ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2008

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat I.G.C. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., precum și a recursului de față; Î n baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6191/2/2008 (2210/2008) s-a dispus încuviințarea probelor solicitate de apărătorul apelantului inculpat. De asemenea, emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial București pentru a se comunica dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunțuri împotriva altor persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri și dacă aceste persoane au fost trimise în judecată.

Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către Administrația Penitenciarului Jilava pentru a comunica dacă apelantul inculpat se află în refuz de hrană și perioada acestui refuz. A fost acordat termen la data de 9 decembrie 2008 pentru când se va cita apelantul inculpat la locul de detenție. A fost menținută starea de arest a inculpatului I.G.C. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că față de probele solicitate, Ie-a încuviințat și a dispus emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial București pentru a se comunica dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunțuri împotriva altor persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri și dacă aceste persoane au fost trimise în judecată și emiterea unei adrese către Administrația Penitenciarului Jilava pentru a comunica dacă apelantul inculpat se află în refuz de hrană și perioada acestui refuz.

Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. nu s-au schimbat, că pe parcursul a două cicluri procesuale s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, curtea de apel a menținut starea de arest a inculpatului. Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.G.C., criticând-o, arătând în scris că menținerea stării de arest este nulă de drept, deoarece Tribunalul București prin amânarea pronunțării din data de 17 martie 2008 pentru data de 26 martie 2008 și prin aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. nu poate devansa data menținerii stării de arest prevăzută de art. 160 b C. proc.

pen. În hotărârea nr. 372/F din 26 martie 2008 conform art. 358 alin. (2) C. proc. pen. ar fi trebuit menționat termenul de recurs împotriva menținerii stării de arest, neputându-se reține că starea de arest este rămasă definitivă, iar ulterior instanța de apel a menținut starea de arest peste termenul prevăzut de art. 160 b C. proc. pen., acesta fiind depășit din data de 15 mai 2008, solicitând a se constata nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. și punerea sa în libertate, declarația de recurs motivată, aflându-se la fila 3 dosarul Înaltei Curți. De asemenea, recurentul inculpat a anexat declarației de recurs o cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen., privind menținerea din oficiu a arestării preventive, arătând că la data de 17 martie 2008 Tribunalul București, Secția l-a Penală nu a pus în discuție în ședință publică și în prezența sa menținerea măsurii arestării preventive cu toate că la data menționată a fost prezent pentru judecarea fondului, amânându-se pronunțarea la data de 26 martie 2008, ocazie cu care în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanța s-a pronunțat și asupra menținerii măsurii arestării preventive, însă fără a i se aduce la cunoștință prin hotărâre, așa cum prevede art. 358 alin. (2) C. proc. pen.

că poate declara recurs în termen de 24 de ore de la comunicare împotriva menținerii, ci dimpotrivă i s-a comunicat eronat în finele hotărârii, „cu drept de apel în 10 zile ...", declarând apel imediat de la comunicare împotriva întregii hotărâri inclusiv a menținerii, instanța de apel considerând în data de 23 mai 2008 că „starea de menținere arestării preventive din data de 26 martie 2008 a Tribunalului București, secția l-a penală, este definitivă prin nerecurare." Totodată, recurentul inculpat a mai menționat că la data de 15 mai 2008 au expirat cele 60 de zile prevăzute de art. 160 b C. proc. pen. și nu mai putea fi prelungit sau menținut arestul preventiv. La data de 26 martie 2008 contrar art. 197 C. proc.

pen. nu s-a pus în discuție constatarea nulității absolute, nu i s-a adus la cunoștință prin hotărâre, termenul de recurs, că menținerea stării de arest a fost făcută în data de 17 martie 2008 de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., în dosarul nr. 29928/3/2007 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 471 de la 9 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 2529/2/2008. Recurentul inculpat solicită a se constata nulitatea absolută a mandatului de arestare preventivă nr. 168/U.P. de la 14 august 2007 emis de Tribunalul București, secția l-a penală, nulitatea relativă generată de încălcarea dreptului său la apărare (art. 6 și art. 294 C. proc.

pen.), că în acest sens i s-au comunicat extrase neprevăzute de procedura penală, în care se afirmă „eronat" că s-a comunicat și copia hotărârii judecătorești, că se încalcă principiile fundamentale de desfășurare a procesului penal (art. 289 C. proc. pen.), că se încalcă prezumția de nevinovăție și se creează o discriminare față de persoanele aflate în arest preventiv, dar încă necondamnate în fond. Se apreciază că art. 350 C. proc. pen. contravine art. 16 și art. 23 din Constituție, menționând că prelungirea se efectuează la 30 de zile, iar menținerea „nu mai târziu de 60 de zile", care în speță a expirat în data de 15 mai 2008, prin menținerea din data de 17 martie 2008 făcută de Tribunalul București, secția l-a penală.

De asemenea a solicitat în temeiul art. 1111 din Legea nr. 304/2004 stenografierea ședinței de judecată și comunicarea copiei transcrierii, precum și copia încheierilor de ședință în cauză potrivit art. 360 C. proc. pen. (nu solicită note ale grefierului ), cerere aflată la fila 4 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, în recurs recurentul inculpat a depus în ședința de judecată un memoriu la dosarul cauzei, solicitând a fi avut în vedere. Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a învederat că acesta înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., acestea contravenind prevederilor art. 16 și art. 23 din Constituția României, prin menținerea din oficiu a stării de arest de către instanță.

Totodată, a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data emiterii mandatului de arestare, în raport cu faptul că din cercetarea judecătorească efectuată până în prezent nu există probe de vinovăție a inculpatului. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului, precum și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. formulată de recurentul inculpat, precum și asupra recursului declarat de recurentul inculpat, poziția avută de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

In memoriul depus la dosar, în recurs, la termenul de astăzi și aflat la fila 17 dosarul Înaltei Curți, recurentul inculpat a reiterat aceleași apărări pe care Ie-a mai arătat în scris și în motivele de recurs formulate în scris, dar și alte aspecte, respectiv că din motivarea sentinței primei instanțe rezultă că nu mai există temeiurile care au stat la baza arestării, în sensul arătat de art. 68 1 C. proc. pen., că tribunalul reține că nu inculpatul este furnizorul drogurilor, că nu el a pus drogurile în acel tub de cremă, fapta a fost comisă la cererea și sub influența altor persoane, că pare credibilă declarația inculpatului, în sensul că el a primit pachetul de la o altă persoană și că nu acesta a ascund drogurile în acel tub, așa încât din atitudinea sa reiese clar că nu dorea să comite o infracțiune, că nu a acceptat consecințele juridice ale unei posibile infracțiuni, că s-a aflat într-o eroare de fapt în sensul arătat de art. 51 C. pen.

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat I.G.C. constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, așa cum a fost modificată și republicată. Astfel, în art. 10 alin. (2) din legea mai sus menționată se prevede că „sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate", iar în contextul prezentei cauze, deși recurentul inculpat I.G.C. a depus în scris o cerere privind sesizarea Curții Constituționale privind excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen., aceasta nu este motivată, în raport cu dispozițiile constituționale invocate, nefiind menționate apărări legate de neconstituționalitatea acestor prevederi, aspectele învederate, de către recurent, fiind în realitate critici cu privire la modul de aplicare a textului arătat, a modului cum a fost verificată măsura arestării preventive, care se regăsesc, de altfel, în motivele de recurs.

Totodată, în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată și anume ca excepția ridicată în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință de la 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6191/2/2008 (2210/2008), referitor la modul de aplicare a dispozițiilor art. 300 2 raportate la art. 160 b C. proc.

pen. , de către instanța de apel la termenul arătat și nicidecum a dispozițiilor art. 350 din același cod care vizează obligația instanței, ca prin hotărâre să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării preventive inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, norma procedurală mai sus menționată aflându-se în Secțiunea II (deliberarea și hotărârea instanței), Capitolul II (judecata în primă instanță), Titlul II ( Judecata ) C. proc. pen. Așadar, în raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. invocată de către recurentul inculpat I.G.C. , contravine prevederii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, așa încât aceasta este inadmisibilă și în consecință, va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat.

Examinând recursul declarat de inculpatul I.G.C. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Prin sentința penală nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, secția l-a penală, a fost condamnat inculpatul I.G.C., în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

și în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1160 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 1178 din 5 iulie 2004 a Curții de Apel București și a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 4 luni și 12 zile cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția, de la 13 august 2007 la zi și în baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului. În baza art. 17 alin. (1) și art. 118 lit. e) C. pen. a fost confiscată cantitatea de 3,63 grame heroină. În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen. s-a restituit inculpatului telefonul mobil Nokia 1110. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând și onorariul avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, în fapt, că inculpatul I.G.C.

la 13 august 2007, în jurul orei 17,50 a încercat să-i predea numitului T.A.M., deținut în Penitenciarul Rahova, 3,33 grame heroină ascunse într-un tub cu cremă „Nivea", într-un pachet cu alimente și ulterior, când a fost prins și reținut a predat lucrătorilor de poliție alte trei doze heroină ( 0,57 grame ) pe care le avea într-un autoturism, în parcarea penitenciarului, despre care a afirmat că erau destinate consumului propriu. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere circumstanțele agravante reale [art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000] și cele personale [art. 37 lit. a) C. pen.], precum și împrejurarea că inculpatul nu a fost distribuitorul real al drogurilor, ci a avut doar rolul de „cărăuș", apreciată ca o circumstanță atenuantă, în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C. Prin decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București declarat împotriva sentinței penale nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 29928/3/2007, a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, a repus, în individualitatea lor, ambele pedepse aplicate inculpatului, a majorat cuantumul acestora la 11 ani și respectiv 3 ani închisoare, a făcut aplicarea art. 33-34 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate. A computat, din pedeapsă, prevenția de la 13 august 2007 la zi și a menținut starea de arest a inculpatului. A respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.G.C. împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.G.C. Prin decizia penală nr. 2879 de la 19 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 29928/3/2007 a fost admis recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a casat decizia atacată și a fost trimisă cauza la Curtea de Apel București spre rejudecarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C. S-a menținut starea de arest preventiv a recurentului inculpat. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Astfel, cauza, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C.

împotriva sentinței penale nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, secția l-a penală, în dosarul nr. 299928/3/2007, apel după casare, a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 6191/2/2008 (2210/2008), fiind verificată măsura arestării preventive a inculpatului, iar prin încheierea de la 25 noiembrie 2008, instanța de apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.G.C., așa cum s-a arătat. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen. așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată în conținutul art. 160 b alin. (1)- (3) C. proc.

pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat. Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. au fost reținute ca temeiuri în drept, dispozițiile art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile art. 149 1 din același cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 168/U.P. emis la 14 august 2008. Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar și cu natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, acelea de trafic de droguri de mare risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, într-un penitenciar, de modalitatea efectivă de săvârșire, creându-se o stare de insecuritate. Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului I.G.C.

la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Înalta Curte, în raport cu cele mai sus menționate, nu poate avea în vedere criticile formulate de recurent, în sensul că măsura arestării preventive ar fi expirat încă de la data de 15 mai 2008, față de împrejurarea că la data de 17 martie 2008 prima instanță a menținut arestarea, a amânat pronunțarea la 26 martie 2008, dată la care în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive, prin sentința penală nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, nu a fost trecut termenul de recurs, iar de la 17 martie 2008 când a fost menținută măsura la 25 noiembrie 2008 a fost din nou menținută, cu depășirea termenului prevăzut de art. 160 b C. proc. pen., deoarece instanța de apel, după casare, la data de 25 noiembrie 2008, în mod legal și temeinic a verificat temeiurile măsurii dispuse inițial, constatând că acestea nu s-au schimbat, făcând referire la existența celor două cicluri procesuale parcurse în cauză.

Totodată, Înalta Curte apreciază că apărările formulate de recurentul inculpat nu sunt fondate și pentru faptul că acesta face confuzie între verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive întemeiate pe dispozițiile art. 300 2 raportate la art. 160 b C. proc. pen. și art. 350 din același cod, aceasta din urmă, prevăzând obligația primei instanțe ca prin hotărâre să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată, condițiile de aplicare ale celor două norme fiind expres prevăzute de lege, inclusiv cele referitoare la exercitarea recursului, respectiv art. 141 C. proc.

pen., în cazul primelor, iar referitor la cea de-a doua dispoziție, numai sentința și respectiv decizia ce o conține poate face obiectul exercitării apelului și respectiv recursului, în condițiile art. 361 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și respectiv art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. De altfel, în contextul cauzei, toate instanțele, în funcție de etapa procesuală în care s-au aflat, fie, prin încheiere au verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în funcție de art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., fie în funcție de faza procesuală, judecată, în fond, în apel, în recurs, prin hotărârile pronunțate au menținut starea de arest a inculpatului I.G.C., respectiv Tribunalul București, secția l-a penală, prin sentința penală nr. 372 din 26 martie 2008, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. a menținut starea de arest a inculpatului, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a menținut starea de arest a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2879 de la 19 septembrie 2008 a menținut starea de arest preventiv a recurentului inculpat, iar ulterior după reinvestire, instanța de apel, după casare, la rândul său a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în raport cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., așa cum a procedat și la data de 25 noiembrie 2008, măsură ce face obiectul prezentului recurs.

Așadar, instanța de apel, după casare, la termenul din 25 noiembrie 2008 în mod corect implicit a considerat că măsura arestării preventive nu a expirat. De asemenea, nu poate fi reținută nici critica formulată de recurentul inculpat cu privire la inexistența indiciilor temeinice, față de unele considerente din sentința primei instanțe, deoarece instanța de apel, examinând măsura arestării preventive a motivat menținerea acesteia în continuare, atât sub aspectul legalității, cât și temeiniciei, prin constatarea că temeiurile măsurii arestării preventive dispuse inițial nu s-au schimbat, precum și față de condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii. Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală și temeinică, sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. De asemenea, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008). Î n conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepția de neconstitutionalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008 ). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 decembrie 2008.