ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2137/2021

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 238 din 18 februarie 2019, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis în parte acțiunea civilă, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 262.800 RON cu titlu de lipsă de folosință a suprafeței de 10.000. mp teren, în intervalul 17.06.2013 - 17.06.2016; a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata lipsei de folosință a suprafeței de 10.000 mp teren, în intervalul 18.06.2016 până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor; a stabilit onorariul definitiv cuvenit d-lui expert B. la suma de 2465 RON; a obligat reclamanta să plătească BLETC Iași, în contul d-lui expert B., suma de 1965 RON diferență onorariu expert; a obligat pârâta Comisia Municipala Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor să plătească reclamantei suma de 12.223 RON cheltuieli de judecată corespunzătoare pretențiilor admise.

Prin încheierea din 09 octombrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins excepția nulității apelului, excepția lipsei calității de reprezentant, excepția nulității întâmpinării și excepția decăderii, a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pentru ambele părți și a respins proba cu interogatoriul intimatei.

Prin decizia nr. 628 din 06 noiembrie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor împotriva sentinței civile nr. 238/18.02.2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin decizia nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul municipiului Iași, împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 și a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire pârâta Comisia Municipală Iași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, prin primarul municipiului Iași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 02 aprilie 2021, sub nr. x/2021, și a fost repartizat, aleatoriu, spre soluționare, completului nr. 10.

Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea deciziei civile nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în sensul admiterii recursului, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În susținerea cererii, revizuenta a învederat că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, ci doar cu privire la cererea de suspendare formulată raportat la dosarul nr. x/2019, solicitată în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, deși în preambulul deciziei a cărei revizuire s-a solicitat, instanța de recurs a reținut că, la data de 08 decembrie 2020, au fost depuse precizări prin poștă electronică de către recurentă cu privire la suspendarea cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, disjuns din dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Iași nr. 2268/2008.

În continuare, revizuenta a prezentat, pe larg, aspecte cu privire la situația de fapt a litigiului, după care a învederat că instanța de recurs nu a luat în considerare precizările formulate de recurentă, depuse pentru termenul de judecată din 09 decembrie 2020, și nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a dosarului nr. x/2016 în raport de dosarul nr. x/2020, având ca obiect anularea art. 2 din cuprinsul Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Iași nr. 2268/2008, sens în care sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

A mai arătat că, față de cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia RIL nr. 23/2011, se constată implicarea diverselor instituții/autorități în procesul de retrocedare a terenului reconstituit persoanei îndreptățite.

Or, nu s-a justitificat atribuirea exclusivă a culpei (fapta ilicită) în sarcina Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași, atât timp cât aceasta nu avea la dispoziția sa terenul în suprafață de 1 ha, pentru punerea în posesie a reclamantei, iar terenul trebuia să fie trecut din domeniul public al statului în domeniul privat, prin hotărâre de guvern, iar nu prin hotărâre a Comisiei de Fond Funciar Iași.

Revizuenta a mai susținut că, raportat la aspectele reținute de instanța de recurs cu privire la excepția nulității Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 2268/2008, consideră că instanța de recurs nu s-a pronunțat strict pe incidența art. III alin. (2)

1

din Legea nr. 169/1997, potrivit cu care nulitatea absolută, în sensul prezentei legi, va putea fi invocată și în litigiile în curs.

Instanța de recurs a reținut că, față de excepția invocată, recurenta trebuia să uzeze de revizuirea sentinței civile nr. 13165/2007, pronunțată în dosarul nr. x/2007, prin care reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate. Revizuenta a opinat că aceste aspecte reținute de către instanța de recurs nu constituie pronunțarea față de ceea ce s-a supus recursului cu privire la excepția invocată, strict pe incidența art. III alin. (2)

1

din Legea nr. 169/1997.

Concluzionând, revizuenta a arătat că, în dosarul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se cere, s-a solicitat constatarea nulității Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 2268/2008, pe excepția prevăzută de art. III alin. (2)

1

din Legea nr. 169/1997, această excepție fiind o cerere incidentală, în litigiul aflat în desfășurare, față de care instanța de recurs nu s-a pronunțat.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul C., moștenitorul intimatei decedate A., s-a solicitat, în principal, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, arătând că singurul motiv de revizuire formulat de revizuenta-pârâtă îl constituie nepronunțarea de către instanța de recurs cu privire la cererea de suspendare a cauzei raportat la dosarul nr. x/2020, disjuns din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Iași, cerere care a fost formulată peste termenul de recurs.

S-a mai arătat că, raportat la motivul de revizuire invocat, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ipoteza minus petitia are în vedere situația în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere, respectiv când nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizată, singura condiție fiind ca cererile să vizeze obiectul litigiului, iar eventuala nepronunțare asupra unor excepții invocate de părți în apărare pe parcursul soluționării unei cauze, nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin pct. 1 alin. (1) al art. 509 C. proc. civ., deoarece excepțiile invocate nu reprezintă cereri principale sau accesorii invocate în proces, ci doar mijloace de apărare folosite de părți pentru a obține respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecății ei.

Intimatul a mai învederat că între obiectul cererii din dosarul nr. x/2016, soluționat definitiv prin decizia nr. 2649 din 09 decembrie 2020, atacată cu revizuire, și obiectul cererii din dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Iași nu există dependență, iar nepronunțarea pe apărări sau excepții ce nu vizează obiectul cererii nu poate constitui motiv de revizuire, cererea fiind formulată peste termenul de recurs.

Conchizând, intimatul a solicitat, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ. privind limitele dezbaterilor raportat la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, respingerea cererii, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată, întrucât nu au fost aduse critici modului de soluționare a cererii de recurs și nu au fost invocate eventuale erori de judecată care să conducă la stabilirea greșită a situației de fapt.

La data de 13 octombrie 2021, intimatul C. a depus precizări în raport de apărările formulate în întâmpinare, arătând că cererea de revizuire este inadmisibilă, și pentru faptul că decizia atacată nu este o hotărâre susceptibilă de revizuire, deoarece nu se înscrie în categoria hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care să evoce fondul, recursul fiind respins fără schimbarea situației de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziții legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea dedusă judecății, revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Iași a solicitat revizuirea deciziei nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016, apreciind ca fiind incident motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a faptului că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020 și nici asupra excepției nulității Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 2268/2008, raportat la art. III alin. (2)

1

din Legea nr. 169/1997.

Verificând motivele de revizuire invocate în raport cu hotărârea atacată, decizia civilă nr. 2649 din 09 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, se reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 509 C. proc. civ., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată în cazul hotărârilor pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, putând face obiect al revizuirii hotărârile pronunțate în primă instanță, în apel sau chiar și în recurs, în fond după casare, în ipoteza în care este evocat fondul.

Se constată, așadar, într-o primă analiză, că potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția imperativă, preliminară, ca această instanță să fi evocat fondul, cu excepția cazurilor de revizuire înscrise la pct. 3 (în ipoteza judecătorului), pct. 4, pct. 7 - 11, când sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În ceea ce privește "evocarea fondului" de către instanța de recurs, s-a apreciat constant, în doctrină și în jurisprudență, că implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, fie verificarea incidenței dispozițiilor legale la o stare de fapt reținută, în oricare dintre aceste ipoteze urmând să se dea o dezlegare raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, pentru a se putea cere revizuirea unei decizii definitive, pronunțate în recurs, cum este cea de față, pentru motivul de revizuire înscris la pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., o primă condiție pe care trebuie să o îndeplinească hotărârea este aceea de a evoca fondul cauzei, iar o astfel de situație nu se regăsește în prezenta speță.

Astfel, prin decizia civilă nr. 2649 din 09 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Municipală de Fond Funciar Iași împotriva încheierii din 09 octombrie 2019 și a deciziei nr. 628 din 06 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în dosarul nr. x/2016, decizie prin care curtea de apel a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă împotriva sentinței civile nr. 238 din 18 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă.

Prin urmare, instanța de recurs nu a fost evocat fondul cauzei, ci a apreciat că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, prin raportare la cele reținute de instanțele de fond.

Sub un alt aspect, în verificarea acelorași cerințe de admisibilitate, se constată că motivul de revizuire invocat în cauză, respectiv pct. 1 al art. 509 C. proc. civ., se referă la situația în care, instanța "s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut", având în vedere ipotezele extra petita/minus petita și plus petita, toate cele trei situații vizând inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât.

Rațiunea instituirii acestui motiv de revizuire este reprezentată de respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, precum și de îndeplinirea obligației instanței de a judeca toate pretențiile deduse judecății.

În cauză, revizuenta a susținut că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar nr. 2268/2008, raportat la art. III alin. (2)

1

din Legea nr. 169/1997 și că nu a soluționat cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020

Înalta Curte reține că aceste motive invocate de revizuentă nu vizează nepronunțarea de către instanța de recurs asupra unei cereri în sensul textului art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, ipoteza motivului de revizuire privind nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut (minus petita) se referă la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanța de fond, deci la pretențiile concrete formulate de părți prin cereri principale, adiționale, accesorii și/sau incidentale, or, în speța dedusă judecății, susținerile revizuentei cu privire la excepția nulității invocată în cauză nu pot fi circumscrise unei veritabile cereri în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., ci reprezintă apărări de fond, care au fost analizate atât de instanța de apel, cât și prin decizia atacată, instanța de recurs reținând că această critică este nefondată, întrucât puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 13165/2007, pronunțată în dosarul nr. x/2007) nu poate fi înlăturată prin invocarea unor excepții sau prin promovarea unor noi acțiuni într-un dosar ulterior, pentru că s-ar fi descoperit înscrisuri care ar dovedi o altă situație de fapt decât cea pe care s-a întemeiat instanța în pronunțarea hotărârii intrate sub autoritatea de lucru judecat, instanța de recurs arătând că remediul procesual pentru o astfel de ipoteză constă în revizuirea respectivei hotărâri, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la nepronunțarea de către instanța de recurs asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului nr. x/2020, se reține, de asemenea, că această cerere de suspendare nu poate fi interpretată ca reprezentând un lucru cerut, conform legii, această sintagmă presupunând verificarea cererilor care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii supuse judecății, iar ceea ce caracterizează aceste cereri și le delimitează de toate celelalte, ce pot fi formulate de părți în proces, constă în aceea că, prin pronunțarea asupra lor, instanța poate pune capăt litigiului.

În mod evident, cererea de suspendare a judecății invocată de revizuentă nu reprezintă o cerere prin soluționarea căreia pricina ar fi putut fi tranșată în mod definitiv și nu este de natură a face admisibilă o astfel de cale extraordinară de atac.

Susținerile revizuentei privesc, de fapt, nemulțumiri de fond asupra soluției instanței de recurs, or, soluția pronunțată în recurs, din perspectiva rezolvării date criticilor de nelegalitate, nu mai poate fi antamată în prezenta cale extraordinară de atac, întrucât ar însemna deschiderea unei noi judecăți; or, legiuitorul, prin limitarea câmpului de aplicare a dispozițiilor art. 509 C. proc. civ. la cazurile expres prevăzute, a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică" implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare (a se vedea Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, prin Primarul municipiului Iași, împotriva deciziei civile nr. 2649 din 9 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu privire la cererea formulată de intimatul C. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3570 RON, potrivit facturii fiscale seria x din 01 octombrie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, prin Primarul municipiului Iași, la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuenta Comisia Municipală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iași, prin Primarul municipiului Iași, împotriva deciziei civile nr. 2649 din 9 decembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Obligă pe revizuentă la plata către intimatul C. a sumei de 3570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2021.