ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227 din 22 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă B..

Împotriva sentinței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă ÎCCJ – DIICOT, Serviciul Teritorial Pitești.

Prin decizia penală nr. 560/A din data de 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, împotriva sentinței penale nr. 227/22.07.2021 pronunțate de Tribunalul Argeș – secția penală, în dosarul nr. x/2020.

A fost desființată, în parte, sentința penală și, rejudecând, a fost înlăturată soluția de achitare pentru infracțiunea de trafic de persoane prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., cu toate consecințele.

În temeiul art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., , la o pedeapsă de 3 ani închisoare în regim de detenție în condițiile art. 60 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B. ori de a se apropia de aceasta.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a comunica cu persoana vătămată B., ori de a se apropia de aceasta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 1400 euro despăgubiri, calculată în echivalent în RON la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei din apel.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 560/A din data de 23 iunie 2022, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales C., la data de 11.07.2022, data poștei, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., în raport cu data comunicării deciziei atacate (30.06.2022).

Prin motivele de recurs în casație, inculpatul A. a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, în susținerea motivelor circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apărarea inculpatului A. a susținut că acest caz de recurs în casație este incident în cauză din perspectiva următoarelor aspecte:

- pentru a fi întrunite condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de persoane în modalitatea normativă reținută în cauză este obligatoriu să existe probe care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana vătămată, victimă a infracțiunii menționate, a fost recrutată, prin inducere în eroare, în scopul exploatării acesteia.

- decizia atacată conține mai multe alegații în ceea ce privește inducerea în eroare a persoanei vătămate, ce nu pot fundamenta o soluție de condamnare, nefiind îndeplinite cerințele de tipicitate ce vizează latura obiectivă a infracțiunii;

- probatoriul administrat în cauză nu susține, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia că inculpatul ar fi desfășurat activități subsumate înțelesului noțiunii de recrutare sau că ar fi indus în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurările evocate în decizie;

- singurul mijloc de probă pe care se articulează concluzia referitoare la îndeplinirea celor două cerințe esențiale (recrutarea și inducerea în eroare) circumscrise laturii obiective a infracțiunii este declarația persoanei vătămate;

- argumentele Curții de apel în sensul că în cauză ar fi dovedită atât recrutarea, cât și inducerea în eroare, sunt simple deducții, încărcate de subiectivism, în legătură în principal cu susținerile făcute de persoana vătămată; totodată, s-au făcut referiri la declarația martorului D. și susținerile tatălui părții vătămate;

- în cauză nu este susținută teza potrivit căreia persoana vătămată se considera victima unor acțiuni de recurate și inducere în eroare, având în vedere refuzul acesteia de a solicita intervenția organelor de poliție și nici teza acuzării privind dependența emoțională a persoanei vătămate în condițiile în care aceasta a intrat într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat;

- singurul aspect dovedit în afara oricărui dubiu în dosar este transportarea persoanei vătămate din România în Germania, transportare care nu s-a făcut prin vreuna dintre modalitățile menționate în dispozițiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., apărarea inculpatului a solicitat să se dispună suspendarea executării pedepsei.

În concluzie, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs în casație, apărarea recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație declarat, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată în drept pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția Penală la data de 16.09.2022, când s-a stabilit termen la data de 18.10.2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea din data de 18 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei completului competent, în compunere de trei judecători, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.. Totodată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpatul A..

Cu prilejul dezbaterilor asupra recursului în casație de la termenul din 29.11.2022, s-au luat concluziile apărării recurentului și ale parchetului, acestea fiind redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat în cauză de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că, potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Pe cale de consecință, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menționată în hotărârile atacate.

Analizând în aceste coordonate de principiu cererea de recurs în casație formulată în cauză, Înalta Curte constată că inculpatul A. a circumscris cazului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., criticile aduse modului în care instanța de apel a interpretat situația de fapt reținută în cauză și probatoriul administrat, în realitate inculpatul fiind nemulțumit de decizia de condamnare dispusă de instanța de apel, invocând în apărare chestiuni de fapt care, în opinia apărării, fac dovada că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă pentru reținerea infracțiunii de trafic de persoane, făcându-se referiri la circumstanțele comiterii faptei și probatoriul cauzei (declarațiile părții civile, ale martorilor).

Astfel, în cauză, prin motivele de recurs în casație formulate în temeiul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a apreciat că se impune achitarea sa, fiind incident cazul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. – fapta nu e prevăzută de legea penală.

În concret, în susținerea acestei solicitări, apărarea recurentului inculpat a arătat că nu se poate reține în sarcina inculpatului A. săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane întrucât în cauză nu există probe care să dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana vătămată, victimă a infracțiunii menționate, a fost recrutată, prin inducere în eroare, în scopul exploatării acesteia.

A arătat astfel apărarea inculpatului că nu sunt îndeplinite cerințele de tipicitate ce vizează latura obiectivă a infracțiunii, întrucât probatoriul administrat în cauză nu susține, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia că inculpatul ar fi desfășurat activități subsumate înțelesului noțiunii de recrutare sau că ar fi indus în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurările evocate în decizie. S-a menționat că singurul mijloc de probă pe care s-a sprijinit concluzia referitoare la îndeplinirea celor două cerințe esențiale (recrutarea și inducerea în eroare) circumscrise laturii obiective a infracțiunii, este declarația persoanei vătămate, făcându-se referiri și la declarațiile martorilor D. și tatăl părții vătămate.

A mai susținut apărarea inculpatului că în cauză nu este susținută teza potrivit căreia persoana vătămată se considera victima unor acțiuni de recrutare și inducere în eroare, având în vedere refuzul acesteia de a solicita intervenția organelor de poliție și nici teza acuzării privind dependența emoțională a persoanei vătămate în condițiile în care aceasta a intrat într-o relație de concubinaj cu un alt bărbat. S-a mai arătat că singurul aspect dovedit în afara oricărui dubiu în dosar este transportarea persoanei vătămate din România în Germania, transportare care nu s-a făcut prin vreuna dintre modalitățile menționate în dispozițiile art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

Toate aceste argumente expuse în cuprinsul cererii de recurs în casație vizează situația de fapt reținută în cauză ori interpretarea dată de instanța de apel probatoriului administrat și reflectă, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei subsecvent reaprecierii și cenzurării probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanța de apel și dispunerii unei soluții favorabile inculpatului așa cum s-a solicitat în cauză – de achitare.

Or, în cauză, contrar apărării, Înalta Curte constată că prin decizia recurată, pe baza stării de fapt așa cum a fost reținută în cauză și care nu mai poate fi schimbată în actuala procedură, instanța de apel a statut că probatoriul cauzei relevă că fapta inculpatului A., care în cursul lunii iunie 2016 a recrutat-o, prin inducere în eroare, pe persoana vătămată B., profitând de dependența emoțională a acesteia și a transportat-o în perioada 15.06.2016 – 17.06.2016, în orașul german Wurzburg sub pretextul angajării inculpatului în domeniul construcțiilor și al prestării unor activități casnice de către persoana vătămată, scopul real al inculpatului fiind ca aceasta să practice prostituția și care a fost realizat în perioada 20.06.2016 – 27.06.2016 în cadrul clubului "E.", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzute de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

Potrivit art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., traficul de persoane constă în recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane minor, în scopul exploatării acesteia, prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate.

În concret, a reținut instanța de apel că din situația de fapt expusă în cauză rezultă că inculpatul, pe fondul vulnerabilității emoționale a persoanei vătămate și a situației familiale a acesteia, speculând relația afectivă dezvoltată de aceasta, a racolat-o prin inducere în eroare și a transportat-o în Germania în vederea exploatării prin practicarea prostituției. Astfel, inculpatul a convins-o pe prietena sa de la acel moment să plece împreună în Germania, urmând să locuiască la numitul F., inculpatul să lucreze în construcții, cu ajutorul lui F. în găsirea unui loc de muncă, iar persoana vătămată să desfășoare inițial activități casnice, iar în timp să găsească un loc de muncă. Odată ajunși în Germania, B. aflând că inculpatul ar avea o fată care desfășoară activități de prostituție în favoarea sa, între cei doi au avut loc discuții pe acest subiect, pe fondul cărora inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să se prostitueze pentru a obține mai ușor venituri pentru cei doi.

Așadar, în raport cu starea de fapt valorificată prin decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de trafic de persoane reținută în sarcina inculpatului A., astfel cum este incriminată de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen.

De altfel, se constată că toate motivele invocate de apărarea recurentului inculpat A. prin motivele de recurs în casație, așa cum au fost formulate, vizează în realitatea netemeinica deciziei din apel, inculpatul fiind nemulțumit de faptul că s-a reținut în sarcina sa săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen., prin motivele de recurs conturându-se din punctul de vedere al apărării o situație de fapt diferită decât cea reținută de instanța de apel.

Astfel de critici vizează în concret circumstanțele comiterii faptei și evident, analizarea lor ar presupune o reapreciere a probatoriului din dosar și stabilirea unei situații de fapt diferite. Or, împrejurările de fapt stabilite prin hotărârea de condamnare nu mai pot fi modificate în recurs, intrând deja în puterea lucrului judecat.

Analiza conținutului mijloacelor de probă pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția, a fiabilității acestora ori interpretarea probatoriului administrat în cauză, pe de o parte, și starea de fapt reținută de instanță, pe de altă parte, excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așa cum s-a argumentat în precedent, starea de fapt reținută în cauză cu titlu definitiv și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot fi cenzurate de instanța supremă în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casare.

În aceste coordonate, în raport cu motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate, dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a invocat doar critici care vizează circumstanțele comiterii faptei și modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză. În concluzie, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 560/A din data de 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 560/A din data de 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.