ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 229 din 9 iulie 2007, Tribunalul Mehedinți, în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a

achitat inculpatul G.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin.

(1) din Legea nr. 143/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin

rechizitoriul Ministerului Public – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial

Mehedinți emis la data de 26 martie 2007, în dosarul nr. 50/D/P/2006, a fost

trimis în judecată în stare de libertate inculpatul G.C., pentru

infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut

că, în ziua de 15 iunie 2006, prin intermediul investigatorului sub

acoperire și al colaboratorului acestuia, având în vedere datele

deținute de ofițerii din S.C.C.O. Mehedinți, s-a cumpărat

de la inculpat, cu suma de 40 euro, în zona Bazarului Dunărea, o bucată

de hașiș învelită în celofan. Proba a fost trimisă la L.C.A.P.D.P.

București, care, în urma analizei efectuate a concluzionat: 0,95 grame

rezină de cannabis ce conține T.H.C. - substanță

psihotropă biosintetizată de planta Cannabis (raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 431549 din 16 mai 2006).

La data de 17 iunie 2006,

ora 00,10, în aceleași condiții, s-a cumpărat de la inculpatul G.C.

cantitatea de 0,70 grame rezină de cannabis cu suma de 50 lei, pe strada

Walter Mărăcineanu din Drobeta Turnu Severin (raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 431549 din 2 din 18 mai 2006).

Având certitudinea

fundamentată pe două acte de cumpărare, s-a organizat flagrantul,

la data de 17 iunie 2006, în juriul orei 22,00. Astfel, numitul, D.T.S.,

martorul L.M. și inculpatul se aflau într-un autoturism condus de primul

dintre ei, deplasându-se prin Turnu Severin. În zona Pieței Sârbilor, D.T.S.

și inculpatul au coborât din autoturism și, fără a fi

observați de martor, au efectuat un schimb, constând în aceea că

primul a dat inculpatului suma de 2.000.000 lei ROL, iar cel de-al doilea i-a

dat droguri. Fiind noaptea, s-a pierdut momentul operativ al intervenției,

fapt ce l-a determinat pe D.T.S. să vină la sediul poliției

pentru a preda cantitatea de droguri cumpărată de la inculpat și

nu de la M.L., așa cum s-a consemnat din eroare în procesul-verbal de

constatare. De data aceasta, inculpatul a vândut colaboratorului 1,15 grame de

rezină de cannabis în schimbul sumei menționate (raportul de

constatare tehnico-științifică nr. 431549/3/2006).

S-a arătat că

starea de fapt expusă a fost dovedită cu procesul verbal încheiat de

ofițerii de poliție din care a rezultat deplasarea inculpatului la

Lugoj la autogară, precum și cu declarațiile martorilor D.C.A. și

S.M.C.

Instanța de fond a

constatat următoarele:

În două rânduri,

inculpatul s-a deplasat în localitatea Lugoj, însoțit de martorul D.C.A.,

o dată fiind duși de un taximetrist S.M., pentru a lua colete trimise

din Franța. Deplasarea inculpatului a fost monitorizată de

polițiști însă nu s-a procedat la percheziționarea

bagajelor cu ocazia opririi mașinii de către organele de

poliție.

La datele de 15 mai și

17 mai 2007 investigatorul sub acoperire a obținut prin colaboratorul

său de la un terț, diverse cantități de

droguri-hașiș, identificate astfel prin trei rapoarte de constatare

tehnico-științifică. Cea de-a treia cantitate din 17 mai 2007

s-a obținut în urma organizării unui flagrant, în intenția de a

dovedi vânzarea de către inculpatul G.C. a drogurilor ce prezintă

rezină de cannabis în care se evidențiază T.H.C. – drog de risc.

Cu ocazia flagrantului nu au fost găsite asupra inculpatului drogurile în

cauză, ci asupra martorului D.T.S. În această împrejurare, inculpatul

s-a întâlnit cu alte două persoane între care și numitul D.T.S.

În opinia tribunalului

infracțiunea de trafic de droguri din datele de 15 mai 2007 și 17 mai

2007 nu a fost comisă de inculpatul G.C. Din niciuna din probele

administrate nu a rezultat situația de fapt prezentată în

rechizitoriu. În plus din toate înscrisurile de la dosar s-a reținut

că este vorba de evenimente petrecute în luna mai și nu în luna iunie

2007, altfel nu s-ar explica cum de ar fi fost făcut raportul de

constatare tehnico științifică anterior comiterii faptei.

Deși există

procese verbale în care se consemnează că investigatorul sub

acoperire l-a percheziționat pe colaboratorul său înainte ca acesta

să ia contact cu inculpatul, întâlnindu-se la intervale de aproximativ 30

minute după aceea, colaboratorul prezentându-i hașișul cumpărat,

nu rezultă din nicio probă că drogurile au fost cumpărate

de la însuși inculpatul în cauză.

Pe de altă parte,

potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de

polițiștii și colaboratorii acestora, prevăzuți la alin.

(1), pot constitui mijloace de probă.

În aceste condiții,

cele de mai sus trebuie coroborate cu alte probe.

Rapoartele de constatare

tehnico-științifice confirmă existența drogurilor, dar nu

și persoana care le-a distribuit.

Deși la urmărirea

penală, martorul D.C.A. a declarat că în urma deplasării la

Lugoj la autogară pentru a lua un colet sosit din Franța a auzit

discutând pe inculpat și martorul S.M.C. despre faptul că urma

să primească droguri în pachet, iar în fața instanței

acesta nu a menținut această ipoteză. Totodată, martorul S.M.C.,

în ambele faze procesuale, a declarat că nu cunoaște nimic despre

droguri în relaționare cu inculpatul.

S-a mai arătat că

împrejurarea că nu inculpatul este cel care a vândut drogurile în

cauză, consumate în timpul analizei de laborator, este întărită

și de martorul asistent P.C.F., audiat la urmărirea penală,

acest declarând că în urma flagrantului, când numitul D.T.S. asupra

căruia s-au găsit drogurile presupuse a se fi primit de la inculpat,

acesta a menționat că le-a primit de la un anume M. pentru suma de 2

milioane lei ROL. Mențiunea din rechizitoriu făcută de procuror,

în sensul că din eroare s-a menționat în declarația martorului

asistent, numele de M. în locul celui al inculpatului, nu a fost primită

de instanța de fond, întrucât o declarație nu poate fi modificată

în conținutul acesteia printr-o simplă precizare a unei

autorități statale, ci este necesar a se lua o altă

declarație persoanei în cauză pentru clarificarea situației. În

plus, eroarea invocată nu este o eroare cât timp și din procesul

verbal întocmit de echipa formată din procuror și ofițerii de

poliție, cu prilejul percheziției corporale asupra martorului D.T.S.,

rezultă că acesta a declarat că a primit drogurile de la un

băiat pe nume M. Nu se face referire de către martor la inculpatul G.C.

S-a mai precizat că în

susținerea prezumției de nevinovăție a inculpatului a fost

și declarația martorului L.M., care a arătat că a fost în

autoturismul în care a urcat și inculpatul, iar suma compusă din

două bancnote de 500.000 lei ROL, reprezintă o datorie a sa mai veche

către inculpat, care i-a vândut o pereche de blugi, ceea ce confirmă

ipoteza deplasării la Lugoj a inculpatului pentru a prelua un colet cu

haine și nu pentru droguri, dar și situația că la 17 mai

2007 nu a primit droguri de la inculpat. Existența dubiului asupra

vinovăției inculpatului este alimentată și de rezultatul

percheziției domiciliare efectuate în baza autorizației

instanței. La domiciliul inculpatului nu au fost descoperite probe ca să

îl incrimineze pe inculpat.

S-a mai reținut că

declarația inițială a martorului D.C.A. a fost infirmată de

acesta însuși, înaintea instanței și nici nu se coroborează

cu alte probe pentru a se avea în vedere cele declarate în timpul

urmăririi penale, fiind singulară. Toate celelalte probatorii conduc

la ideea că distribuirea drogurilor identificate prin rapoartele de

constatare tehnico-științifice a fost efectuată de altă

persoană decât inculpatul.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Mehedinți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

arătându-se că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului

în condițiile în care există probe că inculpatul a

săvârșit infracțiunea: procesele verbale încheiate de investigatorul

sub acoperire, raportul de constatare tehnico-științifică,

declarațiile martorilor.

Cu ocazia judecării

apelului, Curtea a luat declarații inculpatului, martorilor S.M.C., M.M.

(L.), D.C., D.T.S.

Prin decizia penală nr.

113 pronunțată în ședința publică de la 17 septembrie

2008, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva sentinței

penale nr. 229 din 9 iulie 2007, privind pe inculpatul G.C., concluzionând

că din materialul probator administrat în cauză nu există nicio

probă din care să rezulte că inculpatul G.C. i-ar fi vândut

martorului D.T.S. droguri, nefiind răsturnată prezumția de

nevinovăție a inculpatului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de apel a

considerat în mod eronat că în urma administrării probelor în toate

fazele procesuale inculpatul G.C. nu a vândut droguri martorului D.T.S. și

nici investigatorului sub acoperire, în zilele de 15 și 17 mai 2006,

deși, în cursul urmăririi penale s-a dovedit, fără

putință de a se tăgădui, că inculpatul a vândut

droguri martorilor.

În

opinia recurentului, instanța, constatând că declarația martorului

D.T.S. dată la instanța de fond și la instanța de apel, nu

este confirmată de celelalte probe administrate în cauză, cele

două instanțe trebuiau să înlăture declarația ca fiind

nesinceră și să dispună condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută

de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Se mai

susține că în mod greșit instanțele nu au luat în

considerare actele de constatare întocmite de investigatorul sub acoperire în

care se menționează activitatea inculpatului G.C., ca traficant de

droguri. Au fost invocate cazurile de casare a hotărârii prevăzute de

art. 385

9

pct. 16 și 18 C. proc. pen.

În

ședința publică din 6 februarie 2009, Înalta Curte, din oficiu,

a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului

declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova, față de

dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004.

Cu

majoritate, instanța a reținut că recursul este admisibil.

Potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 508/2004, procurorii parchetelor de pe

lângă instanțele competente participă la judecarea oricărei

cereri adresate instanțelor de judecată în cauzele de competența

direcției, precum și la judecarea în fond și în căile de

atac, în cauzele în care D.I.I.C.O.T. a sesizat instanțele de

judecată, punând concluzii și exercitând căile de atac, cu

excepția cazurilor în care procurorii D.I.I.C.O.T. încunoștințează

parchetul de pe lângă instanța competentă și instanța

că vor participa în mod direct.

Este

real că D.I.I.C.O.T. nu a participat la judecarea cauzei în fond și

apel, dar legiuitorul nu a impus obligația acestei direcții de a

participa în toate fazele procesuale, aceasta putând participa în tot cursul

judecării cauzei, impunându-se o singură condiție, aceea de a

încunoștința parchetul de pe lângă instanța competentă

și instanța că va participa. În consecință, recursul

este admisibil.

Recursul

nu este fondat.

În

cauză, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în sensul că există probe care să îl

incrimineze pe inculpat, instanțele în mod greșit au achitat

inculpatul.

Există

eroare gravă de fapt când situația de fapt, astfel cum a fost

reținută prin hotărârea atacată, este contrară actelor

și probelor administrate în cauză.

Pentru a

constitui cazul de casare în discuție, eroarea de fapt trebuie să fie

gravă, respectiv să fie esențială, în sensul de a fi

influențat asupra soluției cauzei și, evident,

neîndoielnică.

Probele

nu au valoare mai dinainte stabilită, conform art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., dar instanța a apreciat asupra tuturor probelor administrate, în

scopul aflării adevărului.

În mod

nemijlocit instanța de apel a audiat atât inculpatul cât și martorii

S.M.C., M.M. (L.), D.C. și D.T.S.

Din

declarațiile martorului D.T.S. rezultă că acesta nu a

cumpărat droguri de la inculpat niciodată, acesta declarând în

prezența inculpatului că nu l-a văzut până în acel moment

(în fața instanței) și nu este persoana pe care a cunoscut-o sub

numele de M. și de la care a cumpărat în urmă cu mai mult de un

an, o anumită cantitate de droguri.

Instanța

de apel a concluzionat în mod corect că din probe nu rezultă că

numitul M., despre care s-a făcut vorbire în procesul-verbal încheiat la

17 mai 2006 de către D.I.I.C-O.T.

– Biroul Teritorial Mehedinți, nu este

aceeași persoană cu inculpatul, neexistând vreo probă că

inculpatul G.C. i-ar fi vândut martorului D.T.S. droguri.

Martorul S.M.C. a

susținut că în prezența sa, inculpatul și martorul D.C.A. nu

au deschis pachetul pe care l-au luat de la Lugoj și nici nu au discutat

despre conținutul acestuia.

De asemenea, martorul M.M. (L.)

a arătat că nu a asistat la vreo discuție dintre inculpat

și martorul S.M.C. despre droguri, iar inculpatului într-adevăr i-a

dat o sumă de bani pentru că a cumpărat de la acesta o pereche

de blugi.

În condițiile în care

procesul-verbal de constatare conține erori, acesta nu poate avea valoare

probantă, pentru a înlătura probele testimoniale, așa cum se

susține în dezvoltarea motivelor de recurs. Mijloacele de probă

trebuie să fie administrate de o manieră care să garanteze un

proces echitabil.

Este evident că în

cauză nu a fost răsturnată prezumția de

nevinovăție.

Potrivit Codului de

procedură penală probele nu au valoare dinainte stabilită, dar

trebuie avută în vedere și opinia C.E.D.O., potrivit căreia

„elementele de probă trebuie, în principiu, administrate în fața

acuzatului, în ședință publică, în vederea unei dezbateri

contradictorii” (B., M. și J. contra Spania, hotărâre din 6 decembrie

1988).

În cauză, în cadrul

dezbaterilor contradictorii, martorii nu au arătat elemente de natură

a-l incrimina pe inculpat.

Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că atât prima

instanță, cât și cea de apel au făcut o analiză

amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul

cercetărilor.

Instanța

de apel, pentru a-și forma propria convingere cu privire la

vinovăția ori, dimpotrivă, nevinovăția inculpatului, a

readministrat întregul probatoriu și a reaudiat inculpatul.

În Codul

de procedură penală român, prezumția de nevinovăție

este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5

2

statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată

până la stabilirea vinovăției sale sau printr-o hotărâre

penală definitivă”.

Având în

vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie

să-și întemeieze convingerea privind vinovăția inculpatului

pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în

acuzare nu au caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei

nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune

a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială

este în favoarea inculpatului”.

Chiar

dacă în fapt s-au administrat în sprijinul învinuirii probe, iar alte

probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există și

totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția,

atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de

nevinovăție” și inculpatul trebuie achitat.

Condamnarea

inculpatului în lipsa unor dovezi convingătoare de vinovăție

este de natură să atragă constatarea încălcării

articolului 6 paragraful 2 din C.E.D.O.

Față

de considerentele ce preced, în temeiul art. 835

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Craiova împotriva

deciziei penale nr. 113 din 17 septembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

penală, privind pe inculpatul G.C.

Cheltuielile judiciare

rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 februarie 2009.