ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 735/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 12 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.V.M. a solicitat pârâtei C. J.P.C. anularea Hotărârii nr. 21217 din data de 16 mai 2007 cu consecința obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a născut în perioada în care mama sa, V.S., născută B., era refugiată din Târgu-Mureș la Sânpaul, datorită persecuțiilor etnice. A mai arătat reclamanta că a fost înfiată în anul 1957 de S.A., pentru a stopa efectele statutului de condamnat politic al tatălui său asupra sa, eliberându-i-se în acest sens un nou certificat de naștere pe numele S.V.M.

Prin sentința civilă nr. 410 din data de 17 septembrie Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.V.M., a dispus anularea Hotărârii nr. 21217 din data de 16 mai 2007 emisă de C.J.P.C., a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, Instanța a reținut că prin dispozițiile Legii nr. 189/2000 legiuitorul a urmărit acordarea unor drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, cum este și cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții s-au refugiat ori au fost strămutați.

Împotriva sentinței civile nr. 410 din data de 17 septembrie a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta - pârâtă C. J.P.C. arătând că Instanța de Fond a interpretat greșit legea, deoarece dacă legiuitorul ar fi dorit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea 189/2000 și copiii născuți în perioada refugiului, ar fi stabilit în mod expres acest lucru. Se mai susține în motivele de recurs că, pentru ca o persoană să dobândească calitatea de refugiat, în sensul actelor normative menționate, Legea 189/2000 si H.G. 127/2002, este necesar ca datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă, să-și schimbe domiciliul în altă localitate.

Or în cauza de față, din actele depuse la dosar nu reiese faptul că reclamanta și-a schimbat domiciliul, fiind născută în localitatea de refugiu, din părinți care s-au refugiat anterior nașterii în această localitate. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit, cum sunt și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit. Probele existente la dosar, respectiv declarațiile autentificate ale martorilor N.S. si R.L., certificatul comunal emis de Primăria com. Iernut mamei reclamantei, extrasul din Registru stării civile pentru cei născuți în anul 1943 precum și actele de stare civilă ale reclamantei - certificat de naștere și de căsătorie - atestă cu caracter unitar împrejurarea că S.V.M.

s-a născut în perioada de refugiu a mamei sale care urmare a persecuțiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu s-a refugiat într-o alta localitate. Față de cele expuse mai sus, în mod corect Instanța de Fond a obligat pârâta C.J.P.C. la recunoașterea calității de refugiat a reclamantei pentru perioada 19 decembrie 1943 - 06 martie 1945 și la acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea 189/2000, cu modificările ulterioare, cu începere de la data de 01 februarie 2007. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția și motivarea primei Instanțe sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa, astfel încât, urmează a respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 312 din C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 410 din 17 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.