Decizia nr. 1761/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., persoană juridică română în faliment, prin lichidator judiciar C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună: l. anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 10 aprilie 2019 de SPN D. Iași, doar în ceea ce privește imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x, cu suprafată de 756 mp și DS 25/1 cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x cu suprafața de 2098 mp; 2. obligarea pârâtei, la restituirea sumelor achitate pentru aceste două imobile, respectiv 100.022,4 Euro, fără TVA, cu plata dobânzilor legale aferente; 3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1238, art. 1255, art. 1659 C. civ. Prin încheierea pronunțată la 18 martie 2021, Tribunalul Iași a admis, în principiu, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de intervenienta E. S.A.. Reclamanta a cesionat drepturile litigioase ce fac obiectul prezentei cauze către F. S.R.L., iar această din urmă societate a cesionat aceleași drepturi litigioase către G. S.R.L., astfel încât calitatea de reclamant o avea, la momentul pronunțării soluției, G. S.R.L..

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1505/2023 din 15 septembrie 2023, Tribunalul Iași, secția I civilă a încuviințat onorariu definitiv pentru d-na expert H. în valoare de 4965 RON, ce a fost achitat de reclamantă. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.. A dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 10 aprilie 2019 la SPN D., în ceea ce privește imobilul DS 25/1 cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară x, în suprafață de 2098 mp. A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 41.960 euro (echivalent în RON la cursul de schimb valutar BNR de la data plății efective) cu titlu de preț pentru terenul de 2098 mp. A respins cererea reclamantei de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.04.2019 la SPN D. în ceea ce privește imobilul cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară x în suprafață de 756 mp, și de obligare a pârâtei la restituirea prețului achitat pentru acest teren. A admis, în parte, cererea de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, formulată de intervenienta E. S.A.. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 17.136,65 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, și Statului suma de 80 RON cu titlu de facilitate la plata taxei de timbru acordată reclamantei sub forma reducerii taxei de timbru.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 522/2024 din 12 decembrie 2024, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 1505/2023 din 15 septembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă. A admis apelul formulat de apelanta G. S.R.L. și continuat de cesionarul I., persoana căreia G. S.R.L. i-a cesionat drepturile litigioase, împotriva sentinței civile nr. 1505/2023 din 15 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, sentință pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că: A admis acțiunea formulată de reclamanta A. și continuată de cesionara G. S.R.L. și I., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., în faliment, reprezentată de lichidator judiciar C.. A dispus anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x din 10 aprilie 2019 de Societatea Profesională Notarială D. Iași, și în ceea ce privește imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x, cu suprafață de 756 mp. A dispus obligarea pârâtei, la restituirea sumei totale de 100.022,4 Euro, fără TVA, cu plata dobânzilor legale aferente, sume achitate pentru cele două imobile DS 25/1 cu nr. cadastral x înscris în cartea funciară x cu suprafața de 2098 mp și imobilul cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară x, cu suprafață de 756 mp . A obligat intimata la plata către apelanți a sumei de 3139 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxe de timbru în apel. A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate ce nu contravin prezentei.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1034A din 5 iulie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâta B. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar C.. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Dezvoltând motivele de recurs, recurenta a învederat că instanța de apel a făcut o greșită apreciere a situației de fapt, a materialului probator și a normelor legale incidente în speță, reținând, netemeinic și nelegal, argumentele reclamantei privind anularea parțială a contractului de vânzare-cumpărare care face obiectul litigiului. A arătat că reclamanta adjudecatară și-a însușit condițiile de participare prin declarația de acceptare a caietului de sarcini, astfel că orice pretenții invocate după adjudecarea, în cadrul licitației publice, și perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, sunt neavenite în condițiile în care aceasta și-a sumat, în mod expres, responsabilitatea pentru orice neconcordanțe între datele din publicația de vânzare/procesul-verbal de adjudecare și situația de la Cartea Funciară, urmând a face, pe propria cheltuială, toate demersurile și rectificările necesare, precum și orice modificare a Cărții Funciare sau a activelor achiziționate. Drept urmare, a apreciat că asumarea de către parte a unor eventuale vicii ale lucrului vândut presupune lipsa unui eventual prejudiciu, concluzie susținută și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 51 din 20 ianuarie 2021, pronunțată de secția a II-a civilă a instanței supreme, într-o speță similară. Făcând trimitere la înscrisurile avute în vedere la perfectarea vânzării, precum și la extrasele din CF, recurenta a învederat că erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege în vederea transmiterii, în mod legal și valabil, a proprietății asupra celor două parcele. Totodată, raportându-se la concluziile expertizei topo-cadastrale administrate în cauză, recurenta a arătat că eventualele suprapuneri între suprafața de 117 mp, adjudecată de reclamanta-adjudecatar, și imobilul deținut de E. S.A. nu sunt de natură să înlăture dreptul de proprietate al A. S.R.L. asupra terenului, cel puțin în limita acestei suprafețe, ci relevă doar necesitatea întocmirii unor documentații cadastrale de amplasament pentru repoziționarea corectă a parcelelor. Prin ultima critică formulată, recurenta a arătat că, deși prima instanță a admis, doar în parte, pretențiile reclamantei, totuși a acordat, în integralitate, atât onorariul avocațial solicitat de reprezentantul convențional, cât și sumele aferente taxelor, cu încălcarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant I. și intimata-intervenientă în interes alăturat reclamantei S.C. E. S.A. au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, arătând că ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. au fost invocate formal. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 din C. proc. civ. Un examen atent al aspectelor critice inserate în cererea de recurs reliefează că motivele invocate de recurentă vizează modalitatea de evaluare a probelor administrate în dosar, chiar recurenta susținând, prin cererea de recurs, că instanța a făcut o greșită apreciere a situației de fapt și a materialului probator. Lecturarea memoriului de recurs relevă că recurenta a prezentat situația de fapt, făcând referire la probele administrate în cauză, respectiv la mențiunile din extrasele de Carte Funciară, la actele care au fost avute în vedere la perfectarea vânzării, precum și la dovedirea dreptului de proprietate, și la jurisprudența națională, tinzând astfel la o cenzurare a aprecierii date de prima instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului. Or, acest aspect excedează limitelor controlului judiciar posibil a fi exercitat în recurs, circumscris verificării legalității, nu și temeiniciei hotărârii atacate, din perspectiva motivelor de recurs prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Este de reamintit că atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține, în mod exclusiv, instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopul recursului sunt reglementate, în mod imperativ, de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate a hotărârii pronunțate de instanța de apel și încadrarea acestora în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul judiciar eficient. În ceea ce privește invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că menționarea acestuia este pur formală, recurenta neindicând, în concret, niciuna dintre ipotezele reglementate de acest text de lege, respectiv lipsa motivării sau caracterul insuficient al acesteia, existența unei motivări contradictorii ori străine de natura pricinii. Drept urmare, având în vedere că motivul de recurs nu este susținut prin argumente concrete și relevante, simpla invocare a acestuia nu poate determina cenzurarea hotărârii atacate prin raportare la această critică. Totodată, se observă că recurenta a susținut că instanța de apel ar fi pronunțat decizia atacată cu încălcarea normelor de drept material, însă nu a indicat dispozițiile legale pretins încălcate și nici modul concret în care acestea ar fi fost nesocotite. Or, o asemenea afirmație, formulată în termeni generali și nesusținută de o minimă argumentare nu poate fundamenta, din perspectivă juridică, o critică de nelegalitate, întrucât nu relevă eroarea de drept imputată instanței de apel. Astfel, în lipsa unei critici clare și punctuale, cerințele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. Pentru a fi demonstrată incidența oricăruia dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate, nu este suficient ca recurenta-reclamantă să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. În realitate, recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să se grefeze pe raționamentul curții de apel ce a determinat pronunțarea soluției atacate și care să tindă a demonstra nelegalitatea judecății finalizate prin decizia recurată, partea rezumându-se a relua aspectele ce țin de situația de fapt, care, astfel cum s-a dezvoltat anterior, nu pot face obiect al analizei în calea de atac a recursului. În ceea ce privește motivul de recurs care vizează cheltuielile de judecată și o presupusă aplicare greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., se constată că motivele invocate de recurentă vizează modalitatea de acordare a cheltuielilor de judecată de către prima instanță și reprezintă o reiterare a criticilor cu același obiect aduse sentinței civile pronunțate în dosar, în apel, care au fost analizate și au primit dezlegare jurisdicțională din partea primei instanțe de control judiciar. Or, motivația identică este de natură a ignora existența judecății anterioare și este inaptă a răspunde cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. În acest context al analizei, este de menționat că simpla reiterare a aceleiași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe în cuprinsul memoriului de recurs, fără însă a indica modalitatea în care instanța de apel a încălcat normele de drept incidente, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora. Mai mult, o asemenea manieră de formulare a criticilor în recurs contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță. Așadar, obiectul recursului constituindu-l decizia civilă nr. 522/2024 din 12 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței care a justificat soluția pronunțată, așa încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări. Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și nu se grefează pe conținutul deciziei atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.