ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 15 octombrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 17/MF din 07 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2022, printre altele, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. și art. 367 alin. (1) C. pen., a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de persoane, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (privind pe B.).
În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 213 alin. (1) C. pen. a fost achitat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la proxenetism prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 213 alin. (1) C. pen. (privind pe C.).
Împotriva acestei sentințe penale, au formulat apel, printre alții, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești.
Prin decizia penală nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, s-au admis apelurile declarate, printre altele, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești.
S-a desființat, în parte, sentința apelată și, rejudecând, a înlăturat soluțiile de achitare dispuse față de inculpatul A., ș.a. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
A înlăturat soluția de achitare dispusă față de inculpatul A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. (privind pe B.).
În baza art. 367 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 an și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 48 alin. (1) rap la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și j) C. pen. (privind pe B.).
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și j) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare, în condițiile art. 60 C. pen. și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), j) și n) C. pen.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) și j) C. pen., pe durata executării pedepsei.
Conform art. 66 alin. (5) C. pen., interzicerea exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. n) C. pen. constă în interzicerea exercitării dreptului de a se apropia de numita B..
Împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 26 iunie 2024, indicând ca temei de drept pe care se întemeiază calea de atac, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).
Prin încheierea nr. 512/RC din 24 septembrie 2025 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022 și a fost obligat recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, inculpatul A. a formulat o cerere intitulată contestație la executare, înregistrată, la data de 31.03.2025, pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. x/2025.
Prin încheierea din 08 aprilie 2025, Judecătoria Craiova, secția penală, a calificat cererea ca fiind recurs în casație conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. raportat la cele precizate de apărătorul ales al condamnatului, respectiv în raport de precizarea că înțelege să critice hotărârea curții de apel, având în vedere că hotărârea tribunalului a fost în totalitate de achitare. Prin urmare, se critică cuantumul pedepsei stabilit de Curtea de Apel Pitești, care deși a reținut vinovăția pentru una dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată, a aplicat pedepse pentru ambele fapte. Instanța observând dispozițiile art. 439 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit cărora: Cererea de recurs în casație împreună cu înscrisurile anexate se depun, însoțite de copii pentru procuror și părți, la instanța a cărei hotărâre se atacă, instanța a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea cauzei la Curtea de Apel Pitești.
Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. la data de 31 martie 2025 (f6 ds Judecătorie Craiova) a fost comunicată părților din dosar.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 11 august 2025.
Prin cererea scrisă, recurentul inculpat a criticat cuantumul pedepsei stabilit de Curtea de Apel Pitești, care deși a reținut vinovăția pentru una dintre faptele pentru care a fost trimis în judecată, a aplicat pedepse pentru ambele fapte, invocând prevederile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.
Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Astfel, recurentul inculpat A. a mai formulat anterior o cerere de recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, soluționat prin încheierea nr. 512/RC din 24 septembrie 2025 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, astfel încât nu mai are posibilitatea de a formula din nou calea extraordinară de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022 nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovat cu încălcarea prevederilor art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., îl va respinge ca inadmisibil.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din 14 mai 2024 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2025.