Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.04.2022
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2022

HOTĂRÂRE
20.04.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 906/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 20 aprilie 2022 Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei.

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 272 din 20 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2022.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1159/2025
de îndată ce îi va fi eliberat titlul de proprietate pentru imobilul teren în suprafață totală de 53.980 mp în conformitate cu prevederile legilor fondului funciar și a sentinței civile nr. 2101 din 12 februarie 2010 pronunțate de Judecător
ÎCCJ 2025-10-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1761/2025
suma de 80 RON cu titlu de facilitate la plata taxei de timbru acordată reclamantei sub forma reducerii taxei de timbru. 3. Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 522/2024 din 12 decembrie 2024, Curtea de Apel Iași
ÎCCJ 2023-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2023
Ședința publică din data de 3 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 7.07.2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași acțiunea formulată de reclamanta A. în
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #235013)
din 28.03.2024, Curtea de Apel Iași - Secția civilă a admis excepția tardivității completării motivelor de apel, invocată de intimații B. și C. și a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1422/2
ÎCCJ 2022-03-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2022
Ședința publică din data de 29 martie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele; I. Circumstanțele cauzei Obiectul cererii de chemare în judecată La data de 7.07.2020, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. x/2020, a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă