ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 22/2022

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x, reclamantul Municipiul Iași, prin primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 1200 mp situat în Iași, Fundac Păcureț nr. 8 (300 mp), respectiv șos. x (900 mp) precum și obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Prin precizările depuse la dosar, la solicitarea instanței, reclamantul a arătat că valoarea imobilului revendicat este de 1.117.200 RON.

Prin sentința nr. 2133/13.02.2009, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. dosar x/2009 la data de 14.04.2009.

Pârâtul A. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere că a înstrăinat către S.C. B. suprafața de 1590,174 mp prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.05.2009.

Având în vedere cele precizate de pârâtul A., reclamantul Municipiul Iași, prin primar, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. B..

Prin încheierea de ședință din 29.06.2009, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și citarea, în calitate de pârâtă, a S.C. B..

Prin sentința nr. 627/14.03.2011, Tribunalul Iași, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul Iași, prin primar, ca nefondată; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. și a respins acțiunea în contradictoriu cu acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâta S.C. B.; a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de 300 mp situată în Fundac Păcureț nr. 9, identificată prin punctele de contur 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 1 și 770 mp situată în strada x nr. 114, identificată prin punctele de contur 28, 29, 8, 30, 31, 28, planșa 1 a suplimentului la raportul de expertiză; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 16.513,52 RON.

Prin decizia nr. 96/12.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă în dosarul nr. x/2009, s-a respins apelul formulat de pârâta S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 627/14.03.2011 a Tribunalului Iași.

Prin decizia nr. 2019/12.11.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul pârâtei S.C. B. împotriva deciziei nr. 96/12.10.2011 a Curții de Apel Iași, a casată decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, sub nr. x/2009*.

Prin decizia nr. 316/16.06.2021 pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis apelul pârâtei S.C. B. împotriva sentinței civile nr. 627/14.03.2011 a Tribunalului Iași; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâta S.C. B. să lase reclamantului Municipiul Iași, prin primar, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 746 metri pătrați, situată în Iași, șoseaua x, astfel cum este identificată în raportul de expertiză tehnico-judiciară topo cadastrală întocmit de expert inginer C., care face parte integrantă din prezenta decizie; a obligat pârâta S.C. B. să-i plătească reclamantului Municipiul Iași, prin primar, suma de 11.037 RON, cheltuieli de judecată la fond; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței, care nu contravin prezentei; a obligat intimatul Municipiul Iași, prin primar, să-i plătească apelantei S.C. B. suma de 13.810 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al primarului, în condițiile în care acțiunea a fost semnată de către acesta, în calitate de reprezentant al Municipiului Iași, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Cererea introductivă de instanță este una în revendicare imobiliară care vizează dreptul de proprietate privată al unității administrativ teritoriale, Municipiul Iași și în această situație nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998, lege ce reglementează exclusiv proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, ci Legea nr. 215/2001.

La data sesizării instanței de judecată, 20.08.2008, era în vigoare HCL nr. 69/11.02.2008 care atesta apartenența terenului în cauză la domeniul privat al Municipiului Iași, și nu la domeniul public. În plus, dreptul de proprietate publică al unităților administrativ-teritoriale vizează doar bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, condiție pe care terenul în litigiu nu o îndeplinește nefăcând parte din categoria bunurilor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale prevăzută în anexa Legii nr. 213/1998. De asemenea, potrivit legii sau prin natura lui, acest teren nu este de uz sau de interes public.

În atare condiții, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile invocate din Legea nr. 213/1998, ci dispozițiile de drept comun privind administrația publică locală, cum a interpretat corect și instanța de fond.

În astfel de litigii, titular al acțiunii în revendicare este Municipiul Iași, iar în ceea ce privește reprezentarea acestuia în justiție, unitatea administrativ teritorială trebuie să fie reprezentată de către primar, fiind aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/2001, în vigoare în momentul sesizării instanței de fond, astfel că excepția lipsei calității de reprezentant a primarului nu poate fi primită, fiind în mod corect respinsă de instanța de fond.

Dispozițiile art. 12 din Legea nr. 213/1998, invocate de apelantă nu sunt aplicabile în speță, deoarece acestea sunt incidente numai în situația litigiilor referitoare la bunurile ce aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale, și cu referire la litigiile născute din dreptul de administrare a acestor categorii de terenuri. De altfel, apelanta nu a prezentat nicio rațiune pentru care un atare bun ar fi trebuit să fie inclus în domeniul public și nu în cel privat al unității administrativ teritoriale.

Drept urmare, în mod corect a aplicat instanța de fond dispozițiile art. 21 din Legea nr. 215/20001 și a respins excepția lipsei calității de reprezentant a Primarului Iași pentru Municipiului Iași, iar criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.

Așa cum s-a reținut și de prima instanță de apel, nu poate fi primită nici excepția lipsei coparticipării procesuale active, pentru că titular al acțiunii în revendicare pentru terenurile ce aparțin domeniului privat al unității administrativ-teritoriale este numai Municipiul Iași, nu și Consiliul Local Iași. Legea nr. 215/2001 (în prezent abrogată de O.U.G. nr. 57/2019, dar în vigoare la data sesizării instanței de fond, fiind aplicabilă în cauză) face o distincție clară între autorități publice si unități administrativ-teritoriale, doar acestea din urma fiind titularele dreptului de proprietate la nivel local. Astfel, conform dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001:

"Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public si privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii".

În aceste condiții, doar unitatea administrativ-teritorială a Municipiului Iași are calitate procesuală întrucât din interpretarea dispozițiilor care reglementează calitatea de titular al bunurilor ce fac parte din domeniul privat al Statutului și al unităților administrativ teritoriale - respectiv art. 136 alin. (2) din Constituție, Legea nr. 215/2001 - rezultă că unitatea administrativ teritorială este titulara acestor bunuri, și nu Consiliul local, astfel că și titular al acțiunii în revendicare nu poate fi, în speță, decât Municipiul Iași.

Nu pot fi primite nici susținerile apelantei referitoare la soluționarea greșită, de către instanța de fond, a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului, considerând că doar Statul Român ar putea invoca un eventual drept de proprietate. Chiar dacă din dispozițiile art. 6 din Decretul nr. 327/1984, rezultă că terenurile ce se expropriază trec în proprietatea Statului și se dau doar în administrarea Municipiului Iași, nu trebuie ignorat faptul că potrivit legislației comuniste în vigoare la data emiterii decretului respectiv, unicul titular al dreptului de proprietate socialistă asupra terenurilor era Statul Român.

Ulterior, după schimbarea regimului comunist, s-a făcut o distincție clară între dreptul de proprietate publică și dreptul de proprietate privată al statului și al unităților administrativ teritoriale prin dispozițiile exprese ale Legii nr. 213/1998 și Legea nr. 215/2001, iar în prezent ale O.U.G. nr. 57/2019. Astfel, legislația în vigoare la momentul introducerii prezentei acțiuni consacra expres dreptul de proprietate a unităților administrativ teritoriale. În acest sens, dispozițiile art. 4 Legea nr. 213/1998 prevăd că " domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată." Potrivit art. 6 alin. "(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. (2) Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. (3) Instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea titlului." Totodată și prin efectul Legii nr. 18/1991 care la art. 18 alin. (3) prevede că " Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, după încheierea integrală a reconstituirii drepturilor de proprietate, trec în domeniul privat al comunei, orașului sau al municipiului", terenul în litigiu a trecut în proprietatea reclamantei.

A fost apreciată ca nefondată și critica referitoare la faptul că semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu aparține Primarului Municipiului Iași, reținându-se că această afirmație nu este susținută de niciun mijloc de probă.

În plus, aceste chestiuni dezlegate de instanța de apel în primul ciclu procesual nu au mai fost criticate în recurs și au intrat în puterea lucrului judecat.

Pe fond, procedând la compararea titlurilor părților în lumina dezlegărilor date de instanța de casare și ținând cont de soluțiile deja pronunțate în litigiile purtate între părțile din prezenta cauză, precum și de probatoriul administrat în cauză instanța de apel a reținut următoarele:

Titlul pârâtului-apelant invocat ca fiind opozabil reclamantei îl reprezintă contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. și D., în calitate de vânzători, și pârâta S.C. B., în calitate de cumpărătoare, contract autentificat sub nr. x/29.05.2008 și sentința nr. 11689/18.10.2007 a Judecătoriei Iași. Prin această hotărâre s-a admis acțiunea formulată de A. în contradictoriu cu pârâta E. Maria în baza unei zdelci încheiate între cei doi în anul 1986 și s-a dispus translarea proprietății de la pârâtă, în calitate de vânzătoare, ce dobândise terenul menționat prin succesiune legală, fiind unica moștenitoare a lui E. Simion, la reclamant asupra suprafeței de teren de 1590,174 mp, contra prețului de 8.000 RON încasat de vânzătoare la data de 14.03.1986. Contrar susținerilor apelantei, această hotărâre produce efecte numai între părțile litigante și succesorii acestora, și are un caracter declarativ. Față de terți, cum este cazul Municipiului Iași, hotărârea nu este opozabilă. Totodată, autorul apelantei, A., nu putea dobândi decât dreptul de proprietate care ar fi existat anterior în patrimoniul vânzătoarei E. Maria.

Titlul evocat de reclamant provine ca urmare a emiterii Decretului de expropriere nr. 327/1984 prin care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a suprafeței de 300 mp situată în Fundac Păcureț nr. 9, ce aparținea numitului E. Simion, și a suprafeței de 900 mp din șos. x ce aparținea numitei H.. Totodată, ca efect al art. 6 din Legea nr. 215/2001 și al art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, terenul ce face obiectul litigiului se află în domeniul privat al Municipiului Iași.

Criticile apelantului cu privire la titlul evocat de reclamant constând în Decretul de expropriere nr. 327/1984 au fost analizate ținând cont de puterea de lucru judecat a hotărârilor deja pronunțate în litigiile purtate între părțile din prezenta cauză și față de care s-a dispus suspendarea judecății, nefiind posibilă o nouă evaluare relativă la aceleași aspecte, care privesc efectele produse de menționatul decret de expropriere, în raport cu terenul în litigiu și cu persoanele despre care se pretinde că au avut calitatea de proprietari asupra lui în perioada anterioară, și în cea ulterioară emiterii respectivului act de autoritate.

S-a reținut cu putere de lucru judecat că, în privința suprafeței de 300 mp care a fost expropriată de la numitul E. Simion, cu adresa str. x, s-a constatat în mod irevocabil, prin sentința nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia nr. 328/17.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, nulitatea absolută parțială a Decretului nr. 327/1984 cu privire la exproprierea acestei suprafețe de teren.

În considerentele hotărârii evocate s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că acest act de autoritate este lovit de nulitate cu privire la terenul în suprafață de 300 mp care a fost preluat din proprietatea E., aceasta din urmă fiind antecesoarea lui S.C. B. în raport cu vânzările succesive care au condus la deținerea în prezent a imobilului de această persoană juridică. Cauzele de nulitate reținute au fost reprezentate de nepublicarea Decretului de expropriere, la epoca adoptării lui, în fostul I. al RSR, precum și neplata despăgubirilor pentru terenul expropriat de la numitul E. Simion; s-a mai reținut, prin aceeași sentință, că a devenit de prisos a se analiza și motivul de nulitate referitor la inexistența unei decizii administrative individuale de preluare emisă subsecvent respectivului decret.

În privința restului de teren pe care aceeași societate comercială îl deține și despre care a pretins că a avut (anterior datei la care l-a dobândit prin cumpărare) o situație juridică identică celui de 300 mp menționat, a constatat instanța că el nu a fost deținut în proprietate de familia E., ci a fost expropriat de la persoane care sunt terțe de proces și care nu se află în raporturi juridice încheiate anterior cu S.C. B.. Or, numai proprietarii expropriați la acea epocă și succesorii lor puteau invoca nulitatea, vătămare produsă prin Decretul de expropriere nr. 327/1984, în privința diferenței până la 1590 mp

Prin decizia nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași se arată că "sancțiunea nulității nu poate fi obținută decât de persoana care a fost vătămată prin actul a cărui nulitate se solicită. Or, în cauză s-a dovedit că vătămarea reclamantului nu poate fi decât în raport cu terenul ce a aparținut lui E., deoarece numai proprietatea acesteia a format obiectul operațiunilor juridice care s-au finalizat cu dobândirea dreptului de proprietate de către reclamantă. Împrejurarea că terenul aparținând altor persoane care se regăsesc în Decretul nr. 327/1984 se identifică cu terenul deținut de reclamantă nu are relevanță atâta timp cât reclamanta nu a dovedit nici interesul juridic, nici vocația de a obține constatarea nulității absolute parțiale".

Prin decizia civilă nr. 328/17.02.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se respinge recursul împotriva deciziei nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași, în considerentele deciziei reținându-se că "instanța de apel a considerat în mod just că reclamanta, dat fiind faptul că în Decretul de expropriere autorul persoanei de la care a dobândit ulterior terenul reclamanta este înscris doar cu suprafața de 300 mp, pentru suprafața de 1290 mp fiind înscrise alte persoane, nu poate justifica o vătămare".

Totodată, prin sentința civilă nr. 538/2018 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 772/2018 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia civilă nr. 693/03.04.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a constatat că S.C. B. nu justifică legitimarea procesuală pentru a invoca ineficacitatea decretului de expropriere, în forma caducității, pentru nerespectarea cerinței legale de a se fi preluat efectiv restul suprafeței de teren pe care aceasta o deține în prezent cu adresa str. x. Din această ultimă suprafață fac parte și cea de 770 mp în privința căreia s-a stabilit, în speță, obligația recurentei pârâte de o lăsa în proprietatea și posesia reclamantului intimat.

Prin decizia nr. 772/2018 a Curții de Apel Iași se constată că "în mod întemeiat și conform prevederilor legale, instanța de fond a concluzionat că reclamanta S.C. B. nu justifică legitimare procesuală activă în ceea ce privește constatarea caducității Decretului de expropriere nr. 327/1984 al Consiliului de Stat al R.S.R pentru diferența de suprafață de 1290 mp, dând eficiență prezumției de lucru judecat deduse din sentința civilă nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. x/2012."

Prin decizia civilă nr. 693/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție se respinge recursul împotriva deciziei nr. 772/2018 a Curții de Apel Iași, în considerentele deciziei reținându-se că "reclamanta își poate valorifica titlul de proprietate doar în privința unei suprafețe de 300 mp din cea pe care autorul ei a dobândit-o de la persoana expropriată, aceasta fiind limita maximă din terenul expropriat pe care acesta o putea transmite. Prin urmare toate pretențiile asupra terenului expropriat nu pot fi circumscrise decât suprafeței de 300 mp pentru care litigiul a fost soluționat irevocabil, prin constatarea nulității titlului statului. Suprafața excedentară, ce se presupune că ar fi fost supusă unei exproprieri nerealizate în fapt, deși este cuprinsă în titlul exhibat de reclamantă, nu provine de la autorul său, ci reprezintă teren expropriat de la alte persoane". Înalta Curte a mai reținut că S.C. B. "nu are calitate procesuală pentru a contesta regimul juridic al unui teren ce nu a fost expropriat de la autoarea ei" și că "municipiul Iași a probat contrariul, anume că a devenit proprietarul, în urma exproprierii, asupra terenului pretins de apelantă, dreptul său putând fi contestat exclusiv de către persoanele expropriate și moștenitorii acestora" . Înalta Curte a concluzionat că "în mod corect instanța de apel a constatat că prezumția dreptului de proprietate invocată de reclamantă în baza primei hotărâri nu are un caracter absolut, dând eficiență celei de a doua hotărâri judecătorești, care a tranșat situația juridică a diferenței de 1290 mp, apreciind că valabilitatea titlului statului se poate verifica doar în raport de drepturile de proprietate pe care le avea persoana expropriată, pentru excedent neavând vocația de a pretinde o astfel de verificare".

Dând eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, anume prezumției de lucru judecat, mijloc de probă, care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, instanța de apel a reținut că apărările formulate pe cale de excepție în acest litigiu referitoare la valabilitatea titlului statului pentru suprafața ce depășește 300 mp care au aparținut E. nu pot primi o dezlegare diferită de cele formulate pe cale principală într-un litigiu purtat anterior între aceleași părți.

Sub acest aspect nu se impune a se verifica, tripla identitate - de părți, de obiect și de cauză - specifică excepției de lucru judecat, în sensul art. 163 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, ce semnifică că partea care a pierdut procesul nu mai poate să repună în discuție, între aceleași părți, aceleași pretenții cu același temei juridic.

Au fost înlăturate criticile în sensul că nu s-ar putea reține prezumția de lucru judecat, această prezumție operând în speță, cu valoarea evidentă a unui mijloc de probă, pentru că este repusă în discuție o chestiune tranșată deja anterior, privind aceleași părți, anume cea privind proprietarul terenului în suprafață de 1290 mp, ce excede celei de 300 mp, teren situat în Iași, str. x.

În raport cu dezlegările astfel realizate în cadrul menționatelor litigii, în care au fost părți, atât recurenta-pârâtă cât și intimatul-reclamant, de împrejurarea că ele sunt intrate sub puterea lucrului judecat și, astfel, se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate, instanța de apel a reținut că sunt întemeiate criticile apelantei ce se referă la ineficacitatea măsurii de expropriere a terenului cu suprafața de 300 mp care, conform mențiunilor Decretului nr. 327/1984, a fost expropriat de la numitul E. Simion.

Referitor la suprafața de 770 mp în privința căreia s-a dispus, în speță, ca pârâta-recurentă să o lase în deplină proprietate și posesie reclamantului intimat, instanța de apel a constatat, în prealabil, că în fapt, suprafața ocupată de apelantă este de doar de 746 metri pătrați, situată în Iași, șoseaua x, astfel cum este identificată în raportul de expertiză tehnico-judiciară topo cadastrală întocmit de expert ing. C.. Concluziile expertului sunt în sensul că suprafața expropriată de la H., potrivit Decretului nr. 327/1984, de 1250 mp, se suprapune cu suprafața de 1590,174 mp deținută de S.C. B. pe suprafața de 746 metri pătrați. În ciuda numeroaselor demersuri efectuate nu a fost identificat și planul de situație nr. 7 anexă la Decretul nr. 327/1984, nici în arhiva intimatei și nici în cea a Consiliului județean. Cu toate acestea, instanța de apel a constatat că concluziile expertului cu privire la întinderea suprafeței expropriată de la H., care a fost inclusă în titlul apelantei sunt corecte. Astfel, așa cum a arătat expertul în răspunsul său la obiecțiunile apelantei, pentru a determina aceste suprafețe, în absența planului menționat, s-a realizat suprapunerea dintre planul aerofotografiat x din 1982 editat în 1984 și ortofotoplanul în coordonate stereo X=63 00 00 Y= 69 00 00 și s-a avut în vedere și planul de amplasament în coordonate stereo a terenului intabulat și cumpărat de S.C. B.. În atare condiții, lipsa planului de situație nr. 7 anexă la Decretul nr. 327/1984, datorată intervalului de aproape 40 de ani de la întocmirea acestuia nu invalidează Decretul nr. 327/1984 și nu impune refacerea înscrisului pierdut, identificarea exactă a terenului putând a avea loc și în baza altor planuri de situație, așa cum corect a procedat expertul desemnat în cauză. În mod corect a identificat expertiza, conturul fostei proprietăți H., ținând cont de planul aerofotografiat x din 1982 editat în 1984 valabil în momentul emiterii Decretului nr. 327/1984, anterior momentului în care șoseaua x, a fost lărgită și sistematizată, fapt ce a schimbat zona respectivă.

Această suprafața de 746 mp face parte din diferența de 1290 mp, relativ la care s-a statuat în mod irevocabil că nu se poate reține ineficacitatea Decretului de expropriere nr. 327/1984, în considerarea contractului de vânzare-cumpărare pe care îl opune ca titlu pârâta, dat fiind că transmițătorii succesivi anteriori ai dreptului configurat de această convenție nu au justificat o vătămare ca efect al emiterii actului de expropriere. Valabilitatea titlului statului se poate verifica doar în raport de drepturile de proprietate pe care le avea persoana expropriată, pentru excedent neavând vocația de a pretinde o astfel de verificare.

Apelanta a mai susținut ineficacitatea aceluiași Decret de expropriere din alte două perspective, și anume: prin prisma faptului că exproprierea nu ar fi operat pentru că nu a fost îndeplinită cerința plății despăgubirilor, în conformitate cu prevederile art. 1, 8 și 9 din Decretul nr. 479/1979, ale art. 481 din C. civ. și ale art. 34 din Legea nr. 58/1974, precum și de dispozițiile art. 12 din Constituția RSR în vigoare la momentul adoptării Decretului nr. 327/1984; prin prisma publicării Decretului nr. 327/1984 abia în anul 2009, invocând puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia civilă nr. 328/17.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, neputând distinge și aprecia că este o cauză care lovește de nulitate doar parțial actul.

Or, așa cum și Înalta Curte a constatat prin considerentele deciziei de casare și relativ la aceste chestiuni există dezlegări date în cadrul proceselor în care a fost invocată nulitatea, respectiv caducitatea actului de expropriere, dezlegări care, în esență, sunt în sensul că, în condițiile în care Decretul nr. 327/1984 nu a fost publicat și nu s-a dovedit plata de despăgubiri către persoanele expropriate, autorii reclamantei justifică o vătămare produsă prin actul expropriere numai în privința suprafeței de 300 mp care a fost expropriată de la autorul E. Simion.

Ținând seama de statuările judiciare existente cu privire la aceste limite în care apelanta este îndreptățită să invoce ineficacitatea Decretului de expropriere, prin prisma legăturii sale juridice cu o singură persoană dintre cele la care se referă respectivul act normativ, numitul E., rezultă că este întemeiată critica apelantei numai cu privire la această suprafață, de 300 mp

Având în vedere și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. care consacră obligativitatea pentru judecătorii fondului a problemelor de drept dezlegate prin decizia de casare, în condițiile în care, pe de o parte, situația de fapt stabilită de curte este aceea că diferența de teren cu suprafața de 746 mp nu a fost expropriată de la autorul apelantei, E. Simion, ci de la numita H. și, pe de altă parte, există statuări intrate în puterea de lucru judecat în sensul că decretul de expropriere nu a cauzat vreo vătămare antecesorilor recurentei raportat la această ultimă suprafață, concluzia care s-a impus a fost aceea că nu există temei spre a se reține că ar trebui să se constate ineficacitatea exproprierii acestei suprafețe determinat de neplata despăgubirilor la care persoanele expropriate au un drept expres conferit de lege și pentru nicio altă cauză de caducitate/nulitate a decretului. A primi susținerile apelantei în sensul că poate invoca, pe cale de apărare, aceste chestiuni ar însemna încălcarea puterii de lucru judecat al sentinței civile nr. 538/2018 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 772/2018 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia civilă nr. 693/03.04.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că S.C. B. nu justifică legitimarea procesuală pentru a invoca ineficacitatea decretului de expropriere, în forma caducității, pentru nerespectarea cerinței legale de a se fi preluat efectiv restul suprafeței de teren pe care aceasta o deține în prezent cu adresa str. x, pentru excedentul suprafeței de 300 mp.

Această din urmă suprafață de 746 mp este deținută de către apelanta pârâtă în baza contractului de vânzare cumpărare pe care îl opune cu valoare de titlu de proprietate, însă autorul acesteia, A., nu putea dobândi decât suprafața de 300 mp care îi aparținuse lui E. Simion, a cărei unică moștenitoare era E. Maria, și nu suprafețele care aparținuseră altor persoane, precum numita H..

În condițiile în care, cu privire la aceeași suprafață, reclamantul-intimat justifica în privința ei un drept de proprietate pe baza decretului de expropriere reținut de prima instanță, prin care a intrat în proprietatea statului și ulterior, prin efectul Legilor nr. 215/2001 și nr. 18/1991, în proprietatea reclamantei, titlul reclamantei care provine de la adevăratul proprietar H. este preferabil titlului pârâtei care provine de la o persoană care nu a justificat niciodată dreptul de proprietate asupra acestui teren.

Chiar dacă prin sentința civilă nr. 11689/18.10.2007 a Judecătoriei Iași s-a dispus în sensul translării proprietății de la E. Maria la A., în condițiile în care în dosarul menționat, nu s-a dovedit că promitenta a fost proprietara terenului promis spre vânzare în 1986, aceasta nu putea transfera dreptul de proprietate asupra unui bun care nu-i aparținea, respectiv singura suprafața cu privire la care ar fi putut fi dobândit dreptul de proprietate era cea de 300 mp și sub condiția constatării nulității actului de înstrăinare intervenit anterior în 1984 cu privire la această suprafață, respectiv Decretul nr. 327/1984.

Prin urmare, criticile apelantei, în sensul că în cauza de față instanța de fond ar fi încălcat prezumția de lucru judecat dedusă din sentința civilă nr. 11689/18.10.2007 pronunțată de Judecătoria Iași nu au putut fi primite, în speță nefiind vorba despre prezumția de lucru judecat, ci de faptul că sentința nu este opozabilă Municipiului Iași, care a probat contrariul, anume că este proprietarul terenului pretins de apelantă, titlul său de proprietate ce provine de la adevărații proprietari a terenului, fiind preferat în raport cu cel al apelantei-reclamante care a dobândit doar 300 mp de la fostul proprietar, diferența de teren din titlul său nefiind justificată.

În atare condiții, instanța de apel a constatat că reclamantul are un titlu mai bine caracterizat decât al pârâtului și este preferabil doar cu privire la terenul în litigiu, în suprafață de 746 metri pătrați.

În ceea ce privește suprafața de 300 mp, fostă proprietate a lui E. Simion, în condițiile în care titlul reclamantului asupra acestui teren a fost anulat în mod irevocabil prin sentința nr. 859/2016 pronunțată de Tribunalul Iași, definitivă prin decizia nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași și irevocabilă prin decizia civilă nr. 328/17.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, pârâtul apelant este singurul care justifică un drept de proprietate asupra acestui teren, titlul său fiind preferabil celui al reclamantului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamantul, cât și pârâta.

1)Recurentul-reclamant Municipiul Iași, prin primar, a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în realitate art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauză) și a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că pârâta S.C. B. a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în Fundac Păcureț nr. 9.

Conform Decretului nr. 327/18.09.1984, a referatului Consiliului Popular și a anexei nr. 10, terenurile în suprafață de 800 mp, în prezent 746 mp (1250 mp din măsurători), situat în Iași, șos. x, aflat la acea dată în proprietatea lui H. și terenul de 300 mp, situat în Iași, Fundac Păcureț nr. 9, aflat la acea dată în proprietatea lui E. Simion, trec în administrarea directă a Municipiului Iași.

Ulterior, prin HCL nr. 69/11.02.2008, suprafața de 1200 mp teren situat în Iași, șos. x (900 mp) și Fundac Păcureț (300 mp), conform schiței Anexei nr. 1, au fost inventariate în domeniul privat al Municipiului Iași.

Identificarea acestor terenuri s-a făcut de către Primăria Municipiului Iași, conform hărților și planurilor vechi existente în arhivele acesteia, puse la dispoziția expertului tehnic judiciar.

S-a susținut că instanța de apel a dat o interpretare greșită dispozițiilor deciziei nr. 685/2016 a Curții de apel Iași, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 328/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când a apreciat că pârâta S.C. B. justifică un drept de proprietate asupra terenului de 300 mp, titlul său fiind preferabil celui al reclamantului.

În realitate, faptul că instanța anterioară a constatat nulitatea absolută parțială a Decretului nr. 327/1984, cu privire la exproprierea terenului de 300 mp, nu poate conduce la concluzia că acest teren are ca proprietar pe S.C. B.:

2) Recurenta-pârâtă S.C. B. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., învederând următoarele:

- Hotărârea atacată încalcă standardul de motivare al hotărârilor judecătorești, întrucât instanța de apel nu a analizat îndeplinirea condițiilor pentru aplicarea art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 și nu a analizat o serie de apărări esențiale formulate de S.C. B. sub acest aspect. Din această perspectivă a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

- Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. Pe de o parte, în mod greșit instanța de apel a reținut aplicabilitatea acestui text de lege, deși imobilul care face obiectul prezentei cauze nu intră sub incidența Legii nr. 18/1991, nefiind niciodată preluat efectiv de stat de la foștii sau de la actualii proprietari. Pe de altă parte, art. 18 alin. (3) vizează doar imobilele aflate în extravilan intrate în patrimoniul cooperativei agricole de producție, în timp ce imobilul revendicat a făcut parte totdeauna din categoria intravilan curți-construcții și nu a fost niciodată în patrimoniul cooperativei agricole de producție. De asemenea, art. 18 alin. (3) condiționează trecerea în domeniul privat al unității administrative de încheierea integrală a procesului de privatizare, condiție ce nu a fost analizată de către instanță și nici dovedită în cauză.

- Instanța de apel a aplicat în mod greșit regulile de drept privind puterea de lucru judecat și sfera persoanelor care pot invoca excepția nulității, pe cale de apărare. Instanța de apel a respins în mod eronat excepția nulității absolute parțiale a Decretului de expropriere nr. 327/1984 cu privire la suprafața de 770 mp expropriată de la H..

Calitatea procesuală activă și interesul procesual urmărit în dosarul nr. x/2012 privind acțiunea în anulare a Decretului nr. 327/1984 sunt distincte de interesul procesual de a invoca nulitatea acestui act, pe cale de excepție, în prezentul litigiu. În dosarul nr. x/2012 nu s-a invocat și nu s-a analizat caracterul indivizibil al motivelor de nulitate invocate, care vizează ambele suprafețe de teren revendicate în prezentul litigiu.

Contrar celor statuate de către instanța de apel, nu se poate reține puterea de lucru judecat a litigiilor purtate anterior între părți cu privire la ineficacitatea Decretului nr. 327/1984, întrucât chestiunea de drept analizată în prezenta cauză este diferită, iar interesul procesual cerut de lege pentru invocarea nulității pe cale de acțiune este distinct de interesul procesual pentru invocarea nulității pe cale de excepție într-o cerere de revendicare în care cel care invocă este pârât.

B. are interes pentru a invoca excepția nulității decretului nr. 327/1984 în prezentul litigiu pentru a obține folosul practic evident, și anume respingerea acțiunii în revendicare a Municipiului Iași inclusiv cu privire la suprafața de 770 mp expropriată de la H. și păstrarea imobilului în integralitate.

Existența interesului S.C. B. în invocarea excepției de nulitate a Decretului nr. 327/1984 obligă instanța de recurs să analizeze această excepție pentru motivele de nelegalitate constatate cu autoritate de lucru judecat pozitivă în cadrul dosarului nr. x/2012, respectiv nepublicarea în Buletinul Oficial al RSR a decretului și nedovedirea acordării despăgubirilor persoanelor expropriate.

- De asemenea, instanța trebuia să observe că motivele de nulitate a Decretului de expropriere sunt indivizibile și, pe cale de consecință, titlul statului nu este valabil nici pentru trenul de 770 mp.

- Instanța de apel a aplicat greșit regulile de drept privind admiterea acțiunii în revendicare, întrucât terenul revendicat nu a fost identificat în baza titlului de proprietate invocat de către reclamant (respectiv, a elementelor lui intrinseci), ci prin raportare la elemente extrinseci acestuia, fără legătură cu titlul invocat.

Motivul de recurs vizează problema de drept dacă în absența unei părți din actul invocat ca titlu de proprietate și care identifică bunul ce face obiectul material al pretinsului drept, este legală determinarea acestuia prin probe extrinseci, fără legătură cu titlul sau ar trebui urmată o procedură de refacere a înscrisului.

Titlul de proprietate invocat de Municipiul Iași este Decretul de expropriere nr. 327/1984, care prevede că suprafețele de teren expropriate sunt cele identificate potrivit Planului de situație nr. 7 anexat decretului. Pe cale de consecință, Planul de situație nr. 7 face parte integrantă din titlul de proprietate invocat și deci, exclusiv pe baza acestui plan pot fi identificate terenurile expropriate. În lipsa Planului de situație nr. 7, terenurile revendicate nu pot fi identificate cu certitudine. Doar pe baza raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni nu se poate concluziona că suprafața de teren de 770 mp expropriată de la H. se suprapune în mod cert cu terenul deținut în prezent de S.C. B.. În lipsa Planului de situație nr. 7, reclamantul nu are titlu de proprietate asupra terenului pe care îl revendică.

- Instanța de apel a aplicat greșit regulile de drept privind respingerea excepției lipsei calității procesuale active și admiterea acțiunii în revendicare pentru că titlul invocat de Municipiul Iași menționează doar un drept de administrare, iar nicidecum un drept de proprietate.

Decretul nr. 327/1984 nu poate reprezenta titlu de proprietate pentru Municipiul Iași, întrucât imobilul nu a intrat niciodată în patrimoniul unității administrativ teritoriale, reclamantul primind doar un drept de administrare.

În acest sens, trebuie să se țină cont de autoritatea de lucru judecat pozitivă a considerentelor instanțelor judecătorești din cadrul dosarului nr. x/2012, în care s-a reținut că prin Decretul de expropriere nr. 327/1984, cel care a urmărit să dobândească dreptul de proprietate este Statul Român.

Recurentul-reclamant Municipiul Iași, prin primar, a formulat, în termen legal, întâmpinare la recursul pârâtei, invocând excepția de nulitate a căii de atac pentru neîncadrare, raportat la împrejurarea că prin memoriul de recurs sunt reiterate aspecte de fapt și argumente expuse prin cererea de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtei, ca neîntemeiat. Instanțele anterioare au apreciat, în mod corect, că titlul reclamantului este mai bine caracterizat, în condițiile în care autorii pârâtei S.C. B. au înstrăinat suprafețe de teren care fie nu mai existau în patrimoniul acestora (300 mp expropriați de la E. Simion), fie nu au existat niciodată în patrimoniul acestora (cei 770 mp aparținând numitei H.) și, pe cale de consecință, în mod corect s-a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă S.C. B., în termen legal, a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, despre care a arătat că este inadmisibil, întrucât recurentul nu precizează ce normă de drept material a fost încălcată de către instanța de apel. În subsidiar, solicită respingerea recursului reclamantului, ca nefondat. În mod corect instanța de apel în rejudecare a constatat că titlul de proprietate al reclamantului (Decretul de expropriere nr. 327/1984) este lovit de nulitate absolută cu privire la suprafața de 300 mp situată pe Fundac Pădureț nr. 9 expropriată de la E. Simion. Considerentele sentinței nr. 627/14.03.2011 a Tribunalului Iași nu mai sunt de actualitate, având în vedere că ulterior pronunțării acelei soluții s-a constatat nulitatea decretului de expropriere. Câtă vreme reclamantul nu exhibă un titlu valabil cu privire la suprafața revendicată, în mod corect instanța de apel a admis apelul pârâtei și a respins acțiunea în revendicare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

În primul rând, verificând condițiile de regularitate a sesizării prin intermediul celor două recursuri, dat fiind faptul că prin întâmpinările formulate în cauză, ambele părți au invocat aspecte legate de nulitatea/respectiv inadmisibilitatea căii de atac întrucât criticile formulate nu ar fi încadrabile în motive de nelegalitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că aspectele învederate nu pot fi primite, dezvoltarea memoriilor de recurs făcând posibilă încadrarea criticilor referitoare la nemotivare și respectiv, greșita evaluare a efectelor autorității de lucru judecat în cazurile de recurs prev. de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În continuare, analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

- Susținerea recurentului-reclamant, conform căreia instanța de apel ar fi nesocotit, la momentul rejudecării, dezlegările deciziei nr. 685/2016 a Curții de Apel Iași (rămasă irevocabilă potrivit deciziei nr. 328/17.02.2017 a ÎCCJ, secția I civilă) în privința suprafeței de 300 mp nesocotește flagrant atât statuările din menționatele decizii, cât și pe cele ale deciziei de casare pronunțate în prezenta cauză.

Astfel, prin decizia nr. 328/17.02.2017 a ÎCCJ, secția I civilă - care a definitivat litigiul având ca obiect acțiunea societății B., referitoare la nulitatea Decretului de expropriere nr. 327/1984 - a fost validată sentința de primă instanță (nr. 859/2016 a Tribunalului Iași) conform căreia s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului statului reprezentat de decretul menționat, în privința suprafeței de teren de 300 mp.

S-a reținut că acest teren a aparținut autorului de la care, prin vânzări succesive, bunul a ajuns în patrimoniul societății și că titlul statului nu este unul valabil, în condițiile în care Decretul de expropriere, nefiind publicat, nu poate produce efecte.

Aceste statuări, intrate în autoritate de lucru judecat, au fost preluate și valorificate de decizia de casare pronunțată în prezenta cauză (nr. 2019/12.11.2019 a ÎCCJ - S.I.civilă), în considerentele căreia s-a reținut că actul de autoritate al statului "este lovit de nulitate cu privire la terenul în suprafață de 300 mp, preluat din proprietatea E., aceasta din urmă fiind antecesoarea S.C. B., în raport cu vânzările succesive care au condus la deținerea în prezent a imobilului de către această persoană juridică".

S-a arătat, potrivit aceleiași decizii de casare, că dezlegările jurisdicționale realizate în cadrul litigiilor anterioare - referitoare la nulitatea și caducitatea Decretului de expropriere - sunt intrate sub puterea lucrului judecat și se bucură de prezumția de adevăr și incontestabilitate în partea referitoare la ineficacitatea măsurii de expropriere a terenului cu suprafața de 300 mp.

În acest context, decizia din apel face o aplicare corectă a efectului pozitiv al lucrului judecat în privința regimului juridic al terenului de 300mp, precum și a dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. referitoare la obligativitatea dezlegărilor în drept ale deciziei de casare, criticile recurentului-reclamant fiind lipsite de orice fundament.

Tot astfel, susținerea recurentului-reclamant, conform căreia faptul că instanța a constatat nulitatea parțială a Decretului de expropriere nu poate duce la concluzia că respectiva suprafață de teren are ca proprietar pe S.C. B., ignoră dezlegările jurisdicționale anterioare care, în aplicarea sancțiunii nulității au tranșat aspectul calității de succesor al acesteia față de fostul proprietar deposedat prin expropriere.

În consecință, recursul formulat de recurentul-reclamant, deși susține o nesocotire și o interpretare greșită de către instanța de apel a hotărârilor pronunțate în litigiile anterioare ale părților, în realitate, procedează el însuși la o asemenea contestare și ignorare a dezlegărilor jurisdicționale intrate în autoritate de lucru judecat, astfel încât criticile au caracter nefondat.

2) Recursul pârâtei S.C. B..

- Este nefondată critica societății pârâte referitoare la caracterul nelegal al deciziei din apel, dată de modalitatea în care aceasta a reținut și a făcut aplicarea la speță a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, critică susținută deopotrivă cu referire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. (nemotivare) și la cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (aplicarea greșită a normei de drept material).

Astfel, pentru ca soluția pronunțată în apel să fie lipsită de bază legală în sensul pretins de recurenta-pârâtă este necesar ca argumentarea sau justificarea deciziei să se fi făcut în mod necesar pe temeiul dispoziției legale menționate, așa încât, în contextul în care ar fi vorba despre o aplicare greșită, înlăturarea normei din conținutul considerentelor să lase fără fundament legal decizia.

Or, în speță, trimiterea pe care o face instanța de apel la dispozițiile menționate, ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este una care nu sprijină în mod necesar și determinant raționamentul care viza natura terenului în litigiu și apartenența sa la domeniul privat al unității administrativ-teritoriale.

Astfel, răspunzând criticii referitoare la lipsa calității de reprezentant a Primarului și deopotrivă, a calității procesuale active a Municipiului Iași - sub motiv că terenul nu ar aparține domeniului privat, ci domeniului public - instanța de apel analizează dispozițiile legale incidente materiei, pentru a arăta de ce, raportat la natura terenului, acesta nu poate fi considerat ca aparținător domeniului public.

În acest sens, se face în mod corect trimitere la dispozițiile art. 136 alin. (2) din Constituție, la Anexa Legii nr. 213/1998 cuprinzând lista bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ - teritoriale, pentru a se trage concluzia că, nefiind vorba de o afectațiune a bunului care să presupună "uz sau interes public", acesta nu poate face parte din domeniul public al unității administrativ-teritoriale, cu consecința susținută de către pârâtă că în proces ar fi trebuit să stea unitatea administrativ - teritorială prin consiliul local (conform art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998).

În acest context, referirea pe care o face instanța, în completarea cadrului normativ considerat ca incident și la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, este pe de o parte, una care nu vine să lămurească, în sine, natura domeniului căruia îi aparține terenul (care interesa din punct de vedere al reprezentării în proces) și nici natura de teren intravilan sau extravilan a acestuia.

În realitate, așa cum rezultă din coroborarea argumentelor instanței de apel, ceea ce s-a avut în vedere a fost faptul că, așa cum s-a reținut în mod expres în conținutul considerentelor deciziei atacate, ulterior anului 1990, la nivelul legislației s-a făcut distincție între domeniul public și domeniul privat al statului și respectiv, al unităților administrativ-teritoriale.

În privința fondului funciar, trecerea terenurilor din proprietatea statului în cea a comunelor, orașelor sau municipiilor s-a făcut, în condițiile Legii nr. 18/1991, nu doar cu referire la cele situate în extravilan (obiect de reglementare pentru art. 18 alin. (3), ci și în situația celor din intravilan (conform art. 36, 26 din aceeași lege).

Acesta fiind spiritul reglementării, vizând deopotrivă, terenurile intravilane și extravilane, împrejurarea că instanța de apel trimite și la dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 - după ce indicase în prealabil și actele normative care justifică distincția dintre domeniul public și cel privat al unității administrativ-teritoriale - nu face ca, prin înlăturarea, ca fiind lipsită de incidență la speță a acestei norme legale, decizia atacată să rămână fără temei legal.

- În ce privește solicitarea recurentei-pârâte, formulată în cadrul aceleiași critici anterior analizată, de a se da eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat dedus din statuările deciziei nr. 463/2015 a ÎCCJ și respectiv, ale sentinței nr. 859/2016 a Tribunalului Iași - în sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile într-o acțiune în constatarea nulității/caducității Decretului nr. 327/1984, pentru că imobilul nu a ieșit niciodată din posesia proprietarilor ceea ce ar însemna, mutatis mutandis, că se aplică și în privința incidenței Legii nr. 18/1991, ea este una lipsită de pertinență.

Aceasta întrucât dezlegările jurisdicționale la care se referă recurenta au vizat aspectul admisibilității acțiunii în constatarea nulității sau caducității unui decret de expropriere, fără legătură din acest punct de vedere, al recunoașterii demersului judiciar, cu ceea ce a avut de tranșat ulterior instanța în prezenta acțiune în revendicare (condiție necesară pentru a opera efectul pozitiv al lucrului judecat).

- Critica referitoare la g