Decizia nr. 2649/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, la data de 17 06 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Primarul Municipiului Iași, Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, Instituția Prefectului Județului Iași și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței a dispune: - obligarea pârâților, în solidar, la plata daunelor interese, estimate la suma de 211.536 RON, aferente perioadei 17.06.2013 -17.06.2016, pentru neexecutarea obligației din titlul executoriu, respectiv sentința civilă nr. 13165/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași; - obligarea pârâtei Comisia Municipală Iași la punerea în posesie cu privire la suprafața de 1 ha teren; - obligarea pârâtului Primarul Municipiului Iași la înmânarea titlului de proprietate și punerea efectivă în posesie sub sancțiunea plății de penalități în cuantum de 100 RON/zi; - obligarea pârâtei Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la emiterea titlului de proprietate corespunzător amplasamentului stabilit. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 64 din Legea nr. 18/1991, art. 948 alin. (5), art. 1349, art. 1357, art. 1351, art. 1531 C. civ., art. 580 indice 3 alin. (2), art. 894 C. proc. civ. În ședința publică din data de 12.11.2018, reclamanta a declarat, în temeiul art. 204 alin. (2) C. proc. civ., că obiectul cererii de chemare în judecată este obligarea pârâtelor la plata daunelor interese până la data rămânerii definitive a hotărârii. Ulterior, la solicitarea instanței adresată prin încheierea de repunere a cauzei pe rol din data de 28.12.2018, reclamanta a cuantificat la suma de 262.800 RON daunele interese aferente perioadei 18.06.2013 - 18.06.2016, fără însă a cuantifica aceste daune până la momentul efectuării precizărilor scrise, respectiv data de 11.01.2019. Prin încheierea din ședința publică din data de 05.12.2016, pronunțată în aplicarea art. 248 C. proc. civ., Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței sale materiale, dispunând disjungerea și declinarea în favoarea Judecătoriei Iași a competenței de soluționare a cererilor având ca obiect obligarea pârâtei Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la punerea în posesie cu privire la suprafața de 1 ha teren, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Iași la înmânarea titlului de proprietate și obligarea pârâtei Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor la emiterea titlului de proprietate. Totodată, în cererea reclamantei având ca obiect plata daunelor interese a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Județului Iași și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași. În ședința publică din data de 10.12.2018, Tribunalul a calificat cererea formulată verbal de reclamantă în ședința publică din data de 12.11.2018 ca fiind o cerere precizatoare, dat fiind faptul că se solicită prin mijlocirea acesteia acordarea lipsei de folosință pe același temei de drept, însă pe o perioadă mai mare decât cea arătată inițial prin actul de învestire. Ca atare, s-a reținut că această solicitare a reclamantei nu aparține categoriei cererilor modificatoare, încadrându-se în dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., putând fi astfel formulată verbal în ședință până la închiderea dezbaterilor. Astfel fiind, prima instanță a rămas învestită cu soluționarea cererii având ca obiect acordarea daunelor interese reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de 1 ha teren în intervalul 17.06.2013 - 16.07.2016.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 238 din 18 februarie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.800 RON cu titlu de lipsă de folosință a suprafeței de 10.000. mp teren, în intervalul 17.06.2013 -17.06.2016; A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosință a suprafeței de 10.000 mp teren, în intervalul 18.06.2016 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; A respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; A stabilit onorariul definitiv cuvenit d-lui expert B. la suma de 2465 RON; A obligat reclamanta să plătească BLETC Iași, în contul d-lui expert B., suma de 1965 RON diferență onorariu expert; A obligat pârâta Comisia Municipala Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor să plătească reclamantei suma de 12.223 RON cheltuieli de judecată corespunzătoare pretențiilor admise.

Încheierea și decizia pronunțate în apel: Împotriva acestei sentințe a formulat apel Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor prin Primarul Municipiului Iași. Prin încheierea din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția nulității apelului, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția nulității întâmpinării și excepția decăderii, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pentru ambele părți și a respins proba cu interogatoriul intimatei. Prin decizia nr. 628 din 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor împotriva sentinței civile nr. 238/18.02.2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Motivele de apel referitoare la nulitatea absolută a Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor nu sunt întemeiate. Prin sentința civilă nr. 13165/12.11.2007 pronunțată de Judecătoria Iași rămasă irevocabilă a fost admisă plângerea formulată de către A. împotriva Hotărârii nr. 6563/05.06.2007 emisă de Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și a fost obligată Comisia să valideze propunerea Comisiei Municipale de fond funciar în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1 ha teren agricol situat în perimetrul Stațiunii Didactice și Experimentale "V. Adamache" din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad". Prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor au fost puse în aplicare dispozițiile sentinței civile nr. 13165/12.11.2007 a Judecătoriei Iași și a fost admisă cererea formulată de către A. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1 ha teren agricol situat în perimetrul Stațiunii Didactice și Experimentale "V. Adamache" și înscrierea în anexa 29 a Municipiului Iași. Din verificarea Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, în privința căreia s-a solicitat constatarea nulității absolute de către apelantă, Curtea a reținut că această hotărâre nu reprezintă ea însăși actul juridic care înglobează dreptul de proprietate recunoscut asupra terenului de 1 ha în beneficiul reclamantei A.. În fapt și în drept acest act administrativ a îmbrăcat forma unui act de punere în executare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă a reprezentat actul efectiv și originar de reconstituire a dreptului de proprietate pentru reclamantă, mai ales în condițiile în care ea s-a dat în urma administrării unei probe cu expertiză care a stabilit că amplasamentul terenului este în perimetrul Stațiunii Didactice și Experimentale "V. Adamache" Iași, deci actele administrative subsecvente acestei hotărâri judecătorești nu sunt decât simple acte de punere în executare a dispoziției judecătorești. Neaducerea la îndeplinire a unei hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, favorabilă unei persoane, de către cel obligat prin această hotărâre, echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil. Când cel obligat prin hotărâre este o autoritate publică, iar creditorul obligației este un particular, cu atât mai gravă este încălcarea care derivă din neexecutarea hotărârii judecătorești, deoarece Statul, prin autoritățile și organele sale, depozitare ale puterii publice, este primul chemat să garanteze accesul la justiție și echitatea procedurilor judiciare. Sentința civilă nr. 13165/12.11.2007 avea un efect obligatoriu pentru pârâta Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin intermediul ei statuându-se cu autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta A. avea dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate pentru 1 ha teren în perimetrul Stațiunii Didactice și Experimentale "V. Adamache" Iași . În aceste condiții, toate susținerile apelantei potrivit cărora reclamanta nu era îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în privința suprafeței de teren de 1 ha nu mai pot fi analizate în acest cadru procesual deoarece se opune puterea de lucru judecat a sentinței menționate, care împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că cele statuate printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să mai fie analizate și contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunțată într-un alt proces. Astfel fiind, atât timp cât Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, contestată în cauză, a fost dată pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești și hotărârea administrativă a dus la realizarea dreptului recunoscut prin hotărârea judecătorească, care nu a fost desființată ca urmare a parcurgerii căilor legale, verificarea legalității acesteia prin prisma aspectelor invocate de apelantă nu mai poate fi realizată, astfel încât excepția nulității absolute a hotărârii, invocată ca motiv de apel, nu este întemeiată. În ceea ce privește motivul de apel referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea a reținut că este neîntemeiat raportat la cele arătate anterior, ocazia analizării motivului de apel privind excepția nulității absolute a Hotărârii nr. 2268/27.05.2008. În ceea ce privește motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive a Comisiei Municipale Iași, determinată de faptul că terenul față de care s-a solicitat punerea în posesie nu s-a aflat la dispoziția ei, Curtea constată că nu este întemeiat, deoarece, în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, stabilirea calității procesuale a pârâtului se confundă cu soluționarea pe fond a cauzei astfel încât toate motivele de apel invocate în susținerea excepției vor fi analizate ca motive vizând soluționarea cauzei pe fond. Analizând criticile privind fondul cauzei, Curtea a reținut că prima instanță a interpretat în mod corect probele administrate și dispozițiile legale incidente și în mod corect a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei-apelante. Din momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 1 ha prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta nu a fost pusă în posesie cu suprafața de teren reconstituită și nici nu i s-a eliberat titlu de proprietate, în pofida multiplelor demersuri efectuate în acest sens. Curtea a reținut că fapta ilicită săvârșită de către pârâta-apelantă constă în neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor ce îi reveneau în baza art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 de a întreprinde toate demersurile pentru a putea efectua punerea în posesie a reclamantei, precum și menționarea eronată în adresa nr. x/02.03.2010 a faptului că suprafața de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268/2008, nu se suprapune cu suprafața de 18,2070 ha reconstituită în favoarea lui C.. Nu au fost reținute susținerile apelantei potrivit cărora s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a realiza punerea în posesie a reclamantei deoarece terenul în discuție nu i-a fost predat și pus la dispoziție de către Stațiunea Didactică și experimentală "V. Adamache" Iași, deoarece avea obligația de a întreprinde toate demersurile legale pentru a i se preda suprafața de teren și de a realiza punerea în posesie, mai ales că prin Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași s-a dispus trecerea suprafeței în discuție din domeniul public în domeniul privat al statului și la dispoziția Comisiei Municipale Iași în vederea punerii în posesie. Însă singurele demersuri ale pârâtei-apelante au fost efectuate după 3, respectiv 6 ani de la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, așa cum rezultă din adresele nr. x/18.01.2013 și nr. y/07.06.2016 . Nu reclamanta trebuia să solicite instanței judecătorești obligarea Stațiunii Didactice și Experimentale "V. Adamache" Iași la predarea terenului deoarece autoritățile sunt cel mai bine poziționate pentru a aprecia asupra formelor, procedurilor administrative și propriilor lor atribuții în vederea realizării drepturilor recunoscute particularilor, astfel încât nu i se poate reproșa reclamantei că nu a apelat din nou la instanța de judecată pentru a obține obligarea autorităților implicate la îndeplinirea atribuțiilor legale. De altfel reclamanta nu a stat în pasivitate, iar după aproximativ 9 ani de la recunoașterea dreptului ei de proprietate a solicitat obligarea apelantei la punerea în posesie, acțiunea care a fost admisă prin sentința civilă nr. 8656/22.06.2017 pronunțată de Judecătoria Iași. S-a apreciat în mod corect de prima instanță că pasivitatea apelantei în îndeplinirea obligațiilor legale pentru punerea în posesie a reclamantei are un caracter ilicit și prin prisma faptului că, deși reclamanta avea recunoscut dreptul de proprietate înaintea numitului C., apelanta a întreprins demersuri pentru punerea în posesie a acestuia din urmă, înaintând planul conținând identificarea cadastrală a terenului revendicat de numitul C., cu precizarea că aceasta nu se suprapune cu terenul de 1 ha, atribuit reclamantei A., aspect contrazis de raportul de expertiză în specialitatea topografie. Această adresă a fost emisă înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 12540/2010 obținută de C. în care a fost identificat amplasamentul terenului acestuia. Apelanta își invocă propria culpă atunci când susține că terenul reclamantei nu era identificat prin hotărârea judecătorească deoarece, în cei trei ani care au trecut până la emiterea adresei nr. x/02.03.2010, apelanta trebuia să identifice vechiul amplasament al reclamantei și să solicite predarea suprafeței de teren în vederea punerii în posesie. Prejudiciul suferit de către reclamantă constă în contravaloarea lipsei de folosință a terenului timp de 11 ani. Curtea a reținut că există și legătură de cauzalitate între fapta apelantei, care nu și-a îndeplinit obligațiile legale pentru punerea în posesie și prejudiciul determinat de imposibilitatea reclamantei de a-și exercita atributele dreptului de proprietate. S-a făcut și dovada vinovăției apelantei care rezultă din atitudinea de pasivitate de care a dat dovadă timp de 11 ani pentru a-și îndeplini obligațiile legale pentru punerea în posesie a reclamantei. De altfel obligația de reparare a prejudiciului există nu doar atunci când fapta ilicită a fost săvârșită cu vinovăție, ci și atunci când la baza ei stă cea mai ușoară culpă, obligația de reparare integrală a prejudiciului existând în ambele ipoteze vizate de textul art. 1357 C. civ. Curtea a apreciat ca neîntemeiate motivele de apel referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a art. 12 din Legea nr. 165/2013, întrucât nu au fost coroborate cu art. 7 din aceeași lege. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar. (2) Dispozițiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile". Deși de la data intrării în vigoare la Legii nr. 165/2013 și până la data declarării neconstituționale a prevederilor art. 7 alin. (1) prin decizia CCR nr. 44/2017, a fost suspendată obligația de punerea în posesie și de emitere a titlurilor de proprietate, această dispoziție nu se aplică în speța de față deoarece există situația premisă prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol, reclamanta având reconstituit dreptul de proprietate prin intermediul unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 și a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă a declarat recurs pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a lăsat nesoluționate excepția lipsei coparticipării procesuale active a tuturor moștenitorilor lui D. și excepția lipsei de obiect a cererii formulate de către reclamanta-intimată A., deși trebuia să le soluționeze în temeiul art. 248 din C. proc. civ. Recurentul invocă înscrisuri care ar dovedi că reclamanta-intimată a primit întreaga suprafață de teren la care avea dreptul în baza legilor funciare și consideră lipsită de relevanță propunerea de acordare a suprafeței de teren de 1 ha, în raport cu actele identificate ulterior propunerii, respectiv Actul de partaj din anul 1947 și Expertiza tehnică întocmită în cadrul dosarului nr. x/2008 privind individualizarea ca întreg a suprafeței de teren de 34, 0586 ha și raportat la certificatul emis de Arhivele Naționale -Filiala Iași, privind situația terenului aflat în proprietatea moștenitorilor Patriciu din anul 1952. Privitor la modul de soluționare al excepțiilor invocate și soluționate de către instanța de apel, recurenta critică modul de soluționare a excepției lipsei calității de reprezentant a avocatului E. privind pe reclamanta-intimată A., întrucât au fost încălcate prevederile legale prevăzute de art. 205 alin. (2) lit. e), art. 208 alin. (2), art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 și art. 108 alin. (1) și (3) din Statutul profesiei de avocat. Recurenta susține că, având în vedere vechimea contractului încheiat între intimată și avocat, acesta nu este unul actual, care se întemeiază pe consimțământul expres al intimatei pentru efectuarea întâmpinării. În situația formulării întâmpinării de către avocat, nu ne regăsim în excepția prevăzută de lege la art. 87 alin. (2) C. proc. civ., întrucât termenul pentru formularea întâmpinării era de 15 zile, timp îndeajuns pentru ca reclamanta- intimată să formuleze întâmpinare, respectiv să încheie un nou contract de reprezentare cu avocatul E.. Din cadrul încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2020 reiese faptul că avocatul a depus la dosar o nouă împuternicire avocațială în baza unui nou contract de reprezentare, dar aceasta are efecte pentru viitor și nu retroactivează, astfel încât nu acoperă nulitatea formulării întâmpinării, întrucât aceasta nu era semnată de către intimata A., ci de avocat care, la data formulării întâmpinării, nu avea calitatea de reprezentant al intimatei A.. Întrucât avocatul E. nu avea calitatea de reprezentat al reclamantei- intimate A. pentru a formula întâmpinare sunt întemeiate, pe cale de consecință, celelalte excepții invocate, respectiv: excepția nulității formulării întâmpinării de către avocat și excepția decăderii intimatei A. din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însușire și semnătură, întâmpinarea formulată de către avocatul E.. Nedepunerea de către intimata A. a întâmpinării în termenul prevăzut de lege, respectiv de 15 zile, atrage decăderea acesteia din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta aduce critici și cu privire la soluția de respingere a probei cu interogatoriul intimatei A., deoarece vârsta înaintată de 99 ani a intimatei nu reprezenta un motiv de respingere de vreme ce, în calitate de reclamantă, aceasta trebuie să-și asume responsabilitatea întregului cadru procesual, atât pe fondul cauzei, cât și în căile de atac. Interogatoriul intimatei A. era util și necesar cauzei pentru a dovedi aspectele menționate în apel, cu privire la vinderea suprafeței de teren de 3,50 ha, aspectele privind existența partajului din anul 1947, privind cumpărarea suprafeței de teren de 4,50 ha de la F.; aspecte privind existența unor moștenitori de pe urma lui G. și H., precum și alte aspecte pe care intimata le cunoștea și care aveau legătură cu cauza prezentă. În ceea ce privește soluția dată excepției nulității hotărârii Comsiei Județene de Fond Funciar Iași cu nr. 2268/27.05.2008, recurenta arată că, întrucât la data soluționării cererii de reconstituire nu se aflau la dosarul persoanei îndreptățite A.: actul de partaj din anul 1947, expertiza tehnică întocmită în cadrul dosarului nr. x/2008, privind individualizarea ca întreg a suprafeței de teren de 34, 0586 ha, a fost greșit făcută propunerea de acordare a suprafeței de 1 ha. Comisia Județeană de Fond Funciar Iași a respins propunerea de validare a suprafeței de 1 ha, pe considerentul că persoana îndreptățită nu a făcut dovada predării către stat a terenului în cauză și acest lucru este real. Nu se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 13165/2007 a Judecătoriei Iași, în contradictoriu cu Comisia Municipală de Fond Funciar Iași deoarece aceasta nu a fost parte în dosarul nr. x/2007, iar situația de fapt și de drept existentă în acest dosar s-a schimbat datorită actului de partaj din anul 1947 și a expertizei tehnice judiciare întocmită în dosarul nr. x/2008. Sentința civilă nr. 13165/12.11.2007, definitivă și irevocabilă, nu are autoritate sau putere de lucru judecat în contradictoriu cu Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor care nu a fost parte în cauză și pentru că actul de partaj din anul 1947, expertiza tehnică judiciară întocmită în dosarul nr. x/2008 și Certificatul emis de Arhivele Naționale atestă o altă situație de fapt și de drept aplicabilă cauzei. Nulitatea absolută a hotărârii menționate este întemeiată de vreme ce intimata A. a primit întreaga suprafață de teren predată statului și nu avea drept de reconstituire fată de suprafața de teren de 1 ha. Nulitatea absolută a actelor de reconstituire sau constituire, având ca temei legal art. 111 din Legea nr. 169/1997, poate fi invocată prin deschiderea unei acțiuni în instanță sau pe cale de excepție. Or, nulitatea absolută a actului de reconstituire, invocată pe cale de excepție și motivată de înscrisurile care nu au existat la data judecării cauzei în dosarul nr. x/2007, trebuia să fie cercetată de către instanța de apel, dar aceasta nu a făcut acest lucru, încălcând dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al recurentei. Sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Municipale Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor, se susține că această parte nu deține în mod concret terenul supus reconstituirii și, în orice caz, obligația statuată prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 2268/2008 trebuia adusă la îndeplinire inclusiv de ADS-Agenția Domeniilor Statului, de Stațiunea Didactică și Experimentală V.Adamachi din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași și chiar de Prefectul Județului Iași, potrivit art. 50 din H.G. nr. 890/2005. Nu se putea realiza punerea în posesie a persoanei îndreptățite fără ca acest teren să nu fi fost predat de către Stațiunea Didactică și Experimentală V.Adamachi. Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor avea obligația de a pune în posesie pe reclamanta-intimată A., abia după îndeplinirea unor proceduri de către alte instituții implicate în procesul de reconstituire al dreptului de proprietate, respectiv scoaterea terenului supus reconstituirii din domeniul public și trecerea în cel privat al statului, conform legii, și punerea terenului la dispoziția Comisiei locale, prin protocol de predare primire. Din cuprinsul legilor funciare nu reiese obligația Comisiei Municipale Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată a Terenurilor de a exercita atribuțiile care revin, conform legii, altor instituții. Obligația Comisiei Municipale Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor de a pune în posesie este prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005 care condiționează punerea în posesie, de delimitarea în teren, care trebuie să se realizeze la fața locului, nu pe hârtie. Or, dacă Comisiei Municipale Iași nu deținea terenul pentru punerea în posesie, conform legii, prin delimitare în teren, nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În ceea ce privește fapta ilicită, recurenta susține că ordinea soluționării cererii de reconstituire a reclamantei intimate A., concretizată în Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Iași nr. 2268/2008, este cu totul alta și nu cea reținută de către instanța de apel, care instituie obligația în sarcina Comisiei Municipale Iași de a efectua toate demersurile pentru realizarea punerii în posesie a reclamantei A.. Obligația îndeplinirii punerii în executare a Hotărârii nr. 2268/2008 revenea, astfel cum s-a arăta anterior, și altor instituții fără concursul cărora cererea reclamantei-intimate nu putea fi soluționată. Deci fiecare instituție implicată în procedura de restituire a proprietăților are partea sa de înfăptuire a procedurilor privind aplicarea legii. Conform art. 6 din H.G. nr. 890/2005, Comisia Județeană de Fond Funciar Iași a luat act de prevederile sentinței dar, în temeiul atribuțiilor conferite de lege, a statuat înscrierea reclamantei intimate A. în ANEXA 29 ceea ce presupune că restituirea de suprafețe de teren agricol se realizează potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000 conform căruia, atunci când aceste suprafețe de teren sunt insuficiente, să fie suplimentate cu suprafețe de teren ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condițiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri. Înscrierea reclamantei intimate în Anexa 29 a avut în vedere atribuirea în natură a suprafeței de teren de 1 ha, prin incidența art. 27 alin. (7) *1 din H.G. nr. 890/2005. Datorită situației de fapt și de drept generată de prezenta cauză, a fost formulată cererea de chemare în judecată a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași și Stațiunea Didactică și Experimentală V.Adamachi, în vederea predării suprafeței de teren de 1 ha pentru ca reclamanta intimată A. să fie pusă în posesie, constituindu-se dosarul nr. x/2019. În procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad Iași a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Iași cu nr. 2268/2008, în ce privește trecerea suprafeței supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al Statului și la dispoziția Comisiei Municipale de Fond Funciar în vederea punerii în posesie a solicitanților, suprafață care să nu fie afectată cercetării. Pe fondul celor prezentate, fapta ilicită reținută în sarcina recurentei nu poate fi reținută, atâta timp cât terenul care urma a fi atribuit în natură se afla în domeniul public al statului și trebuia trecut în domeniul privat al statului, conform legii. Astfel după cum a reținut ÎCCJ în decizia nr. 23/2011 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, dreptul persoanelor îndreptățite la reconstituirea proprietății asupra terenurilor în natură sau prin despăgubiri nu este contestat, dar dreptul câștigat prin validare nu presupune în mod necesar ca foștii proprietari să primească teren în natură, astfel cum se întâmplă cu terenul individualizat în perimetrul stațiunii de cercetare. Fapta ilicită nu poate fi reținută, atâta timp cât terenul supus reconstituirii nu se afla la dispoziția recurentei în mod efectiv, pentru ca art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005 să devină incident, în condițiile în care delimitarea în teren presupune deținerea suprafeței de teren de 1 ha pentru a se efectua punerea în posesie a reclamantei. Este nereal faptul că în cuprinsul adresei nr. x/2010 s-ar fi menționat că suprafața de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268, nu se suprapune cu suprafața de teren de 18,2070 ha, reconstituită în favoarea lui C.. Aceasta deoarece, anterior soluționării cererilor formulate de către C. și de către reclamanta A., prin emiterea hotărârilor Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, C. a obținut în instanță, prin sentința civilă nr. 12540/2010, obligarea Comisiei Municipale Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991 să îi soluționeze cererile și, în baza hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea acestuia, s-a procedat la efectuarea punerii sale în posesie. În cazul reclamantei intimate A., istoricul evoluției procedurii de reconstituire este cu totul diferit. Este greșită constatarea instanței de apel conform căreia, de la rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 13165/2007 și până la emiterea adresei nr. x/2010, apelanta a avut la dispoziție 3 ani pentru a identifica vechiul amplasament, întrucât acest lucru nu este prevăzut de lege și nici în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000. Terenul reconstituit reclamantei intimate A. nu a fost atribuit pe vechiul amplasament, ci în perimetrul stațiunii, în aplicarea art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000. Instanța de apel a reținut în mod greșit că apelanta nu a făcut demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a Hotărârii nr. 2268/2008 a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, întrucât aceasta a înaintat spre avizare, prin adresa nr .x/15.10.2008, Anexa 29 către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, în cadrul căreia funcționează Stațiunea Didactică și Experimentală "V.Adamachi", anexă care nu a fost avizată. Ulterior, s-a revenit asupra cererilor de predare a suprafeței de teren de 1 ha, prin următoarele adrese: Adresa nr. x/2013; Adresa nr. x/07.06.2016; Adresa nr. x/21.08.2018; Adresa nr. x/08.02.2019, deși nu era în totalitate obligația apelantei de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar și a celei judecătorești. Sentința civilă nr. 13165/2007 a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, dar nu a nominalizat vreo instituție căreia îi revine obligația punerii în posesie. Nominalizarea instituțiilor a fost realizată abia în cadrul Hotărârii nr. 2268/2008. Recurenta susuține că ar fi cu totul nelegal ca, prin obligarea Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași la plata sumei de 262800 RON, să se diminueze fondurile publice de la bugetul local pentru o obligație pe care nu o poate îndeplini, întrucât obligația predării suprafeței de teren de 1 ha aparține exclusiv Stațiunii Didactice și experimentală "V.Adamache" Iași, care nu a predat terenul către Comisia Municipală de Fond Funciar Iași, pentru ca aceasta să efectueze punerea în posesie a reclamantei A.. Recurenta nu este de acord cu concluzia instanței de apel că situația de fapt și de drept din prezenta cauză intră sub incidența alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013 deoarece aplicabilitatea alin. (2) al art. 7 nu poate fi reținută câtă vreme terenul în suprafață de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla și parcelă, în raport de condiția imperativă statuată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000. Se face referire la jurisprudența CEDO care a reținut în mod constant faptul că sumele solicitate cu titlul de lipsă de folosință ar îmbracă un caracter speculativ (cauza Radu împotriva României, nr. 13309/03, pct. 49, 20 iulie 2006 și cauza Penescu împotriva României, nr. 13075/03, pct. 41, 5 octombrie 2006 și cauza Rădulescu contra României-hotărârea definitivă 28/09/2007), aspect considerat existent și în prezenta cauză.

Apărările formulate în cauză: La data de 07 aprilie 2020, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, nulitatea recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca temeinică și legală.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar, prin încheierea din 14 octombrie 2020, completul de filtru a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A., a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin Primarul Municipiului Iași, împotriva deciziei civile nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen pentru judecata recursului la 09 decembrie 2020 în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor (denumită în continuare Comisia Municipală Iași), Înalta Curte constată următoarele: Prealabil expunerii motivelor de recurs, recurenta arată că instanța de apel a lăsat nesoluționate, deși avea obligația de a le soluționa potrivit art. 248 din C. proc. civ., excepția lipsei coparticipării procesuale active a tuturor moștenitorilor lui D. și excepția lipsei de obiect a cererii formulate de reclamanta-intimată A. datorată faptului că acesteia i s-a reconstituit întreaga suprafață de teren la care avea dreptul în baza legilor funciare. Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat că nu poate analiza acele critici care priveau îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate în privința suprafeței de teren de 1 ha cu motivarea că, sub acest aspect, se opune puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 13165/12 11 2007 a Judecătoriei Iași care a statuat că reclamanta este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate în privința suprafeței de teren de 1 ha în litigiu. Procedând astfel, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 248 din C. proc. civ. câtă vreme aspectele invocate prin aceste excepții reiterează îndreptățirea reclamantei la reconstituirea dreptului de proprietate în privința suprafeței de teren de 1 ha pentru care, așa cum s-a arătat, a considerat că nu se mai pot purta discuții. Argumentând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta critică modul de soluționare a mai multor excepții. Astfel, referitor la excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului reclamantei la momentul depunerii întâmpinării în apel, recurenta arată că în mod greșit a fost respinsă această excepție, întrucât contractul de asistență juridică era încheiat în anul 2015, ceea ce face să nu fie actual consimțământul intimatei-reclamante pentru reprezentare, la momentul formulării întâmpinării în apel. În cauză nu este aplicabil art. art. 87 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât termenul pentru formularea întâmpinării este de 15 zile și era suficient ca reclamanta să formuleze întâmpinare sau să încheie un nou contract de reprezentare pentru apel. Noua împuternicire depusă de avocat în apel nu are efect retroactiv, deci nu acoperă nulitatea formulării întâmpinării care nu este semnată de parte. Pe cale de consecință, în opinia sa, trebuiau admise și excepțiile nulității formulării întâmpinării de către avocat și excepția decăderii intimatei din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însușire și semnătură, întâmpinarea formulată de către avocat. Analizând această critică, se observă că dovada împuternicirii avocatului de către reclamantă s-a realizat prin împuternicirea nr. x/2016 emisă în baza contractului de asistență juridică nr. x/2015, cu respectarea art. 85 alin. (3) din C. proc. civ., prezentul proces fiind înregistrat pe rolul primei instanțe la data de 17 06 2016. În temeiul acesteia, avocatul a asigurat reprezentarea reclamantei în fața primei instanțe, aspect necontestat și care, în orice caz, nu putea fi invocat direct în apel potrivit art. 82 alin. (2) din C. proc. civ. Contrar celor susținute de recurentă, în cauză este incident art. 87 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât întâmpinarea este un act de procedură prin care se exercită dreptul intimatei de a propune probe și de a formula excepții, drept care este supus unui termen, astfel că depunerea întâmpinării de către avocat, chiar fără mandat, este permisă de lege. Depunerea unei noi împuterniciri a fost realizată tot în temeiul art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., în vederea susținerii apelului și nu pentru a se acoperi lipsa unui mandat anterior, această lipsă fiind acoperită de chiar prevederea legală evocată. Interpretarea propusă de recurentă, în sensul că nu ne aflăm în situația de excepție prevăzută de art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât termenul pentru formularea întâmpinării este de 15 zile și era suficient ca reclamanta să formuleze întâmpinare sau să încheie un nou contract de reprezentare doar pentru apel, nu poate fi primită deoarece lasă fără conținut art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., rațiunea adoptării acestui articol fiind tocmai aceea a apărării, în anumite limite, a drepturilor părții de către avocat, chiar fără mandat. Ca atare, cu respectarea legii, avocatul a depus în apel atât întâmpinarea, cât și noua împuternicire avocațială. Ca urmare a caracterului lor accesoriu, au fost corect respinse excepțiile nulității formulării întâmpinării de către avocat și excepția decăderii intimatei din dreptul de a formula întâmpinare, respectiv de a complini, prin însușire și semnătură, întâmpinarea formulată de către avocat. Analizând critica privind greșita respingere a probei cu interogatoriu, Înalta Curte apreciază că acesta nu se referă la aspecte de nelegalitate care pot fi cenzurate pe calea recursului deoarece respingerea unei probe ține de încuviințarea probelor, care presupune o evaluare a admisibilității și concludenței lor, în temeiul art. 258 alin. (1) din C. proc. civ., aspect care nu se subsumează motivului de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nu aduce în discuție nerespectarea unei norme de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității. În ceea ce privește soluția dată excepției nulității Hotărârii nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene de Fond Funciar Iași, recurenta arată că nu se poate reține puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 13165/2007, în contradictoriu cu Comisia Municipală de Fond Funciar Iași, deoarece aceasta nu a fost parte în dosarul nr. x/2007, iar situația de fapt și de drept pe care a validat-o s-a schimbat datorită actului de partaj din anul 1947 și a expertizei tehnice judiciare întocmită în dosarul nr. x/2008 care atestă o altă situație de fapt și de drept aplicabilă cauzei. În opinia recurentei, nulitatea absolută a hotărârii menționate este întemeiată, fiind dovedit că intimata A. a primit întreaga suprafață de teren predată statului și nu avea drept de reconstituire pentru suprafața de teren de 1 ha, iar această sancțiune poate fi invocată pe cale de excepție și motivată de înscrisurile care nu au existat la data judecării cauzei în dosarul nr. x/2007, astfel că trebuia să fie cercetată de către instanța de apel. Analizând această critică, Înalta Curte o apreciază ca nefondată de vreme ce puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești nu poate fi înlăturată prin invocarea unor excepții sau prin promovarea unei noi acțiuni într-un dosar ulterior, pentru că s-ar fi descoperit înscrisuri care ar dovedi o altă situație de fapt decât cea pe care s-a întemeiat instanța în pronunțarea hotărârii intrate sub puterea lucrului judecat. Remediul procesual pentru o astfel de ipoteză constă în revizuirea respectivei hotărâri, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Municipale Iași, se susține că această parte nu a deținut efectiv terenul supus reconstituirii, deci nu putea realiza punerea în posesie și, în orice caz, putea face acest lucru numai după scoaterea din domeniul public și trecerea în cel privat al statului al terenului supus reconstituirii. Se susține totodată că obligația statuată prin Hotărârea nr. 2268/2008 trebuia adusă la îndeplinire și de alte instituții, recurenta având numai obligația de punere în posesie, prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 890/2005, care fiind condiționată de delimitarea în teren a imobilului, trebuie să se realizeze la fața locului, nu pe hârtie. Recurenta consideră că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză întrucât pentru că nu deține un teren delimitat conform legii. Totuși, datorită situației de fapt și de drept, generată de prezenta cauză, a formulat cererea de chemare în judecată în vederea predării suprafeței de teren de 1 ha pentru ca reclamanta intimată A. să fie pusă în posesie, constituindu-se dosarul nr. x/2019. Înalta Curte, analizând modul de soluționare al acestei excepții, apreciază că în mod corect instanța de apel a unit cu fondul această excepție întrucât, în cazul acțiunilor întemeiate pe răspunderea civilă delictuală, stabilirea calității procesuale a pârâtului presupune verificarea acelorași condiții cerute pentru soluționarea pe fond a cauzei. Se observă că motivele de apel invocate în susținerea excepției au fost analizate ca motive vizând soluționarea cauzei pe fond. În ceea ce privește criticile aduse soluției pronunțate pe fondul cauzei, recurenta susține că nu se poate reține existența unei fapte ilicite în sarcina sa, atâta timp cât terenul care urma a fi atribuit în natură se afla în domeniul public al statului și trebuia trecut în domeniul privat al statului, iar pentru a fi pus în posesie trebuia deținut efectiv și delimitat. Or, obligația predării suprafeței de teren aparține exclusiv Stațiunii Didactice și experimentală " V.Adamache" Iași, care nu și-a îndeplinit această obligație. Analizând această critică, Înalta Curte reține că fapta ilicită reținută în sarcina pârâtei-apelante constă în neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor ce îi reveneau în baza art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 de a întreprinde toate demersurile pentru a putea efectua punerea în posesie a reclamantei, precum și menționarea eronată în adresa nr. x/02.03.2010 că suprafața de teren de 1 ha, reconstituită reclamantei prin Hotărârea nr. 2268/2008, nu se suprapune cu suprafața de 18,2070 ha reconstituită în favoarea lui C.. Justificările recurentei privind imposibilitatea de a întreprinde demersuri pentru a putea efectua punerea în posesie (precum inexistența unor prevederi legale clare sau a unei dispoziții exprese din partea instanței, împrejurarea că terenul nu se afla la dispoziția sa și nu era individualizat în concret pentru a putea fi pus în posesie) nu pot fi primite deoarece prin art. 2 din Hotărârea nr. 2268/27.05.2008 a Comisiei Județene Iași s-a dispus trecerea suprafeței în discuție din domeniul public în domeniul privat al statului și la dispoziția recurentei în vederea punerii în posesie a solicitanților, suprafața de teren care să nu fie afectată cercetării. Totodată, în art. 3 al aceleiași hotărâri, se menționează că prevederile prezentei hotărâri vor fi aduse la îndeplinire de Comisia Municipală de Fond Funciar Iași, A.D.S., S.D.E., "V.Adamache" și O.C.P.I. Iași. De altfel, regulamentul care prevedea modul de punere în posesie era reglementat în temeiul art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005. Recurenta consideră că nu a stat în pasivitate și nu a avut o atitudine culpabilă privind datele pe care le-a furnizat prin adresa nr. x/02.03.2010, întrucât obligația sa de a identifica vechiul amplasament al terenului nu este prevăzută de lege, nici chiar prin art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, și că a făcut demersurile necesare în vederea punerii în aplicare a Hotărârii nr. 2268/2008, astfel cum rezultă din adresa nr. x/15.10.2008 către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, iar apoi prin adresele nr. 103945/18 01 2013, nr. 44383/07 06 2016, nr. 31784/21 08 2018, nr. 4382/08 02 2019, cu toate că nu era în totalitate obligația sa de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar. Înalta Curte consideră că aceste apărări nu înlătură caracterul culpabil al faptei câtă vreme recurenta nu neagă trecerea unui timp îndelungat, din anul 2008 până în prezent, interval în care dreptul de proprietate al reclamantei, recunoscut în mod definitiv, nu a putut fi valorificat, prin exercitarea prerogativelor sale, aspect care afectează însăși substanța dreptului. Enumerând în ordine cronologică demersurile făcute, recurenta confirmă cele reținute de instanța de apel, respectiv efectuarea de demersuri după 3 respectiv 6 ani de la momentul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamantei, așa cum rezultă din adresele nr. x/18.01.2013 și nr. y/07.06.2016 pe care le evocă. Nu este justificată apărarea recurentei că nu era în totalitate obligația sa de a efectua demersuri în vederea punerii în executare a hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar, întrucât autoritățile sunt cel mai bine poziționate pentru a aprecia asupra formelor, procedurilor administrative și propriilor lor atribuții în vederea realizării drepturilor recunoscute particularilor, putându-și corela atribuțiile pentru realizarea obligațiilor comune. S-a apreciat în mod corect de către instanța de apel că pasivitatea apelantei are un caracter ilicit și prin prisma faptului că, deși reclamanta avea recunoscut dreptul de proprietate înaintea numitului C., apelanta a întreprins demersuri pentru punerea în posesie a acestuia din urmă, înaintând planul conținând identificarea cadastrală a terenului revendicat de numitul C., prin adresa nr. x/02.03.2010, cu precizarea că aceasta nu se suprapune cu terenul atribuit reclamantei. Această precizare a fost emisă înainte de pronunțarea sentinței civile nr. 12540/2010 obținută de C. în care a fost identificat amplasamentul terenului acestuia. Recurenta invocă inaplicabilitatea alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 165/2013 întrucât terenul în suprafață de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla și parcelă, în raport de condiția imperativă statuată de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 1/2000. Înalta Curte observă că, sub acest aspect, instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate motivele de apel referitoare la aplicarea greșită de către prima instanță a art. 12 din Legea nr. 165/2013, fără a lua în considerare și art. 7 alin. (2) din aceeași lege referitor la neaplicarea, în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, a măsurii suspendării obligației de punere în posesie și de emitere a titlurilor de proprietate. Recurenta consideră inaplicabil art. 7 alin. (2) întrucât în cuprinsul hotărârii judecătorești terenulul în suprafață de 1 ha nu a fost individualizat cert, cu tarla și parcelă, apărare care nu poate fi primită deoarece se bazează pe o distincție pe care legea nu o face, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (potrivit adagiului "ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus"). Deși recurenta arată că jurisprudența CEDO a apreciat în mod constant că sumele solicitate cu titlul de lipsă de folosință ar avea un caracter speculativ și că acest aspect există și în prezenta cauză, nu sunt prezentate argumente în raport de care această afirmație să poată fi cenzurată în recurs. Pentru considerentele anterior menționate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează să îl respingă. PENTRU ACESTE MOTIVE,