ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Brașov, secția penală (instanță învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpatul A. și Sindicatul Independent al Juriștilor din România împotriva Sentinței penale nr. 8 din data de 14 ianuarie 2020, pronunțată de Judecătoria Brașov, secția penală) în baza art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a constatat inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 invocată de inculpatul A. și, pe cale de consecință, a respins solicitarea formulată de inculpat privind sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că prin Rechizitoriul nr. x/2016 din 11 iunie 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că, în perioada 2009 - 2017, a exercitat fără drept cel puțin activitățile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a), b), c) din Legea nr. 51/1995, republicată, la mai multe instanțe judecătorești, inclusiv la Judecătoria Brașov, încălcând dispozițiile art. 5 alin. (1), (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, privind formele de exercitarea a profesiei de avocat, prin stabilirea ilegală a sediului profesional cu titulatura "cabinet de avocat" la domiciliul său din orașul Râșnov, str. x L. Caragiale, jud. Brașov, unde a afișat la loc vizibil o plăcuță cu mențiunea "UNIUNEA NAȚIONALĂ A BAROURILOR DIN ROMÂNIA - BAROUL BUCUREȘTI - A. - CABINET DE AVOCAT - x".

Prin Sentința penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Brașov s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, la pedeapsa de 5100 RON amendă (170 zile-amendă a câte 30 RON/zi).

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul A., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția penală, la data de 18 februarie 2020, sub nr. x/2018.

În această cauză, la data de 5 iunie 2020, inculpatul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995, susținând, în motivare, că legea, în ansamblul său, este neconstituțională întrucât încalcă dispozițiile art. 73 și art. 76 din Constituție ca urmare a faptului că a fost adoptată ca lege organică, deși domeniul pe care îl reglementează nu se regăsește în enumerarea cuprinsă în textele de lege invocate.

Or, în opinia inculpatului, exercitarea profesiei de avocat ar trebui să fie reglementată printr-o lege ordinară, iar procedura de aprobare ar trebui să fie specifică acestei categorii de legi. În plus, legea fiind adoptată cu majoritate absolută, încalcă dispozițiile art. 76 din Constituție, care prevăd că legile ordinare se adoptă cu majoritate simplă.

În același sens, inculpatul a arătat că actul normativ invocat, în ansamblul său, nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, având în vedere că nu definește, nu prevede și nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat, motiv pentru care nu îndeplinește cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege.

În fine, inculpatul a susținut că excepția invocată îndeplinește condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în condițiile în care vizează un act normativ în vigoare, care nu a mai făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate similare și care are legătură cu modul de soluționare a cauzei, întrucât eventuala admitere a excepției de neconstituționalitate ar conduce la imposibilitatea tragerii sale la răspundere penală.

În contextul prezentat, procedând, la termenul din 12 iunie 2020, la evaluarea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulate de inculpatul A. prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea de Apel Brașov a constatat, prioritar, ca nefiind îndeplinită condiția privind legătura dintre legea sau dispoziția legală criticată ca fiind neconstituțională și soluționarea cauzei.

În acest sens, a reținut că inculpatul a invocat neconstituționalitatea, în ansamblu, a Legii nr. 51/1995 și că, deși art. 348 C. pen., care incriminează infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii, face trimitere la profesii pentru care legea cere autorizație și, de asemenea, la legea specială care reglementează respectiva profesie, care, în cazul de față, este Legea nr. 51/1995, se impune a se constata că, prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului s-a reținut incidența art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (2), în conformitate cu care exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.

Raportat la această constatare, Curtea a notat, pe de o parte, că doar în ipoteza în care inculpatul ar fi fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 348 C. pen. raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (3) s-ar fi putut pune problema interpretării noțiunii de forme de organizare ale profesiei de avocat, invocată în susținerea excepției de neconstituționalitate. Pe de altă parte, a reținut că legea în discuție conține o multitudine de dispoziții care nu au nicio aplicabilitate în cauză, perspectivă din care a constatat inexistența vreunei legături a acestora cu prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, Curtea a constatat faptul că aceeași solicitare a fost formulată de inculpat și cu ocazia judecării cauzei în primă instanță, solicitare care a fost respinsă, recursul exercitat împotriva acestei soluții fiind, deopotrivă, respins, ca tardiv.

A mai reținut că, invocând din nou, în aceeași cauză, aceeași excepție de neconstituționalitate, fără a invoca elemente de noutate în raport de cererea anterioară, inculpatul a înțeles să eludeze caracterul definitiv al soluției privind respingerea cererii inițiale de sesizare a Curții Constituționale cu aceeași excepție. Or, deși legea nu prevede expres că o persoană nu mai poate invoca aceeași excepție, în aceeași cauză, o astfel de concluzie se impune în condițiile în care există deja o hotărâre definitivă prin care s-a stabilit că nu sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, ceea ce împiedică invocarea aceleiași excepții, în aceeași cauză, fie în fața aceleiași instanțe, fie în fața instanței superioare.

În raport cu argumentele prezentate, constatând neîndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată de inculpatul A., Curtea a respins solicitarea de referință a acestuia.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 4 august 2020, sub nr. x/2018.

În motivele scrise de recurs, completate prin concluziile scrise depuse la termenul din 2 octombrie 2020, recurentul inculpat A. a criticat soluția Curții de Apel Brașov de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995, susținând, în esență, că în pofida argumentelor instanței de apel, excepția invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 întrucât a fost ridicată în fata unei instanțe de judecată, actul normativ ce face obiectul său este în vigoare, Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat anterior asupra constituționalității acestuia, iar legătura dintre legea criticată și modul de soluționare a cauzei este evidentă, în condițiile în care obiectul judecății îl constituie infracțiunea de exercitarea fără drept a profesiei de avocat.

Suplimentar, în cuprinsul concluziilor scrise, recurentul inculpat a susținut că, întrucât în cauză a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a profesiei de avocat, prev. de art. 348 din C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, iar neconstituționalitatea Legii nr. 51/1995, in integrum, a invocat-o și pentru existenta unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă (constând în faptul că actul normativ privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat a fost adoptat ca lege organică, deși trebuia adoptat ca lege ordinară), care afectează actul normativ în ansamblul său, este evidentă îndeplinirea condiției legăturii dintre norma invocată și soluția pe fondul cauzei.

Or, raportat tocmai la acest motiv de neconstituționalitate extrinsecă, menționat, în motivarea excepției de neconstituționalitate invocată în fața Curții de Apel Brașov, alături de argumentul invocat și anterior în excepția de neconstituționalitate similară adusă în discuție în fața Judecătoriei Brașov, privind faptul că Legea nr. 51/1995 nu prevede care sunt formele de exercitare ale profesiei de avocat, instanța de apel era îndreptățită să procedeze la evaluarea cererii sale cel puțin sub acest aspect și, constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, să dispusă sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Pentru argumentele prezentate, recurentul inculpat a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, admiterea recursului, casarea încheierii recurate, iar în rejudecare, dispunerea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 raportat la art. 73 și art. 76 din Constituția României.

Argumentele anterior prezentate au fost susținute de către recurentul inculpat, într-o manieră sintetică, la termenul de dezbateri din 2 octombrie 2020, acestea, împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte notează că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fiind condamnat, pentru comiterea acestei infracțiuni, la pedeapsa de 5.100 de RON amendă penală, prin Sentința penală nr. 8 din 14 ianuarie 2020 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 257/AP din data de 24 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Reține că, pe parcursul cercetării judecătorești, în primă instanță, inculpatul A. a invocat neconstituționalitatea mai multor dispoziții din Legea nr. 51/1995, precum și a actului normativ în integralitatea sa, prin Încheierea din 14 iunie 2019 a Judecătoriei Brașov fiind admisă cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 107 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/1995.

Prin încheierea aceleiași instanțe din data de 12 decembrie 2019 au fost respinse, ca inadmisibile, printre altele, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 51/1995, respectiv, cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995. Această ultimă încheiere a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 114 din 9 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția penală, ca urmare a respingerii, ca tardiv, a recursului declarat împotriva ei de către inculpat.

Înalta Curte notează că, potrivit Încheierii din data de 12 decembrie 2020 a Judecătoriei Brașov, cererea inculpatului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995, argumentată pe aspectul că actul normativ criticat nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii (deoarece nu definește, nu prevede și nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat), a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu motivarea că legea de referință, în întregul ei, nu are legătură cu soluționarea cauzei, numai în cazul trimiterii în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 348 din C. pen. raportat la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 (actualul art. 25 alin. (3), impunându-se a se pune problema interpretării noțiunii de forme de organizare ale profesiei de avocat, chestiune care însă excedează atribuțiilor instanței de contencios constituțional.

În cursul judecății în apel a cauzei, la data de 5 iunie 2020, inculpatul A. a formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 (aflată la filele x ale dosarului Curții de Apel Brașov), susținând, în esență, că actul normativ invocat, in integrum, încalcă dispozițiile art. 73 și art. 76 din Constituție întrucât a fost adoptat ca lege organică, deși domeniul pe care îl reglementează nu se regăsește în enumerarea cuprinsă în textele constituționale anterior menționate, motiv pentru care trebuia adoptat ca lege ordinară, respectiv, că acesta nu respectă exigențele constituționale referitoare la calitatea legii, având în vedere că nu definește, nu prevede și nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat, astfel că nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice lege.

Această cerere a făcut obiectul analizei instanței de apel prin încheierea din data de 12 iunie 2020, recurată în prezenta cauză.

În cadrul procesual astfel conturat, evaluând această din urmă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995, formulată de inculpatul A., prin prisma datelor concrete ale cauzei și a motivelor invocate în susținerea acesteia, precum și a dispozițiilor legale incidente din materia de referință, Înalta Curte constată, similar Curții de Apel Brașov, că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 in integrum, deși este invocată într-un proces penal în care autorul excepției a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii (de avocat) sau activități, prev. de art. 348 C. pen. raportat la art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, nu îndeplinește exigența legăturii ei cu soluționarea cauzei, întrucât, raportat la datele particulare ale speței și caracterul evident generic al demersului de referință al inculpatului A., nu se decelează aspecte care să justifice concluzia aplicabilității actului normativ invocat, în întregul său, în cauza dedusă judecății, și, cu atât mai puțin, a necesității invocării excepției analizate.

De altfel, în contextul argumentelor concrete invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, exigența legăturii normei invocate cu soluționarea cauzei nu este îndeplinită nici măcar prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reținute în încadrarea juridică a faptei imputate inculpatului.

Distinct de aceste rețineri, în acord cu instanța Curții de Apel Brașov, Înalta Curte constată că, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 51/1995 - argumentată pe aspectul neîndeplinirii condițiilor de claritate, previzibilitate și accesibilitate impuse prin Constituție, ca urmare a faptului că actul normativ de referință nu prevede și nu enumeră care ar fi formele de organizare ale profesiei de avocat - a făcut obiectul unei cereri anterioare de sesizare a Curții Constituționale formulate de inculpat în fața instanței de fond (Judecătoria Brașov), care a fost respinsă prin hotărâre definitivă, reiterarea acesteia în fața instanței de apel se relevă ca fiind un demers ab initio inadmisibil, întrucât pune în discuție caracterul definitiv al soluției dispuse anterior.

Faptul invocării, în actuala procedură, cu titlu suplimentar, a chestiunilor vizând adoptarea Legii nr. 51/1995 cu încălcarea dispozițiilor art. 73 și art. 76 din Constituție, nu are aptitudinea de a modifica concluzia privind inadmisibilitatea demersului judiciar al inculpatului A., câtă vreme constatându-se, cu caracter definitiv, lipsa oricărei legături între actul normativ in integrum și soluția pe fondul cauzei, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru învestirea Curții Constituționale cu examinarea criticii de neconstituționalitate extrinsecă adusă acestuia.

Pentru argumentele prezentate, notând și că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități procesuale, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de inculpatul A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin încheierea recurată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Urmare acestei soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Încheierea din data de 12 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2020.

Procesat de GGC - LM