ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4043/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 153 de la 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 4840/104/2008, au fost respinse cererile de revizuire formulate de revizuientul condamnat M.I.,cetățean român, studii superioare, consilier, căsătorit, serviciul militar satisfăcut, recidivist, în prezent aflat în P.M.S. Craiova, ca neîntemeiate.

A fost obligat revizuientul condamnat la 250 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul M.J.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 66 din 26 martie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 1276/P/2006, în baza art. 10 lit. b)

1

a dispus achitarea inculpatului și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza arat. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 100 lei.

S-a luat act că P.P. și C.F. nu s-au constituit părți civile, iar inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

Curtea de apel Craiova, prin Decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 6070/104/2006 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a desființat în parte sentința atacată cu privire la revizuientul M.I. și în baza art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. c) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 86

4

C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, urmând ca revizuientul să execute și această pedeapsă prin privare de libertate.

În total revizuientul va executa pedeapsa de 2 ani închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 1459 din 21 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 6070/104/2006 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de revizuientul M.I. și de G.S.

Condamnatul M.I. a formulat 5 cereri de revizuire penală după cum urmează:

În cererea de revizuire din 19 mai 2008 au fost invocate în sensul art. 394 C. proc. pen., ca motive: a fost anchetat de către un agent de poliție, deși acesta nu era competent să efectueze cercetările penale; s-au făcut presiuni pentru a recunoaște fapta fiind amenințat de către lucrătorii de poliție; declarația i-a fost dictată și obligat să scrie; a fost reținut în mod nelegal de la ora 23,00, la ora 6,00; cercetarea penală a fost efectuată fără să i se asigure asistență juridică din oficiu; învinuirea se întemeiază numai pe două declarații date de soții C. care sunt subiective; în cauză nu a fost prins în flagrant.

În cererea de revizuire din 21 mai 2008 au fost invocate motive de revizuire penală: a fost anchetat de către un agent de poliție, deși acesta nu era competent să efectueze cercetarea penală; s-au făcut presiuni pentru a recunoaște fapta fiind amenințat de către lucrătorii de poliție; declarația i-a fost dictată și obligat să scrie; la cercetarea penală nu a participat un procuror; cercetarea penală a fost efectuată fără să i se asigure asistența juridică din oficiu; învinuirea se întemeiază numai pe două declarații date de soții C. care sunt subiective; în cauză nu a fost prins în flagrant; se solicită audierea martorilor D.D., M.S. și I.V. care cunosc împrejurarea că denunțătorii nu au depus plângere pentru infracțiunea de luare de mită; nu au fost găsiți banii care fac obiectul infracțiunii asupra inculpatului (revizuientului).

În cererea de revizuire din 4 iunie 2008 au fost invocate ca motive de revizuire următoarele: a fost anchetat de către un agent de poliție care potrivit fișei postului nu era competent să efectueze cercetarea penală; C.F. nu a depus denunț în legătură cu fapta penală;

s-au făcut presiuni pentru a recunoaște fapta fiind amenințat de către lucrătorii de poliție; declarația i-a fost dictată și obligat să scrie; cercetarea penală a fost efectuată fără să i se asigure asistența juridică din oficiu.

În cererea de revizuire din 15 august 2008 au fost invocate ca motive de revizuire următoarele: a fost anchetat de către un agent de poliție care nu era competent să efectueze cercetările penale; C.F. nu a depus denunț în legătură cu fapta penală;

s-au făcut presiuni pentru a recunoaște fapta fiind amenințat de către lucrătorii de poliție; declarația i-a fost dictată și obligat să scrie; cercetarea penală fost efectuată fără să i se asigure asistență juridică din oficiu.

În cererea de revizuire din 6 noiembrie 2008 au fost invocate de motive de revizuire în sensul dispozițiilor art. 394 lit. e) C. proc. pen., motivul că prin două hotărâri judecătorești definitive s-au pronunțat soluții contradictorii respectiv s-a dispus achitarea inculpatului, iar prin alta condamnarea acestuia.

Examinând cererile de revizuire prin prisma sentinței instanței de fond și în baza dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., instanța a apreciat că motivele invocate de revizuient nu se regăsesc în motivele strict prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și în consecință au fost respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. revizuirea se poate solicita numai în cazurile limitativ prevăzute și are drept scop exonerarea în totalitate de răspundere penală sau civilă a revizuientului.

Art. 394 lit. a) C. proc. pen. stabilește că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță în soluționarea cauzei.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, prevederile care o reglementează sunt de strictă interpretare, instanțelor de judecată nefiindu-le permisă extinderea lor și la alte cazuri decât cele prevăzute limitativ de lege.

În consecință, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Instanța de revizuire nu a putut să reaprecieze probele administrate în cursul procesului în condițiile în care nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanță.

Este obligatoriu ca împrejurarea nouă (în raport de judecata în fond) să preexiste momentului admiterii în principiu a cererii de revizuire.

Nulitatea actelor de urmărire penală care au fost invocate de revizuient în sensul că au fost întocmite de un agent de poliție cu încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., nu s-a confirmat, deoarece urmărirea penală a fost efectuată de procuror conform dispozițiilor enunțate mai sus, iar potrivit dispozițiilor art. 213 C. proc. pen., organele de poliție erau obligate să efectueze acte de cercetare, ce nu puteau fi amânate chiar dacă acestea nu erau de competența lor, tocmai în vederea stabilirii unui minim de elemente care să contureze comiterea unei infracțiuni.

Motivul invocat de revizuient că nu i s-a respectat dreptul de apărare de către organele de urmărire penală nu s-a confirmat, în cauză nefiind încălcate dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. cu privire la obligativitatea apărătorului din oficiu.

În timpul cercetărilor penale, persoana nu are calitatea de învinuit sau inculpat, iar asistarea de către apărător nu este obligatorie, nefiind incidente dispozițiile art. 171 C. proc. pen.

Nu au fost îndeplinite nici condițiile cu privire la administrarea probelor în sensul nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că inculpatul ar fi dat declarații prin constrângere de către organele de poliție, acesta formulând plângere penală împotriva persoanelor care l-au anchetat și mai mult decât atât, în timpul urmăririi penale revizuientul nu a recunoscut faptele comise.

De asemenea, în cauză nu operează nici nulitatea absolută privind sesizarea instanței în sensul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prin aceea că partea vătămată C.M. s-a adresat organelor de poliție, reclamând faptele săvârșite de inculpat, denunțul fiind înregistrat sub nr. A/3019826 din 4 iulie 2006.

Organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu la data de 4 iulie 2006 în legătură cu fapta sesizată ulterior de P.P., astfel că, în raport de toate probele administrate s-a constatat că sesizarea organelor de urmărire penală s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 221 C. proc. pen.

Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite nici condițiile cazului de nulitate absolută în sensul dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., prin aceea că vinovăția revizuientului nu s-a stabilit numai pe baza declarațiilor subiective ale soților C. și a denunțătorului P.P., aceasta fiind stabilită cu celelalte probe testimoniale cu acte, și chiar cu recunoașterile parțiale ale revizuientului care a arătat că a efectuat controlul la societățile care erau prevăzute în plan, că a constatat încălcările d lege menționate în declarațiile denunțătorului, însă a negat primirea de foloase, pentru exonerarea de răspundere contravențională a administratorilor societăților.

Sub acest aspect instanțele de judecată au analizat toate probele administrate în cauză pentru stabilirea unei corecte situații de fapt.

Cu privire la motivul invocat de revizuient că nu s-a realizat flagrantul față de infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, instanța a constatat că organele de cercetare penală au fost sesizate după săvârșirea faptelor, astfel încât nu s-a putut realiza prinderea în flagrant a revizuientului, precum și găsirea banilor.

De altfel, prinderea în flagrant nu este obligatorie pentru dovedirea infracțiunilor de corupție ca și găsirea banilor dați cu titlu de mită.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile unui caz de nulitate absolută în sensul art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la obligativitatea flagrantului.

Sub aspectul ultimului motiv de revizuire invocat de condamnat în sensul că există două hotărâri judecătorești definitive unde s-au pronunțat soluții contradictorii, instanța a reținut că prin Decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de revizuientul M.I. și a dispus achitarea acestuia în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de luare de mită respectiv la data de 30 iunie 2006 – denunțător F.M. (rechizitoriul nr. 793/PA/2006).

Neexistând identitate între infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea și fapta pentru care s-a dispus achitarea, nu s-a putut reține existența motivului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de revizuire formulate de inculpat au fost respinse.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul revizuientul M.I., prin motivele scrise depuse la dosar a arătat că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât la data pronunțării sentinței penale de condamnare nu se cunoștea faptul că o altă instanță egală în grad cu privire la actele de urmărire penală efectuate în cauză, stabilise fără putință de tăgadă că declarația dată de inculpata G.S. la 3 iulie 2006, nu poate fi folosită în procesul penal, nulitatea actelor de urmărire penală fiind confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Actele au fost întocmite cu nerespectarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen. În cauză nu erau îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 213 C. proc. pen.

S-a mai arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. privind obligativitatea apărării din oficiu, în condițiile în care pe referatul cu propunerea de declinare a competenței, s-a făcut mențiunea că s-a început urmărirea penală, iar infracțiunea pentru care era cercetat, este sancționată cu închisoare mai mare de 5 ani.

Situația invocată poate fi asimilată situației existenței unor soluții definitive care nu se pot concilia.

În cele trei rechizitorii emise s-au avut în vedere actele de cercetare întocmite de un organ necompetent, precum și declarația inițială dată în fața acestui organ necompetent de către inculpata G.S.

Prin două sentințe penale definitive, s-a dispus achitarea inculpatului, stabilindu-se că actele de urmărire penală efectuate de organul de urmărire penală necompetent sunt nule și că declarația inculpatei G.S. nu poate fi folosită în procesul penal, iar celelalte probe nu confirmă săvârșirea infracțiunilor.

S-a mai arătat că instanța de fond a reluat motivarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fără a face o analiză obiectivă a tuturor motivelor expuse de revizuient.

În declarațiile date, C.F. a spus că nu a făcut imediat reclamația și că a formulat-o la insistențele și presiunea agentului de poliție.

Soții C. nu s-au mai constituit părți civile și nu s-a constatat nici un prejudiciu.

Prin Decizia penală nr. 99 de la 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 4840/104/2008 a fost respins apelul declarat de revizuientul M.I. împotriva sentinței penale nr. 153 de la 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 4840/104/2008, ca nefondat, fiind obligat apelantul la 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a dispus în mod corect respingerea cererilor de revizuire formulate de revizuientul condamnat.

Potrivit dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Acest caz de revizuire presupune fapte sau probatorii noi și nu mijloace de probă ale unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

De asemenea, acest caz de revizuire nu presupune o readministrare a probelor sau o reinterpretare a probatoriului administrat.

Împrejurările invocate de revizuient, respectiv nulitatea actelor de urmărire penală, dreptul la apărare în faza de urmărire penală, modul de administrare a probelor, modul în care au fost sesizate organele de urmărire penală și instanța de judecată, nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și nici în celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., ci reprezintă critici formulate de condamnat în privința modului în care s-a desfășurat urmărirea penală și cercetarea judecătorească.

Aceste critici nu puteau fi analizate însă decât în cadrul unei căi de atac, respectiv recurs, în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

În privința cazului de revizuire prevăzut de art. 396 lit. e) C. proc. pen. invocat, de asemenea de revizuient, s-a constatat că, prin Decizia penală nr. 35 din 29 februarie 2008 pronunțată în Dosar nr. 6672/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 333 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 6671/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 2563 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu este incident în cauză, întrucât nu s-a constatat existența mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Cele două decizii penale menționate, precum și decizia penală prin care revizuientul a fost condamnat, nu au privit aceeași faptă care să fi fost eventual săvârșită de revizuient, ci fapte diferite, așa cum a rezultat din motivarea deciziilor penale.

Având în vedere considerentele de mai sus, curtea de apel în temeiul art. 379 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, apelul formulat, ca nefondat, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul revizuient la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs revizuientul condamnat M.I., fără a arăta inițial în scris motivele de recurs.

La dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 28108 de la 10 august 2009 și aflată la fila 14 dosarul Înaltei Curți, o cerere formulată de recurentul revizuient M.I., prin care a arătat că în curând va fi pus în libertate din Penitenciarul Tg. Jiu, solicitând citarea sa la adresa pe care a indicat-o.

De asemenea a fost depusă la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 28589 la 18 august 2009 și aflată la fila 18 dosarul Înaltei Curți, o adresă din partea Penitenciarului Târgu-Jiu care a comunicat că numitul M.I. nu poate fi transferat și prezentat la termenul din data de 10 septembrie 2009, deoarece la data de 2 septembrie 2009 urmează să fie discutat în comisia de propuneri pentru liberare condițională, precum și că se află în executarea unei pedepse de 2 ani pentru O.U.G. 195/2002 aplicată prin sentința penală nr. 66/2007, mandat nr. 112/2008 emise de Tribunalul Olt, a fost arestat la data de 30 aprilie 2008, are antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar și în cazul în care, comisia și instanța de judecată se vor pronunța favorabil, susnumitul urmează a fi liberat condiționat la data de 8 septembrie 2009, iar în cazul în care va fi amânat la comisia pentru liberare condiționată va comunica în vederea fixării unui nou termen de judecată, indicând domiciliul și C.N.P.-ul acestuia.

Totodată, au mai fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 29585 la 3 septembrie 2009 și aflate la filele 20-30 dosarul Înaltei Curți, o cerere formulată de recurentul revizuient de amânare a judecării cauzei, în vederea angajării unui avocat, anexând și motivele de recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul revizuient condamnat a solicitat în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) raportat la art. 407 C. proc. pen. admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 153 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 4840/104/2008 și a deciziei penale nr. 99 din 8 mai 2009, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4840/104/2008 și a se dispune rejudecarea de către instanța de fond, Tribunalul Olt, a cererii de revizuire, pentru încălcările de lege existente, în cazul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., urmând ca instanța de fond, după casare să dispună, în temeiul art. 394 C. proc. pen. admiterea în principiu, a cererii de revizuire, sub aspectul regularității (îndeplinirea condițiilor în care poate fi exercitată), și, pe fond, Deciziei penale nr. 201 din 1 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel, în Dosarul nr. 6070/104/2006.

Potrivit prevederilor art. 394 lit. e) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Până în prezent nici legiuitorul și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu au definit noțiunea de hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia.

Dacă sub aspectul stabilirii datei rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel (art. 416 C. proc. pen.) și datei rămânerii definitive a hotărârii instanței de recurs (art. 417 C. proc. pen.), normele legale stabilesc termenii în concret, fără a se lăsa loc de interpretări, în ceea ce privește expresia „care stabilesc termenii în concret, fără a se lăsa loc de interpretări, în ceea ce privește expresia” care nu se pot concilia, nu există soluții de practică judiciară și nici opinii concrete de doctrină.

Calea extraordinară de atac a revizuirii determină reexaminarea cauzei în care s-a pronunțat ultima hotărâre judecătorească, în aprecierea acelor împrejurări noi, asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat la judecata în fond.

În această situație se pune problema exprimării opiniei anterioare, simultane sau posterioară, privind interpretarea dispozițiilor legale de către instanțele de judecată, care nu au fost cunoscute la data judecării fondului cauzei.

În speță, urmează a se constata că I.C.C.J. a interpretat prin două decizii penale: nr. 2638 din 5 septembrie 2008 și nr. 3331 din 21 octombrie 2008, modul de valorificare a mijloacelor de probă, pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000. În acest sens, s-a apreciat că, urmărirea penală trebuie desfășurată doar de procuror, în condițiile prevăzute de art. 209 C. proc. pen., iar actele întocmite de organul de cercetare penală nu vor fi valorificate ca acte premergătoare, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 213 C. proc. pen., Aprecierea inclusă în Decizia nr. 1459 din 21 aprilie 2008 a I.C.C.J., în sensul că, deoarece organele de poliție s-au sesizat din oficiu, conform art. 213 C. proc. pen. și aveau obligația să efectueze acte de cercetare, ce nu sufereau amânare, chiar dacă acestea nu erau de competența lor, în vederea stabilirii unui minim de elemente care să contureze comiterea unei infracțiuni, este ireconciliabil, contradictorie, incompletă și eronată, producând prejudicierea gravă a revizuientului M.I.

Recurentul revizuient condamnat a apreciat că această soluție este greșită, deoarece nu ține seama de elementele specifice dispozițiilor legale, procedurale, privind competența specială a procurorului, în faza urmăririi penale. Argumentul care demonstrează acest lucru constă în faptul că, organele de poliție, ca organe de cercetare penală au cunoscut de la început conținutul faptei pentru care partea civilă a depus plângere: luare de mită.

De aceea, sentința penală nr. 153/2008 și Decizia nr. 99/2009, care formează obiectul prezentei cereri de revizuire, sunt nelegale, iar situația invocată, urmează a se reține că reprezintă un motiv dintre cele prevăzute de lege pentru revizuirea hotărârii pronunțate, revizuirea fiind posibilă și impunându-se cu necesitate.

Așadar, fiind vorba de hotărâri definitive este relevant de stabilit că nu se poate îngădui să existe două interpretări ireconciliabile cu privire la aceeași dispoziție legală, în condițiile în care I.C.C.J. are competența să unifice practica judiciară, prin interpretarea unitară a art. de lege, în deciziile de speță, cât și să îndrume obligatoriu activitatea de practică judiciară și de lege ferenda, prin deciziile de îndrumare.

Dreptul de a cere revizuirea hotărârii definitive este exercitat în condițiile dispozițiilor prevăzute de art. 394 lit. e) C. proc. pen. pentru asigurarea pronunțării unor hotărâri legale, care să certifice interpretarea unitară, stabilă a legii. Față de această împrejurare a solicitat să se constate că există două hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, contradictorii, cu privire la situații de fapt, identice care au fost rezolvate în mod diferit de I.C.C.J., prin interpretarea diametral opusă a textelor legale în vigoare, ceea ce nu este permis de logica juridică și de principiile procedurale.

Prin Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007, I.C.C.J. s-a pronunțat cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., rezumându-se să constate că, din ansamblul normelor cuprinse în art. 393-406 C. proc. pen., soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv etapa admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege și etapa rejudecării cauzei, după admiterea în principiu a cererii de revizuire.

În ipoteza absenței cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc. pen., acestea aveau obligația să pronunțe o soluție de respingere a cererii de revizuire formulată de revizuient, ca inadmisibilă, prin sentință, conform art. 403 alin. (3) teza a-II-a C. proc. pen., iar nu ca neîntemeiată, cum greșit s-au pronunțat instanțele de fond.

I.C.C.J. a statuat că, din întreaga reglementare privind soluționarea cererii de revizuire în fața instanței a rezultat că, voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menționate.

Neprocedând în acest mod, instanțele de fond și apel au pronunțat soluții nelegale, motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanța de fond, Tribunalul Olt, pentru judecarea cererii de revizuire.

În conținutul Deciziei de îndrumare nr. 60/2007 I.C.C.J. nu explică alți termeni și nu stabilește, de principiu, un mod de interpretare obligatorie al art. 394 lit. e) C. proc. pen.

În această situație, urmează a se reține că, în practica I.C.C.J. nu este rezolvată principial sau pe speță, contradicția existentă între hotărârile judecătorești pronunțate privind de interpretare diferită a acelorași norme legale și la valoarea juridică a acesteia, în procesul penal privind obligativitatea desfășurării numai de către procuror, conform art. 209 C. proc. pen. a urmăririi penale și în faza actelor premergătoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Deși, prin hotărârile judecătorești pronunțate de I.C.C.J., în speță, se rezolvă cazul concret a căror valabilitate vizează doar cauza anume, pentru care a fost sesizată instanța, totuși se reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, pentru înlăturarea erorilor judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită recunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Orice instanță de judecată are obligația să pronunțe hotărârea în faza probelor administrate proprio sensibus și a interpretării unitare, stabile a dispoziției legale aplicabilă în speță.

Principiul interpretării unitare și stabile impune ca un complet de judecată să adopte aceeași soluție în cazurile identice și să interpreteze în același mod textul legal invocat de părțile interesate, astfel încât să nu existe interpretări diferite a legii în cadrul aceleași ședințe de judecată sau în pretoriul aceleași instanțe.

Când interpretarea normei legale aparține I.C.C.J., într-o decizie de speță, gradul de generalitate al acesteia crește, pentru că nu face referire la starea de fapt, ci la regula, principiul interpretării legii, cu valoarea de principiu, iar nu simple opinii, personale, ale magistraților privind o stare de fapt (situație în care opiniile au valoare personală, strictă).

Contradicțiile de interpretare existente între cele 3 decizii ale I.C.C.J. reprezintă motivul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen. („două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia”), având scopul „înlăturării erorilor judiciare” comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul, care se deosebește de art. 385

9

alin. (15) C. proc. pen.”, când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeași faptă”.

Cererea de revizuire este fundamentată pe art. 394 lit. e, deoarece cele trei hotărâri judecătorești aparțin aceleiași instanțe (I.C.C.J. ) și privesc aceeași persoană (revizuientul M.I.) pentru 3 situații de fapt identice, iar nu asemănătoare, conform principiului judecății analitice.

Până la modificarea instituției revizuirii, recurentul revizuient condamnat consideră că, dispozițiile legale prevăzute de art. 394 lit. e) C. proc. pen. sunt aplicabile în speță, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, deoarece în penal nu trebuie să existe instituții nefrecventate.

La termenul de judecată de la 10 septembrie 2009, în recurs, Înalta Curte, față de Hotărârea Adunării Generale a I.C.C.J. prin care s-a solidarizat la protestul celorlalte instanțe din țară, în asigurarea condițiilor statutului de către stat, precum și apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul revizuient, în vederea angajării unui apărător a amânat cauza la 22 octombrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la data menționată, aflată la fila 32 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 34438 la 20 octombrie 2009 și respectiv sub nr. 34660 la 22 octombrie 2009 și aflate la filele 35; 37 la care au fost anexate și fotocopiile unor acte medicale, aflate la filele 36; 38 dosarul Înaltei Curți, o cerere primită prin fax, aflată la fila 34 dosarul Înaltei Curți, cereri succesive ale recurentului revizuient condamnat M.I., prin care a solicitat amânarea cauzei, pentru a se putea prezenta cu apărător ales, învederând probleme de sănătate, fiind internat în spital.

La termenul de judecată de la 22 octombrie 2009, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul revizuient pentru a i se da posibilitatea să se prezinte în fața instanței, a amânat cauza la 3 decembrie 2009, așa cum rezultă din încheierea de la data menționată, aflat la fila 40 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei a fost depusă în dublu exemplar cererea primită prin fax, formulată de recurentul revizuient condamnat prin care acesta a învederat probleme serioase de sănătate și lipsa unor posibilități financiare pentru a face deplasarea la I.C.C.J. la termenul fixat, solicitând judecarea cauzei în lipsa sa și cu un avocat din oficiu, cerere aflată la filele 43-44 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, la apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul revizuient M.I., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

S-a referit că recurentul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat judecarea sa în lipsă, cu desemnarea unui apărător din oficiu.

Înalta Curte, apreciind ca fondată, cererea formulată de revizuient a dispus ca apărarea sa să fie efectuată de un apărător din oficiu, avocat V.D. și a acordat părților, cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Apărătorul recurentului revizuient a arătat că invocă temeiul prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., întrucât există două hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași fapte și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Olt.

Concluziile reprezentantului M.P. asupra recursului declarat de revizuientul condamnat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate, Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a)

s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b)

un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c)

un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d)

un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e)

când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe, reținând că motivele formulate de revizuientul condamnat referitoare la nulitatea actelor de urmărire penală în sensul că ar fi fost întocmite de un agent de poliție cu încălcarea dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., art. 213 din același cod, nerespectarea dreptului la apărare de către organele de urmărire penală, nerespectarea condițiilor referitoare la administrarea probelor, în sensul că ar fi dat declarații sub constrângere de către organele de poliție, cu privire la denunțul formulat de partea vătămată C.M., cu privire la vinovăția recurentului revizuientului, la realizarea flagrantului față de infracțiunea pentru care a fost trimis nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

De asemenea, nici motivul referitor la existența a două hotărâri judecătorești definitive unde s-au pronunțat soluții contradictorii nu a putut fi reținut, întrucât nu exista identitate între infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea și fapta pentru care s-a dispus achitarea inculpatului M.I., așa încât nu s-a putut reține cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. e) C. proc. pen., astfel că cererile de revizuire formulate de revizuient au fost respinse.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un examen propriu asupra cererilor revizuientului, cât și a motivelor invocate de acesta în apel, motivând că împrejurările invocate de revizuient, respectiv nulitatea actelor de urmărire penală, dreptul la apărare în faza de urmărire penală, modul de administrare a probelor, modul în care au fost sesizate organele de urmărire penală și instanța de judecată nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ci reprezintă critici formulate de condamnat în privința modului în care s-a desfășurat urmărirea penală și cercetarea judecătorească, care nu puteau fi analizate însă decât în cadrul unei căi de atac, respectiv recurs, în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Totodată, instanța de apel în mod expres a reținut că în privința cazului de revizuire prevăzut de art. 396 lit. e) C. proc. pen. invocat de revizuient, a constatat că, prin Decizia penală nr. 35 din 29 februarie 2008 pronunțată în Dosar nr. 6672/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 333 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia penală nr. 203 din 6 noiembrie 2007 pronunțată în Dosar nr. 6671/104/2006 al Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 2638 din 5 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuientul a fost achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. și, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În raport cu cele arătate, prima instanță de control judiciar a stabilit că dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu a constatat existența mai multor hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, precum și faptul că cele două decizii penale și decizia penală prin care revizuientul a fost condamnat, nu au privit aceeași faptă care să fi fost eventual săvârșită de revizuient, ci fapte diferite, așa cum a rezultat din motivarea deciziilor penale.

De asemenea, Înalta Curte, în baza propriului examen asupra motivelor invocate, în recurs, de către recurentul revizuient condamnat M.I., constată că apărările invocate referitoare la încălcarea normelor de procedură, privind nerespectarea dreptului la apărare, nulitatea actelor de urmărire penală, în sensul că nu ar fost efectuate de către procuror, potrivit dispozițiilor art. 209 alin. (3) C. proc. pen., încălcarea art. 213 C. proc. pen. au fost analizate în mod expres în calea ordinară de atac a recursului, așa cum rezultă din considerentele Deciziei penale nr. 1459 de la 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație, pronunțată în Dosarul nr. 6070/104/2006, așa încât critica reiterată în cererea de revizuire nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nefiind îndeplinită condiția descoperirii de fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Totodată, nu pot fi avute în vedere nici apărările invocate de recurentul revizuient condamnat M.I., referitoare la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. privind inconcialibilitatea a două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive, în contextul cauzei, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile pentru incidența acestui caz de revizuire.

Potrivit cazului de revizuire prevăzut la art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. acesta vizează hotărâri definitive ale instanțelor penale privind fondul cauzei, în sensul unor pronunțări diferite asupra existenței faptei, a săvârșirii ei de către inculpat și a vinovăției acestuia, iar inconcialibilitatea hotărârilor definitive înseamnă că se exclud una pe alta.

Altfel spus inconcialibilitatea unor hotărâri definitive se referă la faptul că printr-o hotărâre se constată existența unei fapte, iar printr-o altă hotărâre se neagă expres existența acesteia, deci aceeași faptă cu inculpați diferiți sau într-o cauză este condamnat ca autor unic al faptei un inculpat, iar în altă cauză este condamnat tot ca unic autor un alt inculpat pentru aceeași faptă, ori chiar și în cazul unui singur inculpat, dar cu privire la fapte diferite, în sensul condamnării inculpatului pentru o faptă săvârșită într-o anumită zi și la o anumită oră, care face inconciliabilă condamnarea sa pentru o altă faptă, săvârșită într-o altă localitate, în aceeași zi și oră, deoarece nu este posibilă prezența aceleiași persoane în același moment în localități aflate la distanțe apreciabile.

Din examinarea cauzei rezultă că prin sentința penală nr. 66 din 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, Secția penală, ce a fost modificată prin Decizia penală nr. 201 de la 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală, prin această din urmă decizie, inculpatul M.I. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 1 an închisoare, pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1053 din 09 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, în baza art. 86

4

C. pen., pedeapsă ce se va executa prin cumul aritmetic cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată în speță, în total pedeapsa de 2 ani închisoare (faptă comisă la 30 iunie 2006 ca urmare a unui control la SC C. SRL Slatina), rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1459 de la 21 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpații M.I. și G.S. împotriva Deciziei penale nr. 201 din 1 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală; prin sentința penală nr. 65 de la 26 martie 2007 a Tribunalului Olt, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6071/104/2006 (nr. format vechi 1277/P/2006), în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen. a fost achitat inculpatul M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., fiindu-i aplicată inculpatului în baza art. 91 C. pen. 1000 lei amendă administrativă (fapta pretins a fi comisă la data de 3 iulie 2006 ca urmare a controlului efectuat la magazinul SC M.A. SRL), sentință ce a fost modificată prin Decizia penală nr. 203 de la 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6071/104/2006, în sensul respingerii, ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt declarat împotriva sentinței penale nr. 65 din data de 26 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 6071/104/2006 și admis apelul declarat de inculpatul M.I., declarat împotriva aceleiași sentințe, desființată sentința și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2638 de la 5 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6071/104/2006, în sensul respingerii, ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 203 din 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală privind pe inculpații G.S. și M.I.; prin sentința penală nr. 176 de la 26 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6072/104/2006 (număr format vechi 1278/P/2006), inculpatul M.I. a fost condamnat pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare, iar în condițiile art. 86

4

raportat la art. 83 C. pen. a revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 1053 din 09 septembrie 2003 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 605 din 03 decembrie 2003 a Tribunalului Olt, aceasta executându-se cumulat, inculpatul a avut de executat 4 ani închisoare ca pedeapsă principală, ( fapta comisă la 3 iulie 2006 de inculpat ca urmare a controlului efectuat la magazinul SC B. SRL), iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I. pentru fapta prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (faptă pretins comisă de inculpat la 30 iunie 2006, ca urmare a controlului efectuat la SC E. SRL), sentință ce a fost modificată prin Decizia penală nr. 35 de la 29 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6072/104/2006, în sensul admiterii apelului inculpatului M.I. împotriva sentinței penale nr. 176 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 6072/104/2006, desființată în parte sentința și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3331 de la 21 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 6072/104/2006 în sensul respingerii, ca nefondat a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 35 din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală privind pe inculpații M.I. și G.S.

Or, așa cum rezultă din considerentele celor trei sentințe pronunțate, rămase definitive, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție pentru existența cazului de revizuire prevăzută de art. 394 lit. e) din C. proc. pen. și anume aceea referitoare la inconcialibilitatea hotărârilor rămase definitive, întrucât inculpatul M.I. a fost condamnat și respectiv achitat pentru fapte diferite, fie că aceea care a fost comisă, fie acelea care au fost pretins a fi săvârșite, așa cum s-a evidențiat mai sus, s-au realizat, ca urmare a unor controale efectuate la magazine, aparținând unor societăți diferite, ceea ce conferă unicitate fiecărei fapte, chiar dacă aceste controale au fost efectuate în aceeași zi, ele s-au realizat succesiv la firme diferite și nu în același timp, așa încât nu se pot exclude unele pe altele.

Mai mult, controlul judiciar efectuat de către instanțe, ca urmare a exercitării căilor ordinare de atac, a constatat în mod concret, potrivit considerentelor reținute în hotărârile pronunțate, fapta comisă sau faptele pretins a fi comise, în mod efectiv, de către inculpat, arătând detaliat, data fiecărei fapte și societățile comerciale la care s-au efectuat controale, iar soluțiile adoptate, în fiecare din hotărârile pronunțate s-au circumscris limitelor investirii instanțelor, așa încât analiza mijloacelor de probă administrate, față de criticile invocate, s-au referit strict la faptele cu care au fost investite, ceea ce înlătură susținerea că prin hotărârile pronunțate au fost examinate aceleași fapte, iar soluțiile au fost diferite, întrucât așa cum s-a precizat faptele au fost diferite și succesive, neexistând inconcialibilitate între hotărârile pronunțate.

De asemenea nu pot fi avute în vedere nici argumentele invocate de către recurentul revizuient în scris privind Decizia în interesul legii nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, deoarece aceasta nu își găsește aplicabilitatea în cauza de față.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică sub toate aspectele, aceasta fiind judicios motivată, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, în scris, respectiv art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., iar apărările susținute de către recurentul revizuient condamnat, atât în motivele de recurs, formulate în scris cât și cele orale de către apărătorul din oficiu, nu sunt fondate.

Totodată, Înalta Curte verificând hotărârea atacată nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul revizuient condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuient condamnat M.I. împotriva Deciziei penale nr. 99 din 8 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.