ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 674/2023

Ședința publică din data de 21 martie 2023

Deliberând asupra cererii de revizuire, în condițiile art. 256 C. proc. civ. din 1865, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă la 23 martie 2009, sub nr. x/2009, reclamanta C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași a chemat în judecată pârâta A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului situat în localitatea Iași, str. x, în suprafață de 1.960,62 m.p., proprietatea reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat art. 998 C. civ.

La 27 aprilie 2009, pârâta a chemat în garanție CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IAȘI, în raport cu art. 60 C. proc. civ. din 1865, solicitând ca, în situația în care instanța va reține că reclamanta este proprietara terenului, să constate încetată asocierea dintre pârâtă și chematul în garanție, potrivit contractului de asociere nr. x/06.02.1997, pentru terenul aflat în discuție și să mențină valabilitatea contractului pentru restul terenurilor; a mai solicitat obligarea chematului în garanție la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului, în locul pârâtei, în cazul admiterii acțiunii.

La 20 mai 2009, reclamanta a precizat acțiunea, în sensul că valoarea despăgubirii este de 495.972 RON, calculată pentru perioada 15.04.2006 și până la data promovării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 7236/22.05.2009, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția comercială și de contencios administrativ și Fiscal, pe rolul căruia a fost înregistrată sub nr. x/2009.

Prin sentința nr. 417 din 12 aprilie 2016, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și a autorității de lucru judecat; a respins acțiunea și a obligat reclamanta să achite pârâtei suma de 8.336,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererile de chemare în garanție și de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 616 din 05 octombrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul reclamantei și a luat act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 144 din 25 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția Civilă, sub nr. x/2009*.

În cursul rejudecării cererii de apel, la 29 octombrie 2019, apelanta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a următoarelor acte administrative: H.C.L. nr. 18/1997, H.C.L. nr. 196/1999, H.G. nr. 1354/2001, contractul de asociere nr. x/06.02.1997, certificatul de urbanism nr. x/24.02.1997 și autorizația de construire nr. x/10.07.1997.

Excepția de nelegalitate a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Iași, secția Civilă, aceasta fiind soluționată prin încheierea din 02 decembrie 2020 în sensul respingerii ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 105 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins excepția nulității absolute a H.C.L. nr. 18/1997, H.C.L. nr. 196/1999, H.G. nr. 1354/2001, a contractului de asociere nr. x/06.02.1997, a certificatului de urbanism nr. x/24.02.1997 și a autorizației de construire nr. x/10.07.1997; a respins apelul reclamantei.

Împotriva încheierii din 02 decembrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și a deciziei civile nr. 105/24.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2009 de aceeași instanță, reclamanta a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârilor în sensul admiterii excepțiilor, admiterii acțiunii și, pe cale de consecință, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru lipsirea de folosință pe toată perioada de când folosește terenul, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1453 din 14 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași împotriva încheierii din 2 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020 și a deciziei civile nr. 105 din 24 februarie 2021, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009.

Împotriva deciziei instanței de recurs, C.N. C.F.R. S.A. București - Sucursala Regională C.F. Iași a formulat cerere de revizuire prin care a solicitat admiterea acesteia, anularea Deciziei nr. 1453/14.06.2022, admiterea acțiunii, cu consecința obligării intimatei la plata de despăgubiri pentru lipsirea de folosință, pe toată perioada de când ocupă terenul, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2022, la 18.07.2022 și repartizat aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 5.

În motivarea cererii de revizuire, după reproducerea ad litteram a argumentelor prezentate prin memoriul de recurs, în esență, revizuenta susține că Decizia nr. 1453 din 14 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă este potrivnică sentinței civile nr. 1075 din 23 ianuarie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Judecătoria Iași, secția Civilă și Deciziei nr. 1134/2015 din 26 noiembrie 2015 pronunțate în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iași, secția I civilă, întrucât prin aceste decizii s-a statuat definitiv că aceasta a făcut dovada calității de proprietar și că, potrivit celor două expertize efectuate în cauză rezultă cu certitudine că certificatul include și terenul "din litigiu ce a format obiectul contractului de asociere.". Prin urmare, consideră că este legal a pretinde și obține despăgubiri pentru lipsa folosinței bunului.

Mai arată revizuenta că soluția pronunțată prin Decizia nr. 1453/2022 contrazice cele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 4668/2010 pronunțată în dosarul nr. x/2010 (prin care a menținut sentința nr. 182/CA/2010 a Curții de Apel Iași pronunțată în același dosar), respectiv faptul că, prin respingerea excepției de nelegalitate a certificatului de proprietate, acesta este valabil.

De asemenea, susține că, în prezentul dosar, instanța nu s-a pronunțat cu privire la lucrul cerut întrucât a omis a se pronunța cu privire la oportunitatea dovedirii prin expertiză de specialitate unde se situează terenul potrivit Procesului-verbal nr. x/101/1999, identificarea suprafeței fiind făcută potrivit datelor și anexelor contractului de asociere, deși aceste date nu rezultau, cu certitudine, nici din contract și nici din anexele sale.

Revizuenta învederează că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. din 1865 întrucât nu cuprinde motivele pentru care s-a înlăturat cererea sa de administrare a înscrisurilor apreciate de aceasta ca fiind probe concludente în aflarea adevărului.

De asemenea, susține că instanța a omis a se pronunța cu privire la criticile potrivit cărora dacă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu a rezultat că terenul pe care se află restaurantul era inclus în certificat, la fel trebuia să constate că nici din contractul de asociere nu rezulta care este terenul adus ca aport în asociere de Consiliul Local. Astfel, apreciază că aceste aspecte se impuneau a fi analizate prioritar, împreună cu planurile și procesele-verbale de vecinătate care au fost reținute de toate instanțele în cuprinsul hotărârilor pronunțate ca fiind limite de proprietate și, abia apoi, puteau fi avute în vedere orice alte înscrisuri sau hotărâri judecătorești.

Prin aceasta, consideră că instanța a judecat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a analizat aspecte care exced motivelor pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis cauza spre rejudecare, astfel că toate hotărârile pronunțate în acest dosar sunt netemeinice și nelegale, fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nu cuprind motivele pe care se sprijină înlăturarea unor înscrisuri depuse de aceasta și care reprezentau temelia dreptului pretins, decizia cuprinzând motive contradictorii, străine de natura pricinii.

În încheiere, precizează că își rezervă dreptul de a completa cererea de revizuire după comunicarea Deciziei nr. 1453/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. din 1865.

Intimata B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, nefiind incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. din 1865, cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii pronunțate de instanța de recurs și obligarea revizuentei la achitarea cheltuielilor de judecată.

Intimatul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IAȘI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire întrucât nu se încadrează pe niciunul din motivele de revizuire prevăzute de C. proc. civ. din 1865, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 2 și 7 și art. 326 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 326 alin. (3) C. proc. civ. din 1865, constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează, prioritar, condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 C. proc. civ. din 1865 pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - 10 din același articol.

Din textul de lege evocat rezultă că pentru a se putea solicita retractarea unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul.

Evocarea fondului în recurs implică o reevaluare a elementelor de fapt și de drept ale cauzei urmată de schimbarea dezlegării date de instanțele anterioare problemei deduse judecății, fie prin stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie prin aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite anterior.

Prin urmare, nu sunt susceptibile de revizuire, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul ca nefondat, s-a admis recursul și s-a dispus casarea cu trimitere, precum și hotărârile prin care a fost soluționată calea de atac în temeiul unei excepții procesuale absolute.

Cât privește hotărârile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs, acestea pot fi atacate cu revizuire numai dacă evocă fondul, fie prin modificarea hotărârii atacate pe chestiuni de fapt, fie prin rejudecarea în fond după casare.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, în speță, prin decizia nr. 1453 din 14 iunie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași și a menținut hotărârile atacate - Încheierea din 2 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, respectiv decizia civilă nr. 105 din 24 februarie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2009 de aceeași instanță - nefiind pronunțată o soluție de modificare a hotărârilor pe chestiuni de fapt.

Prin urmare, întrucât instanța de recurs, în temeiul dreptului de control judiciar, a confirmat hotărârile instanței de apel, se impune a se reține că hotărârea supusă revizuirii nu face parte din categoria hotărârilor care evocă fondul, nefiind, așadar, susceptibilă de retractare pe calea revizuirii pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la susținerile potrivit cărora instanța de recurs s-a pronunțat asupra altor lucruri decât s-au cerut, respectiv la pretinsele omisiuni indicate în cuprinsul cererii de revizuire, reține instanța supremă că acestea nu se pot circumscrie cazurilor de extra petita, respectiv minus petita, din moment ce controlul judiciar în recurs a avut ca obiect verificarea conformității hotărârii recurate cu regulile de drept indicate de titularul căii de atac.

Notează Înalta Curte că motivul de revizuire prevăzut de pct. 2 al art. 322 din C. proc. civ. din 1865 nu se referă la o eventuală neanalizare a unei susțineri, a unui argument sau la situația în care instanța a omis să se pronunțe asupra unei cereri de incuviințare a probelor sau asupra unui motiv de apel sau de recurs, ci la nepronunțarea asupra unui capăt de cerere al acțiunii introductive de instanță, acesta vizând numai inadvertența dintre obiectul pricinii deduse judecății și ceea ce a hotărât instanța, fiind o aplicație a principiului disponibilității.

Ca atare, constatând că, în spetă, hotărârea supusă revizuirii nu face parte din categoria hotărârilor care evocă fondul, reține Înalta Curte că cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 2 C. proc. civ. din 1865 este inadmisibilă.

Din perspectiva motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, revizuirea unei hotărâri atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte constată că scopul reglementării acestui caz de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea lui.

Pentru a se statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), hotărârile respective să fi fost pronunțate în dosare diferite, în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat și să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea puterii lucrului judecat.

Dintre aceste cerințe, două sunt de interes pentru speța dedusă judecății: să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză) și cea privind dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a excepției autorității de lucru judecat.

În ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești), notează instanța că aceasta este o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate de art. 1201 C. civ. din 1864, "una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate".

Prin noțiunea "una și aceeași pricină" se înțelege întrunirea condițiilor triplei identități de părți, de obiect și de cauză, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât, soluționarea celei de-a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi.

Identitatea de părți presupune participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal; prin obiectul cererii de chemare în judecată se înțelege pretenția formulată, respectiv folosul urmărit de către reclamant prin introducerea acțiunii; cauza cererii de chemare în judecată reprezintă fundamentul juridic al acesteia, temeiul juridic.

Pornind de la aceste considerații teoretice, se constată că, în cauză, revizuenta invocă contradictorialitatea dintre Decizia nr. 1453 din 14 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și Decizia nr. 1134 din 26 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 1134 din 26 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a respins recursul declarat de reclamanta C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași împotriva sentinței civile nr. 1075 din 23.01.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, secția Civilă, pe care a menținut-o.

La originea litigiului ce a făcut obiectul acestui dosar s-a aflat acțiunea în revendicare, rectificare carte funciară și intabulare, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta, având drept capete de cerere: rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al A., intabulat nelegal, revendicarea terenului situat în localitatea Iași, str. x și intabularea dreptului de proprietate al C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași în cartea funciară, fundamentul juridic al cererii fiind reprezentat de dispozițiile art. 34 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996.

Prin decizia nr. 1453 din 14 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N. C.F.R. S.A. - Sucursala Regională C.F. Iași, în contradictoriu cu pârâta, împotriva încheierii din 2 decembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă în dosarul nr. x/2020 și a deciziei civile nr. 105 din 24 februarie 2021, pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2009.

Obiectul acțiunii acestui dosar l-a reprezentat obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 495.972 RON, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului situat în localitatea Iași, str. x, în suprafață de 1.960,62 m.p., aflat sub construcția pârâtei, în absența acordului său, ca proprietar, calculată pentru perioada 15.04.2006-23.03.2009, fundamentul juridic al cererii fiind reprezentat de dispozițiile art. 998-999 C. civ. din 1864, privind răspunderea civilă delictuală.

Se constată, așadar, că deși există identitate de părți, dosarele nr. x/2008 și nr. y/2009, nu au același obiect și nici aceeași cauză, ele vizând cereri diferite, întemeiate pe dispoziții legale diferite: o acțiune în revendicare, rectificare carte funciară și intabulare, întemeiată pe dispozițiile art. 34 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, respectiv o acțiune pe obligatia de a face, întemeiată pe art. 998-999 C. civ. din 1864, privind răspunderea civilă delictuală.

Prin urmare, se reține că nu este îndeplinită condiția privind hotărâri pronunțate în același litigiu (cu tripla identitate de părți, obiect și cauză), pentru a exista autoritate de lucru judecat.

Cât privește cea de-a doua condiție - dezbaterea în cel de-al doilea litigiu a excepției autorității de lucru judecat - notează instanța că aceasta vizează neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în al doilea proces sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

Se cuvine a fi amintit că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, cea de excepție procesuală, conform art. 1201 C. civ. din 1864 și art. 163 C. proc. civ. din 1865 și aceea de prezumție, potrivit art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864.

Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. din 1864, de părți, obiect și cauză, nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Așadar, sfera de aplicare a art. 1201 C. civ. din 1864 este mai extinsă decât cea a art. 163 C. proc. civ. din 1865 și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată de către o altă instanță unei situații juridice.

Potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. din 1864, în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, ceea ce presupune că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.

Analizând decizia a cărei anulare se cere prin promovarea prezentei revizuiri, se constată că revizuenta, prin motivele sale de recurs, a invocat caracterul irevocabil al dezlegării date de instanța anterioară prin decizia nr. 1134 din 26 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2008 de Tribunalul Iași, secția I civilă, cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului în discuție, ceea ce echivalează cu invocarea puterii de lucru judecat a considerentelor deciziei anterioare.

Așa cum s-a arătat, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire pe temeiul în discuție nu este suficientă invocarea excepției (efectul pozitiv al puterii de lucru judecat), ci trebuie ca instanța în fața căreia s-a invocat, să fi omis să o analizeze.

Or, Înalta Curte constată că în fața instanței de recurs a fost invocată puterea lucrului judecat, instanță care a și analizat această apărare a recurentei, în următorii termeni:

"Analiza hotărârii recurate relevă că instanța de apel a subliniat faptul că prin decizia de casare au fost dezlegate chestiunile referitoare la convenția nr. 634/03.03.2009 (încheiată în considerarea unei hotărâri judecătorești desființate ulterior) de care recurenta se prevala pentru recunoașterea calității sale de proprietar și la pretinsa încălcare a efectului pozitiv al lucrului judecat decurgând din dezlegările date prin decizia nr. 1134/26.11.2015 (...)."

Rațiunea acestei condiții este aceea ca instanța de revizuire învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, să nu încalce ea însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Aceasta, deoarece, instanța nu poate exercita un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor despre care se susține că sunt contradictorii, ci verifică doar dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat.

Prin urmare, se reține că nu este îndeplinită nici condiția ca în al doilea proces să nu fi fost invocată excepția puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, aceasta să nu se fi discutat.

Din modul de redactare a cererii de revizuire, se constată că revizuenta încearcă, în realitate, reluarea judecății cauzei ce a format obiectul dosarului x/2009, prevalându-se de calea de atac formulată.

Or, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 2 și 7 C. proc. civ. din 1865, ținând cont și de prevederile art. 326 alin. (3) din același act normativ, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta CN CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI împotriva deciziei nr. 1453 din 14 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

În ce privește cererea intimatei B. S.R.L. de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că înscrisurile aflate la dosar atestă efectuarea de către aceasta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11,730,31 RON.

Față de soluția de respingere a cererii de revizuire, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va obliga revizuenta CN CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.730,31 RON reprezentând onorariu avocat către intimatul B. S.R.L., astfel cum rezultă din extrasul de cont din 11 august 2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta CN CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI împotriva deciziei nr. 1453 din 14 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Obligă revizuenta CN CFR S.A. BUCUREȘTI - SUCURSALA REGIONALĂ CF IAȘI la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.730,31 RON reprezentând onorariu avocat către intimatul B. S.R.L.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2023.