ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2023

Ședința publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 noiembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Iași, ulterior declinată spre competentă soluționare Tribunalului Iași, prin sentința civilă nr. 3366 din 5 aprilie 2022, reclamanta A. S.R.L. - în faliment, reprezentată legal prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., a solicitat următoarele:

De asemenea s-a solicitat obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 8 iunie 2022 Tribunalul Iași a respins excepțiile invocate de pârâtă privind lipsa capacității procesuale de folosință a reclamantei și autoritatea de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 1811 din 8 iunie 2022 Tribunalul Iași a admis cererea civilă cu obiect revendicare și rectificare de carte funciară formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.

A obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 777,00 mp situat în mun. Iași, str. x, jud. Iași, sector cadastral 7, parcela x, identificat cadastral cu nr. x (fost nr. cadastral x), dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.05.2004 la BNP D., înscris în CF x (provenită din CF hârtie cu nr. x) a localității Iași.

A dispus rectificarea Cărții Funciare nr. x a localității Iași în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate asupra terenului precizat anterior în beneficiul pârâtei C. S.R.L., conform încheierii OCPI nr. x/04.11.2014, precum și rectificarea aceleași Cărți Funciare nr. x a localității Iași în sensul radierii notării efectuate prin încheierea OCPI nr. x/01.08.2017, prin care s-a dispus rectificarea încheierii OCPI nr. x/30.06.2017 în sensul că "...prin sentința nr. 1132 din 27 octombrie 2016 din dosarul nr. x/2016 se constată dreptul exclusiv asupra construcției și terenului".

A respins cererea reclamantei în pretenții, respectiv de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor bănești constând în valoarea de circulație a terenului.

Împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 1811 din 8 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul Iași pârâta C. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 541 din 28 noiembrie 2022 Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins ca neîntemeiat, apelul promovat de C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 1811/2022 din 8 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 Cod procedură civilă, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 541/2022 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că prin decizia atacată a fost încălcată autoritatea de lucru judecat invocată în cauză, precum și efectul pozitiv al hotărârilor judecătorești depuse în probatoriu de aceasta.

Astfel, arată că în dosarul nr. x/2010, soluționat prin sentința nr. 579 din 31 iulie 2020, pronunțată de către Tribunalul Iași, s-a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor S.C. A. S.R.L. din 5 iunie 2008, Hotărârea Asociatului Unic Nr. 1/2008, Proiectul de Divizare a A. S.R.L. publicată în M.O. nr. 1751/19.05.2008, Protocolul de predare-primire din 08.10.2008 și a tuturor actelor subsecvente acestora, inclusiv nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/3.11.2014 BNP E. și revendicarea bunului imobil de la recurenta-pârâtă cu demolarea imobilului bloc de locuințe.

Prin urmare, consideră că sunt incidente dispozițiile art. 430 alin. (2) și cele ale art. 431-432 C. proc. civ.

Totodată, în opinia sa, a fost încălcat efectul pozitiv al sentinței civile nr. 1132/2016, pronunțată la 27 octombrie 2016 de către Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă, în cuprinsul căreia s-a constatat faptul că, este proprietarul suprafeței de 777,00 mp. teren situat în Mun. Iași, str. x, Jud. Iași, având număr cadastral x, parcela x, identificat cadastral cu nr. x, dar și a blocului de locuințe edificat pe acest teren, hotărârea judecătorească fiind înscrisă în cartea funciară a imobilului prin rezoluția de admitere nr. x/30.06.2017.

În ceea ce privește incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și a art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, că a arătat că decizia recurată a fost dată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și s-a întemeiat pe motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Susține că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, în sensul că deși se analizează efectele sentinței civile nr. 1132/2016, pronunțată la 27 octombrie 2016 de către Tribunalul Iași, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă raportat la sentința civilă apelată nr. 1811/08.07.2022, s-a reținut că nu s-ar fi tranșat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 777 mp și asupra blocului de locuințe edificat pe acest teren, ceea ce reprezintă motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Tot cu motive contradictorii și străine de natura pricinii, subliniază că le-a fost respinsă excepția prescripției tabulare prevăzute de dispozițiile art. 897 alin. (2) C. civ., instanța de apel reținând în mod greșit reaua credință a societății C. S.R.L. la dobândirea posesiei și a dreptului de proprietate a imobilului teren, deoarece instanța trebuia să analizeze faptul că prin încheierea nr. x/12.09.2014 a OCPI-BCPI Iași a fost notat litigiul recurentei având ca obiect "hotărâre care să țină loc de act autentic", ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, pentru Contractul autentificat sub nr. x din 13 noiembrie 2013, de către BNPA "F. ȘI G.", deci anterior înscrierii de către intimata-reclamantă a contestației în cartea funciară (8 octombrie 2014).

În acest sens, buna credință a recurentei la dobândirea bunului imobil există și nu a fost răsturnată. soluția și motivarea instanței de apel fiind contradictorie și străină de natura pricinii.

De asemenea, dispozițiile art. 897 alin. (2) C. civ. reglementează prescripția dreptului la acțiune de 3 ani împotriva terțului dobânditor de rea credință, care se coroborează cu dispozițiile art. 892 alin. (3) C. civ., excepția prescripției tabulare fiind admisibilă, însă soluția de respingere nu a fost motivată legal.

A mai arătat recurenta că tot cu motive contradictorii și străine de natura pricinii a fost motivată și soluția de respingere a excepției inadmisibilității, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii, întrucât dreptul de posesie și proprietate înscris în cartea funciară din anul 2017 aparține altor persoane fizice și/sau juridice, cărora aceasta, în exercitarea obiectului de activitate le-a înstrăinat posesia și dreptul prin acte autentice încă din anul 2017.

Consideră că instanța a pronunțat o hotărâre ce nu poate fi executată de partea din proces, întrucât aceasta nu deține posesia terenului, pentru a-l preda intimatei-reclamante.

Apreciază că hotărârea recurată nu este motivată în realitate, în sensul ca, fiecare parte din cauză, să poată obține un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale rezultatului procedurii în cauză, indicând în acest sens hotărârea Ruiz Torja și Hiro Bălani c. Spaniei, Hotărârea din 9 decembrie 1994), iar conduita procedurală adoptată de instanța de apel, nu răspunde exigențelor impuse de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 425 alin. (1) lit. b) Cod Procedură Civilă, ipotezele reținute fiind subsumate motivelor de casare prevăzute de Art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 Cod procedură Civilă.

Respingerea excepției inadmisibilității, pentru lipsa coparticipării procesuale pasive obligatorii, întrucât dreptul de posesie și proprietate înscris în cartea funciară din anul 2017, aparține altor persoane fizice și/sau juridice, nu a fost motivată în realitate, instanța de apel s-a limitat la invocarea art. 643 alin. (1) și (2) C. civ., însă în realitate sunt aplicabile dispozițiile art. 649 și art. 653 C. civ. referitor la părțile comune cu raportare la dispozițiile art. 647 alin. (2) C. civ., excepția fiind întemeiată deoarece raporturile dintre coparticipanți sunt guvernate de principiul independenței procesuale care rezultă din art. 59-60 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material, deoarece dispozițiile art. 897 alin. (2) C. civ., ce reglementează prescripția dreptului la acțiune de 3 ani împotriva terțului dobânditor de rea credință, se coroborează cu dispozițiile art. 892 alin. (3) C. civ., însă instanța a interpretat și a aplicat greșit aceste dispoziții. De asemenea, a apreciat că este greșită și interpretarea și aplicarea art. 901 C. civ. și art. 643 alin. (1) și (2) C. civ. de către instanța de apel, întrucât buna-credință nu a fost analizată de la momentul declanșării raporturilor juridice izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare din anul 2013 când nu exista nicio înscriere din partea intimatei-reclamante, iar coparticiparea procesual-pasivă a fost interpretată greșit, prin ignorarea dispozițiilor art. 649 și art. 653 C. civ. referitor la părțile comune cu raportare la dispozițiile art. 647 alin. (2) C. civ.

Tot în acest sens, a susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 430 alin. (2) și art. 431-432 C. proc. civ., prin intepretarea și aplicarea acestor dispoziții în mod greșit, fără a fi analizate cele două acțiuni în revendicare prin raportare la finalitatea lor juridică și scopul urmărit.

Excepția puterii lucrului judecat a fost consacrată și de practica judiciară de la cel mai înalt grad de control judiciar.

Astfel, recurenta a indicat decizia 631 din 10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, secția Civilă, care a statuat că, pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele acțiuni și, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentă un drept invocat de o parte, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept.

A mai indicat decizia nr. 496 din 8 martie 1975 a Tribunalului Suprem, secția Civilă, care lămurește caracterul obligatoriu al dezlegărilor rămase definitive și jurisprudența mai recentă a instanței supreme, decizia nr. 735 din 22 februarie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Comercială, în dosarul nr. x/2006.

Puterea de lucru judecat nu este limitată la dispozitivul hotărârii, ci ea se întinde și asupra considerentelor hotărârii, care constituie susținerea necesară a dispozitivului, făcând corp comun cu acesta. În acest sens s-au pronunțat doctrina prin autori de prestigiu și practică judiciară.

Așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanțe, care a stat la baza soluțiilor din dispozitivul hotărârilor, a dobândit putere de lucru judecat și, în mod corect, trebuie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.

Totodată, recurenta a arătat că trebuie avut în vedere și principiului securității raporturilor juridice ce consacră o garanție unică și fără echivoc pentru participanții la procesul judiciar, astfel încât nu se vor putea pune în discuție chestiuni apreciate definitiv de instanțele judecătorești și nu se vor putea întreprinde măsuri care să afecteze situațiile juridice irevocabile sau drepturile dobândite, decât în situații în care, în condițiile stabilite de legea procedurală a căilor de atac, pentru a corecta erorile judiciare sau omisiunile justiției.

A indicat în acest sens statuările C.J.U.E. cu privire la principiul securității juridice, ce face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, atunci când acestea își exercită prerogativele conferite de directivele comunitare și cauza Marcks împotriva Belgiei.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârii și trimiterea cauzei în vederea rejudecării la instanța de apel, urmând a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Recurenta-pârâtă C. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările din cuprinsul întâmpinării, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În speță, recurenta invocă ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a Cod procedură civilă, susținând că buna sa credință nu a fost analizată la momentul nașterii raporturilor juridice izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare din anul 2013 și nici la momentul intrării în posesia terenului.

Sub acest aspect se constată că, într-adevăr, nu numai că buna credință a recurentei a fost analizată prin raportare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, analiză specifică unei acțiuni în constatarea nulității, ci întreaga analiză a instanțelor de fond a fost făcută din perspectiva valabilității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2014 la SNP E., în condițiile în care instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare și nu cu o acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare antemenționat.

Potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (1) C. civ.:

"Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept".

În cauză, recurenta a opus reclamantei în acțiunea în revendicare titlul său de proprietate reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2014 la SNP E., titlu ce nu a fost anulat și nici constatat nul de nicio instanță. Mai mult, așa cum a reținut și instanța de fond, pârâta are intabulat dreptul de proprietate pe numele său, încă din 4 noiembrie 2014.

În consecință, în soluționarea acțiunii în revendicare cu care a fost învestită, instanțele de fond ar fi trebuit să pornească de la premisa valabilității titlului de proprietate opus de pârâtă, și nu să se limiteze la analiza valabilității acestuia. Din aceasta perspectivă, întreaga motivare apare ca fiind străină de natura cauzei, câtă vreme, deși nu au fost învestite cu o acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei, analiza instanțelor de fond s-a limitat la acest aspect.

Așa fiind, modalitatea în care a expus raționamentul avut în vedere pentru soluția adoptată este de natură a crea recurentei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecarea apelului formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1811 din 8 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

În rejudecare, instanța va trebui să analizeze, în primul rând, în ce măsură reclamanta A. S.R.L. are deschisă calea acțiunii în revendicare împotriva pârâtei recurente, câtă vreme reclamanta are obligația de garanție contra evicțiunii față de A., cea de la care a dobândit imobilul recurenta, ori, potrivit art. 1696 C. civ., acela care este obligat să garanteze contra evicțiunii nu poate să evingă.

Totodată, se va avea în vedere că, în susținerea acțiunii în revendicare, reclamanta A. S.R.L. invocă de fapt nevalabilitatea titlului recurentei, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2014 la SNP E., motivat de faptul că aceasta ar fi cumpărat de la un neproprietar, A., deoarece actul de vânzare al A. nu ar fi fost încheiat într-o formă autentică. Sub acest aspect, trebuie reținut faptul că acțiunea în revendicare este formulată chiar de A. S.R.L., cea căreia îi revenea obligația de a întocmi actul de divizare în formă autentică, astfel încât, în cauză se pune problema și în ce măsură reclamanta își poate invoca propria culpă pentru a pretinde eventuale vicii ale titlului recurentei.

În privința sentinței civile nr. 6460 din 12 mai 2015 a Judecătoriei Iași, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, aceasta a fost pronunțată într-o procedură necontencioasă, în condițiile în care, în cadrul soluționării unei plângeri formulate împotriva unei încheieri de carte funciară, instanța nu poate statua asupra existenței sau inexistenței a însuși dreptului de proprietate ci exclusiv asupra corectitudinii înscrierilor din cartea funciară.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs mai reține că la data la care a avut loc divizarea reclamantei A., pe de o parte legea nu impunea condiția formei autentice pentru proiectul de divizare, Noul C. civ. intrând în vigoare la data de 1 octombrie 2011, în timp ce reclamanta A. s-a divizat în mai 2008, iar pe de altă parte, actul constitutiv, respectiv statutul societății nou înființate în urma divizării, A., a fost autentificat în 2014, așa cum au reținut și instanțele de fond.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că se confirmă motivele de casare instituie de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 541/2022 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, va casa în parte decizia atacată, în sensul că va trimite cauza pentru rejudecarea apelului formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1811 din 8 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă și va menține dispoziția privind respingerea apelului formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Cu prilejul rejudecării, instanța de apel va ține cont de problemele dezlegate prin decizia de casare, conform art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 541/2022 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Casează în parte decizia atacată, în sensul că trimite cauza pentru rejudecarea apelului formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1811 din 8 iulie 2022 pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Menține dispoziția privind respingerea apelului formulat de pârâta C. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 8 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 decembrie 2023.