ÎCCJ, decizie (scj.ro #83221)

. Puterea de lucru judecat

Condiții de admisibilitate în raport

de dispozițiile art.1201 Cod civil

Este lucru judecat atunci când a doua

cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe

aceiași cauză și este între aceleași părți,

făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate (art.1201 Cod

civil).

Și în primul litigiu și în

cel de-al doilea, părțile s-au judecat la tribunalul arbitral

competent potrivit legii, în baza aceleiași clauze compromisorii.

Ca și în primul litigiu,

finalizat prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secția comercială nr.3556/10 noiembrie 2006, calitate

de reclamantă în acțiunea în anulare a avut SC A.M.G. SA, aceasta

și într-un caz și în celălalt, având și calitatea de

recurentă – pârâtă și respectiv intimată fiind tot SC

D.T.C.  SRL.

Din  verificarea deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr.3556 din 10 noiembrie 2006

se constată că obiectul acțiunii în anulare în primul litigiu ca

și criticile din recurs antamează aceleași probleme de drept,

și care au primit deja o rezolvare prin chiar decizia

menționată.

(Înalta

Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia

nr.735 din 22 februarie 2008)

I.

Prin sentința nr.11/F din 7 septembrie 2007, Curtea de Apel Galați –

Secția comercială, maritimă și fluvială, a respins ca

nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanta M.S. SA

(A.M. SA) în contradictor cu pârâta SC D.T.C. SRL Galați având ca obiect

anularea hotărârii arbitrale nr.46 din 9 octombrie 2006

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de

Comerț, Industrie și Agricultură Galați, urmare a

respingerii excepției nulității acțiunii invocată de

pârâta SC D.T. SRL Galați prin lichidator judiciar R.C. SRL (SPPI R.)

București.

S-a respins, de asemenea cererea formulată de reclamantă cu privire

la suspendarea executării hotărârii arbitrale până la

soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare împotriva

acesteia.

II. În contra sentinței a

declarat recurs reclamanta SC A.M.G.

III. Intimata SC D.T.C. SRL a invocat

la termenul din 12 februarie 2008 excepțiile inadmisibilității

recursului și puterii de lucru judecat.

cea de a doua excepție a susținut că, în temeiul art.166 Cod

civil operează puterea de lucru judecat, existând tripla identitate de

părți, obiect, și cauză conform art.1201 Cod civil în

raport de decizia 3556/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat tot de SC

A.M. împotriva sentinței nr.1/F/2006 a Curții de Apel Galați.

Litigiul s-a purtat

între aceleași părți, cu privire la același contract de

transport – prestări servicii, diferind numai perioada de executare a lui.

Înalta Curte va

admite excepția puterii de lucru judecat, reținând ca îndeplinite

condițiile art.1201 Cod civil și va respingem pe cale de

consecință, recursul.

Potrivit art.166

Cod procedură civilă excepția puterii de lucru judecat se poate

ridica de părți sau de judecător chiar înaintea instanțelor

de recurs, aceasta fiind o excepție absolută și dirimantă.

Este lucru judecat

atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași

părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași

calitate (art.1201 Cod civil).

Părțile

din prezentul litigiu se judecă cu privire la executarea unui contract –

contractul de prestări – servicii de transport materii prime pe care l-au

încheiat la 1 iunie 2000, completat în același an prin act adițional

și nota de negociere și cu privire la care au mai avut un litigiu

anterior, elementul de diferență constituindu-l perioada pentru care

și într-un caz și în celălalt s-au solicitat despăgubiri

civile pentru neexecutare.

Și în primul

litigiu și în cel de-al doilea, părțile s-au judecat la

tribunalul arbitral competent potrivit legii, în baza aceleiași clauze

compromisorii.

Acțiunea în

anulare pe care pârâta arbitrală a formulat-o reprezintă conform

art.366

1

Cod procedură civilă introdus prin Legea

nr.219/2005, o acțiune de fond care se judecă în completul

prevăzut pentru prima instanță. Ea nu mai reprezintă, deci,

o cale de atac împotriva hotărârii arbitrale, decizia nr.5 din 25 iunie

2001 dată în interesul legii de Curtea Supremă de Justiție fiind

caducă sub acest aspect.

Ca acțiune de

fond, acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale are însă

specificul configurat de art.364 Cod procedură civilă în sensul

că obiectul ei îl constituie numai motive de nelegalitate limitativ

enumerate, și prin care, sub nici un aspect, nu se antamează

situația de fapt și fondul litigiului arbitral.

Așadar,

acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, prin obiectul ei,

capătă autonomie și independență procesuală în

raport cu acțiunea arbitrală, în mod firesc, de vreme ce

părțile au optat, convențional, pentru justiția

privată.

Ca și în

primul litigiu, finalizat prin decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție, Secția comercială nr.3556/10 noiembrie 2006,

calitate de reclamantă în acțiunea în anulare a avut SC A.M. SA,

aceasta și într-un caz și în celălalt, având și calitatea

de recurentă – pârâtă și respectiv intimată fiind tot SC

D.T.C. SRL.

Din verificarea

deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.3556 din

10 noiembrie 2006 se constată că obiectul acțiunii în anulare în

primul litigiu ca și criticile din recurs antamează aceleași

probleme de drept, și care au primit deja o rezolvare prin chiar decizia

menționată.

Astfel, problemele

privind necompetența generală a arbitrajului, caducitatea clauzei

arbitrale, lipsa calității procesuale active, lipsa

capacității civile, excepția prescripției prin raportare la

art.954(1) Cod comercial  și Decretul nr.167/1958, care s-au încadrat

din punct de vedere al art.364 Cod procedură civilă în obiectul

acțiunii în anulare, au fost irevocabil rezolvate.

Cu privire la decizia nr.2527 din 20

septembrie 2006 pronunțată tot de Înalta Curte de Casație

și Justiție dar într-un alt cadru procesual, invocată de

recurentă și prin care s-au rezolvat în parte probleme de drept

identice în sens contrar deciziei nr.3556/10 mai 2006 noiembrie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție  reținută cu

autoritate de lucru judecat, se constată că, pe de o parte, recursul

a fost soluționat pe excepția puterii de lucru judecat care se

bucură de o reglementare legală, atât din punct de vedere

substanțial cât și procesual, iar pe de altă parte, potrivit

art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 republicată judecătorii sunt

independenți și se supun numai legii, precedentul judiciar nefiind în

sistemul nostru de drept izvor de drept decât mediat, cu privire la

Hotărârile CEDO, conform art.20 din Constituție.