ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2025

Deliberând asupra contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, s-a dispus:

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 ani și 10 luni închisoare, în total 13 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată reținerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 și de 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018, precum și arestarea preventivă și arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, în majoritate, printre altele, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiași instanțe. S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, în totalitate, încheierea de îndreptare eroare materială din 03 iulie 2020 și, rejudecând:

În majoritate, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., în privința inculpatului A..

S-a descontopit pedeapsa principală rezultantă de 13 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., raportat la art. 182 lit. c) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [8 acte materiale comise în raport cu victimele B., C. D., E., F., G., H. și I.];

- 3 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., și art. 182 lit. c) din C. pen., (în raport cu victima J.);

- 3 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 din C. pen., raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen., și art. 182 lit. c) din C. pen., (în raport cu victima K.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, în formă continuată, prevăzută art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima B.];

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de influențare a declarațiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.);

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [2 acte materiale comise în raport cu victima C.];

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.);

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.);

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, în formă continuată, prevăzută de art. 49 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 129/2019, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., (67 de acte materiale).

În baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice după cum urmează:

- din infracțiunea de influențarea declarațiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima B.], în infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.], și infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.];

- din infracțiunea de influențarea declarațiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. [2 acte materiale comise în raport cu victima C.], în infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima C.], și infracțiunea de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen. [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.].

- din infracțiunile de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B.], de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., [fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C.], instigare la influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 47 din C. pen., raportat la art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima F.), de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima I.), și de influențarea declarațiilor, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., (în raport cu victima K.), în infracțiunea de influențarea declarațiilor, în formă continuată, prevăzută de art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C. precum și faptele săvârșite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. și K.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor [fapta din mai 2017 comisă în raport cu victima B.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor [fapta din mai- iunie 2014 comisă în raport cu victima C.].

În baza art. 272 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de influențarea declarațiilor, în formă continuată [5 acte materiale: fapta din decembrie 2017- februarie 2018 comisă în raport cu victima B., fapta din ianuarie- februarie 2018 comisă în raport cu victima C. precum și faptele săvârșite în raport cu fiecare dintre victimele F., I. și K.].

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea, de 7 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani și 11 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 12 ani și 11 luni închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. reținerile pe durate de câte 24 de ore din datele de 15.12.2017 și, respectiv, din 01.03.2018, arestarea provizorie în vederea predării de la 16.12.2017 la 23.01.2018 și de la 21.02.2018 la 01.03.2018, precum și arestarea preventivă și arestul la domiciliu, de la data de 02.03.2018 la data de 14.03.2019.

Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 20 august 2025, sub dosar nr. x/2025.

În esență, a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., susținând că pentru infracțiunea de complicitate la trafic de persoane în raport cu victimele K. și J., se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale. În ceea ce privește victima J., contestatorul a invocat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 118/03.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, precizând că, dacă pentru inculpatul L., s-a admis contestația în anulare pentru săvârșirea, în calitate de autor, a infracțiunii de trafic de persoane în raport cu victima J., dispunându-se soluția de încetare a procesului penal, și pentru complicitatea la aceeași infracțiune ar trebui să se dispună aceeași soluție.

De asemenea, prin motivele de contestație în anulare, a mai invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la împrejurarea că, la data judecării apelului, infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina sa, ar fi fost dezincriminată.

Un ultim motiv de contestație în anulare l-a reprezentat cazul prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen., contestatorul A. invocând faptul că, împotriva sa au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, una de clasare, pronunțată pe teritoriul statului german, iar o alta în România, unde a fost condamnat.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A. în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, ce poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 și în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

În ceea ce privește etapa admisibilității în principiu, Înalta Curte reține că aceasta nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului legal de exercitare a căii extraordinare de atac, apartenența motivului pe care se sprijină cererea la cele prevăzute limitativ de art. 426 din C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul cererii.

Acestor condiții de admisibilitate li se adaugă și cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., respectiv acelea ca cererea să vizeze o hotărâre penală definitivă susceptibilă a fi supusă contestației în anulare, iar semnatarul ei să figureze printre persoanele care au calitatea cerută de lege pentru a exercita calea extraordinară de atac, limitativ prevăzute în cuprinsul art. 427 alin. (1) din C. proc. pen.

În cadrul verificării filtru a admisibilității în principiu instanța analizează dacă sunt invocate motive de contestație în anulare dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. dacă sunt depuse probe pentru dovedirea cazului de contestație; dacă hotărârea atacată este o hotărâre definitivă; dacă cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen. și de către o persoană prevăzută de art. 427 din Codulul de procedură penală; dacă motivele și probele în baza cărora este formulată cererea nu au mai făcut obiectul unei contestații în anulare anterioare.

Sub aspectul introducerii în termen legal a contestației în anulare, examenul de admisibilitate se raportează la cazul de contestație prevăzut de art. 426 din C. proc. pen., concret invocat în cuprinsul cererii, art. 428 din C. proc. pen. reglementând diferențiat termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, în funcție de motivul invocat în susținerea acesteia. La rândul său, condiția de admisibilitate vizând apartenența motivului pe care se sprijină cererea la unul dintre cazurile prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. presupune indicarea explicită a cazului de contestație în anulare și a temeiurilor faptice ce stau la baza sa, de o manieră care să releve, cel puțin aparent, o concordanță între aceste temeiuri și cazul de contestație invocat.

Simpla trimitere teoretică la unul dintre cazurile de contestație prevăzute de lege, dar fără a exista o susținere, cel puțin aparentă, cu argumente faptice corelative, nu satisface cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.. Natura juridică a contestației în anulare și efectele imediate ale admiterii ei în principiu asupra prezumției de legalitate de care se bucură hotărârea definitivă impun ca faza de evaluare parcursă conform normei juridice evocate să aibă caracter concret și efectiv în raport de toate cerințele de admisibilitate, neputând fi admisă limitarea sa la o analiză exclusiv teoretică.

În consecință, obligativitatea indicării în cuprinsul cererii a cazurilor de contestație care fundamentează demersul judiciar, precum și a motivelor aduse în sprijinul acestora, reglementată de art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., constituie o condiție de admisibilitate în principiu a contestației în anulare, a cărei nerespectare face inutilă verificarea celorlalte condiții prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest context normativ și interpretativ, procedând, prioritar, la verificarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată de contestatorul A., Înalta Curte constată că prezenta cale de atac a fost declarată împotriva unei hotărâri penale definitive prin care s-a soluționat acțiunea penală, respectiv decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019. De asemenea, se constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că titularul contestației în anulare, respectiv contestatorul A. a avut calitatea de apelant-inculpat în cauza în care a fost pronunțată decizia contestată.

Cu privire la condițiile prevăzute de la art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acestea sunt parțial îndeplinite, în cauză, contestatorul a indicat motivele de contestație în anulare prevăzute de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal), respectiv art. 426 lit. i) din C. proc. pen. (când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive), motivele aduse în sprijinul acestor cazuri fiind dezvoltate în cererea de contestație în anulare, însă numai cu privire la cazul de contestație prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Referitor la termenul de introducere a contestației în anulare, Înalta Curte constată că sunt respectate exigențele disp. art. 428 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd că pentru motivele prevăzute de art. 426 lit. b) și i) din C. proc. pen. contestația în anulare poate fi introdusă oricând.

Relativ la condiția prev. de art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv ca motivul pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prev. de art. 426 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită. Astfel, pentru admiterea în principiu a contestației în anulare nu este suficientă doar menționarea pur formală a motivului de contestație, fiind imperios necesar să se realizeze o concordanță între conținutul motivului de contestație și situația de fapt și de drept, reținute cu autoritate de lucru judecat de instanțele de fond.

În motivarea contestației, contestatorul A. a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că a fost condamnat, deși la momentul pronunțării deciziei ar fi fost împlinit termenul prescripției răspunderii penale în ceea ce privește pe victimele K. și J..

În ceea ce privește acest prim motiv de contestație în anulare, prin raportare la victima K., Înalta Curte reține că au fost înregistrate anterior sub nr. x/2024, y/2024 și z/2025, alte contestații în anulare declarate de același contestator, A., împotriva aceleiași decizii penale nr. 174 din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2019.

În motivele contestațiilor în anulare, formulate în dosarele anteior amintite, în esență, condamnatul, a invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunea de complicitate la trafic de persoane în raport cu victima K. comisă în luna mai 2014, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare, infracțiune care este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, termenul de prescripție fiind de 8 ani, iar calculat de la data săvârșirii faptei, la data pronunțării deciziei, respectiv 23.09.2022, termenul de prescripție al răspunderii penale conform deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 398/2022 se împlinise.

Prin deciziile nr. 179/A din data de 18.06.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, nr. 323/A din data de 03.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 și nr. 127/A din data de 28.05.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2025, Înalta Curte a respins, ca inadmisibile, contestațiile în anulare declarate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Întrucât motivele de contestație în anulare ce fac obiectul prezentei cauze sunt identice cu cele înregistrate sub nr. x/2024. y/2024 și z/2025, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 430 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., incidente în cauză în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din același Cod, reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se atașează automat hotărârii prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât și asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Astfel, în mod expres se recunoaște autoritatea de lucru judecat, alături de dispozitiv, și considerentelor pe care se sprijină soluția din dispozitiv, aceasta putând fi înțeleasă numai prin prisma rațiunilor de drept și de fapt care au condus la adoptarea respectivei soluții.

În ipoteza în care s-ar adopta o altă soluție în prezenta cauză, se ajunge la negarea dezlegării jurisdicționale care au fundamentat soluțiile date prin deciziile penale nr. 179/A din data de 18.06.2024, 323/A din data de 03.12.2024 și 127/A din data de 28.05.2025, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, contestațiile în anulare declarate de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțate de instanța supremă, în dosarul nr. x/2019 și ar conduce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestator au fost examinate și soluționate printr-o hotărâre definitivă pronunțată anterior în cadrul contestației în anulare, ceea ce conferă acestora autoritate de lucru judecat.

Reînvestirea instanței cu evaluarea acelorași motive prin solicitări succesive nu poate determina o nouă judecată pe fond în noul cadru procesual și nu poate avea un efect concret asupra situației juridice a petentului.

În ceea ce privește același motiv de contestație în anulare, întemeiat pe art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la victima J., Înalta Curte reține că, persoana contestatoare A. a invocat egalitatea de tratament juridic, arătând în acest sens că, prin decizia penală nr. 118/A/03.04.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Înalta Curte a admis contestația în anulare formulată de contestatorul L. împotriva deciziei nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019 și a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. raportat la art. 182 lit. c) din C. pen. cu referire la art. 113 alin. (3) din C. pen.

S-a susținut că, dacă pentru autorul infracțiunii, în speță inculpatul L., s-a dispus încetarea procesului penal, ar trebui dispusă aceeași soluție și pentru complicele la aceeași infracțiune.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, referitor la inculpatul L., infracțiunile ce au făcut obiectul cauzei nr. x/2019 au fost săvârșite în stare de minoritate, inculpatul având vârsta de 17 ani la data comiterii faptelor, făcându-se aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen.

Ca atare, conform art. 131 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori.

Astfel, răspunderea penală diferă după cum cel care încalcă norma de drept penal este persoană fizică sau juridică, minor sau major. Totodată, răspunderea penală este, în principiu o răspundere personală. Circumstanțele personale ale autorului sau ale unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalți, iar cele reale se răsfrâng asupra autorului și a participanților numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. Răspunderea penală își păstrează caracterul personal și în cazul participației penale.

Mai mult, prin decizia nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, instanța supremă, ca instanță de control judiciar care s-a pronunțat cu privire la apelurile soluționate prin decizia ce formează obiectul prezentei contestații în anulare, a analizat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept.

Ca atare, chiar dacă în considerentele deciziei din apel nu s-a menționat explicit că a fost examinată chestiunea ce vizează prescripția răspunderii penale cu privire la toți participanții și cu privire la toate faptele pentru care se dispusese trimiterea în judecată, aceasta nu presupune că o asemenea examinare nu a avut loc, dovadă în acest sens fiind pronunțarea unei soluții de condamnare a contestatorilor din cauză.

Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat incidența prescripției răspunderii penale cu privire la toți inculpații.

În ceea ce privește motivul de contestație în anulare întemeiat pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., prin raportare la împrejurarea că, la data judecării apelului, infracțiunea de spălare de bani reținută în sarcina sa, ar fi fost dezincriminată, acesta nu poate face obiectul analizei contestației în anulare.

Astfel, deși face referire la un caz de contestație în anulare care vizează o soluție de încetare a procesului penal (cazurile când intervine această soluție fiind expres și limitativ reglementate la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen.), contestatorul A. prezintă drept argument, pentru greșita sa condamnare, dispoziții legale care ar putea fundamenta eventual o soluție de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

Or, invocarea formală a unui caz de contestație în anulare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității în principiu, argumentele prezentate de contestator trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță. În acest condiții, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de contestație în anulare invocat echivalează cu nemotivarea căii extraordinare de atac, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 427 alin. (2) din C. proc. pen.

În ceea ce privește ultimul motiv de contestație în anulare invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 426 lit. i) din C. proc. pen., contestatorul A. a invocat faptul că, împotriva sa au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, una de clasare, pronunțată pe teritoriul statului german, iar o alta în România, unde a fost condamnat.

Înalta Curte reține că la data de 16 ianuarie 2024, a fost înregistrată sub nr. x/2024, contestația în anulare declarată de același contestator, A., împotriva aceleiași decizii penale nr. 174 din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2019, în motivele contestației în anulare, în esență, condamnatul invocând dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. referitor la împrejurarea că aceeași situație de fapt și aceleași persoane vătămate au format obiectul investigațiilor într-o cauză aflată pe rolul autorităților judiciare germane și în care Parchetul Wuppertal a dispus clasarea cauzei în forma anulării urmăririi penale.

La data de 03 aprilie 2024, prin decizia nr. 118/A, pronunțată în dosarul nr. x/2024, printre altele, Înalta Curte a respins, ca nefondată, contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a reținut că, acest caz de contestație invocat presupune coexistența a două hotărâri judecătorești definitive, or, dispunerea printr-o ordonanță a unei soluții de clasare față de aceeași persoană pentru o infracțiune pentru care a intervenit prescripția, indiferent de fapta pentru care s-a dispus condamnarea inițială, nu corespunde situației premisă cazului de contestație în anulare invocat. S-a reținut că soluția dată de autoritățile germane de anulare a urmăririi penale este similară procedurii interne de clasare, care nu stinge în mod definitiv urmărirea penală față de persoana în cauză pentru a se considera ca fiind incident principiul ne bis in idem.

Așa cum s-a arătat anterior, Înalta Curte reține dispozițiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., conform cărora normele procesuale civile se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare și dispozițiile art. 430 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat, stipulând în sensul că aceasta se atașează automat hotărârii prin care se soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului, precum și atunci când se statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident procedural, cât și asupra unei chestiuni litigioase dezlegate în cuprinsul considerentelor.

Aceste din urmă dispoziții, ce consacră în mod expres autoritatea de lucru judecat, susțin pertinența unei evaluări integrate a dispozitivului și considerentelor hotărârii ce cuprind dezlegarea relevantă, soluția putând fi înțeleasă numai prin prisma argumentelor de drept și de fapt care au condus la pronunțarea sa.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de contestatorul A. au mai fost examinate și soluționate printr-o hotărâre definitivă pronunțată anterior, tot în cadrul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, ceea ce conferă acestora autoritate de lucru judecat.

În acest fel, reevaluarea problematicii principiului ne bis in idem în prezenta cauză ar echivala cu negarea dezlegării jurisdicționale ce a stat la baza deciziei penale nr. 118/A din 03 aprilie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare declarată de același contestator, A., împotriva aceleiași decizii penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțate de instanța supremă, în dosarul nr. x/2019 și ar conduce la încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 753 RON, va rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul A., în cuantum de 753 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 noiembrie 2025.