ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.04.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 96/2021

HOTĂRÂRE
05.04.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 96/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

De asemenea, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii nr. 53/Cameră Preliminară din 17 iunie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, privind cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că prin Încheierea nr. 53/Cameră Preliminară din data de 17 iunie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 25/II-1/2020 a D.N.A București.

În baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de către petentul A.

Pentru a dispune în acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reținut că la data de 20 martie 2020 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Brașov Dosarul penal nr. x/2020 având ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 25/II-1/2020 a D.N.A București.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat, în esență, că ordonanța are grave vicii procedurale în ceea ce privește activitatea, direct sau indirect în acest lanț trofic de căpușare a cetățenilor-contribuabililor, fără respectarea legislației de către cei de specialitate care ar fi trebuit să o respecte și că, în perioada 2009 - 2018, nu s-a făcut descărcarea de gestiune a D.G.R.F.P, A.J.F.P Brașov, ci au fost efectuate verificări prin sondaj, săvârșindu-se multiple infracțiuni.

S-a mai arătat de către petentul A. că se impune efectuarea urmăririi penale de către D.N.A pentru recuperarea prejudiciului, estimat de petent la peste 300.000.000 euro, produs bugetului public și bugetului privat de D.G.R.F.P, A.J.F.P, respectiv A.N.A.F Brașov și angajații acestora.

La dosarul cauzei au fost depuse, prin registratură, multiple înscrisuri, inclusiv excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, 81, 91 și 93 C. proc. pen., prin raportare la art. 24 din Constituția României.

Prin Încheierea din data de 10 iunie 2020 au fost respinse o multitudine de cereri formulate de către petentul A.

Judecătorul de cameră preliminară a observat că prin Ordonanța contestată - cu nr. 25/II-1/2020 a D.N.A București - a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva actelor dispuse de procurorul șef al D.N.A - Serviciul Teritorial Brașov în lucrarea generală nr. 187/VIII-1/2019 întrucât în cauză, prin lucrarea indicată, s-a făcut aplicarea art. 289 alin. (9) C. proc. pen. ce vizează plângerea greșit îndreptată.

A fost avut în vedere că dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen. arată fără echivoc faptul că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Astfel, în sensul textului indicat, de strictă interpretare și aplicare, se pot ataca în fața instanței (mai exact a judecătorului de cameră preliminară) doar soluțiile de clasare sau de renunțare la urmărirea penală, și nu orice ordonanțe ale procurorului.

Or, în cauza de față, Ordonanța nr. 25/II-1/2020 a D.N.A București, ce a fost contestată, vizează lucrarea generală nr. 187/VIII-1/2019 a procurorului șef al D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov, care nu cuprinde o soluție de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.

Față de cele expuse, s-a constatat că plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanței nr. 25/II-1/2020 a D.N.A București este inadmisibilă.

Pe de altă parte, relativ la excepțiile de neconstituționalitate invocate, s-a observat că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În ceea ce privește prima condiție de admisibilitate, referitoare la faptul că excepția de neconstituționalitate trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992), s-a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată, prin raportare la motivarea acesteia, nu privește o dispoziție legală care să fie în legătură cu soluționarea cauzei cu care a fost investită instanța, respectiv o plângere care, de altfel, este inadmisibilă.

Astfel fiind, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de petent.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, la data de 26 iunie 2020, petentul A.

În cadrul soluționării căii de atac, la termenul din data de 9 iulie 2020, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (1), (2), art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituție, cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului privind eliminarea discriminărilor (art. 2, art. 7, art. 8 și art. 10), cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (art. 13, art. 14, art. 17), cu Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și cu Legea nr. 303/2004.

La același termen, Curtea de Apel Brașov a pus în discuția contradictorie a părților excepția tardivității formulării recursului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma excepțiilor invocate, instanța a reținut următoarele:

Petentul a declarat recurs împotriva soluției pronunțate de tribunal, obiectul acestuia fiind tocmai respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 C. proc. pen. Astfel, s-a constatat că, în esență, argumentele invocate sunt similare celor invocate în fața tribunalului, recurentul considerând că se încalcă dreptul persoanei vătămate, al victimei infracțiunilor, privind desemnarea sau alegerea unui avocat din oficiu, amplificându-se astfel victimizarea secundară și repetată a acesteia, lucru condamnat de legislația Uniunii Europene. Acesta a mai precizat că este discriminat, ca persoană plătitoare de taxe și impozite, față de un infractor.

În atare condiții, având în vedere similitudinea excepției invocate în fața curții de apel cu cea ridicată în fața tribunalului, care formează obiectul recursului înaintat de către A., instanța de recurs a respins-o ca inadmisibilă.

Față de dispoziția legală invocată, s-a constatat că încheierea în discuție este pronunțată la data de 17 iunie 2020, iar calea de atac a recursului a fost înaintată de către A. la data de 26 iunie 2020, conform datei poștale de pe plic, precum și a celei menționate de către sus-numit pe memoriul de recurs.

Prin urmare, s-a constatat că recursul a fost declarat după expirarea celor 48 de ore de la pronunțarea hotărârii, neputând fi primită apărarea invocată de recurent în sensul că acest termen se calculează de la data comunicării încheierii, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 fiind neechivoc referitor la momentul în care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac (pronunțare).

În raport cu argumentele expuse, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de A. împotriva Încheierii nr. 53/Cameră Preliminară din data de 17 iunie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov, din Dosarul nr. x/2020.

Având în vedere modalitatea de soluționare a căii de atac (respingere ca tardiv a recursului, neputându-se realiza o analiză pe fond a căii de atac promovate în cauză), curtea de apel nu a mai supus analizei cererile depuse la dosar la data de 9 iulie 2020 de către petent.

Prin Decizia penală nr. 654 din data de 15 octombrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 3/R din 9 iulie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020. Totodată, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., din cuprinsul aceleași decizii penale.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că dispozițiile C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

S-a reținut că, în speță, calea de atac promovată de petentul A. vizează Decizia penală nr. 3/R din 9 iulie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 (prin care, printre altele, a fost respins, ca tardiv, recursul declarat de acesta împotriva Încheierii nr. 53/Cameră Preliminară din 17 iunie 2020 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, privind cererea de sesizare a Curții Constituționale), hotărâre care, sub acest aspect, este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că recursul ce formează obiectul prezentului dosar a fost exercitat și împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 3/R din 9 iulie 2020 a Curții de Apel Brașov, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2020. Sub acest aspect calea de atac s-a apreciat ca fiind nefondată.

În acest sens s-a reținut, în esență că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, s-a arătat că textul de lege antemenționat instituie o obligație în sarcina instanței, de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la condiția de admisibilitate în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În speță, Înalta Curte a reținut, prioritar, că în mod corect Curtea de Apel Brașov a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80, art. 81, art. 91, art. 93 din C. proc. pen., ridicată de recurentul A. în calea de atac a recursului, este inadmisibilă, aceeași excepție fiind invocată (în baza unor argumente similare ce vizează încălcarea dreptului persoanei vătămate, al victimei infracțiunilor, privind desemnarea sau alegerea unui avocat din oficiu) și în fața judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov și fiind respinsă, de asemenea ca inadmisibilă, prin Încheierea nr. 53/Cameră Preliminară din data de 17 iunie 2020, pronunțată de acesta din urmă în Dosarul nr. x/2020.

Totodată, Înalta Curte a reținut că, în analiza condițiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, enumerate anterior, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov a constatat în mod temeinic că excepția de neconstituționalitate invocată de petent, prin raportare la motivele pe care se fundamentează, nu privește o dispoziție legală care să aibă legătură cu soluționarea cauzei cu care a fost învestită instanța, respectiv o plângere (de altfel, inadmisibilă).

Examinând recursul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele următoare:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate, de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, revenind, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementarea C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 654 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 654 din data de 15 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 aprilie 2021.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-21
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 31/2022
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I.1. Prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov, sec
ÎCCJ 2021-04-05
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 94/2021
s-a admis recursul petentului, iar sub acest aspect s-a dispus trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, pentru a pronunța o soluție pe aceste excepții de neconstituționalitate invocate de petent, în memor
ÎCCJ 2020-01-12
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2021
Încheierea penală nr. 129/CP din data de 28 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în baza art. 4251 alin. (7), pct. 1, lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 341 alin. (10) lit. a) C. proc. pe
ÎCCJ 2020-12-14
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 251/2020
Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin încheierea penală nr. 96/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Br
ÎCCJ 2021-01-18
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 5/2021
Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 97/CP din data de 4 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin.
Sursă