ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4135/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra cererii

de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat I.G.C.

privind excepția de

neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., precum

și a recursului de față;

Î

n baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea

de ședință de la 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6191/2/2008

(2210/2008) s-a dispus încuviințarea probelor solicitate de apărătorul

apelantului inculpat.

De asemenea,

emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial București pentru a se

comunica dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunțuri

împotriva altor persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri și dacă aceste

persoane au fost trimise în judecată.

Totodată, s-a

dispus emiterea unei adrese către Administrația

Penitenciarului Jilava pentru a comunica dacă apelantul inculpat se află

în

refuz de hrană și perioada acestui refuz.

A fost acordat

termen la data de 9 decembrie 2008 pentru când se va cita apelantul inculpat la

locul de detenție.

A fost menținută

starea de arest a inculpatului I.G.C.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a

reținut că față de probele solicitate, Ie-a încuviințat și a dispus emiterea

unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial București pentru a se comunica

dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunțuri împotriva altor

persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri și dacă aceste persoane au fost

trimise în judecată și emiterea unei adrese către Administrația Penitenciarului

Jilava pentru a comunica dacă apelantul

inculpat

se află în refuz de hrană și perioada acestui refuz.

Având în vedere că temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. nu s-au schimbat, că

pe parcursul a două cicluri procesuale s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa

închisorii, curtea de apel a menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în

termenul legal, recurs inculpatul I.G.C., criticând-o, arătând în scris că

menținerea stării de arest este nulă de drept, deoarece Tribunalul București

prin amânarea pronunțării din data de 17 martie 2008 pentru data de 26 martie

2008 și prin aplicarea dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. nu poate devansa

data menținerii stării de arest prevăzută de art. 160

b

C. proc. pen.

În hotărârea nr. 372/F din

26 martie 2008

conform art. 358 alin. (2) C. proc. pen. ar fi trebuit

menționat

termenul de recurs împotriva menținerii stării de arest, neputându-se reține că

starea de arest este rămasă definitivă, iar ulterior instanța de apel a

menținut starea de arest peste termenul prevăzut de art. 160

b

C.

proc. pen., acesta fiind depășit din data de 15 mai 2008, solicitând a se

constata nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. și punerea sa

în libertate, declarația de recurs motivată, aflându-se la fila 3 dosarul

Înaltei Curți.

De asemenea, recurentul inculpat a anexat declarației

de recurs o cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., privind

menținerea din oficiu a arestării preventive, arătând că la data de 17 martie

2008 Tribunalul București, Secția l-a Penală nu a pus în discuție în ședință

publică și în prezența sa menținerea măsurii arestării preventive cu toate că

la data menționată a fost prezent pentru judecarea fondului, amânându-se

pronunțarea la data de 26 martie 2008, ocazie cu care în baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen. instanța s-a pronunțat și asupra menținerii măsurii arestării

preventive, însă fără a i se aduce la cunoștință prin hotărâre, așa cum prevede

art. 358 alin. (2) C. proc. pen. că poate declara recurs în termen de 24 de ore

de la comunicare

împotriva menținerii, ci

dimpotrivă i s-a comunicat eronat în finele hotărârii,

„cu drept de apel

în 10 zile ...", declarând apel imediat de la comunicare împotriva

întregii hotărâri inclusiv a menținerii, instanța de apel considerând în data

de 23 mai 2008 că „starea de menținere arestării preventive din data de 26

martie 2008 a Tribunalului București, secția l-a penală, este definitivă prin

nerecurare."

Totodată, recurentul inculpat a mai menționat că la

data de 15 mai 2008 au expirat cele 60 de zile prevăzute de art. 160

b

C. proc. pen. și nu mai putea fi prelungit sau menținut arestul preventiv. La

data de 26 martie 2008 contrar art. 197 C. proc. pen. nu s-a pus în discuție

constatarea nulității absolute, nu i s-a adus la cunoștință prin

hotărâre, termenul de recurs, că menținerea

stării de arest a fost făcută în

data

de 17 martie 2008 de Tribunalul București, secția l-a penală, în baza

art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., în dosarul nr.

29928/3/2007

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 471 de la 9 aprilie

2008 a

Curții de Apel București, secția l-a penală, în dosarul nr. 2529/2/2008.

Recurentul inculpat solicită a se constata nulitatea

absolută a

mandatului de arestare

preventivă nr. 168/U.P. de la 14 august 2007 emis

de Tribunalul

București, secția l-a penală, nulitatea relativă generată de

încălcarea dreptului său la apărare (art. 6 și art.

294 C. proc. pen.),

că în acest sens i s-au comunicat extrase

neprevăzute de procedura penală, în care se afirmă „eronat" că s-a

comunicat și copia hotărârii judecătorești, că se încalcă principiile

fundamentale de desfășurare a procesului penal (art. 289 C. proc. pen.), că se

încalcă

prezumția de nevinovăție și se

creează o discriminare față de persoanele aflate în arest preventiv, dar încă

necondamnate în fond.

Se apreciază că art. 350 C.

proc. pen. contravine art. 16 și art. 23 din Constituție, menționând că

prelungirea se efectuează la 30 de zile, iar menținerea „nu mai târziu de 60 de

zile", care în speță a expirat în data

de 15 mai 2008, prin menținerea din

data de 17 martie 2008 făcută de Tribunalul București, secția l-a penală.

De asemenea a solicitat în

temeiul art. 1111 din Legea nr. 304/2004

stenografierea ședinței de judecată și comunicarea

copiei transcrierii, precum și copia încheierilor de ședință în cauză potrivit

art. 360 C. proc. pen. (nu solicită note ale grefierului ), cerere aflată la

fila 4 dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, în recurs recurentul inculpat

a depus în ședința de judecată un memoriu la dosarul cauzei, solicitând a fi

avut în vedere.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile

orale, în dezbateri a învederat că acesta înțelege să invoce excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., acestea

contravenind prevederilor art. 16 și art. 23 din Constituția României, prin

menținerea din oficiu a stării de arest de către instanță. Totodată, a arătat

că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data emiterii mandatului de

arestare, în raport cu faptul că din cercetarea judecătorească efectuată

până în prezent nu există probe de vinovăție a

inculpatului. În concluzie, a

solicitat admiterea recursului, casarea

încheierii și punerea în libertate a inculpatului, precum și admiterea cererii

de sesizare a Curții Constituționale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public

asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen. formulată de

recurentul inculpat, precum și asupra recursului declarat de recurentul

inculpat, poziția avută de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

In memoriul depus la dosar, în recurs, la termenul de

astăzi și aflat

la fila 17 dosarul Înaltei

Curți, recurentul inculpat a reiterat aceleași apărări

pe care Ie-a mai

arătat în scris și în motivele de recurs formulate în scris, dar și alte

aspecte, respectiv că din motivarea sentinței primei instanțe rezultă că nu mai

există temeiurile care au stat la baza arestării, în sensul arătat de art. 68

1

C. proc. pen., că tribunalul reține că nu inculpatul este furnizorul drogurilor,

că nu el a pus drogurile în acel tub de cremă, fapta a fost comisă la cererea

și sub influența altor persoane, că

pare

credibilă declarația inculpatului, în sensul că el a primit pachetul de la

o

altă persoană și că nu acesta a ascund drogurile în acel tub, așa încât din

atitudinea sa reiese clar că nu dorea să comite o infracțiune, că nu a acceptat

consecințele juridice ale unei posibile infracțiuni, că s-a aflat

într-o eroare de fapt în sensul arătat de art. 51

C. pen.

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curții

Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.

350 C. proc. pen., formulată de recurentul

inculpat

I.G.C. constată că nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 10

alin. (2) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, așa cum a

fost

modificată și republicată.

Astfel, în art. 10 alin. (2) din legea mai sus

menționată se prevede că „sesizările trebuie făcute în formă scrisă și

motivate", iar în contextul prezentei cauze, deși recurentul inculpat

I.G.C. a depus în scris o cerere privind sesizarea Curții Constituționale

privind excepția de

neconstitutionalitate a

dispozițiilor art. 350 C. proc. pen., aceasta

nu este motivată, în

raport cu dispozițiile constituționale invocate, nefiind menționate apărări

legate de neconstituționalitatea acestor prevederi,

aspectele învederate, de către recurent, fiind în realitate critici cu

privire la

modul de aplicare a

textului arătat, a modului cum a fost verificată măsura

arestării

preventive, care se regăsesc, de altfel, în motivele de recurs.

Totodată, în cauză nu este îndeplinită condiția

prevăzută la art. 29

alin. (1) din Legea nr.

47/1992 republicată și anume ca excepția ridicată în

fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu

soluționarea cauzei, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie recursul

declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de ședință de la 25

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie,

pronunțată în

dosarul nr. 6191/2/2008 (2210/2008), referitor la modul de

aplicare a

dispozițiilor art. 300

2

raportate

la art. 160

b

C. proc.

pen.

, de către instanța de apel la termenul arătat și nicidecum a

dispozițiilor art. 350 din același cod care vizează obligația instanței, ca

prin hotărâre să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării preventive

inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu

părăsi localitatea ori țara, norma procedurală

mai sus

menționată aflându-se în Secțiunea

II

(deliberarea și

hotărârea

instanței),

Capitolul

II

(judecata în primă instanță),

Titlul

II

( Judecata ) C. proc. pen.

Așadar, în raport cu cele menționate, Înalta Curte

constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc.

pen.

invocată de către recurentul inculpat

I.G.C.

, contravine prevederii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

republicată, așa încât aceasta este inadmisibilă

și în consecință, va

respinge cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de recurentul inculpat.

Examinând recursul declarat de inculpatul I.G.C. prin

prisma dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc.

pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006,

Înalta Curte apreciază

recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008, ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 372 din 26 martie 2008 a

Tribunalului București, secția l-a penală, a fost condamnat inculpatul I.G.C.,

în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (2) -

art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. și în baza art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea

condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința

penală nr. 1160 din 19

septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 București,

definitivă prin

decizia penală nr. 1178 din 5 iulie 2004 a Curții de Apel București și a fost

contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 4 luni și 12 zile cu fiecare

dintre cele două pedepse aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute,

conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa

cea mai grea de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64

lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a fost dedusă prevenția, de

la 13 august 2007 la zi și în baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menținută

starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 118 lit. e) C. pen.

a fost confiscată cantitatea de 3,63 grame heroină.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen. s-a

restituit inculpatului telefonul mobil Nokia 1110.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare

către stat,

incluzând și onorariul avocat

oficiu avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, pe baza

probelor administrate, în fapt, că

inculpatul I.G.C. la 13 august 2007, în jurul orei 17,50 a încercat să-i predea

numitului T.A.M., deținut în Penitenciarul Rahova, 3,33 grame heroină ascunse

într-un tub cu cremă „Nivea", într-un pachet cu alimente și ulterior, când

a fost prins și reținut a predat lucrătorilor de poliție alte trei doze heroină

( 0,57 grame ) pe care le avea într-un autoturism, în parcarea penitenciarului,

despre care a afirmat că erau destinate consumului propriu.

La individualizarea pedepselor

aplicate inculpatului instanța a avut în

vedere circumstanțele agravante reale [art. 14 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 143/2000] și cele personale [art. 37 lit. a) C.

pen.], precum și împrejurarea că inculpatul nu a fost distribuitorul real al

drogurilor, ci a avut doar rolul de „cărăuș", apreciată ca o circumstanță

atenuantă, în sensul dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel

Parchetul de pe

lângă Tribunalul București

și inculpatul I.G.C.

Prin decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București declarat

împotriva sentinței penale nr. 372 din 26 martie

2008 a Tribunalului București,

secția

I

penală, pronunțată în dosarul nr. 29928/3/2007, a desființat,

în parte, sentința penală apelată și rejudecând, a repus, în individualitatea

lor, ambele pedepse aplicate inculpatului, a majorat cuantumul acestora la

11 ani și respectiv 3 ani închisoare, a făcut

aplicarea art. 33-34 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11

ani închisoare.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale

atacate.

A computat, din pedeapsă,

prevenția de la 13 august 2007 la zi și a

menținut starea de arest a

inculpatului.

A respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.G.C.

împotriva aceleiași sentințe și l-a obligat la 200 lei cheltuieli judiciare

către stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul I.G.C.

Prin decizia penală nr. 2879 de

la 19 septembrie 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 29928/3/2007 a fost admis recursul declarat de recurentul inculpat

I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a casat decizia atacată și a fost trimisă cauza la

Curtea de Apel București spre rejudecarea apelurilor declarate de către

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C.

S-a menținut starea de arest preventiv a recurentului

inculpat.

Cheltuielile judiciare avansate

de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Astfel, cauza, având ca obiect

apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și inculpatul I.G.C.

împotriva

sentinței penale nr. 372 din 26

martie 2008 a Tribunalului București, secția l-a

penală, în dosarul nr.

299928/3/2007, apel după casare, a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub

nr. 6191/2/2008 (2210/2008), fiind verificată măsura arestării preventive a

inculpatului, iar prin încheierea de la 25 noiembrie 2008, instanța de apel a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului I.G.C., așa cum s-a arătat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen.

așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care

inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în

cursul judecății

legalitatea și temeinicia

arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

.

Totodată în conținutul art. 160

b

alin.

(1)- (3) C. proc. pen. modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se

stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că

arestarea preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au determinat

arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice

privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de

apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față

de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea

măsurii arestării

preventive a inculpatului

I.G.C. au fost reținute ca temeiuri în

drept, dispozițiile art. 143, art.

148 lit. f) C. proc. pen., în condițiile art. 149

1

din același cod, potrivit

mandatului de arestare preventivă nr. 168/U.P. emis la 14 august 2008.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod

just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu

închisoare pentru infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 143/2000 și art. 37 lit. a) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, în raport cu materialul probator administrat, dar și

cu natura infracțiunilor reținute în

sarcina inculpatului, acelea de trafic de droguri de mare risc și deținere de

droguri de mare risc pentru consum propriu, într-un penitenciar, de modalitatea

efectivă de săvârșire, creându-se o stare de insecuritate.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă

instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului I.G.C. la o pedeapsă

principală rezultantă de 5 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată

și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare

menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării

preventive a inculpatului I.G.C. a fost făcută în concordanță și cu prevederile

art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale, respectiv arestarea a fost menținută pe baza

condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în

care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în

vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Înalta Curte, în raport cu cele

mai sus menționate, nu poate avea în

vedere criticile formulate de recurent, în sensul că

măsura arestării preventive ar fi expirat încă de la data de 15 mai 2008, față

de împrejurarea că la data de 17 martie 2008 prima instanță a menținut

arestarea, a amânat pronunțarea la 26 martie 2008, dată la care în baza art.

350 C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive, prin sentința penală

nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului București, nu a fost trecut termenul

de recurs, iar de la 17 martie 2008 când a fost menținută măsura la 25

noiembrie 2008 a fost din nou menținută, cu depășirea termenului prevăzut de

art. 160

b

C. proc. pen., deoarece instanța de apel, după casare, la

data de 25 noiembrie 2008, în mod legal și temeinic a verificat temeiurile

măsurii dispuse inițial, constatând că acestea nu s-au schimbat, făcând

referire la existența celor două cicluri procesuale parcurse în cauză.

Totodată, Înalta Curte

apreciază că apărările formulate de recurentul

inculpat nu sunt fondate și pentru

faptul că acesta face confuzie între verificarea legalității și temeiniciei

măsurii arestării preventive întemeiate pe dispozițiile art. 300

2

raportate la art. 160

b

C. proc. pen. și art. 350 din același cod,

aceasta din urmă, prevăzând obligația primei instanțe ca prin hotărâre să se

pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a

inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu

părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată, condițiile de

aplicare ale celor două norme fiind expres prevăzute de lege, inclusiv cele

referitoare la exercitarea recursului, respectiv art. 141 C. proc. pen., în

cazul primelor, iar referitor la cea de-a doua dispoziție, numai sentința și

respectiv decizia ce o conține poate face obiectul exercitării apelului și respectiv

recursului, în condițiile art. 361 alin. (2) și (3) C. proc. pen. și respectiv

art. 385

1

alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

De altfel, în contextul cauzei, toate instanțele, în

funcție de etapa procesuală în care s-au aflat, fie, prin încheiere au

verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, în funcție de

art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., fie în funcție de faza procesuală,

judecată, în

fond, în apel, în recurs, prin hotărârile pronunțate au menținut starea de

arest a inculpatului I.G.C., respectiv Tribunalul București, secția l-a penală,

prin sentința penală nr. 372 din 26 martie 2008,

potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a

inculpatului,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

familie, prin decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a menținut starea de

arest a inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin

decizia penală nr. 2879 de la 19 septembrie 2008 a menținut starea de arest

preventiv a recurentului inculpat, iar ulterior după reinvestire, instanța de apel,

după casare, la rândul său a verificat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive, în raport cu dispozițiile art. 300

2

raportat

la art. 160

b

C. proc. pen., așa cum a procedat și la data de 25

noiembrie 2008, măsură ce face obiectul prezentului recurs.

Așadar, instanța de apel, după

casare, la termenul din 25 noiembrie

2008 în mod corect implicit a considerat că măsura

arestării preventive nu a expirat.

De asemenea, nu poate fi

reținută nici critica formulată de recurentul

inculpat cu privire la inexistența

indiciilor temeinice, față de unele considerente din sentința primei instanțe,

deoarece instanța de apel, examinând măsura arestării preventive a motivat

menținerea acesteia în continuare, atât sub aspectul legalității, cât și

temeiniciei, prin constatarea

că temeiurile

măsurii arestării preventive dispuse inițial nu s-au schimbat,

precum și

față de condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 25 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru

cauze cu minori și de familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a

apelantului inculpat este legală și temeinică, sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat

I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de recurentul inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008).

Î

n conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

se va obliga

recurentul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat

I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepția de neconstitutionalitate a

dispozițiilor art. 350 C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul

inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008 ).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 11 decembrie 2008.