma juridică ce reglementează formularea recursului în casație împotriva soluțiilor în care în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal ar intra în vigoare, atunci dispozițiile privind termenul de declarare a recursului în casație și imposibilitatea formulării unei noi căi de atac împotriva aceleiași hotărâri, în forma actuală, total ambiguă, ar fi generatoare de insecuritate juridică, câtă vreme ar exista riscul ca aceste dispoziții să fie interpretate de o manieră absolut arbitrară și subiectivă, principiul previzibilității textelor de lege neîndeplinind exigențele constituționale (art. 1 alin. (5) ce impun ca o dispoziție legală să fie precisă, neechivocă și să reglementeze în mod clar și uniform cerințe minimale, aplicabile tuturor destinatarilor săi.
În fine, sub aspectul termenului de introducere a cererii de recurs în casație, recurentul a mai susținut, în esență, următoarele:
- deși nu a invocat în mod expres sesizarea cu neconstituționalitatea articolelor 435 și 438 alin. (3) din C. proc. pen., în realitate prin invocarea neconstituționalității art. 438 alin. (1) pct. 8 din același cod se pune în discuție mod implicit și organic neconstituționalitatea celorlalte două articole de lege prin raportare la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;
- art. 435 și a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen. aduc atingere dreptului la un proces echitabil, consacrat la rang de drept fundamental în Constituția României la art. 16 și art. 21 alin. (3);
- prin imposibilitatea formulării unui nou recurs în casație împotriva aceleiași decizii penale definitive, cu depășirea termenului de 30 de zile, pentru motive noi care nu au existat la momentul promovării primei cereri de recurs în casație, inculpatul este lăsat fără o modalitate efectivă de a-și proteja drepturile și interesele în cadrul procesului penal;
- în raport cu expunerea de motive a C. proc. pen., precum și în raport de configurația legislativă a celorlalte căi extraordinare de atac situate în Titlul III, Capitolul V din C. proc. pen., legiuitorul român, prin tehnica de legiferare deficitară, a creat un regim limitat, nejustificat și anacronic de uzitare a căii extraordinare de atac a recursului în casație în raport de căile extraordinare de atac a contestației în anulare și a revizuirii, pentru situații similare deduse judecății.
Conchizând, recurentul a apreciat că excepția de neconstituționalitate este admisibilă, având în vedere că prin sesizarea de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. a urmărit și promovarea implicită a neconstituționalității art. 435 și art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., ca urmare a raportului simetric dintre aceste dispoziții legale, iar atâta timp cât dispozițiile criticate sunt temeiul respingerii ca inadmisibile a cererii sale de recurs în casație, aceste dispoziții au legătură directă cu soluționarea cauzei, fiind îndeplinită condiția impusă de art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992.
Examinând recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:
Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:
a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;
b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;
c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).
d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.
Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.
O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.
Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.
În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că recurentul pretinde că textul în cauză este contrar art. 16 și art. 21 din Constituția României, respectiv art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în lipsa reglementării și a situației în care "în mod greșit nu s-a dispus încetarea procesului penal" în cuprinsul cazului de recurs în casație prevăzut de norma criticată.
Se reține că prin încheierea nr. 135/RC din data de 28 februarie 2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 358 din data de 14 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2015, cu argumentarea, în esență, că cererea de recurs în casație nu a fost depusă în termenul de declarare a căii extraordinare de atac conform art. 435 din C. proc. pen., coroborat cu împrejurarea că recurentul nu mai avea posibilitatea să formuleze o nouă cerere de recurs în casație, în raport de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât prin Decizia penală nr. 458/RC din 27.11.2019, instanța supremă a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de același inculpat împotriva aceleiași decizii penale.
Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către inculpat, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.
Astfel, în raport de motivele pentru care a fost respinsă cererea de recurs în casație formulată de recurentul A., în procedura examinării admisibilității în principiu a căii extraordinare de atac, respectiv pentru depășirea termenului de declarare a recursului în casație coroborat cu împrejurarea că recurentul nu mai avea posibilitatea să formuleze o nouă cerere de recurs în casație, în raport de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., excepția de neconstituționalitate a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.
Or, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.
În acest sens, dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevăd că instanța de contencios constituțional "decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]".
Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului". (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014)
Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată." (a se vedea Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022)
Ca atare, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.
Soluția se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curții Constituționale ar fi de prisos, întrucât instanța de contencios constituțional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate și ar respinge excepția ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.
Înalta Curte observă că recurentul a arătat, prin motivele de recurs depuse la dosar, că a urmărit implicit și declararea neconstituționalității prevederilor art. 435 și a art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.
Instanța de control judiciar reține că obiectul recursului de față îl constituie exclusiv soluția pronunțată de Înalta Curte, judecătorul de filtru, asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.
În acest sens, se constată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții." (Decizia nr. 321 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20 iulie 2017, parag. 22)
Așadar, soluționând recursul declarat împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, instanța de control judiciar acționează exclusiv în limitele în care a dispus prima instanță cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată.
Deopotrivă, se reține că și criticile aduse încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație, excedează obiectului judecății.
Pentru aceste considerente, reținând că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este contrară dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.
În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură, va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 28 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2023.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 martie 2023.