ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2023

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 11.05.2020 pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. (în prezent S.C. C. S.R.L.), solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 249.600 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de amenajare pe care, în calitate de locatar, le-a executat la imobilul proprietatea pârâtei, situat în Iași, Calea x, jud. Iași, să constate dreptul său de retenție asupra imobilului și să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată; pe parcursul procesului, reclamanta și-a mărit câtimea obiectului cererii.

Prin sentința civilă nr. 2192/02.03.2021, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, care a pronunțat sentința civilă nr. 893/14.04.2022, prin care a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 457.625,78 RON, reprezentând valoarea lucrărilor de amenajare și a respins cererea reclamantei de constatare a unui drept de retenție asupra imobilului proprietatea pârâtei; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.914 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată și către stat a sumei de 3.048,50 RON, de care reclamanta a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.

Împotriva aceste sentințe, S.C. B. S.A. a declarat apel.

La termenul din 08.09.2022, instanța de prim control judiciar a invocat din oficiu excepția tardivității cererii de apel, pe care a respins-o prin încheierea din 22.09.2022.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 508/03.11.2022, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința civilă atacată, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 22.09.2022, A. a declarat recurs, solicitând casarea lor și menținerea sentinței tribunalului.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de procedură care reglementează termenul de exercitare a căii de atac a apelului și a celor de drept material; a invocat, astfel, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, a arătat că excepția tardivității apelului a fost invocată din oficiu, iar ulterior a fost respinsă, deși, în opinia sa, apelul fusese tardiv declarat.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de casare, a arătat că, potrivit art. 5.4 și 7.1 lit. c) din contractul de închiriere nr. x/01.05.2017 încheiat între părți, urma să execute, pe cheltuială proprie, lucrări de amenajare interioară/exterioară pentru buna desfășurare a activităților sale, care urmau să rămână în proprietatea intimatei-pârâte, însă a subliniat că lucrările au fost ample, depășind caracterul celor prevăzute generic în contract și că au fost necesare, întrucât, deși partea adversă s-a obligat contractual să-i asigure accesul la utilități, a constatat că spațiul nu avea acces la rețelele de utilități, așa încât a fost nevoită să efectueze lucrări care erau în sarcina proprietarului, căruia îi revine obligația de a preda un spațiu corespunzător descrierii din contractul de închiriere.

Recurenta-reclamantă a subliniat că renovarea și amenajarea imobilului închiriat s-a realizat cu acordul intimatei-pârâte și a invocat art. 1.823 alin. (1) C. civ., considerându-se îndreptățită la despăgubiri. A mai menționat că a făcut investițiile în imobil ținând cont de perioada îndelungată de închiriere convenită, de 15 ani, însă ulterior s-a dispus evacuarea sa în scopul vânzării terenului pe care se afla spațiul închiriat.

A mai arătat că instanța de apel a fost indusă în eroare, deoarece intimata-pârâtă a prezentat o situație de fapt nereală, susținând că imobilul închiriat era complet funcțional.

O altă critică privește soluția instanței de apel care nu s-a pronunțat pe solicitarea apelantei-pârâte de a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, încălcând astfel principiul disponibilității. A susținut că instanța de apel nu a analizat motivul suplimentar invocat, nici după respingerea excepției tardivității și repunerea cauzei pe rol; de aceea, a apreciat că se impune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, care va analiza și acest motiv suplimentar, deoarece lipsind această examinare, hotărârea nu este motivată și nu se poate exercita controlul judiciar, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

Analizând actele dosarului și hotărârile atacate, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Criticând decizia curții de apel, recurenta-reclamantă a susținut, ca prim motiv de casare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, cu referire expresă la nesocotirea termenului de apel.

Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Sentința primei instanțe a fost comunicată către pârâtă la 07.06.2022, iar apelul a fost declarat, prin corespondență electronică, la data de 08.07.2022, cu respectarea termenului reglementat de art. 468 alin. (1) C. proc. civ. Nu se poate reține argumentul recurentei-reclamante, care a invocat lipsa confirmării primirii e-mail-ului de către instanța la care a fost depusă cererea de apel, întrucât înscrisurile de la dosarul de apel, reprezentând corespondența între avocatul apelantei-pârâte și Tribunalul Iași, probează că la 08.07.2022, ora 23:16, apărătorul S.C. B. S.A. a înaintat tribunalului, prin poșta electronică, apelul promovat împotriva sentinței primei instanțe, iar luni, 11.07.2022, tribunalul i-a solicitat apelantei retrimiterea documentului într-un format care să poată fi accesat și, în aceeași zi, a înregistrat apelul.

Așadar, întrucât calea de atac devolutivă a fost declarată în termen, cu respectarea art. 468 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, confirmând statuările instanței de prim control judiciar asupra excepției tardivității apelului, înlătură primul motiv de recurs, subliniind și că invocarea din oficiu a unei excepții nu generează în sarcina instanței obligația de a o admite.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1.823 alin. (1) C. civ., potrivit cărora locatorul nu poate fi obligat la despăgubiri decât dacă locatarul a efectuat lucrările cu acordul său prealabil, precum și faptul că nu au fost respectate mai multe clauze contractuale de către intimata-pârâtă.

Înalta Curte înlătură ca nefondate aceste critici, întrucât nu rezultă aplicarea greșită a dispoziției de drept material invocată, ci instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți născute din contractul de închiriere, prin prisma voinței lor reale cu privire la efectuarea lucrărilor de amenajare a spațiului închiriat și suportarea cheltuielilor necesare; astfel, a stabilit că părțile au convenit că lucrările vor fi efectuate de recurenta-reclamantă, în calitate de locatar, urmând a-i profita, iar intimata-pârâtă, în calitate de locator, le va păstra, fără nicio obligație de a-l dezdăuna pe locatar. A mai statuat că, prin prisma art. 1.270 C. civ., contractul este legea părților, astfel că voința reală a acestora este cea care prevalează.

Recurenta-reclamantă nu a invocat încălcarea sau aplicarea altei norme de drept material decât cea deja analizată, iar celelalte critici dezvoltate în susținerea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu privesc nelegalitatea deciziei atacate, ci relevă nemulțumirea societății recurente față de modul în care instanța de apel a analizat situația de fapt și raporturile contractuale dintre părți, viziunea acesteia fiind total diferită față de statuările instanței de prim control judiciar. Însă, toate aceste motive, prin care autoarea căii de atac urmărește să obțină reaprecierea probatoriului și reinterpretarea clauzelor contractuale din convenția încheiată cu intimata-pârâtă, reprezintă, în realitate, critici specifice unei căi de atac devolutive și nu vor fi examinate în recurs, cale extraordinară de atac, care urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Ultima critică privește omisiunea instanței de apel de a se pronunța pe solicitarea apelantei-pârâte de a trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

Prin memoriul de apel S.C. B. S.R.L., a solicitat, în principal, anularea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de apel, iar în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond.

Curtea de apel a admis calea de atac și a schimbat în tot hotărârea atacată, dând eficiență cererii autoarei căii de atac, de evocare a fondului; ca atare, având în vedere modalitatea de redactare a cererii apelantei care doar în subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, nu există nicio rațiune pentru care instanța de apel, pronunțând soluția vizată în principal de apelantă, să examineze și cererea formulată în subsidiar.

Așa fiind, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul și, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga autoarea căii de atac, care a pierdut procesul, la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.946,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 22.09.2022 și deciziei civile nr. 508/03.11.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.946,58 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.