ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 235/2008

Deliberând

asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1418 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art. 178 alin. (2) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 248.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă G.Șt.I. și la plata sumei de 25.000.000 lei daune morale.

A fost obligat inculpatul la plata a 500.000 lei prestație periodică în favoarea minorei A.I.D., începând cu data de 18 ianuarie 2004 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației.

Conform art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și partea vătămată G.Șt.I., iar prin decizia penală nr. 74 din 21 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. 7595/2005, au fost admise apelurile, s-a desființat sentința penală nr. 1418 din 25 octombrie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgoviște și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, care a înregistrat-o sub nr. 2302/2006.

Prin încheierea cu nr. 3888 din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul cu nr. 7772/1/2006, s-a admis cererea de strămutare formulată de petiționarul G.Șt.I., dispunându-se în consecință strămutarea cauzei la Tribunalul Dolj, menținându-se actele îndeplinite la instanța de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Primind cauza spre competentă soluționare, Tribunalul Dolj a înregistrat-o sub nr. 1042/63/2006 (număr în format vechi 2135/P/2006), iar prin sentința penală nr. 183 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 2135/2006, s-a dispus în baza art. 178 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului P.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru o perioadă de 4 ani, conform art. 82 C. pen., și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind condițiile a căror nerespectare vor conduce la revocarea suspendării condiționate a executării.

S-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat inculpatul la 15.000 lei despăgubiri civile și la 5.000 lei daune morale către partea civilă G.Șt.I., precum și la plata sumei de 50 lei lunar, cu titlu de prestație periodică în favoarea minorei A.I.D., începând cu data de 18 ianuarie 2004 și până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației.

S-a respins cererea formulată de partea civilă privind acordarea cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că a fost trimis în judecată inculpatul P.I., în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița nr. 106/P/2004, pentru săvârșirea unei infracțiuni de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în dimineața de 18 ianuarie 2004, inculpatul, agent de poliție în cadrul Poliției Titu, județul Dâmbovița, a plecat de la locul de muncă spre domiciliu, conducând autoturismul proprietate personală marca DACIA 1310, iar în jurul orelor 5,30 – 5,40, pe raza localității Comișani, pe fondul unui carosabil acoperit cu polei și aflându-se sub influența alcoolului, cu o alcoolemie de aproximativ 0,7 gr. ‰, inculpatul a acroșat și accidentat mortal pe numita G.G., care se îndrepta de la domiciliu spre stația de autobuz.

Fiind anunțate, organele de poliție s-au deplasat la fața locului, au încheiat proces-verbal, au efectuat fotografii judiciare și au întocmit o schiță, din care rezultă că autoturismul condus de inculpat era oprit pe partea stângă a șoselei asfaltate și fără marcaj longitudinal și, de asemenea, că nu existau urme de frânare.

Din raportul de autopsie medico-legală nr. 18/ A din 29 ianuarie 2004, a rezultat că moartea victimei G.G. a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui traumatism cu fracturi multiple și disjuncție atlanto-occipitală, care s-au putut produce în condițiile unui accident rutier, printr-un mecanism de lovire-basculare-proiectare, victima aflându-se în ortostatism și fiind lovită în spate.

Raportul de expertiză traseologică nr. 100541 din 23 februarie 2004, a concluzionat că pe obiectele vestimentare ale victimei au existat multiple urme de substanță brun-roșcată cu aspect de sânge, urme de frecare și rupere a materialului textil și urme materiale cu aspect de noroi sau nisip, create ca urmare a unui accident rutier.

Din buletinul de analiză toxicologică nr. 137/138 din 20 ianuarie 2004, a rezultat că inculpatul a prezentat o alcoolemie de 0,75 gr. ‰, respectiv 0,65 gr. ‰ la proba II, recoltată la orele 8,45, iar I.N.M.L. București a recalculat alcoolemia, rezultând că, la orele 5,30 - 5,45, inculpatul putea avea, teoretic, o alcoolemie în creștere de aproximativ 0,7 gr. ‰.

Prima instanță a reținut în totalitate situația de fapt descrisă în rechizitoriu, în raport de probatoriile administrate atât în faza urmăririi penale, cât și în fața instanței, respectiv proces-verbal de cercetare la fața locului, fotografii judiciare, copie certificat înmatriculare auto, proces-verbal de verificare tehnică și fotografii judiciare, proces-verbal de constatare, raport de autopsie medico-legală, completarea la raportul medico-legal, fotografii judiciare necropsie cadavru, documente de recoltare și analiză alcoolemie, expertiză medico-legală recalculare alcoolemie, concluziile expertizei tehnice judiciare, raport de expertiză tehnică, declarațiile părții civile, declarațiile martorilor, interogatoriile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia.

Au fost analizate apărările inculpatului, care a invocat culpa concurentă a victimei, întrucât aceasta circula pe partea dreaptă a sensului de mers pe care se deplasa inculpatul, reținându-se că apărările sunt infirmate de concluziile raportului de expertiză tehnică privitor la dinamica producerii accidentului, în sensul că localizarea avariilor suferite de autoturism în urma impactului, precum și a leziunilor victimei, demonstrează că aceasta a fost lovită din spate cu partea dreaptă a autovehiculului, locul impactului aflându-se pe carosabil, aproape de marginea din stânga a drumului, pe sensul de mers al inculpatului.

De asemenea, au fost reținute probe testimoniale din care rezultă că inculpatul, anterior producerii impactului a fost observat în timp ce se deplasa pe carosabil în zig-zag, ceea ce susține concluzia expertului tehnic în sensul că inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, adică pe partea stângă a carosabilului, în direcția sa de mers, unde circula și victima regulamentar, producându-se astfel impactul și accidentarea victimei.

În consecință, s-a reținut că accidentul rutier soldat cu decesul victimei G.G., a fost produs din culpa exclusivă a inculpatului, reținându-se astfel că a săvârșit infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că a fost învestită cu acțiunea civilă formulată de partea civilă G.Șt.I., tatăl victimei și tutorele minorei A.I.D., fiica victimei, pentru sumele de 600.000.000 lei ROL, despăgubiri, reprezentând cheltuieli de înmormântare și pomeniri până la 7 ani și 700.000.000 lei ROL, daune morale, alături de prestație periodică pentru creșterea și îngrijirea minorei.

Din analiza probatoriului testimonial și cu înscrisuri administrat de partea civilă G.Șt.I. în dovedirea pretențiilor civile solicitate, s-a reținut admisibilitatea în parte a acțiunii civile în limita sumelor de 15.000 lei despăgubiri civile și 5.000 lei daune morale.

Referitor la cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice în favoarea minorei A.D.I., instanța de fond a constatat că victima realiza la momentul decesului un venit net de 210 lei lunar și, din această sumă, conform dispozițiilor legale, pentru minoră putea fi afectată o pătrime din această sumă. Astfel, s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 50 lei lunar cu titlu de prestație periodică începând cu data de 18 ianuarie 2004 și până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației.

Cererea părții civile G.Șt.I. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare a fost respinsă de instanța de fond, constatându-se în esență că onorariul apărătorului ales al părții civile a fost achitat de către SC I. SRL și nu de către partea civilă, iar societatea comercială menționată nu a avut pretenții împotriva inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât inculpatul P.I., cât și partea civilă G.Șt.I., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, după cum urmează:

În apelul părții civile, s-au formulat critici: sub aspectul laturii penale, privitor la greșita individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului și modalității de executare, solicitându-se majorarea pedepsei și executarea în detenție, cu motivarea că împrejurările reale de comitere și rezultatul produs demonstrează pericolul deosebit al infracțiunii; sub aspectul laturii civile, s-a solicitat majorarea daunelor morale și despăgubirilor acordate la fond, corespunzător înscrisurilor depuse în dovedirea pretențiilor, precum și în raport de probele testimoniale administrate, alături de acordarea cheltuielilor judiciare constând în onorariu de avocat și de expert pentru judecata în primă instanță, cât și a cheltuielilor de transport în faza de apel. În privința prejudiciului moral, s-a învederat că partea civilă a suferit un dublu prejudiciu, atât prin pierderea fiicei, cât și ca urmare a calității sale de tutore al minorei aflată în întreținerea victimei.

În apelul inculpatului, s-au formulat critici de netemeinicie sub aspectul greșitei stabiliri a culpei la producerea accidentului, solicitându-se reținerea culpei concurente a victimei, care s-a deplasat neregulamentar pe carosabil, deși exista în porțiunea respectivă de drum acostament, și pe cale de consecință, s-a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu menținerea suspendării condiționate a executării, cât și sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, solicitând reducerea despăgubirilor și daunelor morale acordate, în raport de culpa victimei, precum și respingerea cererii de acordare a cheltuielilor judiciare, motivată prin aceea că partea civilă a depus înscrisuri cu valori exagerate a cheltuielilor de transport și onorariu de avocat, a căror plată nu a efectuat-o în mod real, ci plata s-a efectuat de o societate care nu are calitate în cauză. De asemenea, s-a invocat și împrejurarea că prima instanță a respins neîntemeiat cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice în vederea stabilirii cauzelor și dinamicii producerii accidentului, apreciată de inculpat ca necesară în cauză.

Analizând apelurile promovate, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Accidentul rutier soldat cu decesul victimei s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, acesta săvârșind cu vinovăția cerută de lege [(culpa cu prevedere în condițiile art. 19 pct. 2 lit. a) C. pen.)], infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul culpei concurente a victimei, a constatat că aceasta nu a încălcat niciuna din obligațiile stipulate în Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pietonilor pe drumurile publice, deplasarea victimei a avut loc pe partea stângă a drumului, pe sensul său de mers, cât mai aproape de acostamentul impracticabil în condițiile meteo de la data producerii accidentului.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, s-au reținut, ca nefondate, criticile ambilor apelanți, întrucât în raport de dispozițiile art. 72 C. pen., coroborat cu art. 52 C. pen., prima instanță a realizat o justă apreciere asupra cuantumului și modalității de executare a sancțiunii penale, reținând că este o faptă penală săvârșită din culpă, că inculpatul a recunoscut și a regretat producerea evenimentului rutier, nu are antecedente penale, este integrat social, iar prin suspendarea condiționată a executării pedepsei și dobândirea unor venituri prin muncă, inculpatul va avea posibilitatea să contribuie la înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin despăgubirea părții civile.

În privința criticilor, vizând soluționarea laturii civile a cauzei s-a reținut:

Sub aspectul prejudiciului material invocat de partea civilă G.Șt.I., atât în nume propriu privitor la cheltuielile ocazionate de înmormântarea și pomenirile victimei, de la data producerii decesului, 18 ianuarie 2004, la zi, cât și în calitate de curator al minorei A.I.D. (conform dispoziției nr. 405 din 14 octombrie 2006, emisă de Primăria comunei Comișani) și aflată în îngrijirea victimei, pentru prestația lunară pentru întreținerea minorei, se constată că prima instanță a analizat întreg materialul probator, testimonial și cu înscrisuri, în raport de care a reținut cuantumul prejudiciului produs, respectiv 15.000 lei despăgubiri și 50 lei prestație periodică, începând cu data producerii decesului și până la intervenirea unei cauze de stingere sau modificare a obligației.

În aceste condiții, criticile apelantului parte civilă care a susținut cheltuieli mai mari decât suma reținută de prima instanță, apar ca nefondate, constatându-se că martorii B.G. și M.G. au relatat despre cheltuieli în valoare de circa 2.500 lei cu ocazia înmormântării, precum și cu pomenirile ulterioare de circa 7.000 lei, precum și cheltuieli pentru monumentul funerar de 900 lei, pentru serviciile religioase 400 lei și alte bunuri oferite de pomană (mobilier și îmbrăcăminte) până la concurența sumei de 15.000 lei.

Apelul părții civile este însă fondat în privința cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță, care a apreciat că suma de 5.000 lei este în măsură să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului moral încercat de partea civilă.

Or, din înscrisurile de stare civilă depuse la dosar, rezultă că partea civilă avea calitatea de tată al victimei și curator al nepoatei sale, fiica victimei fiind în vârstă de 10 ani la data decesului mamei, iar prin comiterea infracțiunii, partea civilă a fost supusă unor suferințe intense, atât din perspectiva pierderii unei fiice de 33 de ani, cât și în raport de necesitatea asigurării îngrijirii și educației minorei, la rândul său grav afectată prin pierderea părintelui care o avea în întreținere.

În aceste condiții, este indiscutabilă lezarea gravă a relațiilor de familie pentru partea civilă, tocmai prin prisma imposibilității de realizare a obligației de sprijin moral și material existentă între copii și părinți, astfel cum este reglementată în Codul familiei, ceea ce necesită un corespondent pecuniar echitabil în vederea conservării valorilor sociale ocrotite de legea penală.

S-a constatat întemeiată și critica vizând acordarea cheltuielilor judiciare suportate de partea civilă și constând în plata onorariului expertului judiciar în sumă de 401,70 lei, pentru expertiza întocmită în faza de judecată în primă instanță (conform chitanței nr. 1065496/1 din 11 decembrie 2006), precum și pentru cheltuielile de transport efectuate în faza de apel (două deplasări dus-întors pe ruta Târgoviște-Craiova la termenele din 24 mai 2007 și 13 septembrie 2007, la valoarea de 1,8 lei/km, pe distanța de 400 de km), în total suma de 3.113,60 lei.

În privința cheltuielilor reprezentând onorariu avocat, se constată că apelantul parte civilă a depus chitanța nr. 187 din 22 mai 2007, care atestă plata sumei de 5.000 lei reprezentând contravaloarea asistenței juridice la fond, iar în dosarul nr. 2135/P/2006 al Tribunalului Dolj, au fost depuse chitanțele nr. 670 din 14 iulie 2006, nr. 679 din 15 septembrie 2006, 673 din 17 august 2006, 657 din 10 mai 2006, 654 din 14 aprilie 2006, 664 din 15 iunie 2006, 687 din 16 octombrie 2006 și 161 din 6 ianuarie 2007, totalizând suma de 4.700 lei, plata fiind făcută de SC I. SRL, care nu are calitate procesuală în prezenta cauză.

Or, față de conținutul acestor chitanțe, neputându-se stabili dacă plata onorariului de avocat pentru asistența juridică acordată la instanța de fond s-a realizat de către partea civilă sau de o persoană juridică, a reținut că nu s-a dovedit suportarea acestor cheltuieli de către partea civilă.

Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 166 din 19 septembrie 2007, a dispus următoarele:

A admis apelul formulat de partea civilă G.Șt.I. împotriva sentinței penale nr. 183 din 11 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul cu nr. 2135/2006.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P.I., împotriva aceleiași sentințe.

A desființat în parte sentința, sub aspectul laturii civile.

A majorat daunele morale acordate părții civile G.Șt.I., de la 5.000 lei la 40.000 lei, la plata cărora a obligat pe inculpatul P.I. către partea civilă G.Șt.I.

A obligat inculpatul P.I. la plata a 3.113,60 lei cheltuieli judiciare către partea civilă G.Șt.I. și la plata a 40 lei cheltuieli judiciare către stat.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri partea civilă G.Șt.I. și inculpatul P.I.

Partea civilă G.Șt.I., prin motivele de recurs, a criticat hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

Cu privire la latura penală

, partea civilă, nemulțumit de pedeapsa aplicată inculpatului în raport cu circumstanțele reale și personale ale inculpatului, a solicitat majorarea pedepsei și executarea acesteia în regim de detenție.

Cu privire la latura civilă a cauzei

, partea civilă a solicitat:

- majorarea despăgubirilor materiale, respectiv a cheltuielilor de înmormântare și a celor efectuate cu datinile creștinești ulterioare, arătând că într-o astfel de situație cheltuielile minime sunt de 20.000 - 25.000 lei;

- majorarea prestației periodice la care a fost obligat inculpatul în favoarea minorei, în raport cu veniturile pe care le realizează în prezent inculpatul;

- majorarea daunelor morale stabilite de instanța de apel, întrucât suma de 40.000 lei nu reflectă pierderea suferită de familie;

- obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare făcute cu prilejul soluționării fondului cauzei și care nu au fost încasate de instanțele de fond și de apel, respectiv: - 5.000 lei, onorariu avocat, conform chitanței nr. 187 din 22 mai 2007, 1000 lei, onorariu avocat, conform chitanței nr. 188 din 24 mai 2007, precum și suma de 8568 lei, contravaloarea cheltuielilor de transport la instanța de fond, pe ruta Craiova-Târgoviște și retur, conform chitanței și facturii fiscale din 11 mai 2007.

Inculpatul, în principal, a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea efectuării unei noi expertize tehnice auto, având în vedere că expertizele efectuate în cauză au concluzii contradictorii, excluzând însă culpa concurentă a victimei în producerea accidentului, deși celelalte probe administrate în cauză relevă contrariul.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, prin reținerea de circumstanțe atenuante, circumstanțe care au fost menționate în considerentele hotărârilor atacate.

Inculpatul a solicitat și reducerea cuantumurilor despăgubirilor materiale și morale la care a fost obligat, apreciind că sunt nejustificat de mari în raport cu probele administrate și fapta pentru care a fost condamnat.

Motivul de recurs referitor la inadmisibilitatea obligării la prestația periodică în favoarea minorei nu a mai fost susținut de inculpat, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării.

Recursurile formulate, care vor fi examinate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicate, și respectiv art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., referitor la situația când instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze situația procesului, sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi arătate.

Înalta Curte constată, că în cauză, pe baza probelor administrate și care au fost analizate de instanța de fond și de apel anterior, a fost corect stabilită situația de fapt, care a fost redată anterior, motiv pentru care nu va mai fi reluată, situație de fapt încadrată corespunzător și în drept.

Astfel, corect s-a reținut că fapta inculpatului P.I., care la data de 18 ianuarie 2004, urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, a accidentat mortal pe victima G.G., întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte apreciază că probatoriul administrat în cauză este complet și nu se impune casarea hotărârilor în vederea efectuării unei noi expertize tehnice auto, având în vedere că în cauză nu sunt îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raporturilor de expertiză efectuate în cauză.

După cum corect a reținut și instanța de apel, în speță s-a întocmit o primă expertiză tehnică în faza de urmărire penală, cu nr. 456 din 18 februarie 2004, de către expertul tehnic judiciar L.M., care a concluzionat că în momentul producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat rula cu o viteză de 57 km/h, în condițiile unui carosabil acoperit parțial cu polei și cu vizibilitate redusă (condițiile meteo fiind specifice datei de 18 ianuarie 2004, orele 5 - 5,30), iar evenimentul rutier a avut drept cauze: neatenția și aprecierea eronată în conducere manifestată de inculpat, viteza neadecvată condițiilor de trafic, pătrunderea autoturismului pe contrasens și starea inculpatului, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, pentru victima G.G. reținându-se că s-a deplasat pe carosabil, pe partea stângă, deoarece carosabilul respectiv era acoperit de gheață și zăpadă.

De asemenea, în cursul judecății în primă instanță, la Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr. 2098/2004, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică, întocmită de inginer C.I., cu nr. 520 din 2 iunie 2005, care a concluzionat în sensul că: inculpatul a rulat cu o viteză de 50 km/h în momentul impactului și de 66 km/h anterior impactului, depășind viteza legală de circulație în localități cu 16 km/h; inculpatul s-a aflat sub influența băuturilor alcoolice și a circulat pe partea stângă a drumului public, deși pe banda sa de mers deplasarea trebuia realizată pe partea dreaptă a drumului; victima a circulat regulamentar pe partea stângă a drumului.

În prezenta cauză, ca urmare a reluării judecății în primă instanță, prin stabilirea competenței în favoarea Tribunalului Dolj, s-a efectuat o nouă expertiză tehnică de către inginer P.L., în raportul de expertiză tehnică din 5 martie 2007, formulându-se concluzii în sensul că: inculpatul a circulat cu viteza de 56,72 km/h, anterior producerii accidentului, circulând pe partea stângă a drumului, pe contrasens față de direcția sa de mers, Târgoviște-Băleni, încălcând obligația de a circula cu viteza de 50 km/h, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, iar victima s-a deplasat regulamentar, pe partea stângă a direcției sale de mers, Târgoviște-Băleni, pe lângă acostament, din cercetarea la fața locului rezultând că acostamentul era acoperit cu gheață și zăpadă, iar după producerea accidentului inculpatul a deplasat victima și autoturismul implicat în accident înainte de efectuarea măsurătorilor.

Față de concluziile celor trei expertize tehnice, care sunt concordante privitor la dinamica producerii accidentului, viteza de rulare a autoturismului condus de inculpat peste limita legală admisă în localitate, la deplasarea inculpatului pe contrasens, respectiv partea dreaptă a drumului pe sensul său de mers, Târgoviște-Băleni, deplasarea victimei regulamentar lângă acostament, pe partea stângă a drumului, în sensul său de mers, precum și la starea impracticabilă a acostamentului, acoperit cu zăpadă și gheață, se reține că prima instanță în mod justificat a respins cererea de administrare a unei noi expertize tehnice pentru aceste obiective.

Mai mult, împrejurarea că raportul de expertiză tehnică întocmit în faza de urmărire penală indică faptul că victima G.G. trebuia să realizeze deplasarea cât mai aproape de marginea părții carosabile, nu poate fi reținută drept un element probatoriu în sensul culpei victimei, de vreme ce art. 66 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 stipulează obligația pietonilor de „a circula pe partea stângă a drumului, în direcția lor de mers, cât mai aproape de marginea părții carosabile”, fără a indica o distanță anume, situație în care sintagma „cât mai aproape” se apreciază de organul judiciar, în raport de toate împrejurările din cauză.

Astfel, prima instanță a reținut corect împrejurarea că victima și inculpatul se deplasau pe un drum afectat de condițiile meteo de iarnă, polei pe anumite sectoare ale părții carosabile și depozite de gheață și zăpadă pe acostamentul de pe partea stângă a drumului în direcția de deplasare a celor doi, ceea ce a atras dificultatea de deplasare pe acostament pentru victimă, care însă și-a respectat obligația legală, circulând pe partea stângă a drumului.

Mai mult, se constată că obiectele de încălțăminte ale victimei au fost găsite la o distanță de 0,70 cm față de limita stângă a șoselei, iar geanta la o distanță de 2,40 metri față de aceeași limită, lățimea șoselei fiind de 6 metri (schița locului faptei aflată la dosar de urmărire penală), ceea ce susține concluzia că victima se deplasa în intervalul cuprins între limita stânga față de acostament și axul șoselei, ceea ce raportat la condițiile concrete ale locului accidentului justifică aprecierea că victima a circulat cât mai aproape de marginea părții carosabile.

Pe de altă parte, se constată că toate avariile autoturismului condus de inculpat se situează pe partea dreaptă (capotă față înfundată în partea din față, ochelari față dreapta dislocat, bară de protecție față înfundată în partea dreaptă, mască față ruptă, contraaripă dreapta față înfundată), corespunzând din punct de vedere al localizării cu leziunile suferite de victimă, care a prezentat fracturi la nivelul ambelor oase gambă dreapta și multiple traumatisme la nivelul trunchiului și capului (fracturi coaste II-VI pe partea dreaptă la 4 cm lateral de articulațiile sterno-costale, fractura coastei IV dreapta paravertebral, fractură complexă de coloană vertebrală toracică, rupturi în plămânul stâng cu hemotorax, rupturi renale, hemoragie meningo-cerebrală), al căror mecanism de producere a fost lovire-basculare-proiectare, existând legături de cauzalitate directă și necondiționată între aceste leziuni, produse în condițiile accidentului rutier și deces.

Față de aceste împrejurări de fapt, rezultate din probatoriul științific, tehnic și medico-legal administrat în cauză, se constată că inculpatul P.I. s-a deplasat cu un autoturism cu stare tehnică deficitară (conform procesului-verbal din 18 ianuarie 2004, autoturismul marca Dacia 1310, prezenta frâna de serviciu cu o eficacitate de 58 %, frâna de staționare ineficace, cu dezechilibru la roata stângă, faza lungă a farurilor interioare stânga și dreapta nefuncțională, anvelope spate uzate peste limita admisă), aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu o alcoolemie de 0,70 gr. ‰, pe contrasens, respectiv pe partea stângă a drumului, deși avea obligația să se deplaseze pe partea dreaptă a sensului de mers Târgoviște-Băleni, și având o viteză peste limita legală admisă, de 57 km/h, experții tehnici indicând împrejurarea că la o viteză mai mică sau egală cu 46 km/h inculpatul putea evita accidentarea victimei.

Având în vedere considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că, în fapt, nu există contradicții între concluziile expertizelor tehnice auto efectuate în cauză, expertize care exclud culpa victimei în producerea accidentului, motiv pentru care nu se impune casarea hotărârilor și efectuarea unei noi expertize tehnice auto.

De asemenea, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare, neexistând motive nici pentru reducerea, nici pentru majorarea acesteia, sau a modificării modalității de executare.

Astfel, se apreciază că la dozarea pedepsei au fost avute în vedere, corect, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social concret al faptei, natura infracțiunii, care a fost comisă din culpă, împrejurările comiterii acesteia, care au fost anterior descrise, urmarea socialmente periculoasă a faptei, respectiv decesul victimei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este infractor primar, este tânăr și a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând comiterea faptei.

Împrejurarea că inculpatul s-a apărat invocând și culpa concurentă a victimei în producerea accidentului nu poate constitui o cauză de agravare a pedepsei, cum susține partea civilă, fiind doar un atribut al dreptului la apărare garantat prin lege.

Înalta Curte apreciază că, în raport de circumstanțele reale și personale reținute, pedeapsa aplicată inculpatului corespunde atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Simpla aplicare a pedepsei, în raport de aceste circumstanțe, este o garanție a faptului că inculpatul nu va mai săvârși o altă infracțiune.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se constată că aceasta a fost soluționată corespunzător, nefiind motive pentru casarea hotărârilor.

Partea vătămată G.Șt.I., prin declarația din 10 aprilie 2006 dată la Tribunalul Dâmbovița, după desființarea cu reținere a sentinței pronunțate de Judecătoria Târgoviște, a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 600.000.000 ROL (60.000 RON) cu titlul de despăgubiri materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, contravaloarea pomenilor și a celorlalte datini creștinești, și cu suma de 700.000.000 ROL (70.000 RON) cu titlu de daune morale.

Ulterior, după strămutarea cauzei la Tribunalul Dolj (actele efectuate de Tribunalul Dâmbovița fiind menținute prin hotărârea de strămutare), cu prilejul dezbaterilor în fond ale cauzei din data de 11 aprilie 2007, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata sumelor de 100.000 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare, pomeni, datini creștinești) și 100.000 lei daune morale.

Acțiunea civilă a părții civile a fost admisă în parte de instanță, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 15.000 lei daune materiale, respectiv cheltuieli de înmormântare și pomenile efectuate până la 3 ani, în limita a ceea ce partea civilă a probat, și la 40.000 lei daune morale.

Înalta Curte constată că prima instanță a stabilit corect despăgubirile materiale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă, în cuantum de 15.000 lei, având în vedere probele administrate în cauză.

Astfel, martorii B.G. și M.G. au declarat, atât la Judecătoria Târgoviște (a cărei hotărâre a fost desființată, după cum s-a menționat) la data de 8 februarie 2005, cât și în fața Tribunalului Dolj, la data de 30 octombrie 2006, că la înmormântarea victimei au participat 250-300 persoane și s-au cheltuit 2500 lei, atât cu cheltuielile efective de înmormântare, cât și cu parastasul de la acest eveniment; cheltuielile cu parastasele ulterioare de până la 1 an s-au ridicat la suma de aproximativ 7.000 lei, din care 1.500 lei a costat parastasul de la un an; crucea de la mormânt a costat 900 lei (pentru care, de altfel, există și chitanță depusă la dosar), slujbele de pomenire au costat 2.250 lei (45 zile a câte 50 lei fiecare), martorii nefăcând referiri și la parastasele ulterioare, despre care partea civilă a afirmat că le-a făcut.

În raport de aceste declarații rezultă că suma de 15.000 lei a fost corect stabilită de către prima instanță, dispoziție menținută și în apel.

De asemenea, instanța de apel a stabilit corect și cuantumul daunelor morale, evaluând pierderea suferită de partea civilă și de minora A.I.D., fiica victimei, în mod echitabil (având în vedere că prejudiciul moral nu poate fi evaluat strict) în raport cu toate circumstanțele cauzei.

Sigur că pierderea unei vieți omenești este inestimabilă, însă, pe de altă parte, un astfel de fapt nu poate constitui o cauză de îmbogățire fără o justificare legală; în caz contrar s-ar putea deforma chiar valorile morale care stau la baza acordării de despăgubiri pentru prejudiciile nepatrimoniale.

Înalta Curte apreciază că și prestația periodică stabilită de instanța în favoarea fiicei minorei a victimei a fost corect stabilită în raport atât cu actele dosarului, cât și cu dispozițiile legale.

Este de necontestat că minora A.I.D. se afla în întreținerea victimei, în condițiile reglementate de art. 86 C. fam., respectiv de a se afla în nevoie, neavând putința unui câștig din muncă, din cauza incapacității de a munci datorată vârstei, și avea drept la întreținere.

Întrucât primea efectiv întreținere de la victimă, minora este îndreptățită să obțină despăgubiri de la autorul infracțiunii de ucidere din culpă.

Însă referitor la cuantumul prestației lunare la care poate fi obligat inculpatul, ca autor al prejudiciilor, trebuie avut în vedere principiul că această prestație constituie o despăgubire și nu o pensie de întreținere, astfel încât criteriul stării materiale a inculpatului nu poate fi reținut, întrucât acest criteriu este specific pentru calcularea pensiei de întreținere prevăzute de Codul familiei și nu pentru despăgubirile datorate ca urmare a săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Drept consecință, inculpatul, independent de situația sa materială, a fost obligat să acopere prestațiile pe care le plătea victima fiicei sale minore, în raport și de dispozițiile Codului familiei, respectiv o pătrime din venitul lunar al acesteia și care era de aproximativ 210 lei.

Și cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul P.I. către partea civilă G.Șt.I. au fost stabilite corect de către instanța de fond și cea de apel, pe baza actelor de la dosar.

Instanța fondului a respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare cu titlu de onorariu de avocat, dispoziție menținută, parțial, și de către instanța de apel, reținând că din chitanțele aflate la dosar rezultă că sumele au fost achitate de SC I.I. SRL, societate care nu are, de altfel, nicio calitate în cauză și nici nu a solicitat obligarea inculpatului la plata acestor sume.

Având în vedere această situație, inculpatul nu putea fi obligat să plătească părții civile sumele achitate cu titlu de onorariu de avocat de un terț (chiar dacă pe unele chitanțe se menționează că plata se face pentru partea civilă, putând fi o liberalitate făcută acesteia) la diferite intervale de timp (500 lei la 14 aprilie 2006, 500 lei la 15 mai 2006, 500 lei la 5 iunie 2006, 500 lei la 14 iulie 2006, 500 lei la 17 august 2006, 500 lei la 19 septembrie 2006, 500 lei la 16 octombrie 2006 și 1200 lei la 6 ianuarie 2007).

Ulterior, după pronunțarea sentinței, pe parcursul soluționării apelurilor, partea civilă a depus la dosar chitanța nr. 187/22 mai 2007 în care se consemnează că partea civilă ar fi achitat apărătorului său suma de 5000 lei reprezentând asistență juridică fond, dosar 1042/2006, în condițiile în care la fond fuseseră depuse chitanțele anterior menționate, precum și o factură fiscală și o chitanță, emise în 11 mai 2007, în care este consemnat că partea civilă ar fi achitat către SC I.I. SRL (de remarcat că este aceea și societate care ar fi plătit onorariul pentru apărătorul ales al pății civile) suma de 8.568 lei, reprezentând contravaloarea a 10 transporturi pe ruta Târgoviște-Craiova și retur.

În raport de datele la care au fost întocmite aceste acte (după pronunțarea sentinței de către Tribunalul Dâmbovița), se apreciază că au fost postconstituite în vederea obținerii unor cheltuieli, nejustificate. În plus, se constată și costul exagerat de mare al unei călătorii dus-întors pe ruta Târgoviște-Craiova, în cuantum de 856,80 lei, precum și împrejurarea că s-au solicitat cheltuielile de transport pe această rută și la termenele la care atât partea civilă, cât și apărătorul său ales au lipsit (într-adevăr, la instanța de fond au fost acordate 10 termene de judecată, însă la termenele din 22 ianuarie 2007, 19 februarie 2007 și 5 martie 2007 atât partea civilă cât și apărătorul acesteia au lipsit, după cum rezultă din încheierile întocmite la aceste termene), ceea ce demonstrează reaua-credință a părții civile, care, de altfel, a fost asistată de un apărător ales.

O altă inadvertență, care întărește convingerea Curții, că se încerca o îmbogățire nejustificată, există între factura fiscală depusă la instanța de apel, din care rezultă că s-au efectuat 10 călătorii pentru care s-ar fi plătit suma de 8.568 lei și solicitarea făcută instanței de fond în concluziile scrise întocmite de avocatul ales al părții civile de obligare a inculpatului și la plata sumei de 7.840 lei (10 x 400 km x 1,8 + 8 h), cu titlu de cheltuieli de transport, apărător, martori la instanță.

În aceste condiții, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că inculpatul nu putea fi obligat la plata acestor sume către partea civilă, motiv pentru care și din acest punct de vedere hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate atât de inculpat, cât și de partea civilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.I. și de partea civilă G.Șt.I. împotriva deciziei penale nr. 166 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2007.