ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. La data de 7.07.2020 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. având ca obiect obligarea pârâtului la restituirea contravalorii (valorii de circulație) suprafeței de 595 mp teren, 1/4 din terenul în suprafață de 2380 mp situat în Iași, str. x, de care a beneficiat fără drept, teren evaluat provizoriu la suma de 200000 RON.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința nr. 1859/10.12.2020, Tribunalul Iași, secția I civilă a respins excepțiile insuficientei timbrări a acțiunii și inadmisibilității acțiunii, excepții invocate de pârât; a respins acțiunea pentru lipsa calității procesuale active, admițând, în prealabil, excepția cu acest obiect, invocată de pârât; a respins cererea formulată de pârât privind plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 554/2022 din data de 08.12.2022 Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelul formulat de apelanta A., împotriva sentinței civile nr. 1859/10.12.2020 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I Civilă, sentință pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 554/2022 din data de 08 decembrie 2022 și a încheierii de sedință din 20 octombrie 2022 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs pârâtul B.. Acesta a invocat faptul că, în ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 20 octombrie 2022 a Curții de Apel Iași, aceasta este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece prin soluția pronunțată asupra cererii de calificare a obiectului acțiunii supuse judecății, instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al instanței prevăzut în art. 22 din C. proc. civ. și prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. care interzic modificarea obiectului acțiunii în fața instanței de apel. Astfel, se arată că, în urma admiterii recursului declarat în ședința din 20 octombrie 2022, instanța de apel a pus în discuție calificarea obiectului și temeiului de drept al acțiunii cu care reclamanta a sesizat prima instanță, iar reprezentantul convențional al reclamantei a precizat că este o acțiune în valorificarea unui drept de creanță având ca obiect plata prețului actualizat al terenului în suprafață de 595 mp, întemeiată în drept pe prevederile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Ori, apreciind astfel, prima instanță a procedat nelegal cu încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ., neexercitându-și până la capăt rolul său activ în clarificarea obiectului și limitelor judecății. Prin urmare, aplicând în mod legal prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța de apel ar fi trebuit să considere că, deoarece petitul cererii de chemare în judecată îl reprezintă solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii de circulație a imobilului, iar nu la plata prețului actualizat, obiectul acțiunii nu poate fi acela al unei cereri de valorificare a dreptului de creanță reprezentat de prețul actualizat al imobilului încasat de proprietarul care a vândut terenul. Or, din acest punct de vedere, se solicită a se stabili că prima instanță a fost sesizată cu o acțiune având ca obiect restituirea valorii actualizate a imobilului, acțiune în pretenții decurgând din revendicarea acestui imobil de către reclamantă conform legilor speciale, iar consecința acestei recalificări corecte și legale este că în cauză devine incidentă și prezumția de putere de lucru judecat ce decurge din sentința civilă nr. 2242/2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2014 menținută ca fiind definitivă prin decizia Curții de Apel Iași. În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 554/2022 din 08 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel lași, se apreciază că aceasta este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se apreciază că el este incident în cauză prin prisma încălcării prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel nu a ținut cont de toate dezlegările instanței de recurs, respectiv nu a soluționat toate aspectele care trebuiau în mod obligatoriu clarificate de către instanța de apel și de prevederile art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialității. Astfel, instanța de recurs a stabilit prin decizia de recurs nr. 651 din 29 martie 2022, în primul ciclu al judecății, în dosarul nr. x/2020, că revenea instanței de apel obligația de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, punând în discuția părților în prealabil calificarea juridică exactă. Or, această obligație nu a fost îndeplinită în cauză. Mai mult decât atât, prin apelul declarat, reclamanta nu a făcut referire la temeiul juridic al pretențiilor, nu și-a justificat legitimarea procesuală prin raportare la anumite dispoziții de drept material incidente în cauză și nici nu a criticat pronunțarea primei instanțe asupra calității procesuale active fără verificarea cerințelor pe care legea aplicabilă litigiului le presupune pentru formularea cererii deduse judecății în prezenta cauză. Absența unui asemenea demers necesar se reflectă și în considerentele deciziei, din moment ce instanța de apel a invocat dispozițiile articolului III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, fără însă a enunța condițiile desprinse din norma evocată pentru întrunirea legitimării procesuale active. Unicul argument reținut pe acest aspect rezidă în faptul că norma nu impune dovedirea dreptului de proprietate pentru promovarea acțiunii, dar instanța de apel nu a arătat, cu atât mai puțin nu a analizat, dacă dispoziția legală invocată este aplicabilă ratione tempore, dacă impune existența în patrimoniul reclamantului a unui alt drept subiectiv, un drept de creanță sau eventual, un interes legitim, dacă dreptul sau interesul legitim trebuie să decurgă din oricare dintre legile speciale. Prin urmare, în contextul arătat anterior, modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active de către instanța de apel relevă nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. Mai departe, se arată că, în cadrul considerentelor deciziei recurate, instanța de apel nu a lămurit consecințele juridice ale nesoluționării până în prezent a notificării formulate de C. în temeiul Legii nr. 18/1991. De asemenea, instanța de apel nu a stabilit, deși era obligată să o facă, potrivit dezlegărilor obligatorii din cadrul considerentelor deciziei nr. 651 din 29 martie 2022 a ÎCCJ, nici care sunt condițiile de legitimare procesuală activă care decurg din norma invocată de apelantă ca temei juridic al acțiunii sale și nici în ce mod afectează conținutul ori exercițiul dreptului sau interesului legitim conduita în procedurile legilor reparatorii (dacă a formulat în termen cererile, notificările), nearătându-se nici efectele juridice ale actelor emise în aceste proceduri. Se apreciază că există o conduită procesuală ce reprezintă un comportament culpabil al antecesorului lui C. care trebuia reținut ca atare de instanța de apel în lumina dezlegărilor obligatorii ale instanței de recurs și că ar fi trebuit să se constate că neformularea în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991 a cererii de revendicare a terenului are influență la stabilirea legitimării procesuale active a moștenitorilor numitului C. de formulare a acțiunii reglementate de art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 modificată prin Legea nr. 247/2005 deoarece această conduită a numitului C. a condus la posibilitatea ca terenul să fie revendicat în mod exclusiv în anul 1991 de antecesoarea lui D., moștenitoare a numitului E.. În aceste condiții, se consideră că devine incident în cauză dreptul de acrescământ, de asemenea, se consideră că reclamantul nu poate să își legitimeze calitatea procesuală activă în cadrul unei astfel de acțiuni până la data la care va fi emisă o hotărâre a comisiei județene de fond funciar a județului Iași sau un ordin al prefectului județului Iași prin care să fie soluționată pozitiv notificarea și, din acest punct de vedere, solicită instanței de recurs ca la rejudecarea cauzei după casare să țină cont de acest aspect și să mențină hotărârea primei instanțe de constatare a imposibilității legitimării procesuale active cu consecința validării legalității soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale active. De asemenea, se apreciază că în cauză este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. deoarece soluția dispusă de instanța de apel prin considerentele sale de unire a excepției lipsei calității procesuale active cu fondul cauzei ar fi trebuit pusă în prealabil în discuția contradictorie a părților, fiind încălcate prevederile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității. Cu privire la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se apreciază că decizia instanței de apel este pronunțată cu încălcarea evidentă a unor norme de drept material incidente în privința aplicării ratione tempore a prevederilor art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, dar și a unor norme din Legea nr. 18/1991. Se mai critică modul în care instanța de apel a soluționat aspectul aplicării în timp a prevederilor Legii nr. 247/2005, acțiunea întemeiată pe prevederile art. III alin. (1) 4 din Legea nr. 169/1997 fiind introdusă pentru prima dată în fondul activ al legislației în anul 2005 odată cu apariția Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat o serie de acte normative printre care și Legea nr. 169/1997. Potrivit art. 6 alin. (5) C. civ. dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate, produse ori săvârșite după intrarea sa în vigoare și situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Având în vedere că faptele respective constau în încheierea a 3 contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 1993 și a unui contract de donație încheiat în anul 1998 asupra terenurilor incluse în suprafața totală de 2380 mp, este evident că prevederile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificat prin Titlul V al Legii nr. 247/2005 nu pot fi aplicabile ratione tempore acestor fapte, deoarece legea civilă nu retroactivează. Prin urmare, reclamanta nu are deschis exercițiul acestei acțiuni întemeiată pe prevederile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată prin Titlul V al Legii nr. 247/2005, decât pentru fapte de înstrăinare succesivă și de reținere a prețului vânzării săvârșite de o persoană după apariția acestei legi, deci ulterior anului 2005, iar nu înainte de acest an. Se consideră că acesta este modul corect de interpretare a aplicării în timp a prevederilor Legii nr. 247/2005, iar nu acela extensiv propus de instanța de apel, conform căruia efectul Legii nr. 247/2005 ar trebui extins și faptelor săvârșite înainte de intrarea sa în vigoare în perioada 1991-1998. Se mai critică soluția primei instanțe privind aplicarea ratione tempore a prevederilor Legii nr. 247/2005 și se solicită ca la rejudecarea cauzei după casarea cu reținere să se aibă în vedere și o aplicare corectă a principiului neretroactivității legii civile la situația de fapt dedusă. De asemenea, se precizează și faptul că în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se critică prin prezenta cerere de recurs și modul în care instanța de apel a interpretat prevederile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, recurentul apreciind că în condițiile în care legea precizează că această acțiune ar putea fi formulată doar de fostul proprietar rămas fară teren, extinderea legitimării procesuale active și la moștenitorii fostului proprietar excede cadrului reglementat de această lege în privința reglementării procesuale active. În fine, se contestă prin prezentul recurs și modul în care instanța de apel a interpretat prevederile din dispoziția primarului municipiului Iași nr. 2571/2017 conform căruia i s-ar fi recunoscut dreptul de proprietate numitului C. asupra suprafeței de teren prin simpla enumerare a documentelor anexate notificării de revendicare. Se consideră nelegală și constatarea instanței de apel prin considerentele de la pagina nr. 15 din decizia de apel că prin această dispoziție a primarului municipiului Iași nr. 2571/2017 coroborată cu hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2001 și y/2017* s-ar fi realizat o recunoaștere indirectă a dreptului de proprietate al antecesorului lui C. asupra suprafeței de teren în discuție care ar duce la concluzia existenței unei speranțe legitime în patrimoniul acestuia la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu și care l-ar îndreptăți la formularea acțiunii promovate în acest dosar pe temeiul art. III alin. (2) 4 din Legea 169/1997. Caracterul nelegal al acestei constatări a instanței rezidă din împrejurarea că de lege lata nu există în prezent vreun temei juridic de drept material în fondul activ al legislației civile care să justifice o recunoaștere indirectă a unui drept de proprietate în patrimoniul unei persoane, fără ca respectivă persoană să posede un titlu de proprietate în acest sens. Recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui imobil teren se face în condițiile legii civile doar prin recunoaștere directă, respectiv emiterea unui titlu de proprietate în acest sens. Prin urmare, este nelegală soluția instanței de apel de recunoaștere indirectă a dreptului de proprietate a numitului C. asupra terenului în litigiu, fără ca acesta să dețină vreun titlu în acest sens ca o chestiune prealabilă statuării recunoașterii legitimării procesuale active a moștenitoarei acesteia în promovarea acțiunii reglementată de art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă A. a depus întâmpinare față de recursul declarat, comunicat la data de 22.03.2023, prin care solicită, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. respingerea acestuia ca nefondat și menținerea în totalitate a dispozițiilor deciziei civile nr. 554/08.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2020, precum și ale încheierii de ședință din data de 20.10.2022 pronunțată de aceeași instanță. Solicită, totodată ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., recurentul-pârât să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierii de sedință din 20 octombrie 2022 a Curții de Apel Iași, se invocă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se că prin soluția pronunțată asupra cererii de calificare a obiectului acțiunii supuse judecății, instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al instanței prevăzut de art. 22 din C. proc. civ. și de prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. care interzic modificarea obiectului acțiunii în fața instanței de apel, motiv ce nu este fondat. Deși principiul disponibilității guvernează procesul civil, în aceeași măsură, legiuitorul, prin art. 22 C. proc. civ., referitor la rolul judecătorului în aflarea adevărului, a dorit să evite tocmai interpretarea eronată a obiectului litigiului dedus judecății, sau calificarea juridică a actelor și faptelor, în situația în care părțile le-au dat o altă denumire, obligându-l pe judecător să pună în discuția părților calificarea juridică exactă; tot judecătorul fiind cel ce dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Contrar susținerilor recurentului, Curtea de apel a aplicat în mod just dispozițiile art. 22 C. proc. civ., respectând dispozițiile deciziei de casare potrivit cu care, în contextul în care pretențiile reclamantei din prezenta cauză se întemeiază pe un drept de proprietate asupra terenului și constau în restituirea prin echivalent a terenului, făcându-se concomitent referire la dreptul comun în materia răspunderii civile delictuale și la o normă specială dintr-o lege cu caracter reparator privind imobile preluate în mod abuziv de către stat ulterior anului 1945, se impunea, astfel cum, în mod corect, s-a arătat prin motivele de recurs, calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, prin stabilirea cu certitudine a obiectului și a cauzei cererii de chemare în judecată. Curtea de apel, prin încheierea recurată, a considerat în mod just, că Tribunalul Iași a fost învestit cu o cerere personală, de valorificare a unui drept de creanță invocat de reclamanta A., având ca obiect obligarea pârâtului B. la plata prețului actualizat al terenului în suprafață de 595 m.p. (parte din terenul de 2380 m.p.), acțiune având ca temei juridic răspunderea civilă delictuală, conform art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2), art. 1357 și art. 1381 alin. (1) și (2) C. civ. (privind răspunderea civilă delictuală). Or, dispunând astfel, prima instanță a procedat în mod legal cu aplicarea justă a prevederilor art. 22 C. proc. civ., la calificarea obiectului acțiunii deduse judecății. Nu este fondată astfel critica învederată privind faptul că prima instanță a fost sesizată cu o acțiune având ca obiect restituirea valorii actualizate a imobilului, acțiune în pretenții decurgând din revendicarea acestui imobil de către reclamantă conform legilor speciale, iar o recalificare corectă ar fi condus la ideea că în cauză devine incidentă prezumția de putere de lucru judecat ce decurge din sentința civilă nr. 2242/2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2014, menținută ca fiind definitivă prin decizia civilă a Curții de Apel Iași. În ceea ce privește recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 554/2022 din 08 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, se consideră că aceasta este nelegală, apreciindu-se că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile invocate vizând, în esență, încălcarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., deoarece instanța de apel nu ar fi ținut cont de toate dezlegările instanței de recurs și de prevederile art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialității. Criticile recurentului privind incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează soluția dispusă de instanța de apel de unire a excepției lipsei calității procesuale active cu fondul cauzei ce ar fi trebuit pusă în prealabil în discuția contradictorie a părților, fiind încălcate, în opinia recurentului, prevederile art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ. privind principiul contradictorialității, susțineri nefondate. Acest motiv de recurs ar fi fost incident dacă, prin hotărârea dată, instanța ar fi fost încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., putând fi incluse mai multe neregularități de ordin procedural, precum nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității. Or, în cauză, s-a respectat acest principiu, chestiunea excepției fiind pusă în discuția părților, motiv pentru care nu subzistă critica formulată. Recurentul critică, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în esență, omisiunea instanței de apel de a se pronunța cu privire la calificarea obiectului acțiunii deduse judecății, precum și modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active de către instanța de apel, critici ce vor fi reținute ca nefondate. Astfel, potrivit art. 22 C. proc. civ., judecătorul are dreptul și chiar obligația de a da sau restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, ceea ce se traduce, între altele, prin aceea că, invocarea greșită a unui text de lege de către parte, dă dreptul judecătorului de a stabili și aplica textul legal corect situației de fapt fundamentate juridic de către parte. Prin urmare, ca regulă, denumirea unor acte sau fapte deduse judecății și textul legal invocat nu sunt chestiuni de natură să țină judecătorul la pronunțarea soluției, acesta fiind îndreptățit să le califice corect din punct de vedere juridic. Întotdeauna, însă, dacă va proceda conform celor de mai sus, judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, obligație îndeplinită în cauză. Nu subzistă critica recurentului sub acest aspect deoarece a fost respectată obligația de a restabili calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, curtea punând în discuția părților calificarea juridică a obiectului acțiunii, așa cum se reține în încheierea recurată din 20 octombrie 2022. De asemenea, nu se poate da eficiență susținerii recurentului potrivit căreia absența unui asemenea demers necesar se reflectă și în considerentele deciziei, din moment ce instanța de apel ar fi invocat dispozițiile articolului III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, fără însă a enunța condițiile desprinse din norma evocată pentru întrunirea legitimării procesuale active. Și aceasta deoarece, chiar recurentul precizează că argumentul reținut de instanță pe acest aspect rezidă din faptul că norma nu impune dovedirea dreptului de proprietate pentru promovarea acțiunii. Însă contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a analizat incidența textului de lege invocat drept temei juridic de către reclamanta A., reținând că mecanismul clasic de repunere în situația anterioară în cazul anulării unui titlu de proprietate, cu înstrăinarea bunului ce face obiectul acestuia a fost translatat în materia specială a fondului funciar prin direcționarea contravalorii bunului înstrăinat către adevăratul păgubit, în cauză, fostul proprietar, care, altfel, rămâne și fără bun și fără repararea prejudiciului determinat de protejarea intereselor particulare ale terților de bună credință. Cu privire la aplicarea art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, instanța de apel a constatat că acest text de lege nu îl privește doar pe proprietarul efectiv deposedat de un imobil în mod abuziv de regimul comunist, ci și pe succesorii acestuia, termenul de "fost proprietar" neputând fi interpretat în sens restrictiv. Curtea a mai considerat că o astfel de interpretare a intimatului lipsește de orice eficiență exercitarea drepturilor moștenitorilor proprietarului rămas fără teren, ducând la afectarea sferei persoanelor care pot apela la instanță pentru obținerea de despăgubiri. Prin urmare, modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active de către instanța de apel relevă respectarea prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., precum și a art. 501 alin. (1) C. proc. civ., precum și a limitelor casării dispuse prin decizia civilă nr. 651 din data de 29 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care viza punerea în discuție a stabilirii calificării juridice a actelor și faptelor deduse judecății, respectiv a temeiului juridic al acțiunii principale, neputând fi primit motivul de nelegalitate consacrat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul pârât. Astfel, instanța de apel a stabilit care sunt condițiile de legitimare procesuală activă care derivă din norma invocată de reclamantă ca temei juridic al acțiunii sale (art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 247/2005), a statuat că se vizează restituirea prețului actualizat al suprafeței de 595 m.p. din suprafața totală de 2.380 m.p., situată în municipiul Iași, str. x, iar acțiunea este una civilă, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, menită să atragă răspunderea civilă delictuală a recurentului-pârât, nefiind vorba despre o acțiune civilă reală, așa cum susține recurentul. Astfel, în mod just s-a considerat de curte că aplicarea Legii nr. 169/1997 are întâietate în raport de materia măsurilor reparatorii constituind o expresie a mecanismului restitutio in integrum, impunându-se și față de caracterul subsidiar al răspunderii statului român în baza Legii nr. 10/2001, astfel că legal se reține de instanța de apel că în mod greșit a fost admisă, de către Tribunalul Iași, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., drept pentru care, apelul a fost admis. Apare ca nefondat motivul de recurs invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind încălcate prevederile de drept material ale art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 care dispun că, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul în baza titlului constatator, este obligat să remită prețul actualizat fostului proprietar, precum în speța supusă judecății, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, care a introdus art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, persoanele îndreptățite putând să promoveze asemenea acțiuni. Sunt pe deplin incidente și prevederile art. 6 alin. (6) C. civ., care consacră că dispozițiile legii noi sunt, de asemenea, aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior, ce decurg din raporturile de proprietate, sub acest aspect, neputând fi primită apărarea că o atare acțiune nu putea fi formulată de către moștenitori, ci doar de către proprietar. Nici critica recurentului în sensul că, în cadrul considerentelor deciziei recurate, instanța de apel nu ar fi lămurit consecințele juridice ale nesoluționării până în prezent a notificării formulate de C. în temeiul Legii nr. 18/1991 nu subzistă, corect instanța de apel a reținut că C. a formulat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și cu respectarea termenului instituit de art. 22 alin. (1) din acest act normativ, notificarea nr. x/11.06.2001, reiterată de moștenitorii săi la data de 10.11.2016, și respinsă, prin Dispoziția nr. 2571/11.07.2017, de către Primarul mun. Iași, dar nu pentru motivul că notificatorul nu este îndreptățit la restituirea în natură ori prin echivalent a terenului în suprafață de 2900 m.p., situat în Iași, str. x, și a construcțiilor situate pe acesta, ci doar motivat de faptul că Municipiul Iași nu mai are calitatea de deținător al imobilului a cărui restituire se solicită prin notificare, întreaga suprafață de teren făcând obiectul titlului de proprietate nr. x, emis în beneficiul autoarei intimatului B., iar solicitantul nu a făcut dovada deținerii, la data preluării abuzive, a unei suprafețe de teren mai mari decât cea pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în favoarea numitei D. (suprafață înstrăinată de aceasta anterior constatării nulității absolute a titlului de proprietate, prin decizia civilă nr. 930/18.05.2001 a Curții de Apel Iași). Pe de altă parte, art. 43 din Legea nr. 165/2013 prevede că cererile depuse în temeiul art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 și care nu au fost soluționate până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, se transmit comisiilor constituite pe lângă autoritățile publice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, nu poate fi primită nici susținerea recurentului în sensul că devine incident în cauză dreptul de acrescământ și că reclamanta nu poate să își legitimeze calitatea procesuală activă în cadrul unei astfel de acțiuni până la data la care va fi emisă o hotărârea comisiei județene de fond funciar a județului Iași sau un ordin al prefectului județului Iași prin care să fie soluționată favorabil notificarea formulată. Nu se poate reține astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind încălcate normele de drept material incidente în privința aplicării ratione tempore a prevederilor art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, corect fiind reținut că rațiunea acestui text de lege, invocat drept temei juridic de către reclamanta A., nu a fost aceea de a institui o situație juridică nouă pentru înstrăinător, astfel încât aplicarea ratione tempore a art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 să depindă de data înstrăinării terenului de către cel al cărui titlu de proprietate a fost anulat, astfel cum în mod eronat apreciază numitul B., ci, atât timp cât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (care a introdus acest articol), reclamantul se regăsește în situația fostului proprietar rămas fără teren, poate invoca aplicarea art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997, dacă și celelalte condiții instituite de legiuitor sunt îndeplinite, indiferent de data anulării titlului de proprietate și, mai mult, de data încheierii actelor de înstrăinare, nefiind vorba, într-o asemenea ipoteză, de o retroactivitate a legii civile. De asemenea, nu subzistă critica din cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitoare la modul în care instanța de apel a interpretat prevederile art. III alin. (2) 4 din Legea nr. 169/1997 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, recurentul apreciind în mod nejustificat că în condițiile în care legea precizează că această acțiune ar putea fi formulată doar de fostul proprietar rămas fară teren, extinderea legitimării procesuale active și la moștenitorii fostului proprietar excede cadrului reglementat de această lege în privința reglementării procesuale active. Nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate susținerea recurentului pârât privind reținerea în considerentele de la pagina 15 din decizia instanței de apel a faptului că prin dispoziția Primarului municipiului Iași nr. 2571/2017, coroborată cu hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2001 și y/2017* s-ar fi realizat o recunoaștere indirectă a dreptului de proprietate al antecesorului lui C. asupra suprafeței de teren în discuție, ca de altfel, nici susținerea că recunoașterea unui drept de proprietate asupra unui imobil teren se face în condițiile legii civile doar prin recunoaștere directă, respectiv prin emiterea unui titlu de proprietate în acest sens, nefiind mențiuni susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 554 din data de 8 decembrie 2022 și împotriva încheierii de ședință din data de 20 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Având în vedere prevederile art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B., parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 7.000 RON, dovedite, către intimata-reclamantă A..